June 4

Florile de aţă, o poveste despre tradiţii şi pasiune

La Serbările Timişoreana, o parte din spaţiu era dedicat maeştrilor artizani şi m-am dus să văd cam ce lucruri frumoase se găsesc în oferta lor. Aşa cum v-am zis, erau ii, năframe, jucării din lemn, fetele de la Tourmaline, care pictează frumos pe tot felul de suprafeţe şi… cam atât. Oferta nu era prea variată. Ce mi-a atras atenţia, însă, au fost florile unei doamne îmbrăcată în port popular. Flori din aţă, felurite, atât de meşteşugit făcute încât ziceai că acum am fost culese din pământ.

M-am oprit să le admir şi, mai mult decât flori, am primit şi o poveste de viaţă. Iat-o!

flori de ata
Atrasă de frumuseţea florilor m-am oprit să le admir şi uite-aşa m-am trezit că pun şi întrebări despre cum sunt făcute. Doamna care le adusese la târg avea chef de vorbă şi de aici până la poveste n-a mai fost mult. Am aflat, aşadar, că florile cu pricina, multe soiuri, muşcate, ghiocei, frăguţe, cu fructe şi flori, lăcrămioare (preferatele mele, le vedeţi mai sus), violete şi câte şi mai câte, sunt făcute cu aţă şi ac printr-o tehnică pe care autoarea, doamna Rodica Belea, mi-a şi arătat-o şi pe care am şi exersat-o. Fireşte, cu un rezultat discutabil! :)

– Uite aşa, faci noduri simple pe ac, ca pe andrea, trebuie să le numeri, să nu greşeşti, fiindcă dacă ai greşit, ies petalele inegale, zice în timp ce numără ochiuri ca să-mi arate cum se fac.
Apoi, măiastru, trage acul prin noduri, face o bucla, strânge şi, ca prin minune, îi apare o petală mică în palmă.
– Vezi? Din păcate n-am decât aşa, galbenă, azi, aşa s-a nimerit, zice, de parcă s-ar scuza.
Petala aia e mică şi perfectă, orice culoare ar avea.
– Aşa am făcut, eu aşa ştiam să fac din copilărie, de la şcoală, când făceam mărţişoare cu câte o petală din asta. Şi pe urmă, zice, şi mâinile nu-i stau, am zis că ce-ar fi să încerc să mai fac una lipită, uite-aşa (şi în timp ce zice a mai terminat una!), şi pe urmă o a treia, cam aşaaaa… lungeşte silaba în timp ce trage acul printre noduri.

Are 63 de ani şi “dioptrii opt jumate” dar pot să-mi dau seama că şi dacă ar avea 12 la ochelari, tot nu s-ar opri, e evident cât de mult iubeşte să facă flori de aţă. În câteva momente ţin în mână un trifoi galben pe care îl primesc în dar.

flori cusute
– De unde sunteţi?
– De aici, din Timişoara. Bine, de fapt sunt de la Botoşani. De lângă Botoşani.
– Şi-aţi traversat ţara, aşa? Aţi venit după un băiat?
– Eeee, am venit cu munca. Eu sunt ingineră hidrotehniciană de meserie. Adică am fost, acum sunt la pensie.  Am mers prin toată ţara, cu şantierele. Şi dupa aia am venit cu soţul aici, la Timişoara. Şi el tot inginer, dar acuma predă.
– Ei, vedeţi? Era şi un băiat în poveste! Şi florile astea minunate?
–  Păi eu din copilărie… Ştiţi? Când se ieşea la horă, stăteau mamele să coasă cele mai frumoase ii, să fie fiecare fată cu ia în model nemaivăzut, chiar se ascundeau una de alta, fetele şi mamele, să nu fure modelele una de la alta. Şi aşa făceam şi noi, fetele mai mici, cu mărţişoarele, fiecare cu modelul ei, şi pe urmă le dădeam la băieţi, că aşa era la noi datina. Şi băieţii le purtau aşa, frumos, la piept, şi noi ne mândream cu modele, care mai de care…
– Parcă-mi spuneţi o poveste cu feţi frumoşi şi ilene cosânzene…
– Ei, păi chiar am spus poveşti. Când eram la liceu am fost la concursuri de recitări din astea, am vrut să mă fac actriţă. Dar viaţa m-a dus pe şantier. Aşa a fost. Acum nu-mi mai place să fiu aşa, în atenţie. Doar florile astea, şi să-i învăţ şi pe alţii, pe copii, să le facă. E păcat că nu se mai lucrează cu acul ca pe vremuri. Eu am şi o colecţie de costume populare acasă, le strâng de ani de zile, am peste două sute! Ştiţi cât de migălit sunt lucrate? Şi-s vechi, unele nu se mai pot purta, sunt prea vechi şi se pot rupe. Dar eu le strâng şi le arăt la lume, să vadă ce frumoase sunt!
– Şi florile? Aşa sunt de frumoase, eu n-am mai văzut aşa atenţie la detaliu şi apropiere de natură decât dacă erau cusute ori din plastic. Se vând?
– Se mai vând, dar eu nu pentru bani le fac. Le fac de drag.
(de altfel, mi-am ales câteva şi a refuzat vehement să-mi ia banii pentru ele)
– Ar merge de pus la reverul invitaţilor, la nunţi. Ţin mai mult decât cele naturale şi sunt mult mai frumoase decât cele de plastic.
– Păi am făcut, pentru nunta fetei unei prietene. Şi coroniţă. Staţi că vă arăt!

(mi-a arătat, într-adevăr, dar, cumva, nu ştiu cum, poza mi-a dispărut din telefon. Ori am mutat-o aiurea, ori am şters-o, cert e că n-o mai am. Dar coroniţa era superbă!)

– Şi frăguţele? Tot din ac?

fragute
Frăguţele sunt nişte bumbi şi par pline, estimez că o boabă de piper îmbrăcată în aţă, dar greşesc. E doar aţă, iar doamna Rodica îmi arată cum se fac. Greu, astea-s greu de făcut, căci trebuie să străpungi cu acul încrengătura de fire.
– Din astea nu pot să fac mai mult de 30 în opt ore, că e greu să împingi acul. Mă înţep, fac şi bătături… Uitaţi!

Îmi arată mâna. Unghii tăiate scurt, şcolăreşte, curate, însă buricul degetelor poartă urmele bătăliei cu acul. Dar zâmbetul e autentic şi bucuria de a mai învăţa pe cineva taina florilor de aţă este, de asemenea, adevărată.

(va urma)


Tags:
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 04/06/2013 by ruxandra in category "Interviuri", "Obiceiuri sănătoase

1 COMMENTS :

  1. Pingback: Coroniţe din gânduri bune şi flori de aţă | printreranduri.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *