February 14

Mister Twitter – alte câteva prezentări

Cu întârziere, recunosc, şi-mi cer scuze pentru asta, dar offline-ul are programul lui fix si #retroparty nu s-a organizat singură, iată prezentarea “calupului” doi de semifinalişti la Mister Twitter şi spicuiri din răspunsurile lor la întrebările juriului. Apropo, am decis ca cei care nu au răspuns să fie eliminaţi. Joc, joc, dar are şi el nişte reguli. Sigur că cei care i-au propus şi votat vor aprecia implicarea, sorry, guys!

În ordine aleatoare, dar alfabetică, să nu existe discuţii, iată câteva detalii despre ceilalţi semifinalişti: Cetin Ametcea (arhi), Andrei Dobra (makavelis), Cristi Dorombach (piticu21), Marius Matache (make2000), David Pripas, Cristian Sitov şi, ultimul, dar nu cel din urmă, Bobby Voicu. Despre ceilalţi şase – Costin Cocioabă, Andrei Crivăţ, Cristi China Birta, Adi Hădean, Crocodilu şi aiurea am scris acum câteva zile, dacă aveţi nevoie de împrospătarea memoriei, click aici.

Cetin Ametcea – blogtwitterfacebook – această operă de artă a online-ului (vedeţi poza de mai sus) e arhi, aşa îl ştie toată lumea. Are răspunsuri pentru orice întrebare şi, când nu are, improvizează. Calităţi şi defecte? Aceleaşi: “destept, smecher si hazliu”. Arhi preferă femeia deşteaptă şi urâtă, pentru că, spune el “frumusetea trece in 10 ani maxim. dupa aia ce faci, iti dai cu tesla in coaie ca fraierul”. Ca membru al juriului #misstwitter are un unic deziderat: Tits or GTFO!

Andrei Dobra – blogtwitterfacebook – e makavelis. Nu-l vedeţi pe twitter că umblă precum mascaţii, da’ are poza lui pe facebook. La capitolul defecte zice “Cred de prea multe ori ca am dreptate, vesnic nehotarat, destul de usor de influentat” şi preferă “blonele cu caracteristici de brună”. A răspuns corect la întrebarea cu fucsia şi corai şi nu joacă la Loto. De îmbogăţit, însă ar vrea, dar c-o idee smart de afaceri. Mult succes, ce să zic!

Cristi Dorombach – blogtwitterFacebook – are, de departe, cel mai faimos râs din online, pe care, mărturisesc onest, l-am avut ringtone prin primăvară. Mă rog, doar câteva zile fiindca-mi speria motanul! Cristi e conectat la Realitatea (punct net) şi spune despre sine, la calităţi şi defecte deopotrivă, că “rade, e good looking” şi încă ceva, ştiut de foarte puţin persoane – nu ştiu dacă e de bine sau de rău, imaginaţi-vă ce vreţi voi! Ultima dată a plâns la un film, dar nu mai ştie care, în schimb estimează câteva aspecte legate de ceea ce doresc femeile.

Marius Matache – blogtwitterfacebook – e unul dintre cei mai tonici oameni pe care îi cunosc. Make cântă, e pasionat de folk şi, în general, de tot soiul de chestii mişto. Iată ce zice despre el: “Sunt chimist, sunt artist, environmentalist si twitterist. Sunt eu. 3 defecte? Doar 3? Incapatanat, vorbesc mult, sunt defect din fabrica, sunt cand hiperactiv, cand lenes, sunt agresiv in limbaj si inca vreo 200 de care nu imi amintesc acum. Calitati: o inima mare si o tiroida pe masura, imi place sa fac surprize, ma implic cu totul: cap, trunchi, membre, par de pe piept etc”. Şi cu aşa citat mare şi-a consumat spaţiul dedicat descrierii! Pa, Make! :p

David Pripas – blogtwitterfacebook – a preferat să lase o femeie să facă treaba pentru el, aşa că la el pe blog se regăsesc nişte variante de răspuns la întrebările juriului, şi vă invit să le citiţi ca să vă faceţi o părere. Eu am reţinut că i-ar lua locul lui Steve Jobs dacă ar câştiga la Loto şi că ultima dată a plâns pe când toca niştea ceapă! Mare om, mare gospodar!

Cristian Sitov – blogtwitterfacebook – e din vest de ţară, deci am rugat-o pe Nebuloasa, că-i mai aproape, să spună câteva vorbe despre el: “web developer caruia ii place jazzul, mega poante, puţin workaholic”. Cristi zice despre sine că nu are calităţi ăn schimb ne-a spus trei defecte: “obsesiv-compulsiv, distant, insistent” – nu prea pricep eu cum vine şi insistent şi distant, dar sigur există o explicaţie! Nu mai ştie când a plâns ultima dată, deci probabil că nu i se întâmplă prea des!

Bobby Voicu – blogtwitter – facebook – e, după spusele lui, “blogger, antreprenor, bagator in seama…” şi, se pare, chiar priceput la toate trei. Generos, deşi n-a trecut asta la calităţi, zice că speră să câştige alţi doi semifinalişti, care îi sunt la fel de dragi – nu, (eu) nu vă spun care. “Vorbesc mult, nu beau alcool si nu fumez” – aşa se caracterizează, cu bune şi rele, şi, dacă ar câştiga la Loto şi-ar face echipă de raliu: “Sa conduca altii, eu doar sa ma laud ca o am :))” – foarte bună idee, mai ales dacă aşa putem să-l importăm pe Montoya! (părerea mea!)

Gata! Aceştia, de mai sus, şi aceşti de aici sunt semifinaliştii – şi vă mulţumesc tuturor pentru a fi intrat în acestă joacă! Numai un pic vă las să citiţi despre ei şi imediat lansăm votul pentru finalişti – cinci trebuie să rămână – repede, repejor, până joi pe la pranz, aşa, votăm. Până atunci, nu uitaţi de nu uitaţi de premii, partnenerul şi sponsorii Mister Twitter:

Partener: SmartGifts.ro

Sponsori: Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro


Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 14/02/2011 by ruxandra in category "Barbatii. Ghid de buzunar", "De-ale fetelor", "Online stuff

1 COMMENTS :

  1. Pingback: Tweets that mention Mister Twitter – alte câteva prezentări « pr intre randuri -- Topsy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *