Încă de când eram copil mi-am imaginat arta machiajului ca pe un fel de pictură – mai mult sau mai puţin naivă! – pe  feţe. Sigur că mamei îi ieşeau dintr-o trasare dungile cu dermatograful, iar rujul nu depăşea conturul buzelor, şi sigur că încercam şi eu s-o imit! Pe lângă pantofii cu toc şi anumite accesorii vestimentare, trusa mamei de farduri era la loc de cinste printre interesele mele. De altfel, mi-a povestit că era vai şi-amar când scăpam printre ele, mă mânjeam toată ca un zugrav nepriceput! Mai târziu, însă…

prin liceu, cred, am început să mă prind, totuşi, cum e cu dungile, şi m-aş fi dus fardată la şcoală, ca şi alte colege, dar nu aveam voie. Uneori, mai nimeream prin lift, preţ de două etaje, un pic de rimel, dar cam asta era tot. Încă mă atrăgeauu, fireşte, şi amorul pentru autopictură a durat nişte ani, apoi altele, mai concrete, i-au luat locul. Însă sunt conştientă de importanţa machiajului (corect) în apariţia şi aparenţa oricărei femei, cu atât mai mult cu cât, în meseria de comunicator, ajungi să faci foarte bine diferenţa între… nuanţe. Apropo, în foto de mai jos e Sharon Stone, întâi fără machiaj apoi cu unul nefericit:

Din păcate, însă, văd multe femei care ignoră cu desăvârşire orice reguli de bază în ceea ce priveşte fardatul. Fie că folosesc produse proaste ori nepotrivite pentru tenul lor, fie că e vorba de culori nefericit alese şi/sau mixate, de dungi trase aiurea şi rujuri care nu au nici o legătră cu tenul ori culoarea dinţilor, ori măcar cu hainele… Exemplele sunt multe şi se pot vedea la tot pasul. Însă ce mi se pare aproape trist e că unele dintre aceste femei sunt, adesea, exemplificarea ideei de succes la feminin: femeile de carieră. CEO, CFO, COO sau CMO, aceste doamne cu o minte sclipitoare reuşesc, de multe ori, să arate ca un… UFO!

Nu vreau să se înţeleagă că lipsa de feminitate, hainele rău alese ori machiajul prost aplicat diminuează, în oricare măsură, capacităţile intelectuale ale acestor doamne, nici poveste! Dar impresia despre cineva, prima impresie, aia care contează, de cele mai multe ori, ne-o facem în 30 de secunde, şi zău dacă nu e păcat să fie una greşită! (guilty as charged, sufar de păcatul ăsta şi eu!)

Fără şi apoi cu machiaj. Vedeţi singure diferenţa:

Dragi PRi, dragi agenţii de PR care aveţi asemenea doamne printre clienţi, explicaţi-le cât contează aparenţele. Aşa cum le pregătiţi pentru interviuri ori cuvântări, învăţaţi-le şi cum se pot pune în valoare prin machiaj. Cum un nas poate un pic cam mare poate fi corectat printr-o umbră, cum nişte ochi frumoşi se pot vedea şi dincolo de lentilele ochelarilor, cu un machiaj corect, explicaţi-le că sunt o mulţime de trucuri pe care le pot învăţa în aşa fel încât imaginea lor să nu aibă de suferit. Fiindcă e păcat!

Iar după ce le-aţi convins, recomandaţi-le cursul Danei Argeşan, Visio Make-Up! Iată doar trei motive:

1. Vor învăţa, pas cu pas, despre fiecare etapă a machiajului, de la demachiere, hidratare, până la aplicarea fondului de ten, a pudrei, a fardului de ochi, de obraz, a culorii pe buze, tot ce-şi doresc, de zi ori de seară.

2. Cursurile sunt ţinute într-un loc cochet, cu atmosferă intimă, cu doar şase “eleve” la fiecare curs, astfel că Dana – care e mega drăguţă şi amabilă şi simpatică! – are vreme şi loc să acorde fiecărei doamne muuuuuultă atenţie!

3. Nu e un curs obişnuit de make-up, o predare, ceva teorie şi un pic de practică, vi se arată, iar voi o să ţineţi minte negreşit, nu! Dana stă de vorbă cu tine, despre preferinţele tale cromatice în vestimentaţie ori despre cum îţi porţi pletele, apoi îţi spune ce crede că ţi se potriveşte şi apoi îţi arată cum şi cu ce, ba chiar te fardează, la un ochi, să zicem, iar tu încerci la celălalt, tocmai pentru ca să-ţi poată corecta tehnica, iar tu să ţii minte exact ce ai (de) de făcut. Cursul durează vreo şase ore!

Nu în ultimul rând, după o zi de weekend petrecută atât de agreabil, pleci de la curs machiată de un super make-up artist, arătând perfect pentru o ieşire în oraş! Ce mai e de spus?! A, da! Grăbiţi-vă un pic dacă vreţi să prindeţi ultimele locuri la sesiunea din această toamnă, adică 4 noiembrie, altfel o să trebuiască să aşteptaţi până în februarie, fiindcă între timp Dana se va specializa în meseria de mămică! Şi ar fi păcat să nu ştiţi ce aveţi de făcut cu voi tocmai când vin toate petrecerile, corporate sau nu, de final de an!

sursa foto

Share: