Am urmărit chiar şi fără să vreau toată tevatura cu emisiunea Acces Direct, Ioana Tufaru, paginademedia, Avon, Antena şi, dincolo de interesele comerciale ale fiecăreia dintre părţile implicate în poveste, mi se pare că se ignoră cu prea multă uşurinţă faptul că, totuşi, două milioane de telespectatori s-au uitat la emisiunea cu pricina. Două milioane de oameni care au căscat gura şi n-au schimat canalul, evident, pentru că au fost curioşi sau poate chiar s-au distrat, şi care nu sunt prizonieri ai Antenei, închişi în vreun lagăr cu emisiuni şi presă tabloidă. Nu. Sunt oameni liberi, care au telecomandă.

Daaaaa, ştiu, săracii de ei, oare ce puteau altceva să vadă la tv în momentul cu pricina?! Hai să nu zic de Potiche de la HBO, o satiră socială, hai s[ mă limitez la Advocates of Change de pe TVR, o serie despre oameni care au schimbat lumea! Iar pe Discovery era Black Box, pe NGO Dezastre în aer, iar pe Animal Planet, de la 17, o emisiune despre Deşrtul Thar şi, de la 18, un documentar despre evadări spectaculoase.

Deci cei două milioane de telespectatori care au ales Acces Direct aveau alternative dar au ales, ei, cu telecomanda lor, Antena! Iar dintrei ei, doar vreo sută şi ceva s-au apucat să scrie CNA-ului pentru a protesta împotriva subiectului emisiunii cu pricina. Doar un singur om între alţi 20.000 a fost oripilat suficient cât să protesteze. De curiozitate, câţi dintre cei care spuneţi că Acces Direct sau alte emisiuni de genul ăsta ar trebui interzise aţi scris la CNA ca să protestaţi împotriva difuzării lor?! La televiziunile cu pricina? La comisiile de specialitate din Parlament?

Cat despre Antenă şi celelalte televiziuni care spală nu doar ceară ci şi diverse obiecte de lenjerie intimă nu neapărat curate la ore de audienţă, ele există şi fac asta pentru că plângerile şi comentariile pe FB, petiţiile online şi alte formule de genul ăsta nu au nici un efect. Nu există prea multe alternative pentru că toţi cei care se plâng de calitatea programelor TV şi susţin că presa ar trebui să educe se mulţumesc să fie etici şi corecţi în discursul public şi, în unele cazuri, chiar în activitatea lor, dar atât.

Ei nu trimit mailuri la CNA şi nu construiesc alternative pentru că ştiu, la fel de bine ca oricine, că alternativele astea nu produc bani! Şi, aparent, nimeni nu e atât de convins de justeţea şi necesitatea educării, iată, încât să-şi rişte confortul personal pentru a oferi alternative demne de luat în seamă! Vorbim, dar nu facem, asta e problema, stimaţi telespectatori! Poate trebuie să repet: până în toamna anului trecut, mai mult de jumătate dintre români nu citiseră NICI o carte! Ăsta e poporul pe care ne supărăm! Dar, hei!, altfel e bine aici, avem femei frumoase!

Discuţiile, oricât de răcoritoare, sunt doar un fel de “apa se trage iar rahatul rămâne”, nu contează cât de parfumată şi înmiresmată o fi toaleta!

PS Aşa se scrie la Ministerul Culturii din România:

Share: