Îl ştiţi pe Alex, tipul care-şi căuta o baie mai mare. Ei, da, e o campanie Avon pentru a comunica beneficiile pe care le au reprezentanţii. Dincolo de asta, însă, discuţia despre problema celor doi, Alex şi Alexandra, se potriveşte în multe cupluri. Baie comună, pasiuni diferit. Şi mă întreb: oare poate să funcţioneze?!

sursa foto

Cei doi aveau o baie mică, iar ea e înnebunită după cosmetice – hai, ziceţi că la voi în baie, doamnelor, nu e patria fardurilor, cremelor, şampoanelor, balsamurilor, maştilor! În plus, mai e şi distribuitor Avon, are reducere la produse şi, deci, tentaţia să-şi cumpere şi din aia, şi din aia, e foarte mare, aşa că firma îi ajută cu spaţiul – vedeţi voi cum!

Totuşi, chiar şi aşa, cu spaţiu mai mare, pasiunile şi jobul ei ocupă, totuşi, un loc primordial în viaţa lor de cuplu şi mă întreb cât e de corect asta într-o relaţie. Sigur, e chiar recomandat să nu-ţi pierzi identitatea proprie şi să te transformi într-un accesoriu al celuilalţi, dar, totuşi…

Când prea mult EU e prea mult într-un cuplu?!

Vedeţi aici, pe Spaţiu pentru mine, cum continuă saga Alxandrei şi a lui Alex. Deocamdată încă e amuzant, dar nu pot să garantez acelaşi lucru şi pentru episoadele viitoare!

Share: