Dragilor, am centralizat lista celor care s-au înscris la tombola organizată aici pentru Salvaţi Copiii. După cum orice cititor de printre rânduri ştie, am avut o ofertă cu adevărat specială, pe Brad Florescu – ghid, dimpreună cu un bilet de avion Bucureşti-Bangkok şi retur, oferit cu multă generozitate de către Air France.

Întrucât nu cred că mai poate dona cineva de la această oră încolo iar cei care au donat s-au înscris deja, bilanţul acestei campanii este după cum urmează: 31 de înscrişi şi 3500 de lei donaţi în contul Salvaţi Copiii. Da, unii dintre voi au donat mai mult decât suma minimă pentru participarea la tombolă – şi vă mulţumesc îndoit!

La această sumă se adaugă cea obţinută în urma licitaţiei pomului cu daruri, 450 de lei, ceea ce face ca totalul donaţiilor pentru Salvaţi Copiii să fie de 3950 de lei – doar pentru acest blog. În total, cei 10 bloggeri de nota 10 am adunat peste 11300 de lei pentru Salvaţii Copiii în acest sfârşit de an – aş zice că e un bilanţ chiar bun, nu?

Mulţumesc celorlalţi nouă, Adi Hădean, Daniel Răduţă, Diana Stoleru, Roxana şi Alex Farca, Daniela Petrescu, Mugur Frunzetti, Oltea Zambori, Viorel Copolovici şi Răzvan Marc, fără de care aş fi rămas singură printre rânduri, mulţumesc Brăduţ şi Air France, pentru bunăvoinţa şi ajutorul oferit acestei campanii şi, nu în ultimul rând, celor care au promovat această acţiune.

Dar, cel mai important, vă mulţumesc vouă, tuturor celor care aţi înţeles nevoia acestor copiii şi aţi donat pentru ei. Voi sunteţi Moş Crăciun!

PS Mâine voi anunţa câştigătorul sau câştigătoarea tombolei. Succes!

Share: