October 2

Sunteți printre Cei ce nu uită?

Un culoar lung, întunecat, îți conduce pașii către o ușă metalică fără clanță dar cu vizetă. Înainte să pășești pe el, o cucoană înfiptă, blondă, cu cosițe împletite în jurul capului și costum la două piese, te oprește. Îți spui numele, ți se face o poză, primești un număr și un carton cu rații. Ține bine de el.

ratie

Vizeta primei uși se deschide, o voce îți cere cartela. Mai sunt câteva asemenea praguri, patru în total, iar senzația e că te afunzi permanent, tot mai departe de lumină, de familiar, de cald. Cât aștepți ca fiecare temnicer – căci temniceri sunt, după uniformă – să-ți dea cartela înapoi, ești îndemnat să privești pe geamul de lângă tine, să-ți faci o idee. Într-un spațiu mic, luminat cu un spot, se odihnesc diverse obiecte. Unele sunt tablouri, iar între geam și figura pictată (îmi amintesc de Stalin) e mizerie și sunt viermi. Viermi adevărați, grași, albi, care colcăie. Mă scutur de scârbă, dar merg înainte.

Încă o cartelă de rație se duce și ajung pe scenă, apoi mă îndrept spre zona dedicată publicului și mă așez. În fața mea, un grup de deținuți mărșăluiește în cerc. Din când în când se opresc și șoptesc toți același lucru.

Noi vom muri, la fel ca toţi cei ce azi luptă în munţi, moartea nostră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult decât orice libertatea.

Și pe urmă După 50 de ani, adunarea parlamentară a Consiliului Europei nu a reuşit , în ianuare 2006, să determine condamnarea oficială a crimelor comunismului. În sala pe jumătate goală a Palatului Europei, nu s-a putut vota recomandarea oficială, ca ideologia care a ucis milioane de oameni şi executanţii ei să fie trimişi în instanţe, aşa cum s-a întâmplat în cazul procesului de la Nuremberg. Neavând parte de judecată, de dreptate, de morminte, martirii regimurilor comuniste nu se pot odihni decât în memoria noastră – poate singura formă de justiţie.

cei_ce_nu_uita11

Spectacolul Cei ce nu uită are la bază mărturii atât ale deținuților politici din România cât și ale unora dintre temnicerii lor. Sunt versuri șoptite mai departe de fiecare deținut, ca să nu fie uitate, jale, dor, revoltă, moarte. În spectacol sunt descrise și exemplificate metode de tortură la care numai niște minți bolnave ar fi putut să se gândedească, la fel cum doar niște minți bolnave, cele care ne-au trasat destinele vreme de 50 de ani*, ar fi putut să cânte și să danseze pe marginea unor morminte proaspete, în timp ce – credeau ei – înfrângeau rezistența anticomunistă.

Știi că au fost mulți, numărul lor este estimat la trei milioane, în aproximativ 120 de ”instituții” (închisori și lagăre de muncă), știi că au fost torturați, fiindcă sute de mii au murit, știi. Ai citit despre asta, s-au scris cărți, s-au făcut filme. Dar când vezi ororile jucate la doi pași de tine îți vine să te duci la omul de la partid și la milițian și să le tragi pumni și palme peste mutrele lor dezgustătoare.

Spectacolul este o experiență care depășește spațiul teatrului și nu vreau să spun mai mult decât să vă lăsați duși de scenariu. O să fiți zguduiți, sper, dar numai prin cuvinte și imaginile pe care scenografa Roxana Ionescu și regizorul&scenaristul Gavriil Pinte reușesc să le provoace pe retină și în mințile voastre.

Iar la final, când o să vi se spună, că o să vi se spună și vouă!, despre cât de ușor uităm istoria, când aprindeți lumânarea și o înfigeți în omul de nisip și pământ, încercați să deveniți, la rândul vostru, Cei ce nu uită.

E un spectacol fără aplauze, la sfârșitul căruia o să primiți legitimația și cartela. Un număr. Puteați, puteam, oricare dintre noi, să devenim doar atât: un număr.

cei_ce_nu_uita15

* și, dacă mă întrebați pe mine, moștenitorii lor încă ni le conduc. Atâta doar, că a devenit ilegală tortura tradițională, așa că în loc de asta acum își bat joc de justiție, educația și sănătatea noastră în mod sistemic. Și râd corbește la TV în timp ce noi murim în spitale, pe străzi, ne sinucidem ori ne înecăm în rahat. Și toate astea pentru că am ales să uităm și, în loc să întoarcem spatele comunismului, noi îi aruncâm priviri nostalgice peste umăr: Era mai bine pe vremuri…

cei_ce_nu_uita07

Am văzut Cei ce nu uită ca parte din Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, FITO, la invitația Teatrului „Regina Maria” – mulțumesc!



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 02/10/2014 by ruxandra in category "evenimente", "Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *