E momentul acela din an în care la Cluj pregătirile pentru Festivalul Internaţional de Film de Comedie – Comedy Cluj – au intrat pe ultima sută de metri, fiindcă vineri se dă startul ediţiei cu numărul cinci! Voi fi acolo, din nou!, să râd la filme şi să mă bucur că festivalul ăsta creşte şi creşte frumos!

Prin urmare, vineri seara ne vedem la Cinema “Florin Piersic” pentru gala de deschidere şi premiera ultimului film în care joacă James Gandolfini, intitulat – ce ironie tristă! – Enough Said, şi în care parteneră îi este Julia Louis-Dreyfus, pe care cu siguranţă o ştiţi măcar ca Elaine din Seinfeld. Este un film despre relaţii şi problemele lor, încredere şi prejudecăţi şi, pentru că face parte din competiţie, va seta aşteptări destul de mari şi de la celelalte filme!

Dar ce se mai întâmplă în cele zece zile de Comedy Cluj?!
afis comedy
Ei bine, răspunsul foarte scurt ar fi “multe!”. Filme multe, fireşte, peste 120 de producţii din 35 de ţări, workshop-uri, expoziţii, întâlniri între public şi invitaţii din lumea filmului, atât de la noi cât şi din afara ţării, şi, nu în ultimul rând, teatru. Şi ce dramaturg mai potrivit să fie pe scenă la Comedy decât Caragiale, cu “D-ale Carnavalului”, montarea semnată de Lucian Purcărete la Teatrul Naţional din Sibiu? Puteţi vedea şi voi spectacolul la Casa de Cultură a Studenţilor, pe 16 octombrie. Eu l-am văzut deja de două ori şi l-aş revedea oricând cu plăcere!

Două competiţii se desfăşoară la Comedy Cluj şi în acest an, cea de scurt metraje independente şi studenţeşti, şi, fireşte, cea de lung metraje, care propune zece filme din opt ţări precum Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Olanda, Finlanda, Germania, Italia, Franța, India.  Din păcate, nu voi avea vreme să rămân la Cluj pentru a le vedea pe toate, dar sper că voi avea timp, totuşi, să stau un pic la discuţii cu o parte din juriul acestei competiţii – citiţi pe larg aici despre cine sunt cei cinci juraţi din acest an, probabil o să vă prindeţi şi cu cine vreau să mă întâlnesc. Apropo, dacă aveţi întrebări pentru oricare dintre ei, să-mi spuneţi!

În fine, până ajung acolo ca să vă povestesc mai multe, premiul de excelenţă din acest an merge la Amza Pellea şi Oana Pellea şi nu cred că e nevoie de mai multe comentarii sau explicaţii. Priviţi un mic film, dialog tată-fiică. Nu e un argument, că nu e nevoie de aşa ceva, sunt doar şapte minute care să vă facă această zi de luni mai însorită decât sper că este deja!

Vă reamintesc, Comedy Cluj începe vineri, pe 11 octombrie, şi durează până pe 20, biletele costă 7 şi 9 lei, există şi abonamente, ba chiar şi şase abonamente VIP, valabile pentru toate proiecţiile, la 150 de lei. În fine, astea s-ar putea să nu mai existe… deja! :))

Share: