Îmi plac pisicile și nu e un secret. Sigur, dacă aș fi avut o curte sau măcar mai mult timp probabil mi-aș fi luat (și) un cățel. Cățeii sunt simpatici. Dar nu mă plâng. Pisicile sunt pufoase, fițoase, haioase, încăpățânate și au personalitate cu carul! Așa că îmi plac pisicile. Și, din motivul ăsta, sunt sensibilă la chestiile care au legătură cu ele și, normal!, la mesajele și darurile pe care Maxine Jazz le primește din când în când.

floricele

Zilele trecute, de exemplu, a primit flori de hârtie și o jucărie de la Catelier, și, pe lângă daruri (mulțumim!), era și o scrisorică, din care vă arăt și vouă câteva pasaje.

Maxine, te urmărim de cȃnd ai aparut în viaţa Ruxandrei, de cȃnd o aşteptai să termine plimbările în ţară şi să vină să te cunoască. Oare Ruxandra ştie cȃt de norocoasă este că ai ales-o din miile de cereri?
Noi ne-am decis să ne prezentăm atelierul cu pisici din Iaşi – The Catelier. După cum îl definesc părinţii noştri vorbitori, atelierul este un manifest al artiştilor din Iaşi, ce îşi doresc ca prin munca lor să ofere o viaţă mai bună pisicilor fără stăpȃn.

Aici la atelier se întȃmplă lucruri mi-nu-na-te la care contribuim din plin şi noi: flori hand-made din hȃrtie pentru diverse ocazii, bijuterii hand-made şi multe alte minunaţii. Dar nu ţi-am povestit de partea cea mai bună: toate veniturile sunt folosite pentru tratamentul, fostering-ul şi căutarea de căsuţe pentru pisicuţele mai puţin norocoase din Iaşi.  Noi am spus că pisicile, pline de personalitate şi cu mustăţi infinite, trebuie să se unească şi să promoveze acest manifest.

Ți-am trimis şi un buchetel conceput de lăbuţele noastre şi speram să îţi placă, nu ne supărăm dacă le guşti puţin. Te invităm să intri pe pagina de facebook The Catelier şi pe blog-ul nostru.

Semnat,
Victoraş şi Sfȃnta Vineri

PS: Pentru a te menţine în formă, îţi trimitem una din jucăriile noastre preferate şi te aşteptam la noi, într-o tabăra pisicească pentru că acuşica încep turneele de teatru şi ştii că EA nu le ratează.

***
Victoraș și Sfânta Vineri sunt două pisici îngrijite de cei de la Catelier și care n-au mai plecat de acolo. Și acuma, poftim, fac  PR!

Victoraș

Victoraș

Așa că, dacă vă plac florile și pisicile, știți ce aveți de făcut! :)

Share: