Am citit azi o scrisoare deschisă adresată femeilor acestei țări, prin urmare și mie, și cred că ar fi politicos să răspund, mai ales că obiceiul ăsta, al scrierii scrisorilor, e aproape apus – ce păcat!

Așadar…

Doamnă,

regret sincer situația dvs. neplăcută. E greu să te gândești că cel drag nu vine acasă o vreme, însă am înțeles că e îngrijit, are asigurate trei mese pe zi și un acoperiș deasupra capului, ba chiar și timp suficient să-și facă noi prieteni.

Probabil ar fi trebuit să mă opresc la ???dacă credeţi că nu urmaţi, atunci staţi liniştite, dormiţi fără griji???, dar așa sunt eu, politicoasă, am citit până la final. Însă nu, sigur nu urmez, fiindcă cei dragi și importanți mie aleg să respecte legea. Poate pe vremea lui Ceaușescu să fi fost mai periculos, pentru că tata nu prea vorbea frumos de partid. Dar, slavă Cerului, noi nu am avut securiști în familie!

Vă spun drept, însă, că și eu îmi fac griji pentru ai mei, și mai precis pentru sănătatea lor, fiindcă nu-și permit tratamente costisitoare în afara țării, așa că vor trebui să îndure umilințele și lipsa medicamentelor din spitalele românești de stat. Suficient de ironic, sistemul penitenciar pare mai sigur decât cel sanitar în țara asta, bașca oferă acea reducere de 2/3 pentru pensionari.

Sigur, cei mai mulți români chiar nu au nici o vină pentru care să fi fost condamnați pe viață să trăiască, zi de zi, cu teama de a se îmbolnăvi, ei sau cineva drag, de a-și pierde jobul, casa, cu durerea de a nu putea să le ofere copiilor cea mai bună educație și vacanțe în lume și jucării. Dar fiecare doarme cum își așterne! Cei mai mulți dintre români nici n-au turnat la Securitate și nici n-au strâns averi de sute de milioane de euro.

Îl invocați pe Dumnezeu, doamnă, dar eu cred că nu ați înțeles prea clar care e treaba cu Dumnezeu de vreme ce spuneți așa: n-am să-i fac nici un rău faptic, eu doar îl rog pe DUMNEZEU să-i dea atât cât merită, lui, familiei lui, cât şi tuturor acelora care într-un mod mârşav au contribuit la condamnarea lui Dan Voiculescu şi a colegilor săi.

Nu mă pricep prea bine, ce-i drept, dar cred că e foarte împotriva învățăturilor din Biblie să te rogi la Dumnezeu pentru răul cuiva, oricui, ba chiar și al familiei sale. Cred că ideea din Biblie era mai degrabă de iertare, bunătate și credință. La răul faptic, însă, v-ați gândit foarte bine. Întâi pentru că Dumnezeu n-ar aproba așa ceva, și pe urmă pentru că e ilegal.

În fine, aș putea lua în considerare, eventual, o urmă de compasiune. Așa, ca de la femeie la femeie. Despre solidaritate, însă, nu poate fi vorba. Încercați, eventual, la soția domnului Adrian Năstase. Sunt sigură că acolo o să găsiți înțelegere deplină și, de ce nu, vă puteți ruga împreună la Dumnezeu…

cer

Share: