Acum câteva zile, revista Nature publica un articol prin care premierul român, Victor Ponta, era acuzat că a plagiat părţi însemnate din teza sa de doctorat. A doua zi venea şi un fel de drept la replică sau aşa ceva care ar putea să se constituie în exemplu de aşa nu când gestionezi o criză de PR.

Dincolo de faptul că, în mod nejustificat, replica vine de la Biroul de presă al Guvernului – adică de ce se ocupă ei de asta când problema e a particularului Victor Ponta, nu a premierului?! -, că aduce în discuţie publică, internaţională, penibila dispută politică legată de reprezentarea României la CE, răvaşul e plin de erori gramaticale, timpi alandala, cel puţin o virgulă lipsă, şi vorbe scrise greşit.

Cum naiba e posibil aşa ceva?! După ce că scrisoarea e o mostră de aşa nu, de la expeditor la conţinut şi amestecul politicii într-o foarte clară acuzaţie de plagiat, biroul de presă al Guvernului e constituit doar din persoane care nu cunosc limba engleză nici cât (ar trebui s-o cunoască) un absolvent de şcoală generală?! Cine i-a angajat pe ăştia, cum au fost selectaţi?!

Am sunat la Biroul de presă acum câteva minute ca să întreb cine a semnat şi cine îşi asumă scrisoarea trimisă la Nature. Mi-a răspuns un domn că Biroul de presă. Bine, bine, am insistat eu, Biroul de presă, înţeleg, dar cine a scris scrisoarea, că dacă toţi la un loc ştiţi engleză câtă se vede acolo, ar trebui să vă daţi toţi demisia, aşa că mai bine îmi spuneţi un nume. A urmat o pauză, după care domnul de la telefon a spus “Biroul de presă”. I-am mulţumit frumos şi i-am urat La revedere.

Pe această cale, însă, le fac şi o recomandare de lectură:

şi mă văd nevoită să reiterez ce-am scris în titlu: Biroul de presă al Guvernului nu ştie engleza, Biroul de presă al Guvernului nu ştie PR, Biroul de presă al Guvernului ar trebui să demisioneze in corpore sau să fie dat afară. Şi, la fel, oricine şi-a aruncat un ochi pe scrisoarea aia înainte să fie expediată. Că ne faceţi de râs, tovarăşi!

Pt conformitate, răvaşul cu pricina se gaseşte aici, la update.

Şi încă ceva: revista Nature a apărut în noiembrie 1869, cu o lună înainte de inaugurarea Universităţii Bucureşti. Asta aşa, ca să punem lucrurile într-o perpectivă.

Share: