May 15

Tara, the Supercat

Probabil ar trebui să poarte o pelerină, ceva, ca să ştie toată lumea că Tara e o super pisică şi şi-a salvat omul de la atacul grav al unui căţel! Jeremy, un băieţel de câţiva ani, se plimba cu bicicleta când a fost atacat, din senin, de un câine din vecini, iar pisica a sărit ca o săgeată să-l apere pe copil.

tara
Presa din State (şi nu numai) a preluat imediat ştirea şi au fost jurnalişti care s-au dus acasă la Jeremy. Aşa am aflat că Tara a adoptat familiaTriantafilo şi nu invers, după ce i-a urmărit pe cei doi părinţi dintr-un parc, acum cinci ani. De-atunci a rămas alături de ei şi a avut grijă de cei trei copii ai familiei. Jeremy a fost muşcat de câinele agresiv şi are zece copci, dar fără intervenţia pisicii situaţia ar fi putut să fie mult mai gravă!

Câinele aparţinea vecinilor şi fusese luat cu scopul clar de a proteja proprietatea după ce o serie de spargeri au avut loc în zonă, iar după incident stăpânii lui l-au dus la asociaţia locală de protecţie a animalelor, unde acum se află sub observaţie. Dacă e cuminte, poate că va fi luat înapoi, dar dacă nu, o să fie eutanasiat. Şi, apropo de câine, îmi place că ştirile au fost despre pisica eroină, nu despre câinele cel rău.

Vedeţi mai jos un scurt material filmat după incident, şi cum Tara abia protestează când Jeremy o trage de un picior… nu neapărat blând:

Deci am stabilit: Cats rule!



Tags: ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 15/05/2014 by ruxandra in category "domnul Sony

2 COMMENTS :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *