January 6

Din secretele eternului feminin

Am avut mereu o dambla cu mâinile oamenilor şi când evaluez pe cineva am în listă (una mentală, fireşte!) şi acest aspect – acum v-aţi uitat la mâinile voastre, este? Mâinile au energia lor şi propriul limbaj şi, mie, una, aspectul lor îmi poate întregi părerea despre cineva.

Ani întregi mi-am purtat unghiile lungi şi lăcuite, mai ales cu roşu. Măcar la două-trei zile, operaţiunea “şterge, taie, pileşte, rotunjeşte, lăcuieşte, pictează, repetă, aşteaptă” se repeta mai regulat decât bătăile lui Big Ben. Nu suportam – nu suport nici acum – oja ciobită sau unghiile păstrate la dimensiuni inegale: una lungă, alta scurtă, alta medie.

Aproape sevraj!

Prin vara lui 2004, făceam un training de comunicare ONG în Poiană. Toată lumea era strânsă jos, în sala de curs, era aproape ora de începere, iar eu eram sus, în camera mea, aşteptând să se usuce oja. Tic-tac făcea secundarul, trecând glorios de fix, fix-ul la care ar fi trebuit să înceapă cursul. Tic-Tac, m-am enervat brusc de aşa pierdere de timp, am sters unghiile de tot şi am coborât să ţin cursul.

Tic-tac, am simţit fiecare secundă în perioada următoare, şi cînd zic asta nu mă refer la un ceas, ouă, trei, ci la câteva săptămâni, perioadă în care unghiile mele s-au regenerat şi am putut să le privesc fără să le observ şi fără să mă oripilez. Un deceniu de ojă roşie  nu e o binecuvântare, oricum ai da-o, iar eu o dădeam des. La capătul celălalt al acestei îndeletniciri, am găsit mai mult timp pentru altele şi o obsesie mai puţin.

Sunt şase, aproape şapte ani de-atunci şi lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Nu mai folosesc decât foarte rar ojă. Asta, însă, nu mă împiedică să cumpăr, când şi când, sticluţe mici, colorate, şi azi, făcând recensământul, am constatat că iar sunt peste 20. Bine, bine, sunt 27.  Zilele trecute, alături de alte cosmeticale, am comandat şi primit două lacuri de unghii: verde inchis şi verde deschis. Când şi dacă o să mă dau cu ele, e total irelevant! Dar asta nu mă deranjează, e ok, atâta timp cât nu-mi mai mănâncă unghiile şi timpul!

Ei, da, Breaking News, băieţi! Uneori fetele fac şi chestii care trebuie luate ca atare! Nu e nevoie să încercaţi să le pricepeţi şi, mai ales, nu comentaţi! :))


January 5

La noapte-am să te… visez!

Cică la noapte burlacele tre’ să-şi pună busuioc sub pernă ca să viseze cu cine se mărită. Şi mai trebuie să mâncăm o turtă foarte sărată din făină, să nu bem apă ci doar o gură de agheasmă şi să ne culcăm, nu înainte de a ne pune un fir roşu pe inelar şi busuioc sub pernă. Ce să facă, mă?

Iaaaaa, hai, customizaţi voi mai bine aplicaţia asta şi poate mai discutăm, acum nu e deloc user friendly şi nici la usability nu-mi pare că stă prea bine! Luaţi exemplu de la placa Ouija, lucrurile sunt mult simplificate – s’a făcut şi un film despre asta! Iar pe Robert Downey Jr. nu tre’ să-l visez ca să ştiu c-aş zice DA! mmmm! :))


December 26

Bărbaţii. Mic ghid de utilizare (1)

Desigur, nu e un secret pentru nimeni că femeile discută între ele despre probleme importante cum ar fi  efectele încălzirii globale, criza economică ori aplicaţiile mecanicii cuantice şi doar când ne plictisim de aceste aspecte ale vieţii noastre de zi cu zi discutăm şi despre modă sau bărbaţi.

Ei bine, legat de acest ultim subiect de converaţie, s-a ajuns la concluzia că e necesar un fel de ghid de utilizare, care, odată făcut, ar trebui să simplifice o parte din probleme si să ne lase pe noi, femeile, să revenim la preocupările importante, gen salvarea lumii sau aşa ceva.

Mai în glumă mai în serios, am luat la răsfoit manualul de utilizare al telefonului mobil ca punct de plecare. De ce telefon mobil şi nu televizor sau aspirator? Ei bine, citiţi mai jos, am descoperit multe similitudini.

Mulţumesc pentru inspiraţie Oana, Miruna, Nebuloasa, şi altor doamne ale căror poveşti, alături de experienţele personale, au constituit material de documentare şi de râsete pentru această nouă categorie de printre rânduri. Ceea ce urmează e doar o generalizare prin particularizare. Nici un bărbat nu a fost numit sau rănit în cadrul acestui demers. Cel puţin, nu fizic sau nu recunoaştem. OK? Începem.

Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare. Pentru început, citeşte câteva lucruri despre “garanţia limitată”.

Read the small print! Bărbatul vine cu garanţie limitată, uneori chiar fără. E important asta, notaţi-vă undeva, ca să nu ziceţi că n-aţi ştiut. Really! Dragostea durează trei ani e o ficţiune, da? Şi, oricum, e scrisă de un bărbat. Şi francez, pe deasupra!

Odată stabilită partea asta, eşti avertizată că produsul trebuie colectat separat la sfârşitul ciclului său de viaţă, ceea ce mi se pare de bun simţ: nu poţi să pui toţi ecşii în aceeaşi grămadă. Sau la grămadă. Dacă au software-ul destul de avansat şi le instalezi sistemul de operare “social”, unii dintre ei se pot transforma în Amici de calitate.

Notă: Deşi acest lucru este specificat de regulă în cele mai multe declaraţii iniţiale (de conformitate), promisiunea că îl vei putea folosi ulterior pe post de Prieten bun s-a dovedit a fi total nefondată. Nici măcar accesoriul “prieten(ă) nou(ă)” nu garantează acest lucru.

Urmează câteva lucruri ce vizează siguranţa utilizatoarei, cum ar fi siguranţa circulaţiei, adică ceva despre păstrarea mâinilor libere în timpul conducerii unui autovehicul. Aici depinde şi de model, dar se poate face.

De asemenea, am mai găsit precizat Folosiţi cu grijă – numai în poziţie normală, evitaţi contactul inutil cu antena, ceea ce mi se pare o precauţie fără fond, întrucât antena e o parte esenţială, se ştie!, iar poziţiile normale pot induce rutina, ceea ce nu e deloc recomandabil.

Tot aici ar mai fi de remarcat copii de siguranţă – o aplicaţie pe care multe utilizatoare încearcă s-o implementeze, dar care s-a dovedit a fi extrem de instabilă şi pe care, de asemenea, NU o recomand. În schimb, folosiţi cu încredere husele de protecţie!

În fine, notaţi undeva şi că Apeluri telefonice în caz de urgenţă NU se referă la nici una dintre următoarele situaţii: prânz la mama, culoarea rochiei, pantofilor sau a clutch-ului pe care doriţi să le achiziţionaţi în următoarele 30 de secunde,  firul dus la dres, oja sărită sau unghia ruptă, iar lista poate continua. NU, nici relatarea despre vânzătoarea obraznică, chelnerul nesimţit sau şoferul idiot care era cât pe ce să vă lovească.  Îmi pare rău dacă sunteţi dezamăgite, nu e cazul. Există şi chestii mişto.

(va urma)


December 23

Crăciun-supriză! (quickie)

Ziua de Crăciun nu se schimbă precum ziua de Paşti şi nici nu se sărbătoreşte pe 29 februarie, odată la patru ani. În fiecare an, de când mă ştiu, şi probabil nu se va schimba curând, Crăciunul se sărbătoreşte pe 25 decembrie. Adică ştiu foarte bine când pică, şi anul ăsta, şi în 2050, dacă mai trăim până atunci – noi să fim sănătoşi!

Şi atunci, cum mama cadourilor eu mă trezesc cu o mulţime de lucruri de făcut azi şi mâine, de parcă m-ar fi luat prin surprindere?! Şi în fiecare an păţesc la fel, las pentru ultima zi (ah, cum? mâine e 24?!?) ditai lista, în loc să fie totul pus la punct şi eu să mă bucur de un pic de tihnă împachetând cadouri şi …

Ah, am uitat să iau fundiţe!


December 22

The dark side of me

Cu toate că spun şi cred cu tărie despre mine că nu sunt o impătimită a shoppingului, mi se mai întâmplă şi mie să dau iama cu cardul în magazine, şi găsesc cele mai simpatice scuze să fac asta. De exemplu, ieri am ieşit la o minirepriză de cumpărături de cadouri. Am luat un singur cadou (aia nu-mi place, aia nu se potriveşte, aia n-am găsit), da’ cum n-am putut să mă abţin, am dat o raită şi pe la magazinele cu încălţări, fiindcă îmi trebuie o pereche nouă de cizme. Unele mai serioase, cu o talpă care sa-mi permită să merg safe pe stradă şi când e gheţuş, altfel decât încălţată în bocanci (nu ştiu dacă ştiţi, dar tocurile de 10 centimetri şi talpa netedă ca-n palmă nu te ajută prea tare în sensul ăsta).

Dilema clasică de shopping

OK, intrat, ochit cizmele din prima, probat, perfect! Culoarea mi-a plăcut la nebunie, talpa îndeplinea condiţiile meteo… Şi după asta le-am văzut! Erau ele, cizmele perfecte. Dragoste la prima vedere, ce să mai, ca-n filmele siropoase în care protagoniştii aleargă unul spre celălalt in slow motion. Pun cizmele alese jos, le ating blând pe Perfecte, le probez. Sunt mari. Nu-există-dreptate-pe-lumea-asta-mamă-eu-de-ce-n’am-noroc de mari. Dar vin perfect pe gleznă şi eu am problema asta, că am gleznele subtiri şi majoritatea modelelor fălfâie în jurul lor precum steagul de pe Guvern. Dar sunt mari. Dar sunt atât de frumoase…Dar mari.

This is WAR!

Şi cum mă bălăngăneam eu mental între mari dar atââât de frumoase, le iau, nu le iau, vine o tanti şi ţuşti! le înşfacă pe primele de lângă mine.

– Nu vă supăraţi, sunt ale mele. Le-am ales, probat, le cumpăr.

– Nu, că nu-s ale tale, că erau ACOLO.

– Acolo, lângă mine, da.

Ce-i drept, acolo, lângă mine erau cizmele mele şi un maldăr de alte încălţări, că femeile la shopping sunt un fel de fiare, nu mai ţin cont de nimic, iar ordinea în rafturi e un concept mai mult decât uopic. Dar, nene, întrebi! Eu eram acolo, cizmele erau în picioare, una lângă alta, frumos, nu trântite.

– Nu le-ai cumpărat, deci nu sunt ale tale.

– Alooo, cucoană, dă-mi botinele, vezi de drum şi nimeni n-o să fie rănit.

Cucoana, nici gând să mi le cedeze. Eu, nici gând să i le las. Ne-am măsurat din priviri, mai rămânea să ne înclinăm politicos înainte să ne cărăm scatoalce. Când s-a apucat să le probeze (cât tupeu să ai???), a trebuit să dea drumul uneia dintre ele. I-am luat-o din mână şi i-am spus foarte calmă că eu am vreme să aştept. Ăla a fost momentul psihologic. S-a isterizat vocal vreo 30 de secunde, timp în care eu am fredonat liniştită A Merry Merry Christmas and A Happy New Year. Într-un final a cedat.

Happy End

După ce m-am asigurat că siiiigur nu au nici o pereche de Cizme Perfecte mărimea mea şi mi-am luat adio cu noduri în gît de la ele, am plecat veselă spre casă pentru a le plăti pe primele alese şi apoi câştigate în lupta dreaptă.

***

În mod normal, aş fi cedat. La naiba, vorbim despre nişte cizme, nu e ca şi cum fi aş umblat desculţă fără ele. Totuşi, când dau nas în nas cu forme patologice de tupeu mă împunge un drac de la spate să dau niţel peste nas cui mă provoacă. Şi, până la urmă, erau ale mele.

Dar tanti aia? Ea ce scuză are? Era posedată de ShoPoltergeist?


December 17

Moşule, cooperăm şi noi mai cu talent?

După ce ieri am fost ameninţată că voi fi tăiată de pe o anumită listă de Crăciun fiindcă am fost nedisciplinată cu un email (deşi pot să explic, zău că pot! am explicat de ce), m-am gândit că n-ar fi o măsură tocmai lipsită de sens să-i trimit o scrisoare deschisă lui Moş Crăciun, poate mai am vreo şansă…

Dragă Moş Crăciun,

te rog să mă ierţi că-ţi scriu doar acum, aproape de Ajun, probabil ai închis şi lista cu daruri şi pe cea cu persoane care ar merita să primească ceva. De altfel, sunt aproape sigură că nu te mai aşteptai să-ţi scriu, că nici atunci când eram copil nu prea te băteam la cap. E drept că am vrut şi am primit Optik Cabinet, dar ştiu că a fost unchiul Ionel, nu tu. Probabil tu erai responsabil cu pijamalele, dar când ţi-am cerut eu, vreodată, pijamale?! Nu, serios! Arată-mi scrisoarea aia şi o mănânc! Nici acum nu prea le (su)port, să ştii!

Oricum, trebuie să admiţi că te-am menajat de-a lungul anilor. Nu ţi-am scris, nu te-am deranjat, ba chiar te-am scutit de câteva drumuri, atât la mine cât şi pe la unii oameni dragi. Altfel, sunt sigură că ţie nu ţi-ar fi trecut prin minte să-mi aduci, anul trecut, paltonul ăla albastru. Sau geanta verde de acum doi ani. Sau pantofii alb cu negru de acum trei ani. Sau… Ai prins ideea, nu? Bun.

În cazul ăsta, pune pentru mine-n sac The Gift.

Mai important, însă, ocupă-te un pic de copiii pe care i-am cunoscut acum câteva zile, te rog. Sunt copii buni, dă-le o şansă şi poate la anul ai să primeşti scrisori scrise chiar de ei. Dă tu oamenilor un gând bun, iar eu îi trec pe listă cu şansa de a pleca în Thailanda, la Brăduţ, cu Air France. Ne-am înţeles?

Cu drag,

Ruxandra

PS N-am fost şi n-am să fiu cuminte. Dar şi tu… Pijamale?! Suntem aproape chit!


December 5

Dilemă de Moş Nicolae

Care va să zică la noapte vine Moş Nicolae. Biiiine! Vine cu cadouri mai sărăcuţe, aşa, ca un teaser la Moş Crăciun. Sau cu nuiele, pentru cine n-a fost cuminte. Dar la mine nu e cazul.

Eu azi am fost atât cuminte cât şi harnică: am fost la piaţă, am făcut curat, am făcut şi ordine, am spălat, Moşule!, toaaaaate vasele din chiuvetă, chiar şi tava aia din cuptor de care “am uitat” în ultimele trei zile, am împăturit prosoapele şi le-am pus la loc, ba chiar am băut şi lapte, ca orice copil cuminte. Şi acum stă la crescut o minunăţie de aluat de pizza!

Se citeşte, aşadar, cu ochiul liber, cam cât de cuminte am fost eu azi, da? Deci asta nu e ceva ce se pune la îndoială, deci nu e asta dilema de care zic în titlu, nu. Nedumerirea mea e legată de cizmuliţe şi botine –  adică un aspect esenţial în toată poveştea cu Moş Nicolae. Să mă explic.

Mie îmi plac atât unele cât şi altele, problema e că există de toate felurile şi culorile şi, în principiu, oricâte ai avea, e posibil ca o anumită combinaţie toc-material-culoare-model să-ţi lipsească fix când eşti gata să ieşi pe uşă. Mi s-a întâmplat acest lucru de câteva ori, aşa că ştiu ce spun.

De aceea, am fost nevoită, forţată chiar, de-a lungul timpului, să-mi iau câteva perechi de cizme şi botine. Câteva mai multe. Adică, să vedem… botine roşii, portocalii, albastre, maro, albe, negre cu toc, unele ecosez şiiiii… cred că astea sunt toate. Cizme am cam tot atâtea. Mă rog, de fapt, sunt puţin mai multe, cred.. ăăăă… maro, gri şi negre de piele întoarsă, roşii, negre cu toc şi fără toc şi încă unele cu toc, da, dar au catarame! Mda, sunt mai multe. Cred ca dublu faţă de botine. În plus, ar mai fi vreo două perechi de bocanci. Deci cam 20 de perechi.

Şi acum, dilema: trebuie să le lustruiesc şi înşir pe toate în hol?! Nu de alta, dar dacă fac asta nu cred că se mai deschide uşa apartamentului şi deci cum mai ajunge Moş Nicolae să pună darurile în ele? Şi, mă rog, nu e doar asta. Mă gândesc că dacă le înşir pe toate o să spună (sigur o să spună, ştiu eu!), că-s obraznică fi’ncă i-aş sugera să pună daruri în toate cele 20 de perechi. Dar dacă nu le pun pe toate nu se cheamă că încalc tradiţia?

Deci? Cum procedez?! Aoleuuuu, mai sunt doar câteva ore!