Ieri, în Polonia, mii de femei (și câțiva bărbați) au ieșit în stradă împotriva propunerii legislative care ar interzice orice fel de întrerupere de sarcină, indiferent dacă sarcina este rezultatul unui viol sau pune în pericol viața mamei ori a copilului.
Pedepsele propuse, închisoare până la cinci ani, vizează și femeile care fac întreruperea de sarcină, dar și medicii implicați. Mai mult, pe la colțuri, a fost reluată și o discuție mai veche despre interzicerea mijloacelor contraceptive.
Totuși, contextul e mai larg. Și cred că ar trebui să-l cunoaștem, ca să știm de ce să ne ferim. Da, aici, în România.

Dacă legea trece (și eu estimez că o să treacă) Polonia n-ar fi singurul stat cu legislație similară din lume. Mai sunt: Malta, Vatican, Nicaragua, Sudanul de Sud, Chile, Republica Dominicană și El Salvador – asta dacă nu s-a mai schimbat ceva din 2013 încoace, când UN a făcut statistica.
(Apropo, din același document am aflat că în UK și în Irlanda nu este permisă întreruperea de sarcină în caz de viol sau incest, chiar dacă sunt voci, inclusiv bisericești, care susțin că acest lucru ar trebui permis)

Nu cred că mai are sens să-mi expun ori susțin părerea împotriva legislației restrictive într-un asemenea domeniu, mi se pare aproape incredibil că există chiar și o dezbatere în acest sens. Ne trebuie urgent o educație responsabilă și destuparea minților în sensul (sexul) ăsta, în așa fel încât avortul să nu mai reprezinte o metodă ???contraceptivă???, așa cum pare să fie considerat acum de către unele femei (inclusiv minore, multe dintre ele) în România.

A sea of thousands of umbrellas of women and men participating in a nationwide “Black Monday??? strike to protest a legislative proposal for a total ban on abortion, in downtown Castle Square is pictured in Warsaw, Poland, Monday, Oct. 3, 2016. Massive protests were held in the rain in the streets of Warsaw, Gdansk, Wroclaw and elsewhere across the largely Catholic nation led by a conservative government. (AP Photo/Czarek Sokolowski)

A sea of thousands of umbrellas of women and men participating in a nationwide “Black Monday??? strike to protest a legislative proposal for a total ban on abortion, in downtown Castle Square is pictured in Warsaw, Poland, Monday, Oct. 3, 2016 (foto – AP Photo/Czarek Sokolowski)

O cale lungă, dar poate mai scurtă decât ne-am dori

Totuși, mi se pare util să cunoaștem puțin contextul. Pentru că ce se întâmplă azi în Polonia, s-ar putea întâmpla și la noi. Există deja un precedent de propunere legislativă halucinantă de la Coaliția pentru Familie (și care, de asemenea, are toate șansele să devină lege) și nu m-ar mira absolut deloc să ne trezim și noi cu asociații gen ProVita care să-și materializeze frustrările convingerile în schimbarea legii în domeniu și la noi.

În Polonia, însă, nu e vorba de un grup de gospodine care n-au altceva mai bun de făcut pe-acasă, ci de Ordo Iuris, un think-tank foarte bine organizat și bazat care a redactat documentul și care a obținut, pentru schimbarea legislației, sprijin de la Biserică (ceea ce era de așteptat) dar și sprijin politic, fiind unul dintre organismele consultative ale guvernului polonez.

Da, proiectul a fost depus de un ONG (probabil special făcut pentru asta), Stop Abortion, ca ???inițiativă legislativă cetățenească??? (unde am mai auzit asta?!), dar este „opera??? celor de la Ordo Iuris. Vorbim de oameni educați, cu studii superioare, mulți dintre ei avocați, și încă unii care știu cum să interpreteze legislația pentru a argumenta în favoarea unei astfel de propuneri. Pentru că, de fapt, schimbarea e foarte bine îmbrăcată în preocuparea pentru drepturile copilului, cu trimiteri la cartele internaționale care protejează aceste drepturi. Luați de citiți:

The draft is based on the protection of life from the moment of conception (judgment of the Constitutional Tribunal, Ref. Act 26/69 K) and the principle of settling any doubt in this matter in favor of that protection – in dubio pro vita humana (judgment of the Constitutional Tribunal, Ref. Act 14/03 K). Both principles derive from the Polish legal system and are established by the Polish Constitutional Tribunal.
The authors also cite the Declaration of the Rights of the Child and UN Convention on the Rights of the Child. This stipulates that children, by reason of physical and mental immaturity, need special safeguards and care, including appropriate legal protection before and after birth.

Mai mult decât atât, în propunere se stipulează că statul trebuie să-și asume rolul de a se îngriji de copiii născuți cu handicap grav ori boli care le pun viața în pericol, dar și de mamele și copiii rezultați ???atunci când există motive să se presupună că sarcina este rezultatul unui act ilegal???. Să se presupună, da? Că poate minte. Poate i-a plăcut. Nu c-ar conta. Dacă trece legea, oricum nu mai poate să întrerupă sarcina.

Aici e mai mult decât despre o legislație aberant de restrictivă în privința întreruperilor de sarcină, e o demonstrație de putere. Într-o țară majoritar catolică și condusă de un partid majoritar (Lege și Justiție – PiS), eurosceptic și foarte apropiat Bisericii. PiS s-a pronunțat deja împotriva eutanasierii, a educației sexuale și a încercat să interzică fertilizarea in vitro. Și, dacă nu vă gândeați deja la asta, da, are o poziție fermă și împotriva căsătoriei între persoanele de același sex sau a oricărei alte forme de recunoaștere legală a unor astfel de cupluri: The affirmation of homosexuality will lead to the downfall of civilization. We can’t agree to it – este părerea actualului lider al partidului, Jarosław Kaczyński.

Între timp, la noi, liberala (!) Raluca Turcanu tocmai și-a declarat susținerea cât de poate de publică și fermă a inițiativei legislative semnată de Coaliția pentru Familie.
Tic! Tac!

Share: