January 20

Miracle Workers, un serial delicios de ireverențios

Dacă Raiul ar fi o corporație și God un proprietar care s-a cam plictisit de Pământ sau, ma rog, a ajuns la momentul în care e gata să admită că toată chestia e un pic greșită și mai bine o distrugem?!
Iar God ar fi Steve Buscemi, căruia îi dă replică Harry Potter aka Daniel Radcliffe. N-ar fi mișto o miniserie pe tema asta? Ba da. Și s-a făcut, e pe HBO. Cu plăcere!
Am descoperit Miracle Workers pe la începutul lui decembrie și l-am văzut pe tot, că n-are decât șapte episoade nu prea lungi și, oricum, nu m-aș fi putut opri. Realizat după cartea lui Simon Rich, What in God’s Name, miniseria propune o viziune mai pământeană a Raiului, cu departamente și un CEO preocupat de tot soiul de alte aspecte decât binele companiei, al angajaților sau al… beneficiarilor.
De la un angajat de nivel inferior, însărcinat cu împlinirea dorințelor, dar care nu se ocupă decât de treburi gen ”Dă, Doamne, să-mi găsesc cheile!”, până la salvatorul planetei, Craig (Daniel Radcliffe) își acceptă rolul cu o lipsă totală de implicare și demnitate, fix ca orice angajat care n-are chef să muncească.
Iar Steve Buscemi e God, pe cuvânt, rolul îi vine mânușă, fix cum ar cânta Joan Osbourne, what if God was one of us, just a slob like one of us, cu dubioșenii incluse, plictiseli, meschinării, răzgâieli și tot tacâmul pe care ți-l poți imagina la un CEO și owner cam tălâmb.


Dincolo de scenariu, însă, stau întrebările alea mari ce răzbat din dialoguri sau situații și felul în care sunt rezolvate: predestinare vs ”free will”, ce ne dorim, cum ne raportăm la God, ce ni se pare imposibil sau important și cât de complicată poate deveni o răzbunare, mai ales în opoziție cu renunțarea la ea.
Pe 29 ianuarie HBO bagă sezonul nou și tocmai de-aia am scris, ca să aveți vreme să-l vedeți pe primul. Mai ales că vine un weekend prelungit și nu prea cred că sunteți, oricum, genul habotnic.

Vă las mai jos și ambele trailere, sezonul 1 și sezonul 2. Enjoy!







Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 20/01/2020 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *