Știți deja istoria acestui festival de daruri pentru cititori, e a patra ediție deja, și reprezintă felul meu de a vă mulțumi că citiți printre rânduri: fără voi, blogul ăsta n-ar avea sens!
Anul ăsta ideea de rânduri m-a dus cu gândul la portativ – că sunt cinci ani de când am blogul – iar acesta a venit, firesc, cu o reiterare a unui principiu valabil atât în viața profesională cât și în cea personală: Tonul face muzica. Prin urmare, primul dar din seria 2015 trebuia să fie ceva legat de muzică! Și chiar e!

Pentru mine, muzica e ceva care face parte fundamental din ceea ce sunt. Există vreo câteva cântece care mă înveselesc subit, instant, aproape indiferent de starea pe care o am la momentul ăla. Și, da, există și unele care sunt potrivite pentru stările mai puțin vesele, care mă aruncă instant în butoiul cu triste melancolii, numai bine cât să mă duc mai repede la fund și să și ies mai repede de-acolo!

De altfel, playlist-urile mele de pe YT sunt alcătuite pentru stările mele, nu pentru genuri muzicale. E muzica de făcut curat prin casă, pe super energie, muzica de blue mood, happy mood, muzica de ???aș asculta ceva și nu știu ce??? și tot așa.

mic

Nici pe stradă nu pot să merg fără muzică. Mai ales radio ascultam, de altfel, ascult radio doar în mașină și când merg pe stradă, acasă mi se întâmplă foarte rar, dar de vreo câteva luni mi-am făcut abonament premium la un serviciu de streaming, am playlist-urile mele și am cam renunțat la radio. Muzica în căști și p-aci ți-e drumul!

Și uite cum am ajuns la subieeeeect! Căști!

Am talentul nemăsurat de a pierde sau distruge handfree-uri cu o îndemânare demnă de cauze mai bune, jur! Doar anul ăsta am înregistrat vreo 4-5 victime pierdute sau abuzate până și-au dat obștescul sfârșit. Nu mă întrebați cum reușesc, nici eu nu știu, e un mister!

Acasă am un sistem surround dar pe stradă trebuie musai căști. Uneori și acasă, că mi se mai întâmplă să am chef de muzică și când mă sui pe eliptică, dar și fără nici un motiv, la ore la care nu e politicos sau măcar civilizat să dai drumul la boxe. Mai ales că nu pot să ascult muzică în surdină. Dar acasă folosesc căști. Și tot căști am și pentru voi!

CONCURS!!!

Mai precis, o pereche de căști STREET de la Krüger&Matz, unele pe care le-am încercat și eu și cărora nu le găsesc ceva de reproșat. Bine, ele sunt, așa cum le zice și numele, ok pentru stradă, iar eu le-am folosit doar prin casă, însă dacă zic că zgomotul de bormașină dispare cred că am lămurit treaba cu „noise reduction???. În plus, arată foarte mișto, vin cu un etui special pentru ele, taman ca să nu se încurce firul, să nu se murdărească prin geantă, se pliază, deci nu ocupă prea mult loc, și au bass-ul și înaltele amplificate pentru cea mai bună experiență. Astea sunt, și vin în două culori, pe alese, alb sau negru:

KM
O pereche de căști Krüger&Matz Street, cadou, deci, pentru voi, dacă îmi spuneți ce cântec vă face să zâmbiți instant, și de ce. La mine sunt mai multe, recunosc, dar, uite, unul dintre ele e Alegria din spectacolul cu același nume de la Cirque du Soleil.

Aveți vreme până duminica, 13 decembrie, să-mi umpleți playlist-ul de cântece vesele! Pe 14 anunț câștigătorul!

Share: