M-am enervat în seara asta, la așa-zisa dezbatere dintre cei doi candidați, pentru că moderatorul a fost o glumă iar Lavinia a fost din cu totul și cu totul alt film. Și pentru că Ponta a depășit orice nivel imaginabil al tupeului. Iar eu am imaginație multă, zău! Un tupeu gros, ca o flegma, împuțit, un tupeu de pui de țigan cerșetor de mahala care te scuipă, pe la spate, după ce ai trecut de el și nu i-ai dat un ban. Probabil cei mai mulți s-ar întoarce să-i ardă o scatoalcă ori chiar o mamă de bătaie și știu că și eu aș fi tentată să fac la fel. Dar n-aș face-o, fiindcă bătaia e ceva mult mai rău decât un scuipat, fiindcă ăla e copil, fiindcă e ilegal și, nu în ultimul rând, pentru că eu sunt bătăioasă nu bătăușă.

Cam la nivelul ăsta a fost și confruntarea dintre cei doi candidați în seara asta. Ponta a fost copilul care te înjură de la distanța sigură a hârtiilor pregătite de toți subalternii lui de premier și care, atunci când te întorci, mai dă și c-o piatră, dacă e, iar Iohannis a fost profesorul care s-a străduit să nu se enerveze, să rămână calm și, mai ales, să nu-i facă fundul arșice.

Mulți dintre prietenii mei (virtuali sau nu) sunt supărați că sibianul nu s-a dus după Ponta să-l tragă de perciuni, să-i dea o mamă de bătaie, că a rămas calm și politicos până la sfârșit, când a aflat că contracandidatul lui urma să rămână pe ecranele telespectatorilor, la același post, dar, vezi Doamne, în altă emisiune și în alt studio. N-a izbucnit ca un refren de la Rammstein nici măcat atunci, deși puteai să-i simți în privire furia reținută. Sper că le-a zis multe și bine celor din staff că nu au știut clar care e formatul acestei mascarade și nu l-au pregătit cum ați văzut că fac avocații americani cu martorii lor înainte de proces.

bitches

Să citești niște cifre de pe hârtie nu e mare lucru. Ponta a copiat chiar și la o întânire față în față și, dacă vreun jurnalist s-ar gândi să-l întrebe cât e punctul de TVA în România când n-are hârtii în față, cred că n-ar cunoaște răspunsul. Și, deși e important, în contextul dezbaterii despre principiile și platforma fiecărui candidat, nu contează. Contează cum plănuiește fiecare să scoată țara și rahat, să aducă medicii înapoi acasă, să ridice nivelul educației și așa mai departe, iar la capitolul ăsta am mai multă încredere într-unul care a luat un oraș aproape ruinat și l-a slefuit până strălucește în toată lumea decât într-unul care-mi spune că suntem pe plus și distribuie pomeni electorale ca și cum am fi, deși nu suntem!

Îi înțeleg pe cei dezamăgiți că sibianul n-a sărit la beregata javrei care nu se mai oprea din hămăit și mârăit, că nu i-a tras un șut cu precizie germană. Dar dacă Iohannis s-ar comporta ca Ponta ar fi un alt Ponta. Dacă ar minți ca premierul, chiar și în ideea de a te face frate cu dracul până trec alegerile, ar fi la fel la fel de mizerabil ca ceilalți politicieni, cei cu care suntem obișnuiți de, vai!, prea multă vreme!

Strigăm că ne-am săturat de ei, că vrem o schimbare! Și când apare cea mai mică variantă de altfel, un om cu demnitate, care nu face miștouri groase, care nu se aruncă în discuții despre nimic terminate cu rânjete, supt de dinți și glumițe, ei, când apare unul de-ăsta strâmbăm din nas că nu ne convine, că prea e diferit, prea e domn, prea nu face ca ăilalți!

Și-atunci, dragi toți dezamăgiți, vă întreb serios: Ce dracu’ vreți, de fapt?! Că nu se poate și diferit și ca ăia pe care îi detestăm!

Share: