Aparent, în seara aia adormise cu lampa aprinsă, zgribulită pe canapea, cu cartea lângă ea. Nu era o problemă, lampa avea bec LED, probabil că factura n-avea să fie prea mult depăşită. Chiar aşa, ia să trimită datele de consum la Enel, mereu uita chestia asta! Şi ar fi bine să plătească şi factura, dacă tot intră la ei pe site!

Un bip discret venit dinspre telefon îi atrase atenţia. SMS? Nu, cineva o menţiona într-un tweet. Zâmbi, dar nu răspunse. Azi era o zi de bilanţ, avea alte priorităţi.

În bucătărie, în timp ce aştepta să fiarbă cafeaua – o bea întotdeauna neagră şi fierbinte ca smoala – soarele îşi făcea loc printre draperii. Era o zi frumoasă, dar gândurile ei nu erau la vreme. Aştepta mesajul de la clinică. Săptămâna trecută fusese acolo pentru o analiza al cărei rezultat ar fi putut să-i schimbe viaţa. “A preleva câteva celule nu e complicat”, îi spusese medicul. “Mai complicată o să fie aşteptarea”. Ei bine, azi aşteptarea avea să ia sfârşit!

Se făcuse prânz aproape şi mesajul de la clinică întârzia. Ar fi putut să sune însă îşi dădea seama că şi medicii sunt conştienţi de importanţa rezultatului şi probabil că n-aveau să aştepte Paştele Cailor ca s-o anunţe ce şi cum.

În fine, apelul. Ascultă atentă ce spunea medicul, apoi începu să plângă până când linia de tuş de la coada ochilor se întinse, de nerecunoscut.

Nici un bilanţ, nu azi. Era o zi minunată de primăvară , iar analizele ieşiseră perfect! Simţea că e un nou început!

***

Am scris povestea asta scurtă ca să vedeţi că e simplu să aplici la un internship “seasoned by The Practice”. Una dintre cele două “probe” e să trimiti un text în maxim 2000 de semne, cu cuvintele bolduite.  Cealaltă e un pic mai complicată, dar dacă vreţi cu adevărat să faceţi meseria asta, nu văd ce v-ar putea opri! Detalii pe pagina lor de FB. Succes! :)

PS vedeţi că în textul meu e o capcană! N-am zis niciodată că munca de PR ar fi uşoară!!!

Share: