Acum nu mult timp, un prieten îmi povestea despre munca de lămurire ce trebuie dusă cu feciorul lui pentru ca acesta sa catadicsească a se spăla pe dinţi. Întrucât am fost un copil care a vizitat scaunul dentistului la vremea dinţilor de lapte şi am învăţat cât e de importantă igiena când vine vorba de dinţi sănătoşi, i-am sugerat să-l ducă frumos la Dent Estet, ca să-i arate ce se poate întâmpla dacă nu se spală pe dinţi.

Mama avea o prietenă medic stomatolog, cu cabinet chiar la noi pe stradă, aşa că am cunoscut “Poliţia” şi “Greieraşul” (numele de cod pentru cele două freze) la o vârstă destul de mică. Bine, că asta nu m-a ajutat prea tare să scap de vizite la dentist acum, la maturitate, e partea a doua. Sunt în tratament şi, la finele acestuia, voi avea şi două implanturi. Că, na, dacă n-am fost cuminte, aşa îmi trebuie!

freze
Acum, însă, există nenumărate paste şi periuţe de dinţi, gumă de mestecat care-ţi reglează PH-ul după ce mănânci prostii de la chioşcul şcolii, aţă de dinţi şi nişte medici stomatologi care şi-au răpit din timpul lor ca să meargă prin câteva şcoli şi să le spună copiilor ce şi cum e bine să facă pentru ca dantura lor să fie protejată de Poliţie şi Greieraş cât mai mult timp. Sigur, dacă vrei să bagi la cap, ceea ce mă îndoiesc că se întâmplă, respectiv să-ţi pese de dinţii tăi, când, la 11-15 ani sunt atât de multe alte lucruri de care să-ţi pese. Cum ar fi scorul colegului la Angry Birds!

Săptămâna trecută am fost şi eu la o vizită şcolară din asta, fiindcă am aflat de la cei de la DentEstet că se duc chiar la liceul în care am petrecut patru ani, Ion Neculce. Care, apropo, nu mai e liceu, e Colegiu Naţional, vă rog! Şi are acum şi clase de gimnaziu, copii care aparent îşi pot păstra concentrarea doar un pic mai mult decât motanul meu.

neculce
Într-o sală care pe vremuri era… nu mai stiu ce era!, un cabinet, ceva, cred, două clase a V-a stau cuminţi pe scaune şi ascultă ce le spune doctoriţa de dinţi. Ca adult (ha!), îmi dau seama cât e de important ce li se spune, însă nu pot băga mâna în foc că lor li se pare la fel. Totuşi, par atenţi, iar unii pun şi întrebări. Până la urmă, perspectiva tratamentului stomatologic nu e pe placul nimănui. Aşa că află cum e periajul corect, pe grupe de dinţi, cu mişcări de sus în jos, de ce ar fi preferabil să se spele pe dinţi după fiecare masă ori gustare, cum e dintele, ce se întâmplă când apare o carie, cum e cu măselele de minte ori cu dinţii care cresc unii peste alţii, şi câte şi mai câte.

În schimb, am aflat şi noi câteva lucruri despre ei într-un mic chestionar pe care, dacă îl completau (anonim), intrau într-o tombolă care avea ca premii nişte căşti super meseriaşe şi conturi Zonga. Oricum, toată lumea a primit reviste, Bravo şi încă una, ceva tot de vârsta lor, şi vouchere la DentEstet Teens, ceea ce mi s-a părut gândit cum trebuie de către cei de la clinică, fiindcă doar cu discuţii despre dantură e greu, dacă nu chiar imposibil, să atragi atenţia copiilor.

copil

Nu vă spun că nu în puţine chestionare la muzica preferată era Florin Salam şi la reviste preferate Playboy fiindcă încă sper că făceau pe nebunii şi nu ascultă ori citesc aşa ceva. În schimb o să vă spun cum vă puteţi convinge copilul mic să se spele pe dinţi: încercaţi să faceţi totul să pară amuzant. O perie de dinţi haioasă şi o poveste cu supereroul preferat care ţine, printr-un periaj riguros, cariile la distanţă, ar putea fi varianta câştigătoare. De asemenea, folosiţi o pastă de dinţi cu gust bun. Obligatoriu.

Şi… multă răbdare, desigur!

foto 3

Share: