Am avut câteva săptămâni foarte pline, cu foarte mult de lucru și din povești cumva diferite (macroeconomie și cultură!) și a fost cumva firesc ca orice moment de respiro să fie exploatat prin somn sau citit/văzut ceva mai degrabă light, un răgaz cât de cât.
Prin urmare, când am primit invitația la un atelier de dans contemporan, deși e forma mea preferată de expresie artistică, primul impuls a fost să spun ???Îmi pare rău, nu pot???.
Urma să am o conferință mare și complicată peste două zile și (încă) multe detalii de pus la punct. Și totuși… ???Atelier de dans contemporan, la Linotip, cu Arcadie Rusu și Ioana Marchidan??? a fost un argument mai puternic decât odihna ori răgazul – prețioase în ultima vreme, cum am zis. Așa că până la urmă m-am dus.
Pe Arcadie l-am văzut în câteva spectacole, iar coregrafia Ioanei o remarcasem și aplaudasem chiar recent, în AAA-ul regizat de Chris Simion.
(Acum, când scriu, chiar nu știu ce-a fost în mintea mea să mă gândesc măcar să zic nu!)
Trec peste detalii, poate vă tentează să mergeți și voi (recomand cu căldură) și nu vreau să vă stric bucuria descoperirii lui ???Și acuma ce mai urmează să facem????.
Ne mai privim ochi în ochi fără să ne înfruntăm cu privirea?
Spun totuși că au fost trei ore mai relaxante decât orice altceva mi-ar fi putut trece (sau nu) prin cap să fac… odată ce am reușit să las corpul să conducă mai mult decât mintea. Nu ne e chiar la îndemână, mai ales entru un control freak ca mine, dar merită încercat, pentru că senzația e fabuloasă!
Mi-am privit perechea de dans – ochi în ochi – preț de minute întregi, și mi-am dat seama că, în genere, facem asta mai ales când ne înfruntăm. Iar când nu, cu străini, zâmbim. Sau cel puțin eu așa am făcut. Fără să fi plănuit. Pur și simplu am zâmbit.
Și după aia am avut, pe rând, rol de sculptor, cu ???materialul clientului???. Adică eu am fost lut pentru partenera mea, și invers. Pentru mine, control freak, a fost foarte neobișnuit să fiu aranjată în formă de statuie, să mi se miște mâna, picioarele, capul după imaginația celei de lângă mine, să let go. Dar aș repeta și chiar îmi propun să fac asta!
A doua zi am fost și la Nesomn, spectacol de dans by Linotip. Eu am simțit că nu am destulă mobiliate pentru asta, dar două dintre fetele care au fost și la atelier,Ina și Claudia, au avut suficient curaj încât să devină parte din spectacol cu o frază coregrafică pe care o repetaseră – nu fără emoții – cu o seară înainte.
Nesomn e despre viața noastră turbată, mereu pe drumuri cu destinații mici și imediate, cu întrebări puține și limitate, cu răspunsuri și mai puține, un spectacol despre noi ca noi, onești, deschiși, despuiați de social, urmăriți de umbre, probleme și obsesii.
Ambele – atelier și spectacol – au fost parte din Romanian Design Week, seria de evenimente ShowOff by UniCredit și sunt și la îndemâna voastră chiar și după RDW, la Palatul Universul în Brezoianu. Dacă vreți. Eu vi le recomand călduros.
PS Și La mulți ani de Ziua Copilului! :)
Leave a Comment