Fiecare la scara lui

După o primă săptămână din an de relativă leneveală, ca să-mi dau restart, aseară m-am apucat să sortez una-alta prin casă, hartii vechi si multe alte chestii pe care le tot mutam de pe dreapta pe stânga fără să le (mai) folosesc, de fapt. Și am strâns și decorațiunile de Crăciun din casă și din brad.
Azi am purces cu copacul din apartament pana la lift și parter și apoi l-am lăsat în spatele blocului, pe alee, lângă tomberoane. Apropo, nu s-a gândit nimeni să facă un business din reciclare de brăduți de Crăciun? M-aș simți mai puțin tristă dacă m-aș gândi că există și un ???afterlife??? pentru copăceii ăstia.
Dar să nu divagăm.

Sigur că am lăsat în urma traseului o puzderie de ace uscate și, așa cum mi se părea firesc, am luat frumos mătura și fărașul din dotare și am pornit pe propriile urme pentru a îndepărta dezastrul vegetal de pe palier, parter și lift. Ca-n reclama aia tâmpită la saci de gunoi, a apărut și un vecin care, fără să salute, desigur, și pe ton de-ăla de certat, m-a întrebat ce fac – de m-am și speriat, că n-am auzit când a deschis ușa de la apartament ca să vadă cine mișcă. Că nu era evident, mă gândesc, probabil că nu mai văzuse în viața lui oameni care mătură. I-am spus ca am dus bradul de Crăciun jos și că strang acele – d’oh!
Iar vecinul, în loc să se ducă în treaba lui, înapoi în casa lui, s-a apucat să-mi facă morală că de ce sunt proastă și strâng, că de-aia avem femeie de serviciu pe care o plătim și că o învăț pe aia leneșă dacă-i fac eu treaba.

Băi, si cum eram eu ușor tristă că părăsisem copăcelul drăguț la gunoi, dar altfel chiar zen, mi-a sărit muștarul și i-am explicat că treaba femeii de serviciu e să facă curățenie pe scară, nu să strângă extra după mizeria mea extra, că nu-mi cade nici o tresă dacă dau cu mătura în bloc (sau oriunde), că oricum femeia de serviciu nu vine să facă curat seara la șase și până vine tot blocul ar fi cărat din lift acele mele de brad prin apartamente, ceea ce nu e ok, desigur, că femeia de serviciu are oricum un salariu de doi lei și mai mult bun simț decât el pentru că în primul rând salută ori de câte ori se întâlnește cu cineva și că, în general, lumea ar fi mai bună dacă am ne-am asuma mizeriile pe care le facem și am strânge, fiecare, după noi.

Și chiar cred asta.
Mi-a replicat că sunt nebună și impertinentă, că e mai în vârstă decât mine și ar trebui să-l respect.
Mă rog. Mie mi se pare că am fost destul de plină de respect când am păstrat pronumele de politețe din adresare și tonul foarte coborât. Practic, în loc să-i spun că e un idiot sinistru, votant de pesede, i-am spus politicos că ar fi bine să închidă ușa de la apartament înainte să-l tragă curentul și să facă pneumonie și să-l găsim abia la primăvară, din cauza mirosului fetid.
Sigur a mai zis ceva și după ce a trântit ușa, dar n-am înțeles ce, iar eu am terminat de strâns după mine și m-am dus acasă și m-am gândit că ar fi o chestie bună, chiar și ca rezoluție pentru un an nou, dacă vreți, să nu ni se mai pară că e treaba altora să strângă mizeria pe care o facem noi.

***

Hai, La mulți ani! Să ne citim cu bine și anul ăsta!