Buna mea prietenă, L., are un frate plecat de-acasă de ceva vreme până hăăăăt peste Ocean, fix la New York! Părinţii lor, pe care toată gaşca noastră îi iubeşte tare, fiindcă sunt foarte faini şi fiindcă ne găzduiesc, claie peste grămadă, la ei acasă de vreo câteva ori pe an, nu-l văd prea des, fireşte, dar de când L. a aranjat de un laptop şi de internet, fratele ei se vede chiar frecvent cu părinţii, online. Într-una dintre aceste convorbiri, pe final, când i-a spus fiului, aşa, de la distanţă, duios, “Ai grijă de tine”, mama prietenei mele a mângâiat uşor marginea ecranului. Mi-e greu, dacă nu chiar imposibil să vă spun cât drag şi dor erau strânse în mângâierea aia!

Între timp, ta-daaaa, cea mai bună idee de Crăciun, ai mei au Internet. Nu mi-e clar cât o să folosească “jucăria” asta, dar îmi place ideea ca tata să se plimbe pe google şi mama să citească reţete sau mai ştiu eu ce pe net. Îmi dau seama că pentru ei orice legat de această lume 2.0. e mai străin decât ar fi greaca veche pentru mine, dar posibilităţile de comunicare şi de găsit portiţe noi de dialog cu ei îmi par atât de atrgătoare, încât cred că e cel mai drăguţ cadou posibil.

Nu ne vedem părinţii prea des – o ştiu eu, care stau la doi paşi de ei, şi o ştiţi şi voi care staţi la mai mulţi paşi – aşa că ar trebui să profităm de Internet pentru scurtarea distanţelor dintre noi şi ei. Pentru noi ritmul e altul, mai rapid, plin de informaţii, de muncă, proiecte, prieteni, în fine, tot ce ne populează viaţa şi ne încarcă agendele. Şi mă gândesc că poate dacă îi ajutăm să fie aproape de noi în dimensiunea asta virtuală o să fie mai aproape punct.

De aceea…

Da, de azi tata are email. Şi e doar o chestiune de timp până când o să citească ce scriu eu aici (yey, încă un cititor!) sau pe FB. Şi până la întrebări şi nelămuriri! Dar, despre asta, într-un episod viitor.


Până una-alta, luaţi de aici un pachet cu net si HBO GO pentru doar 39 de lei pe lună (fără voce, că ai mei au deja telefonie fixă, tot de la Romtelecom) şi laptopuri cu reducere şi posibilitatea de a le achita în rate! Eventual, profitaţi şi vă luaţi unul nou pentru voi şi ei îl primesc pe cel pe care îl folosiţi acum. Toată lumea câştigă! :D

Share: