Săptămâna trecută, cei de la revista BIZ au mai făcut o năzbâtie cum numai ei ştiu, una de bine, se înţelege, adică,  împreună cu Unlock Market Research, au lansat Topul celor mai puternice branduri româneşti. Studiul s-a făcut pe un eşantion de 1200 de persoane, iar în cercetare s-a ţinut cont de investiţia de încredere şi afectivitate a consumatorilor, şi nu de indicatorii financiari.

Înainte să văd clasamentul, m-am gândit şi eu care ar fi brandurile româneşti care mi-au dobândit încrederea, dar şi care au confirmat-o în timp. Şi m-am tot gândit, fiincă, aparent, nu sunt top of mind mărci preferate! Oricum, aş zice clar că Farmec e una dintre mărci – ei fac diferenţa între Farmec şi Gerovital, şi e corect aşa, pentru că sunt două branduri diferite, dar pentru mine, acum, şi Gerovital e tot Farmec, de vreme ce compania a cumpărat marca.

Le folosesc produsele, de la lac de unghii până la creme de faţă, şi veşnicul Triumf, soluţia de curăţat… orice! Apropo, am descoperit că există şi varianta cu pulverizator, o recomand cu încredere, e la fel de eficientă!

La capitolul mâncare, aş zice Napolact, pentru brânza de la Ţaga, cu Năsalul lor, un Best of al brânzeturilor, pateul Antefrig, cel care m-a însoţit în toate taberele în care am fost, şi salamul de Sibiu. Cu dulciurile nu prea le am, la ciocolată fac fiţe, deşi nişte Cavit n-aş refuza şi încă regret că nu se mai fac bomboane Cip.

Vedeţi mai jos şi topul realizat de BIZ:

Mă surprinde un pic că lipsesc salamul de Sibiu, Jolidon, sau Jidvei şi nu-mi e clar cine e Laura de pe locul 40, dar în rest… cred că-s cam toate cele mai cunoscute şi apreciate. Felicitări, BIZ, pentru (încă) un proiect!

***

Celălalt proiect cu branduri vine de la Cluj, e la a doua ediţie, se numeşte Cluj Brands Tour şi cred că e unul dintre motivele pentru care în topul personal al brandurilor româneşti se află mai multe companii de prin acea zonă a ţării, fiindcă proiectul ăsta mi-a dat ocazia să le şi cunosc povestea, nu doar să le recunosc etichetele. Am fost anul trecut, la prima ediţie, şi îi invidiez pe cei care merg în acest an, pentru că ştiu ce evenimente faine fac Florica şi Zicu! De urmărit pe FB şi Twitter, zic, pentru poveşti despre mărcile româneşti ale Clujului!

info bonus: Apropo TV revine pe micile ecrane din 30 septembrie! Să nu ziceţi că n-aţi ştiut! :)

Share: