February 29

S-a terminat cu Blogging in the wind!

În 2006, când am început joaca asta cu bloggingul, eram director de comunicare la cel mai citit – pe vremea aia – cotidian quality din România. Îmi făcusem blog pe defuncta reţea yahoo360 mai mult din joacă, din dorinţa de a experimenta un mediu nou de comunicare în nume propriu dar, curând, ideea m-a cucerit şi, în octombrie 2006, lansam, pe aceeaşi platformă, un blog colectiv al unui proiect pe care îl desfăşuram împreună cu colegii mei: culisele unei aventuri ce avea să ne ţină pe Dunăre aproape o lună. În articolele care apăreau în ziar, pe print şi în varianta online, adăugam un PS cu blogul ăsta al nostru şi am fost foarte încântată când am avut primele comentarii acolo. Aşa, pe genunchi (şi pe invertor, prietenii ştiu de ce!), probabil asta a fost una dintre primele campanii în blogosferă :)))

O pasiune cu istorie

Schimbările au venit greu, deschiderea old media către new media şi mai greu, iar eu admit că fac parte dintre cei mai degrabă tradiţionalişti şi am nostalgia hei-rup-ului jurnalistic pe print. Cu toate astea, am continuat să scriu pe blogul ăla şi, mai apoi, când 360 a murit, să mă mut pe blogspot şi chiar să merg la o întâlnire de bloggeri, ceva cu karaoke în Coyote Club, unde cred că ştiam maxim două persoane! Din offline!

Cumva, odată cu prezenţa tot mai constantă pe reţelele sociale, scrisul sub pseudonim pe blogspot nu a mai fost suficient, însă mi-a luat mai bine de şase luni să mă decid să-mi cumpăr un domeniu al meu, iar ezitarea asta nu era legată de “Cine naiba o să citească ce scriu eu şi de ce?”, ci de responsabilitatea pe care ştiam că mi-aş fi asumat-o odată cu un domeniu propriu. Aşa mi se părea mie, că dacă Ilinca Dima (pseudonimul meu) nu scrie trei zile, cinci, zece, nu e mare lucru, că e Ilinca Dima, o joacă, însă un domeniu propriu, asumat, mi se părea o super responsabilitate, aşa că mă tot foiam, chipurile, că nu mă decid la domeniu, ba că nu ştiu suficient wordpress şi tot aşa.

Primele posturi, prima campanie printre rânduri

Am făcut-o, în cele din urmă, şi chiar în mare grabă, odată cu demararea campaniei cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii, una în care mă implicasem ca PR, atenţie, nu ca blogger, că blogger fără blog nu s-a mai văzut! OK, scriam pe Pandora’s, dar nu era acelaşi lucru! Şi mi s-a părut atât de incredibil atunci că eu, cu blogul meu de câteva zile, am obţinut ajutorul celor de la Air France! Sigur, strângeam bani pentru nişte copii, dar chiar şi aşa, Air France?! Da, pentru că le-a plăcut foarte mult ideea şi au avut încredere în buzz-ul pe care îl poate face licitarea lui Brăduţ Florescu pe post de brad de Crăciun. 

Am continuat să scriu pe blog aproape zilnic, am căutat alte unghiuri de abordare (cele mai multe legate de comunicare şi PR, pentru că asta e ceea ce ştiu să fac cel mai bine), am experimentat şi m-am jucat (Mr Twitter, #retroparty şi altele) şi am încercat ca tot ce se citeşte pe blogul ăsta, inclusiv articolele din campanii, să fie autentic. Au fost zile – ca şi asta, de altfel! – în care n-am avut chef să scriu sau am fost prea obosită, dar m-am documentat şi am scris, ca exerciţiu de autodisciplină… ceea ce mă duce la una dintre concluziile acestei experienţe, şi anume că una dintre condiţiile pentru a face blogging pe bune este (auto)disciplina, iar asta, apropo de starea actuală a blogosferei, despre care m-a rugat Cristi să scriu un post, e ceva ce nu se vede pe toate blogurile.

E o introducere lungă, dar am scris-o fiindcă aş vrea să fie destul de clar care e experienţa mea cu şi în lumea asta şi că, deşi rămân PR, dintr-o joacă am ajuns să tratez blogul cu o constanţă la care nici măcar eu însămi nu mă aşteptam. Şi fiindcă acum urmează să scriu chestii care nu vor pica bine unora şi care ar putea părea întrucâva arogante. Totuşi, ele sunt bazate pe experienţă şi observarea atentă a blogosferei.

Cum se văd lucrurile de printre rânduri

Sunt convinsă de faptul că pentru mulţi bloggingul ăsta e (încă) un hobby, unul care le aduce poate nişte venituri suplimentare şi câteva beneficii:  filme în avanpremieră, ceva produse de testat, poate nişte servicii, petreceri… Nu e rău! Dar nu e suficient dacă pretenţiile cresc!

Mulţi dintre cei care au blog vor mai mult decât un film sau o pungă de pufuleţi: vor bani, iar cei care au şi sunt dispuşi să plătească aceşti bani vor să li se livreze calitate la schimb. Nu în ultimul rând, şi cititorii vor mai mult: să ştie că au pentru ce să revină pe un blog, să ştie că acolo unde azi citesc un text sclipitor se pot întoarce şi mâine şi nu doar că vor găsi un text nou, dar şi ăla o să fie sclipitor, egal cu autorul şi cu stilul său consacrat.

O mulţime de Dacă, şi încă nu sunt toţi

Ai blog? Atunci gândeşte-te, te rog, dacă blogul este pentru tine un hobby sau e o responsabilitate constantă, asumată ca un (al doilea) job. Dacă e doar un hobby, atunci nu mai avea pretenţia să faci bani cu el. Dacă scrii din an în Paşti, uită de bani. Dacă advertorialele tale sunt un pomelnic de minunat! şi extraordinar! doar ca să mulţumeşti clientul, uită de bani. Dacă nu (mai) eşti autentic şi SEO te preocupă mai mult decât conţinutul, uită de bani. Dacă nu pricepi de ce, atunci când eşti chemat la un eveniment, trebuie să povesteşti repede pe blog, uită de bani. Dacă siluieşti limba română şi mai faci şi aroganţe pe tema asta, uită de bani! Dacă nu respecţi o minimă igienă a comunicării publice, uită de bani!

Poate îi faci acum, dar asta n-o să mai dureze prea mult!

Bloggingul nu mai e Terra Nova, deja nu doar agenţiile s-au prins de cum e treaba ci şi clienţii (de cititori nu mai spun!), aşa că profesionalizarea asta despre care se tot vorbeşte o să se impună din ce în ce mai mult, blogosfera se va împărţi între bloggeri şi oameni cu blog, iar influenţei i se va fi adăugat o nouă componentă, cea de implicare.

Perioada Flower Power în blogging se apropie de sfârşit fiindcă, până la urmă, “how many times can a client/agency/reader turn his head pretending that he just doesn’t see?”. Not so many times!

Curând, blogging in the wind n-o să mai fie fredonat nici de clienţi, nici de agenţii şi nici de cititori.

(va urma)



Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 29/02/2012 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

6 COMMENTS :

  1. By ionut on

    este unul din cele mai bune texte pe care le-am citit, cu privire la ce ar tb sa presupuna bloggingul profesionist. Dar intrebarea mea este: oare toti bloggerii cu notorietate aplica corect ceea ce ai scris tu mai sus?

    Reply
  2. Pingback: Despre blogging „encore une fois” | Tomata cu scufita

  3. By frmshk on

    Bună Ruxandra. Vreau să îți spun că textul tău mi se pare potrivit și oamenii – mulți – ar trebui să învețe ceva din el. Că, indiferent pe ce drum alegi să mergi, trebuie să ți-l asumi. Și că nimic nu se face fără muncă și implicare. Altfel, nu e real, nu e autentic. Eu aleg să scriu așa cum simt și fac lucrurile în felul meu – apropo de asta, cred că și hobby-urile trebuie să aibă o anumită responsabilitate și, în momentul în care scrii, indiferent că o faci pentru bani sau pentru plăcerea proprie, tot trebuie să te gândești și la cei care te citesc, altfel, scrii în privat și nu pentru toată lumea – dar îi respect pe oamenii care fac alegeri diferite și îi admir pe cei care reușesc să fie autentici. Da, clar, sunt doar un om cu blog însă îmi petrec mult în mediul online și îmi place să știu cum merg lucrurile în domeniul ăsta.
    Multă baftă!

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      mi’e cam greu sa’ti pronunt numele :)) dar asta nu ma impiedica sa’ti spun ca ai dreptate, e despre seriozitate, responsabilitate si asumari textul asta. si cine vrea si poate, cred ca are ce sa invete (chiar daca suna un pic arogant). cine nu… ei bine, e loc pentru toata lumea. dar e o diferenta, si ea o sa se simta si mai mult pe viitor

      Reply
  4. Pingback: Salut! Mă numesc Cosmin şi sunt un blogger mic. | Chera.ro - Avem de toate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *