December 9

Antisocial: Despre părinți, copii, profesori și sistem

S-a răspândit azi pe net textul de la Casa Jurnalistului despre afacerea ȘincaiLeaks  – foarte mișto titlu, apropo – liceul din Cluj-Napoca unde elevii au făcut un grup pe FB în care postau meme-uri cu profii lor, iar profesorii au aflat, s-a lăsat cu anchete, note scăzute la purtare și un scandal care a rămas în memoria colectivă.

În vară, la TNRS, Bogdan Georgescu punea în scenă Antisocial, o piesă care tratează fix acest subiect. N-am apucat s-o văd, abia acum, pe 14, la ARCUB, în București, dar știu despre ce e vorba, cum e făcută și mai știu că până va (re)veni în București, va fi parcurs, în turneu, 20 de orașe din țară.

Spectacolul durează cam o oră și a fost urmat, peste tot, de o dezbatere despre relația părinți-elevi-profesori-sistem moderată de Vlad Tăușance. S-au adunat astfel o seamă de păreri, trimise apoi bloggerilor și presei și despre care, iată, n-am găsit răgaz de scris decât acum.

Ce zic elevii

Notele nu reflectă întotdeauna inteligența sau performanța. Uneori ele sunt folosite pentru a disciplina, pentru a-i face pe elevi cooperanți, mai supuși.
Avem nevoie de deschidere din partea profesorilor, de respect, de curiozitate, de atenție, de interes.
Nu contează ce zici, contează cum zici. Am avut probleme când am abordat un profesor pe Facebook, credeam că avem voie să vorbim cu el ca pe Internet, mai relaxat.
Mulți profesori au uitat că au fost elevi. Etapa din viață când ești elev nu este înțeleasă corect, amintirile deformează realitatea. Părinții sau profesorii cer de la elevi să fie altfel decât au fost ei la vremea lor.

Ce zic profesorii

Diferența dintre bine și rău este aceeași online și offline.
Dacă nu acceptăm feedback, devenim propriile noastre victime.
Există modele de educație care se bazează pe frică. Există modele care se bazează pe recompensă. Cele mai eficiente sunt cele care se bazează pe exemplul personal.
Avem mulți profesori, dar destul de puțini dascăli, pedagogi și mentori. Nu este o chestiune de vârstă, deși profesorii tineri sunt, de regulă, mai deschiși, mai apropiați de elevi.
Avem nevoie de școli de pedagogie mai bune.
Nu putem să alergăm după copii, să comunicăm cu elevi care ne evită, care vin la ore de câteva ori pe semestru.

Ce zic părinții

Atât timp cât între adulți și tineri avem un raport de autoritate, ne vom confrunta cu un respect pentru autoritate, nu pentru persoană.
Online-ul oferă o liberate pe care nu știm întotdeauna să o gestionăm. Facebook ne poate și separa, fiecare dintre noi își are bisericuța lui, astfel devenim antisociali.
Tinerii au nevoie de atenție, iar oferta de atenție din școli este disproporționată față de nevoile lor.
De multe ori, când părinții sunt chemați la școală, sunt puși exact în situația elevilor, sunt reduși la ipostaza de copii în fața profesorilor.
Ne este, uneori, frică să vorbim cu profesorii, să luăm atitudine pentru că ne este teamă să nu fie pedepsit copilul.

***

wall

Cei mai mișto profi pe care mi-i amintesc eu au fost de mate, în generală, și apoi proful de istorie dintr-a noua, Dinu Angelescu, diriga, Mihăilescu, proful de geografie, Mincan, și profa de română din ultimul an de liceu, doamna Petrescu. De altfel, cu puține excepții, pe ceilalți nu mi-i mai amintesc după nume, iar asta ar trebui să spună destule. Absolut toți erau tobă de carte, absolut toți știau să predea, absolut toți știau mai mult decât litera manualului, absolut toți au încercat să ne vadă și să ne trateze ca pe niște mici adulți, de la egal la egal, fără să facă uz de autoritatea pe care le-o dădea deținerea catalogului.

Pe vremea mea nu exista Facebook, ce-i drept, dar știu câteva cazuri de profesori atât de detestați încât ”glumele” care li s-au făcut au fost de-a dreptul crude. Și nu era vina noastră! Cei mai mulți dintre noi veneam de-acasă cu respectul deprins față de dascăli, deci premisele existau. Numai că unii dintre ei n-au înțeles că locul de la catedră implică asumarea unei responsabilități, atât profesională cât și umană, că noi suntem la o vârstă în care e mai degrabă firesc să nu te pasioneze tonele de materie băgată cu pistonul de la o seringă imaginară în mintea noastră ci bășcălia sau buna reputație printre colegi.

Adică, serios!, la vârsta aia ai destule provocări de la schimbările hormonale firești, bașca lecții, note, relația cu părinții, iubirea, presiunea examenelor, viitorul mai mult sau mai puțin nebulos! Iar profesorii și părinții ar trebui să priceapă lucrurile astea, întâi pentru că au trecut prin ele, deci le e cu atât mai simplu, și pe urmă pentru că e firesc ca ei să facă eforturi de a facilita comunicarea cu copiii, nu invers, fiindcă ei sunt adulții, dăăăăă!

Și, nu în ltimul rând, cum îi crești, așa îi ai!

PS Nu vreau să credeți că elevii/copii n-ar avea și ei responsabilitățile lor și că le găsesc scuze pentru că nu știu prea bine ce-i cu ei sau au prioritățile complet brambura, că nu e cazul. Dar insist să reamintesc faptul că atât materialul genetic cât și chestiile dobândite, adică ceea ce ne formează pe fiecare, vin, cel puțin în primii ani, de la părinți.




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 09/12/2015 by ruxandra in category "ţara mea de d'oh!", "Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *