October 6

Oare cum arată 650.000 de zâmbete?

Săptămâna trecută mi-am pus rochia de prințesă și am participat la Gala prin care Fundația Vodafone a aniversat 17 ani în România. Și cum altfel s-o facă decât prin a-și onora și premia  partenerii, instituții și organizații non-guvernamentale, sau, mai pe scurt spus, Oameni care au înțeles ce înseamnă cu adevărat să te implici pentru a reda speranțe.

Primesc, anual, câteva comunicate din partea lor, le-am parcurs și rapoartele de activitate în ultimii ani, așa că mi se părea că sunt, cumva, la curent, cu activitatea lor de făcut bine. Cu toate astea, când sunt strânse și prezentate, alături de beneficiari și cei care s-au implicat pentru a face lucrurile mai bune, sentimentul e ușor copleșitor.

Cred că pentru mine cel mai puternic impact vizual, din proiectele făcute anul acesta, l-a avut diferența majoră între ”Înainte” și ”După” la câteva centre de recoltare a sângelui din toată țara, dar și povestea uneia dintre doamnele premiate la Gală, coordonatoarea unui centru de recoltare de sânge județean, care ne-a spus că realmente o pungă de sânge face diferența între viață și moarte, și cum a venit să-i mulțumească pentru viață un băiat care fusese diagnosticat cu leucemie.

Adriana Crăciun, Director al Centrului de Transfuzii Sanguine Buzău, și Irina Margareta Nistor, Președinte onorific, Fundația Vodafone Romania
Adriana Crăciun, Director al Centrului de Transfuzii Sanguine Buzău, și Irina-Margareta Nistor, Președinte onorific, Fundația Vodafone Romania

Citeam ieri anunțul lui Mark Zuckerberg potrivit căruia FB se află în curs de implementare a unor soluții de a duce internetul în zonele rupte de civilizație din Africa și mi-am amintit ce zicea Paler, că ”poate marea noastră problemă nu e să fim fericiți ci mai puțin singuri”. Mobile for Good, un program dezvoltat de aceeași Fundație Vodafone, ajută în acest sens persoane cu dizabilități, bătrâni singuri, ajută la transmiterea mai rapidă a informațiilor medicale între echpajele SMURD de pe teren și spitale, ajută la monitorizarea bolnavilor de diabet insulinodependent, și multe altele. Fiindcă trebuie să fie ceva mai important la tehnologia asta – și chiar e!

Mobile for Good este un program implementat de Fundație în toate cele 28 de țări în care este prezentă, iar în România, din 2012 încoace, sunt deja 19 proiecte cu finanțări în valoare de peste 800.000 de euro. De la tehnologie în beneficiul persoanelor cu deficiențe de auz sau vedere ori pentru operații de transplant, până la helpline pentru persoanele în vârstă, și încă vreo câteva inițiative similare care schimbă infinit în bine, prin tehnologie, viața beneficiarilor.

Apropo de beneficiari, sunt peste 650.000 în cei 17 ani de ființare a Fundației Vodafone în România, timp în care s-au investit în jur de 20 de milioane de euro, cu ajutorul a peste 600 de ONG-uri. E o matematică bună, aș zice!

vdp
Iar dacă vreți să vă implicați, Fundația are și programul ”Voluntar de profesie” în care plătește salariul unor oameni care vor să facă voluntariat, în așa fel încât aceștia să poată să-și ia liniștiți un an sabatic în care să ajute cauzele în care cred, dar fără să aibă presiunea unui minim câștig financiar ca să poată trăi în acest an. Găsiți detalii aici și puteți aplica până pe 26 octombrie.
Nu în ultimul rând, ar mai fi de spus că peste 800 din angajații Vodafone se implică, anual, voluntar, în proiectele Fundației și cam tot atâția donează, lunar, bani pentru activitatea acesteia.

Mai jos – și cu asta termin – aveți un film care e un pic mai vechi dar care arată despre ce e vorba aici. Între timp, sunt doar mai multe proiecte și mai mulți beneficiari. Și mai multă speranță. Iar eu cred că cei care ajută speranța să ajungă acolo unde pare să nu mai fie nici una, merită măcar o reverență și merită ca munca lor să fie (mai) cunoscută și să devină inspirație și pentru alții!

 



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 06/10/2015 by ruxandra in category "Obiceiuri sănătoase", "PR sau piar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *