March 22

Hunger Games. Sau Jocurile Foamei, cum preferaţi!

Recunosc cinstit că m-am dus la avanpremiera asta mai degrabă sceptică şi cu aşteptări nu prea mari, de vreme ce tam-tam-ul marketingăresc al filmului a început cu ceva timp în urmă şi pare destul de agresiv. Ştiu că nu e o regulă, dar văzusem şi trailerul şi m-am gândit că nu e cine ştie ce, de aici şi rezervele. Ei bine, my bad! Filmul nu justifică scepticismul meu, fiindcă mi-a plăcut, şi chiar mult!

Pe scurt, ideea e ceea ce se vede în clipul de mai jos şi nu vreau să vă stric plăcerea de a-l urmări povstindu-vă acţiunea, aşa că după ce vedeţi trailerul vă povestesc un pic despre PR şi manipulare. Nu pentru film ci din film!

Pe scurt, Jocurile Foamei e un fel de Survivor meets Big Brother, doar că pe bune, adică cine iese, iese într-un sac de morgă. Cam sângeros, la prima… citire, dar, de fapt, nu e. Adică, ok, ştii, vezi că personajele sunt mor una câte una, dar în afară de-o fază mai pe la început în care se taie nişte bergăţi, nimic nu e deranjant. Iar eu sunt genul care nu se uită, nici în realitate nici în filme, când i se înfige cuiva acul pentru analize.

Filmul, însă, e foarte mişto construit. Sunt 12 districte în Panem, numerotate ca străzile din Sulina (sau New York, dacă preferaţi aşa), 1, 2 etc, un al 13-lea care a dispărut de tot, şi Capitoliu, adică oraşul-stăpân. Pentru că în trecut districtele s-au ridicat împotriva Capitolului şi au fost învinse, s-a decis înfiinţarea Jocurilor Foamei, ca sărbătoare (ziceam de PR şi manipulare, da?!) pentru milostenia de care a dat dovadă Capitolul şi anume aceea de a le permite să rămână în viaţă. Astfel, după o extragere, câte o fată şi un băiat din fiecare district devin “tributuri”, urmând să se lupte pentru viaţa şi districtul lor, iar câştigătorul să primească mâncare pe săturate.

Însă totul e, de fapt, un reality show cu care bogaţii din Capitoliu se distrează şi prin intermediul căruia populaţia săracă din districts e supusă: vă luăm copii, vă urăm “happy hunger games” şi nu aveţi ce să faceţi pentru că trăiţi în lumea noastră!

Odată ajunşi în Capitoliu, cei doi eroi principali, Katniss şi Peeta, tributurile din districtul 12, trebuie să treacă prin tot ceea ce vedeţi de obicei la orice realitz show, sunt pregătiţi, antrenaţi, totul pentru a atrage simpatia publicului şi a sponsorilor care îi pot ajuta în timpul înfruntării. În Capitoliu, spre deosebire de restul Panemului, locuitorii sunt plini de culoare, de la vestimentaţie până la culoarea părului şi make-up, iar diferenţa între cenuşiul pastelat al celorlalţi locuitori şi strălucirea capitalei devine şi mai pregnantă.

Un negru mic pe plantaţia distracţiei bogaţilor

E altă lume şi, ca să-i supravieţuieşti, trebuie să-i înveţi repede regulile. Cu ajutorul a mentorului şi stilistului, Katniss devine destul de repede preferata publicului şi cu toate că ai impresia că e o fată dură dar simplă, cu principii solide, îţi dai seama că lupta pentru supravieţuire începe din timpul interviurilor de prezentare şi chiar flirtează cu mulţimea, cu toate că dispreţuieşte tot ce o înconjoară. Îmi place că personajul evoluează, iar experienţele o modelează cumva.

Iar Arena în care se desfăşoară Jocurile Foamei e virtuală, de fapt, adică cei care au creat jocul pot adăuga lucruri acolo după bunul plan, fie că vorbim de incendii, copaci, informaţii sau mutanţi de tip buldogopantere!

Indiferent dacă vă place acţiunea de genul ăsta (şi, repet, asta din film nu e rea deloc!), ar fi bine să mergeţi să vedeţi filmul pentru că, dincolo de înfruntarea personajelor, ansamblul acestei lumi seamănă destul de mult cu ceva ce putem vedea chiar pe străzile noastre. Manipulare la greu prin intermediul mass media, ţoalele a la madam Udrea versus cenuşiul de pe străzile de prin cartiere şi chiar reducerea preocupărilor la coşul zilnic.

CONCURS!

PONT: dacă mergeţi, mergeţi la IMAX! Eu l-am văzut pe ecran normal şi la final mi-am dorit să-l fi văzut pe un ecran gigantic. Cred că efectul e mai puternic aşa. Aşadar, de mâine, pe ecrane, în premieră înternaţională, Hunger Games!

Şi ca să vă tentez şi mai mult, am pentru voi un exemplar al cărţii Jocurile Foamei, apărut la Nemira, parte dintr-o trologie (pachetul complet e la ofertă acum) scrisă de Suzanne Collins. Pentru a câştiga această carte trebuie să-mi spuneţi cand vi s-a făcut cel mai recent poftă să mâncaţi ceva şi care a fost obiectul dorinţei! În cazul meu a fost marţi şi era vorba de găluşte din supă. Şi mi-am făcut, ce era să fac?! :))

Ne jucăm de-a poftele până marţi la prânz! Poftă bună la Jocurile Foamei!

STOP JOC! And the winner is…. DAN cf prietenilor mei de pe FB care au ales comentariul cu nr 7! :)

bravooo!



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 22/03/2012 by ruxandra in category "Carte", "Filme

12 COMMENTS :

  1. By ioana s. on

    Ultima data cand mi s-a facut pofta de ceva a fost luni: de chiftele :p Si fiind la “dieta” – le-am facut din carne de pui si bagate in cuptor..sa scutesc macar prajeala :)
    Si multumesc pentru recomandare: incerc sa vad filmul in IMAX, daca prind locuri :)

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      da, cred ca e mai misto la IMAX de vreme ce m’am gandit ca mie asa mi’ar fi placut inca si mai mult. dar nu e chiar genul de film pe care sa’l vezi a doua oara, ca deja stii ce si cum :)
      cum au iesit chiftelele?! :)

      Reply
  2. By Lucian M on

    Mă, fără să vreau să particip la concurs, îţi spun că ultima oară mi s-a făcut poftă de (“surprinzător”) ciorba mamei. Ciorbă pe care pare că nu am şanse să o halesc prea curând, dat fiind faptul că ultima oară când am vorbit cu ea nu se simţea prea bine. :P
    Şi oricât de mult aş încerca eu să o fac ca ei, urmându-i pas cu pas instrucţiunile la telefon, ca a ei tot nu-mi iese cu gustul ăla.

    şi ca să fiu ontopic cu restul articolului: mi-ai pus pe wishlist o altă carte. Mno probabil o să o citesc după ce le citesc pe celelalte 5 pe care le am acum în coada de aşteptare :P

    Reply
  3. By .marius on

    Ultima data cand mi s-a facut pofta de ceva a fost acum cateva saptamani, cand am vazut un borcan cu dulceata de maciese, si nu m-am oprit pana nu l-am devorat… Dupa ce am scris pe blog ce dor mi-a fost de dulceata aia, mama a fost o scumpa, si mi-a mai trimis un borcan :))) Despre Hunger games, astept de o gramada de vreme sa il vad, si cred ca va trebui sa mai astept o saptamana :(

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      numai bine! cu un pic de noroc, poate primesti si citesti cartea pana atunci! :)

      Reply
  4. By ral on

    Obiectul dorintei: profiterol :)
    Am asteptat o zi in speranta ca o sa imi treaca, dar nu a fost cazul, asa ca ieri am facut gogselele, le-am umplut cu o crema de vanilie si acum ma asteapta sa ajung acasa cu ingetata de fructe de padure… inca 2 ore

    Reply
  5. By paul on

    Chiar ieri, mi s-a facut pofta de mancare turceasca, pofta pe care mi-am satisfacut-o intr-un restaurant oriental.

    Reply
  6. By Liliana on

    ieri s-a intamplat. am fost la pescuit si-am prins albitura. si m-am gandit ca ce buna ar fi o saramura ca la mama acasa. asa ca mi-am facut. cu mamaliguta! :)

    Reply
  7. By Roxana on

    Hey, mi-a placut enorm de mult filmul si chiar as fi vrut sa citesc cartile. Am scris si un articol despre el. http://blogu.lu/roxana/2012/03/26/happy-hunger-games/
    Referitor la pofte, inafara faptului ca mi-e pofta incontinuu de ciocolata la orice ora din zi si din noapte, fie ca e un KitKat, un Snickers, o Milka, deobicei mi se mai face pofta de spaghete. De fiecare data cand manc in oras aleg spaghete si acum ca mi-ai amintit chiar as manca o portie.

    Reply
  8. By Raluca Moisi on

    Ultima mea poftire crunta a fost ieri, chiar in timpul filmului astuia magnific. Am iesit din cinema si-am dat buzna intr-o pravalie sa-mi iau chipsuri. Inca stau sa ma gandesc care scena o fi declansat pofta asta :D

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *