September 23

Lumea lui Procust

Zilele trecute, o tânără a anunțat pe FB că plănuiește să-și încheie socotelile cu lumea. Mulți dintre cei care o cunoșteau – virtual sau nu – s-au agitat, au încercat să ajungă la ea, i-au scris mesaje încurajatoare. Fata a luat, până la urmă, niște pastile, dar a fost găsită în timp util, dusă la spital, salvată.

Totuși, dincolo de mesajele de încurajare, au fost și foarte multe reacții deplasate de genul ”Dacă munceai, nu mai aveai timp de asemenea prostii” sau ”Vrei a-ți șantajezi părinții să-ți dea bani” șamd. Toate, de-o răutate și lipsă totală de empatie. Sau omenie. Sau un pic de înțelegere.

De curiozitate, am căutat pe site-ul WHO, câteva statistici despre sinucidere. Știți câți oameni dispar, anual, în urma suicidului? Opt sute de mii! Cu aproximatie, cam cât populația Clujului, Timișoarei și Brașovului la un loc. Și astea sunt doar cazurile mortale. Tentativele de suicid sunt estimate la a fi de câteva ori mai multe.
Mai mult – și, cumva, parcă și mai dramatic! – suicidul este a doua cauză a morții pentru categoria de vârstă 15-29 de ani.

depresie
Suntem construiți în așa fel încât, în mod firesc, atunci când suntem agresați, să ne apărăm. De-aia, atunci când ne împiedicăm, de exemplu, ducem automat mâinile în față, e un gest reflex, ca atunci când, dacă te bâzâie o insectă supărătoare, dai din mână s-o alungi, ca atunci când dacă ți-e sete, trebuie să bei apă, dacă ți-e frig, pui o haină pe tine.

Lucrurile astea sunt niște automatisme formate deja. Ce nu ni se întâmplă, fiindcă specia nu a ajuns să dezvolte mecanisme de apărare pentru așa ceva, este să ne protejăm de stres, de presiunile la care suntem supuși, de ștachetele la care media sau cei din jur ne spun, constant, că trebuie să ne ridicăm, de etichetele puse mult prea ușor, de tendința tot mai abruptă a celorlalți de a se considera superiori prin ușoara judecată a oricui se expune în jurul lor: prost, loser sau orice alt epitet care să-i facă să se simtă bine cu ei pe cei care adună poala de frustrări.

Din păcate, lipsa noastră de toleranță și empatie nu ajută câtuși de puțin (nici) în cazul ăsta. Iar mass-media se aruncă hulpave asupra unui subiect atât de zemos fără să conștientizeze că simpla mediatizare a unui act suicidal, fie că e tentativă, fie că e finalizat, duce la și mai multe cazuri. WHO publică un ghid simplu cu DOs and DON’Ts pe care îl redau mai jos:

dos and donts
Nu, nu e ceva de blamat, nu e un motiv de miștouri, nu e un act de lașitate (apropo) și, în nici un caz, ceva ce trebuie mediatizat ca fiind senzațional fiindcă toți oamenii ăia pe lângă care trecem zi de zi ar putea vedea în suicid o șansă de a fi, în sfârșit, remarcați, în ciuda unei timidități excesive ori a unei depresii severe.

Ce voiam să zic, de fapt, este să terminați cu tâmpeniile și judecățile prețioase și să fiți nițel mai oameni, înțelegând că nimeni nu e construit din vreun aliaj magic, rezistent la orice, iar ceea ce nouă ni se pare de neimaginat și condamnabil, pentru alții poate reprezenta alinarea.

Iar dacă ție îți trec prin minte gânduri negre, te rog vorbește cu cineva despre asta, nu aștepta până când propriul tău sfârșit îți va părea singura soluție viabilă, fiindcă nu e. Iar tu ești mai puternic/ă decât crezi acum!



Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 23/09/2015 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

3 COMMENTS :

  1. By Memoris on

    O tragedie poate veni dupa alta iar de cele mai multe ori in tumultul acesta sunt afectati multi tineri care pot ajunge intr-un montaigne russe al emotiilor negative. De aceea sprijinul acordat acestora este foarte important.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *