Așa cum am spus, anul ăsta mi-am propus să văd toate filmele din competiție… cu un pic de părere de rău că, astfel ratez alte filme si evenimente din TIFF, dar așa e la festivalurile mari: niciodată nu poți vedea tot! Așadar, duminică două, ieri patru, azi tot patru, mai am încă două, cred, zilele viitoare și gata, ies din cinema Victoria spre restul festivalului, expoziții și alte evenimente!
În principiu, planul e să nu scriu de filmele din competiție fiindcă mi se pare că nu e treaba mea să le judec, ci a juriului, dar n-am putut să nu fac comparație între două cupluri (și filme) propuse din două colțuri diferite de lume: Iran (Melbourne) și Argentina (Incendiul).
În filmul iranian, amândoi sunt mai rezervați, mai ponderați în reacții și exprimare, chiar dacă, de fapt, toată situația e mai ieșită din comun și predispune, oarecat chiar la isterii. În Argentina, vorba regizorului, s-au strâns toate tipurile de neînțelegeri dintr-o relație, după care s-a ridicat – mult! – nivelul volumului.
Și cum mă uitam eu aseară la filmul argentinian și-mi venea s-o pocnesc pe protagonistă sau să-i dau nițel cap în cap pe amândoi, m-am întrebat, iar, de ce naibiului rămânem în relații disfuncționale… fără măcar să încercăm să le reparăm?!
Mă rog, eu cred că e mai bine doar cu tine decât într-o relație în care tu nu ești bine. Dar – și văd asta și în jur – pentru mulți (mai ales pentru multe) pare mai important să fie cumva în rândul lumii, într-o relație, cum o fi, decât să le fie lor bine. Și nu pricep neam genul ăsta de masochism!
În altă ordine de idei, după șase filme din competiție văzute, nu sunt foarte sigură că pricep prea bine și tot ce au vrut să spună poeții. Dar asta e o altă discuție!
Până una-alta, recomand Incendiul pentru cuplurile care cred că au probleme. O să plecați acasă pășind pe niște norișori pufoși, colorați, pastelați!
Cum poti rezista pana la finalul atator filme?