Ieri, Guvernul a făcut publice listele cu chiriaşii din locuinţele de stat, unii pe funcţie, cei mai mulţi, însă, pe pile. Le-am parcurs destul de atent şi sunt sigură că există nepotriviri pe-acolo, atât la chirii cât şi la suprafeţe, dar nu asta e ideea acum ci faptul că o pleiadă întreagă de consilieri personali (cei mai mulţi dintre ei numiţi politic) se bucură de avantajele unor locuinţe de trei, patru sau chiar cinci camere, cu suprafeţe extrem de generoase, pe nişte sume mai mult decât decente din care, o parte, sunt oricum achitate de stat. Adică de mine, de tine, de noi.

Cu două zile înainte, eu am primit pe mail asta:

Sigur, nu-l putem compara pe cel din mesajul de mai sus cu Adrian Severin*, de exemplu, care, cu un milion de euro în bancă, susţine că nu-şi permite să se mute din apartamentul cu chirie la stat, sau cu Mioara Roman care nu are chiar nici un drept să locuiască într-un imobil RA-APPS, sau cu Mircea Geoană care stă în opt camere, ori cu Andrei Marga, directorul ICR, care trebuie musai să aibă patru camere. Ce-i drept, e uşor corpolent, iar ego-ul său, aparent neţărmurit, are nevoie de mulţ spaţiu şi, se ştie, îi plac mult şi caloriferele!…

Acum vreo săptămână, ministrul sănătăţii, ne explica “deştept” că acea contribuţie pe care o vărsăm lunar la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nu e o contribuţie, e un impozit, e o taxă de solidaritate şi că doreşte ca aceşti bani – care nu sunt ai statului, apropo! – să fie folosiţi doar pentru decontarea serviciilor medicale decontabile în spitalele de stat, nu şi în cele particulare. Adică să fie democraţie, dar numai pentru cei care nu-s în stare să fie performanţi. Cu ei trebuie să fim solidari!

Pentru fiecare din cei care stau în locuinţe de stat, statul plăteşte, lunar, 1500 de lei, deşi oamenii ăştia au, bine-mersi, şi salariu şi, de multe ori, şi alte venituri. Oare n-ar fi mai bine dacă le-ar deconta numai o mie de lei şi restul s-ar duce, pe bune!, în fonduri pentru locuinţe sociale destinate celor care chiar au nevoie de ele?!

Eu nu ştiu cum trăiesc oamenii ăştia de pe stradă. Nu ştiu, nu pot să înţeleg ce viaţă duc, din ce trăiesc, dar pricep clar că n-are cum să fie alegerea lor asta şi că au nevoie de ajutor. Deşi îmi este milă, rămân, principial, împotriva banilor daţi cerşetorilor, chiar pentru cei fără nici o (altă) opţiune de a supravieţui în afara de cerşetorie. Există, totuşi, soluţii pentru ajutarea acestor oameni via SamuSocial, o organizaţie internaţională care se străduieşte să le dea un sprijin şi să atragă atenţia asupra situaţiei lor în care câteva grade Celsius chiar pot face diferenţa între viaţă şi moarte.

SamuSocial a mai avut câteva campanii internaţionale genial lucrate pentru acelaşi scop, de atragere a atenţiei asupra situaţiei oamenilor străzii, şi cred că fac o treabă bună, aşa ca dacă vă prisoseşte ceva prin buzunare sau chiar o maşină de spălat haine mai veche – e mare nevoie de una…
Fiindcă deja contribuim – fără să ne întrebe nimeni dacă vrem! – la bunăstarea unora care nu au nevoie de ajutor, şi îi ignorăm pe cei care ar trebui ajutaţi.

Ah! Da, ştiu. O să spuneţi că de ce nu-şi caută de muncă. Îşi caută. Dar cine te angajează când faci duş odată pe săptămână (şi asta dacă ai noroc)?!

* via

Share: