April 9

România la scară… de bloc!

Şedinţă de scară! Şi vai cât m-am putut enerva! Că am vecini proşti, needucaţi şi nesimţiţi am aflat deja. Din păcate, doar după ce am cumpărat apartamentul – asta e! Trântesc uşa la lift, după care se indignează că se strică. Când se strică, Doamne-fereşte să pună unu’ mâna pe telefon să sune la depanare! Păi e pe mobil, costă!

Lasă deschisă (blocată cu cărămida!) uşa de la intrarea din spate, apoi se plâng că li se pişă aurolacii la uşă. Sau mai rău! Şi pute! Dar uşa aia e aproape zilnic larg deschisă. De asemenea, stiu aproape zilnic ce au prin meniu fiindcă aerisesc bucătăria deschizând uşile apartamentului – să se facă corent, deh! Peşte ieftin prăjit în ulei deja ars, ceapă – prăjită şi ea, şi afumătură! Mă rog, poate că partea asta ar trebui să mă înveselească, doar toate astea dăunează grav sănătăţii, nu? Dar nu sunt chiar atât de hateriţă!

De la 1 la 10, 12 grade pe scara prostiei!

Oricum, azi am avut şedinţă de scară de bloc. Anunţată cu hărtii puse la parter şi la fiecare etaj, pe uşile liftului. Din 92 de apartamente au venit vreo 10 oameni. Subiectul îl constituia consolidarea blocului şi depunerea dosarelor în acest sens, cu termen limită sfârşitul lunii aprilie. Blocul a avut, pentru o vreme, bulină, dar “folclorul” scării spune că de fapt nu trebuia să avem bulină şi că expertul care a făcut evaluarea ar fi scris detalii despre altă scară a blocului.

Nimeni nu ştie, de fapt, care e adevărul. Dar vecinii mei ştiu, ştiu ei, mă, că blocul rezistă la un seism de 12 grade! Şi că de ce să-l consolidăm?! Că dosarul presupune acte legalizate la notariat şi, deh, asta costă 25 de lei! Şi, oricum, blocul rezistă, da? Şi dacă e să mori, mori oricum. Mioriţa!

Îmi place apartamentul meu şi încă de când am intrat aici prima dată am făcut “click”, e un loc cu energie bună pentru mine, nu doar o casă, e acasă, e locul unde, fără excepţie, îmi încarc bateriile. Nu vreau să-l vând, nu vreau să mă mut. Dar îmi detest vecinii!

Şi mă tem că scara mea e un tablou… la scară pentru toată România.

De ce să facem? Nu e nevoie să facem. Nimic. Niciodată. Că oricum murim, nu?



Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 09/04/2011 by ruxandra in category "ţara mea de d'oh!

19 COMMENTS :

  1. By iYli on

    Faci exceptie si treci mai departe sperand ca nu cade blocul; la mine, unde m-am mutat din toamna este invers, toata lumea face front comun in orice privinta, de la subsol curat si uscat ::)) pana la camere video in scara si in afara blocului; pt lift exista acum o dispozitie si este obligatorie revizia lui; probabil ca locuiesti intr-un bloc mai central; asa se intampla si la mine in partea cealalta pe Bdul Kogalniceanu, e dezinteres total; am stat acum doi ani cateva luni fara apa calda si nimanui nu i-a pasat, drept urmare am pus boiler. Fa pace cu ei si ia-i separat folosind limbajul pe care ei il folosesc. Succes.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      ma gandesc foarte serios sa incep o scrisoare lant in care sa le spun ca daca nu’si fac dosarul la termen o sa fie urmariti de 7 ani de ghinion, o sa se strice liftul cand aduc varza de pus la murat si o sa faca igrasie in dormitor :))))))

      Reply
  2. By Iasi on

    Romanul e mirlan din nastere asa ca nuai ce sa faci. Nici pe vremea lui Ceasca cu toata Militia si Securitatea nu se puteau , unele persoane sa fie educate. Daramite acum cand e democratie si pentru orice fleac te trezesti dat in judecata.

    Reply
  3. By administratorul de bloc on

    Sunt solutii ! Cititi legea cu asociatiile de proprietari si hotararile cu privire la consolidarea blocurilor ! pentru blocurile neconsolidate intr-un anumit termen ar trebui sa existe o lege prin care sa sew permita exproprierea corespunzator valorii terenului ! oricum administratorul conteaaza cel mai mult ! la mine e administrator o dna invatatoare; femeia e brici ! a bagat blocul in programul de termoficare si a a dat din coate la primaria sectorului 2 pentru finantarea cotei ce ar fi trebuit platite de locatari; are probleme cu intarziatii la plata, imediat baga somatii de plata sau solicita mentionarea privilegiului in cartea funciara a apartamentului … sa vezi ce bucuroase sunt bancile si sa vezi cum vin frumusel cu banii caci altfel au probleme cu creditele de la banci …. vrezi centrala pe gaze …. nu se poate … vrei repartitoare de caldura … toata lumea e obligata etc. esti la colectiva …. asa ca totul ori nimic !

    Reply
  4. Pingback: Cu ligheanul la spălat, pişat,.. Căcat! | ŞI BLONDELE GÂNDESC

  5. By alex on

    Nu stiu daca stai la blocul cu 3 scari sau la cel cu 6, dar presupun ca la cel cu 6. Acolo stau si eu. Intamplarea face ca m-am interesat de situatie. Problema e mai complicata la blocul nostru decat la oricare altul. Exista o expertiza tehnica facuta in 2001 in care se mentioneaza ca blocul are 22!?! apartamente ca principalul este in clasa 1 de Risc Seismic iar Anexele in Clasa 3. Statul plateste numai consolidarea pt Clasa 1, daca esti Clasa 3 iti platesti totul singur, si pe langa asta expertiza e dubioasa, cum 22 de apartamente cand sunt 6 scari a 90 de apartamente pe fiecare? Gasesti tabelul cu expertiza aici: http://www.1asig.ro/documente/lista_cladirilor_cu_grad_de_risc_seismic.pdf. Nu stiu daca stai pe anexa sau nu, eu da si din lista asta rezulta ca nu am nici o treaba cu consolidarea. O ultima precizare, legea spune ca ipoteca se face intre 3 parti: proprietarii, statul(de fapt bancile) si comerciatii de la parter(daca exista), sunt curios si chiar am intrebat la asociatie: aveti aprobarea comerciantilor? Sa-ti mai spun ca au schimbat subiectul? Ca nimeni nu spune cat costa si pana unde se face consolidarea?

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      eu, una, mi’am facut dosarul, pentru ca interesul meu e sa se faca aceasta consolidare. si nu vad cui i’ar folosi sa nu, din toate motivele posibile. da, la cel cu sase stau – dar de unde stii unde stau!? :)

      Reply
  6. By alex on

    Pentru ca stau in acelasi bloc si mi-a fost evident dupa tot ce ai scris tu ca acolo stai. Blocul cu 3 scari ala mai mic, e in clasa 2 de risc seismic, deci la ei sigur nu se discuta de consolidare.

    Reply
  7. By alex on

    Anexa sunt cele 2 apartamente de langa lifturi si lifturile, plus balconul unde este ghena, restul corpului este principal.

    Reply
  8. By alex on

    Am si eu o intrebare. Ai putut sa-ti faci asigurarea obligatorie de locuinta? Intreb pt ca am gasit multe articole pe net in care se spune clar ca asiguratori nu fac polite pt clasa 1 de risc seismic decat dupa consolidare. Si mie mi-au facut polita. Eu mai degraba as cere o noua expertiza a intregului bloc, cu estimare a costurilor de consolidare si tot si dupa facuta consolidarea dar macar sa stim exact situatia actuala.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      da, am facut’o. asigurarea. si am sunat si la aia care au fct expertiza. expertul avea o voce de zici ca urma sa’si dea duhul. sigur are peste 80 de ani! sigur-sigur!

      Reply
  9. Pingback: Ce poţi face, legal, cu vecinii care te inundă « pr intre randuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *