Azi printreranduri împlineşte un an, un an de când scriam, nu fără emoţii, primul post de casă nouă, şi nu-mi imaginam nici o secundă că blogul îmi va aduce atât de multe bucurii şi satisfacţii într-un timp atât de scurt!

Întâi a fost campania pentru Salvaţi Copiii România, în care, nu ştiu cum, dar am reuşit să-l conving pe Brăduţ să se lase licitat, iar pe cei de la Air France să ofere câştigătorului un bilet tur retur Bucureşti – Bangkok şi sunt sigură că banii pe care i-am strâns astfel au schimbat ceva în bine!

Apoi a fost Redescoperă România şi ţin minte cât de încântată am fost când m-a sunat Bobby să mă întrebe dacă merg în prima tură. Restul, excursiile, haita şi tot ce a urmat reprezintă una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit vreodată.

Am fost să cunosc oraşe şi branduri din România, la avanpremiere de filme, am făcut interviuri cu managerii celor mai importante agenţii de PR, am ajutat, cât am putut, să se strângă bani în câteva campanii umanitare, am făcut Mister Twitter şi alte nebunii în online. Tot blogul m-a ajutat să promovez mai bine evenimentele pentru care am fost angajată în calitate de PR, mi-a oferit experienţe de neuitat şi ocazia de a cunoaşte oameni speciali şi, nu în ultimul rând, m-a schimbat fiindcă mi-a impus o disciplină pe care nu o aveam înainte!

Dacă nu era blogul, toate astea nu aveau cum să se întâmple, aşa cum s-au întâmplat! Nu-mi vine să cred că a trecut doar un an dar aşa e, iar azi, la aniversare, se cuvine să mulţumesc, în primul rând vouă, celor care mă citiţi şi comentaţi, apoi celor care au avut încredere în mine şi m-au implicat în proiecte de comunicare, celor care m-au ajutat în acestă aventură online, cu sfaturi, linkuri, RT-uri sau recomandări, dar, nu în ultimul rând, şi prietenilor mei din offline care au avut răbdare şi înţelegere atunci când am chiulit de la reuniunile noastre pentru că eram pe coclauri cu blogul sau pentru că aveam articole de scris!

VĂ MULŢUMESC!

În fine, ultima zi din această săptămână a cadourilor (îmi veţi permite, sper, să mă relaxez în acest weekend) vă aduce… printre rânduri! Trei seturi de rechizite de la Colour, fiecare cu suport pentru creioane, pix, mapă, notes şi caiet, toate marca Jordi Labanda, adorabile! Bonus, volumul “Tot ce ai vrut să ştii despre PR – răspunsul la 500 de întrebări” – pentru detalii sau alte întrebări, citiţi printreranduri :)

Pentru a primi aceste daruri, de data asta nu trebui să faceţi nimic special, doar să-mi spuneţi de ce (re)veniţi aici, printre rânduri, lucru pentru care vă mulţumesc, oricum!

Later edit: Cartea merge la Claudia Chiru, fiindcă are nevoie de răspunsuri la multele întrebări, un set de rechizite la Claudiu, unul la Anda (aştept adresa noului tău blog, să ştii!), iar cel de-al treilea la Nina. Vă mulţumesc, din nou, tuturor, pentru gândurile bune! You rule! :)

Share: