December 16

Daruri pentru cititori: Sania și renii lui Moș Crăciun

A fost – încă e – o perioadă foarte aglomerată pentru mine, chiar un pic mai mult decât mă așteptam. Nu mă plâng, e bine când ai de lucru și îți place ceea ce faci, doar că, iată, fix în lună aniversară, blogul a fost un pic văduvit de atenția și timpul meu. Sper să nu mai fie!

Tocmai de-asta, o să anunț mai jos câștigătorii seriei de concursuri organizate aici cu ocazia aniversării de cinci ani. E o tradiție să ofer daruri cititorilor cu această ocazie și am făcut-o în fiecare an, ca o mulțumire pentru timpul pe care îl acordă parcurerii rândurilor de printre rânduri. Și un ultim dar, vedeți mai jos despre ce e vorba!

Cum ziceam, e o perioadă neașteptat de aglomerată, noroc că partea complicată a darurilor a fost rezolvată deja. De fapt, am și început să împart unele dintre ele – sunt oameni cu care nu sunt sigură că mai apuc să mă văd până la finele anului, așa că le-am livrat deja darul!

Și am început să și primesc, la rândul meu, cadouri de la partenerii cu care lucrez (mulțumesc, tuturor!!!), daruri care vin, cele mai multe, prin curieri! Frate, n-aș vrea să fiu în pielea lor la finele anului, cam de la Black Friday încolo, și mai ales cu traficul din ultimele zile! Ieri, de exemplu, am făcut cred că mai bine de-o oră de la Casa Presei până la Perla – n-are cum să fie un deliciu să pierzi ore în șir în trafic, prins în mașină, cu șefi și clienți care vor să ajungi cât mai repede la destinație! Dar există firme și firme de curierat și mai contează și cum le alegi…

De exemplu, astă vară, când eram în turul țării cu Ciuc, unuia dintre cicliști i s-a rupt (ceva la) o pedală – mă scuzați, nu mă pricep.  Noi eram pe undeva pe lângă Lugoj, mergeam spre Timișoara, deci distanță relativ mică chiar și pe biciclete. S-au comandat chestiile (chiar nu-mi mai amintesc exact ce erau) după prânz, pe la 1, și trebuiau ridicate de undeva de la marginea Bucureștiului și trimise la Timișoara. În jur de 7 seara, cred, nu mai târziu, m-a sunat curierul că a ajuns la hotel. Înaintea noastră. De la București. Compania era TNT. Tot ei mi-au livrat kebab cald la Cluj când am lipsit la un chef by Biz & Calif. Și tot ei m-au ajutat să fiu Secret Santa anul trecut. Și tot ei mi-au adus ursuleții din Brave. Și mai am exemple, dar cred că ați prins ideea deja!

tnt
Așa că eu TNT scriu, TNT citesc, TNT folosesc. Și, până acum, n-am fost dezamăgită. Și tman de aia îî recomand, dar nu așa, oricum, ci pe încercate! Așa că am pentru voi un pachet de cinci expedieri cu TNT, numai bun pentru a face surprize de Crăciun celor care nu vă sunt chiar așa aproape! Voi doar trebuie să vă gândiți la dar și să așterneți câteva gânduri pe hârtie, iar TNT le duce în orice colț de Românie. OK?

Pentru asta, ca de obicei, dați și voi la schimb o poveste, una cu cea mai haioasă scuză pentru întârziat pe care ați folosit-o sau auzit-o! Aveți vreme până vineri, la ora 12!

Și acum, ta-daaaaaa, câștigătorii!

  • Perechea de căști STREET de la Krüger&Matz merge la Anca M.
  • Super pachetul cu decorațiuni de Crăciun de la IKEA merge la Daniel Adrian
  • Cele patru casete-cadou de la Farmec merg la Lala, Corina Cocoreanu, Denisa Constandache, Oana Mihoc.
  • Pachetul cu daruri de la HBO România merge la Andreea H.

Felicitări, sper să vă placă și să vă bucure. Mulțumiri tuturor pentru comentarii, recomandări de filme și povești haioase. Au fost unele la care am râs cu lacrimi.
Și nu uitați de concursul TNT. Până vineri la 10, da? Baftă!

And the winner is… Adina Roz! O să primești un mail! :)




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 16/12/2015 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

7 COMMENTS :

  1. By Adi on

    Aveam sedinta la birou si un coleg a intarziat destul de mult. Sefii l-au luat la intrebari cand a ajuns si scuza lui a fost ca, la jumatea drumului, l-a sunat un vecin ca ii suna alarma la apartament si a trebuit sa se intoarca.
    Evident, nu avea alarma la apartament :)

    Reply
  2. By Adina Roz on

    Un cunoscut s a scuzat de intarziere, spunand ca si a pierdut cheia, prin casa, si, implicit, n a putut descuia usa ptr a parasi domiciliu. Desigur, superbe mi se par scuzele legate de copii: n a vrut sa se trezesca, a bocit la gradinita sau si a ales cu greu vestimentatia in ziua respectiva. Cat trebuie sa se gandeasca un baietel de cativa ani asupra hainelor?

    Reply
  3. By Lala on

    Multumesc pt cadou.
    Cea mai haioasa scuza pe care am auzit-o a fost de la o prietena care a intarziat la ziua mea si s-a scuzat spunand ca nu s-a uitat bine la ceas :)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *