May 13

Dragi advertiseri, nu rămâneţi proşti!

Probabil asistaţi şi voi la tabloidizarea unor ziare odinioară serioase, cum ar fi Gândul sau Jurnalul Naţional, şi la felul în care presa, în general, a înţeles treaba asta cu social media: spui că e extraordinar, nemaivăzut şi click aici pe jumătate de ştire, iar restul e pe site. Iar când te duci pe site, că, deh, vrei să ştii şi tu informaţiile care schimbă lumea sau măcar oraşul în care locuieşti, vezi că, de fapt, e un mare fâs, iar statusul postat în reţelele sociale dezinforma la greu. Iar toată minciuna asta (că e o minciună!) ţi s-a servit pe post de informaţie pentru un click, adică pentru trafic, adică pentru bani!

Pentru că, în final, despre asta e vorba, despre bani!

anticlick

Pe baza clickurilor obţinute din mizeriile lor de statusuri care n-au nici o legătură cu informarea, vanzătorii de la gazete dau clienţilor şi potenţialilor clienţi cifre de trafic şi, în baza acestora, primesc (sau nu) publicitate. Şi, cumva, le merge! Pentru că sunt suficienţi fraieri pe netul asta şi, aparent, cu toţii şi-au dat întâlnire pe facebook, de parcă ar fi o convenţie a proştilor care dau click pe statusuri care încep cu O să rămâi prost! Ceea ce, desigur, li se şi întâmplă: exact aşa rămân!

Dar, stimaţi advertiseri pe site-urile care înţeleg să-şi promoveze lipsa de conţinut cu titluri şi statusuri senzaţionale, nu suntem toţi proşti iar unii dintre noi ne-am săturat până peste cap să fim trataţi ca o masă amorfă de clickăitori, musai de târât pe site-ul unde vă faceţi voi reclamă! Ne-am săturat ca cei care îşi câştigă banii din informare să-şi bată joc de tot ceea ce se cheamă cititori şi fani! Gata!

Sigur, aţi auzit de AntiClickAici, e doar o formulă prin care cei care nu mai suportă practica asta au înţeles să protesteze. Soluţia unora dintre community managerii de la respectivele pagini a fost banarea celor care dezvăluie non-ştirile pentru ca lumea să nu mai dea click fiindcă, nu-i aşa?, scopul paginilor de FB nu e conversaţia, e prosteala! Cititorii noştri sunt mai tâmpiţi decât noi!

De-aia zic: poate că mai degrabă decât AntiClickAici ar putea funcţiona nişte pagini în care brandurile care-şi fac reclamă în gazete de wall  sunt boicotate, ceva gen “brand ramai prost”. Fiindcă dacă vă asociaţi cu ziarele care-şi imaginează că toţi suntem proşti înseamnă că şi voi, dragi advertiseri, credeţi la fel despre clienţii voştri, indiferent de ce afirmaţi pe propriile pagini de FB!

Nu în ultimul rând, chiar credeţi că o să vindeţi produsul/serviciul vostru celor care gustă senzaţionalul de tip Vezi aici cum sânii lui Beyonce erau pe punctul de a exploda?!

JN


Tags: ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 13/05/2013 by ruxandra in category "Online stuff

4 COMMENTS :

  1. By Alin Nicorici on

    Am dat like pagini din doua motive: aveti o idee foarte bune si al doilea motiv… urasc astfel de siteuri care se promoveaza asa.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *