June 2

TIFF 2014, jurnal de festival (III): ploaie, lecții și alinturi

În caz că vă întrebați, Legile lui Murphy funcționează foarte bine și la Cluj. Sâmbătă, în prima zi de Weekend la Castel nu m-am dus cu gândul că merg ieri, de Ziua Copilului, pentru poze și impresii colorate. Din păcate, ieri dimineață, dincolo de geam cerul era mohorât iar asfaltul ud, așa că am presupus că pe domeniul cel frumos de la Bonțida va fi la fel și, prin urmare, nu se vor fi găsit prea mulți amatori de aer liber. Am greșit, normal: ieri au fost mai mulți oameni decât sâmbătă. Mno, pățăști!

Aș fi vrut măcar să pun la lucru camera de 41 MP pe care o are Lumia 1020, telefonul cu care sunt “înarmată” zilele astea, dar ploaia a alungat clujenii care pe unde. Așa că, până la urmă, de Ziua Copilului am făcut lecții multe, am scris și am făcut interviuri cu va urma: doi domni faini pe care o să-i regăsiți curând printre rânduri.


paat
Pe seară m-am dus la Câinele (Loot), unul dintre cele două filme iraniene din competiție, însă bucuria cea mai mare a experienței s-a dovedit a fi sala plină și scurtmetrajul de dinainte, Yardbird, din Austria. Câinele e un pretext cinematografic de scos în față unele aspecte nefericite din Iran, cum ar fi avorturile și consumul de droguri, cu imagini foarte frumoase pe alocuri și cu un actor principal, cățelul Boby, un exemplar absolut spendid de ciobănesc german care, dacă venea la TIFF cu badge și tot tacâmul, ar fi primit sigur premiul de popularitate! Altfel, însă, eu nu l-aș trece pe lista favoritelor la Trofeu și nici la premiul publicului.

După film, ca să termin ziua într-o manieră plăcută, am dat o fugă la Casa TIFF unde avea concert minunata Teodora Enache împreună cu bandul ei, și unde era public mult și frumos, așa cum se întâmplă mai tot timpul la evenimentele lor.

_____

Alintul zilei

Când eram copil, în școala generală, ne-au dus cu clasa la fabrica de jeleuri, undeva pe Viilor. Erau jeleurile alea în cutii de carton cu un țărăncuț și o țărăncuță pe ambalaj, și erau delicioase. Nu mai țin minte absolut nimic din fluxul tehnologic, dar îmi amintesc că, la finele excursiei, când am ajuns la banda care transporta jeleurile spre împachetare, ne-au lăsat să mâncăm câte putem. Așa am și făcut, ba chiar mi-am pus câteva și în buzunarele de la șorțulețul meu albastru, și am uitat de ele, spre disperarea mamei, când l-a spălat! Dar asta e altă poveste iar eu o să susțin în continuare că am fost un copil enervant de cuminte.

WP_20140601_17_41_44_Pro

Ieri, la vechiul hotel Continental din Cluj, a fost organizat un târg de dulciuri. Printre ciocolăți, alvițe și borcane cu miere sau gem, am regăsit jeleurile din copilărie, de data asta într-o mini formă, dar cu gustul și consistența identice. Mi-am cumpărat și cred că am avut exact același zâmbet satisfăcut ca atunci, în copilărie, când ni s-a dat voie să mâncăm câte jeleuri putem, și zău dacă aș putea să-mi imaginez ceva mai neprețuit, mai ales de Ziua Copilului!

Alintul zilei, alături de alte povești ce vor să vină, vă sunt aduse printre rânduri de MasterCard, partener al TIFF de opt ediții, fără întrerupere, și care, în acest an, promovează aici tehnologia contactless. Prin urmare, unde vedeți semnul MasterCard / PayPass, să știți că pierdeți mai puțin timp cu plata pentru lucrurile neprețuite. Și ar fi indicat, dacă sunteți la Cluj în perioada TIFF, să păstrați bonul și vă veniți cu el la Casa TIFF. O să întâlniți acolo niște fete drăguțe de la MasterCard care, cu puțin noroc, vă vor oferi premii simpatice: ochelari de soare, coktailuri și invitații la ceremonia de închidere a TIFF-ului! Și, pentru că eu știu surpriza pregătită de organizatori (sau una din ele, în orice caz), vă asigur că vreți să mergeți la ceremonia aia!



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 02/06/2014 by ruxandra in category "evenimente", "Filme", "PR sau piar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *