Toţi purtăm măşti, e un adevăr indubitabil şi cine spune că nu poartă minte. Într-un fel sau altul trebuie să funcţionăm social şi, hai să admitem, nimeni nu-i perfect, fiecare are ceva ce trebuie sau crede că trebuie ascuns. Şi, cumva, asta e în regulă, atâta timp cât masca presupune un pic de fard, nu operaţii estetice despre care încercăm să minţim.

Minţim şi disimulăm în dreapta şi în stânga cu o seninătate demnă de cauze mai bune. Ca să ne facem plăcuţi, fiindcă ni se pare că nu suntem destul de cool pentru asta, ca să obţinem diverse avantaje, fără să ne gândim că, uneori, avantajele obţinute într-un context în care nu le-am meritat nu au cum să ţină prea mult.

Deunăzi, un mail nevinovat mi-a confirmat părerea nu prea bună ce începuse deja să se contureze faţă de cineva care pare foarte ok. Din cauza contextului nu-mi pot modifica atitudinea faţă de acest cineva, ar trebui să dau explicaţii, s-ar isca dicuţii, confruntări… Neah! Nu e chiar prima dată când mi se întâmplă dar, cumva, asta mă face să mă simt şi eu cam “mascată”.

Poate şi de asta mă enervează un pic faptul că sunt un bun profiler şi că văd, adesea, dincolo de formă. Aş prefera uneori să fiu mai fluturaşă în schimbul dezamăgirii că am dreptate atunci când aş prefera să greşesc.

Totuşi, cu riscul de a trebui să ne străduim pe bune şi constant pentru a deveni cu adevărat mai buni, n-ar fi mai simplu dacă am purta mai puţine măşti? Fiindcă, odată ce acoperi tot, acoperi şi părţile bune. Poate părea mai sigur aşa, dar… nu e!

Share: