September 28

FITO 2014: Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?

Sunt la Oradea pentru (doar) câteva zile, furate din agendă special pentru Festivalul Internațional de Teatru de aici, o manifestare care include, de fapt, mai multe festivaluri: teatru scurt, fringe si scoli de teatru, teatru pentru copii. Adicăăă… să fie belșug!

Deși aveam în plan să văd trei spectacole ieri, drumul și o sală neîncăpătoare m-au făcut să revăd, a treia oară și cu aceeași plăcere, Zic-Zac, spectacolul de teatru-dans, și în fine!, regalul artistic oferit de George Mihăiță și Marcel Iureș într-o „partitură” semnată de Cătălin Ștefănescu după Moromeții și regia lui Alexandru Dabija: Păi… Despre ce vorbim noi aici, domnule?

Pândesc spectacolul ăsta de ceva timp – deja! – mai ales că am fost sfătuită să-l văd mai degrabă acasă la el, în sala Teatrului Act, nu la Sibiu ori la Alexandria, unde am avut ocazia dar am ales altceva, tocmai în ideea că-l văd acasă. Însă cum niciodată nu reușesc să-l prind, aseară n-am mai avut răbdare și l-am văzut în deplasare. Și bine am făcut!

Textul lui Cătălin Ștefănescu e măiastru alcătuit, cu replici istețe și lucruri spuse, dar și nespuse, strecurate printre rânduri (ha!), regia e fix așa cum trebuie, iar cei doi protagoniști, Moromete și Cocoșilă, sunt aduși excepțional în scenă de George Mihăiță și Marcel Iureș.

Credit foto: Alexandru Iureș | Teatrul ACT
Credit foto: Alexandru Iureș | Teatrul ACT

Fără să fie o dramă, altfel decât pentru cei conștienți de fragilitatea și eșecul sistemului de învățământ de la noi, dar nici o comedie, cu toate că se râde, și chiar bine!, la spectacol, Pai… despre ce vorbim noi aici, domnule?, readuce în scenă cele două personaje imaginate de Marin Preda într-o conversație lungă de un ceaș și puțin care începe cu discursul regelui de la marele congres agricol, ascultat la radio, un aparat-instrument, aproape personaj.

De aici prlej de replici pline de miez și ironie despre lucuri ce nu ne sunt străine nici nouă, azi, la oraș, chiar dacă romanul lui Marin Preda descrie lumea satului românesc. Ca de obicei, nu vreau să povestesc spectacolul, dar vă îndemn să mergeți să-l vedeți (acasă, da, dacă se poate, în spațiul intim de la Act, să fiți parte din Univers, nu doar să asistați la redarea lui) și să ascultați poveștile, să auziți cum se trezește familia lui Pisică, ori despre visul lui Cocoșilă, să vedeți doi actori minunați cum împart pe scenă o tigaie cu fasole, pită și-o ceapă roșie spartă fără remușcări de Moromete-Iureș. Și cum dispar în întuneric, atunci când se termină povestea… Și pe urmă aplauzele și… cortina!

Și mai pe seară, în aerul răcoros de la Oradea, am revăzut Zic-Zac, spectacolul despre care tot spun ca a fost o revelație personală și, dadadada, să mergeți să-l vedeți, până nu se apucă Andreea Gavriliu de un nou spectacol și n-o să-l mai joace pe ăsta. Musai!

Iar mai multe detalii despre festivalul cel frumos, plus programul, găsiți la dumnealor pe site și pe Facebook. Iar acum o să ies din camera mea albastră de la Conti și o să mă duc pe-afară, la joacă! Oradea, vin!

PS Nu mergeți la Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? fără să fi citit Moromeții.



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 28/09/2014 by ruxandra in category "evenimente", "Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *