December 17

Unde fugim de-acasă: Sibiul cel minunat la nivel Continental!

Sunt câțiva ani – deja! – de când tot mă duc drumurile profesionale prin Sibiu și, între timp, am adunat prieteni acolo, locuri favorite în oraș, opriri obligatorii. Dar, dacă nu punem la socoteală un început de martie teribil de înghețat, iarna nu prea am ajuns pe-acolo. Mi-am făcut timp acum, la început de decembrie, ca să vizitez Christmas Market-ul sibian. Și prietenii. En, fin, o parte, căci, din păcate, n-a fost vreme de toți – pentru asta mi-ar trebui un ”turneu„ mai lung de două zile!
Continue reading


August 7

Interviu: Timișoara lui Mircea Baniciu

Înainte să ajung pentru prima dată la Timișoara, și sunt vreo 12-13 ani de-atunci, stăteam la povești c-o gașcă veselă la Casa Eliad. Printre oamenii de bine, și Mircea Baniciu, care mi-a zis: Abia prima dată la Timișoaraaa? Ce mișto, să vezi, o să-ți placă mult!

Ce-i drept, mi-a plăcut mult, chiar dacă, ocupată fiind, nu prea am avut vreme de plimbări și vizitat orașul.  Și l-am sunat pe Mircea să-i spun că e fain orașul lui natal doar că… Măi, Tetea, aici nici măcar câinii nu fug! În schimb, sunt oameni care n-au răbdare să-și termine cuvintele! Îmi amintesc perfect că unul dintre oamenii cu care trebuia să mă văd acolo, o jurnalistă, a întârziat câteva minute și, când a ajuns, mi-a zis: amfoamesamânoînghedecioco. Așa, într-o suflare, într-un singur cuvânt! Ceeeee? Am fost la Mec să mănânc o înghețată de ciocolată, mi-a tradus ea mai apoi. Și era coadă.
Mno!

Revenind la Mircea Baniciu, l-am provocat, zilele trecute la o scurtă discuție despre Timișoara. Că, vorba aia, azi acolo, mâine în toată țara!
Continue reading


December 2

Daruri pentru cititori: Colecţia Reuşite Româneşti de la Petrom

Îmi place România şi nu găsesc vreun păcat în faptul că e locuită ci mai degrabă în faptul că uneori pare să ne pese mai mult de capra vecinului decât de vecin şi nu realizăm că atunci când spunem că românii sunt aşa şi aşa (nu de bine) ne includem şi pe noi în această descriere. Noi suntem ţara asta. România e atât de frumoasă şi abia dacă ar fi nelocuită ar fi păcat. Ar trebui s-o iubim mai mult, atâta tot, şi să ne susţinem declaraţiile de dragoste cu fapte.

Una dintre cele mai frumoase campanii la care am participat a fost Redescoperă România, un tur de forţă prin care Petrom şi partenerii săi, dimpreună cu mulţi bloggeri români, şi-au propus să refacă harta locurilor minunate pe care le avem în ţară. Sunt sigură că sunt încă şi mai multe decât cele surprinse de noi, dar dacă răsfoiţi paginile scrise atunci găsiţi suficiente motive să iubiţi România.

Continue reading


June 26

Donatello si Antonello, motani specialişti în marketing cultural

De fiecare dată când sunt în Sibiu încerc să ajung la Brukenthal ca să văd ce expoziţii noi mai sunt şi, dacă am vreme şi de asta, să iau soldăţei de la magazinul de suveniruri. Sunt mici, cât un băţ de chibrit, au armuri din diverse epoci şi, din câte ştiu, au grijă de cei cărora le sunt oferiţi cu drag. Şi cum eu aşa fac, m-am dus să-mi refac colecţia. Nu am găsit soldăţei cum am vrut eu, dar am găsit o poveste cu doi motani. Eu mă declar mulţumită, şi sper că şi voi!

Un pic dezamăgită că nu am găsit colecţia de soldăţei, m-am mai uitat prin vitrina magazinului, poate-poate, şi aşa am zărit un magnet cu doi motani portocalii. Da’ ăştia doi cine mai sunt?, am întrebat, mirată. Adică pisici pe Facebook, înţeleg, sunt simpatice, dar ca suvenir de la Brukenthal…

Continue reading


May 23

Continental, un Grand Hotel ca o lecţie de istorie

Iubesc Bucureştiul, aşa cum e el, mare, gălăgios, prăfuit şi trepidant. Mi-s dragi colţuri de străzi cu case ce-şi pitesc obrazul după perdele de iederă, copaci pe care-i cunosc de când erau mici, locurile unde odinioară erau ţâşnitori şi aleile umbrite pe care-mi pierdeam paşii când mai trăgeam câte un chiul prin liceu.

Mi-ar fi plăcut şi mai mult, cred, pe la finele secolului trecut, când Calea Victoriei se numea Podul Mogoşoaiei şi nu avea asfalt pe jos ci lemn, ca să nu se strice botinele domniţelor, iar rochiile lor lungi să nu adune glodul străzii. Bărbaţii erau gentilomi, purtau ghetre, pălărie şi baston, trăsurile aveau cai bine îngrijiţi, seara se ieşea la grădină, erau baluri şi bătăi cu flori, iar decenţa nu era o noţiune desuetă. Da, da, sunt sigură că mi-ar fi plăcut.

Continue reading


April 23

Despre gospodinele din reclame

Cele mai multe reclame la produse de curăţat casa au prostul obicei de a-ţi arăta tot soiul de gospodine care fac minuni cu produsele lor pe o cadă sau chiuvetă sau vas de toaletă care-s negre de atâta jeg şi piatră! Pricep că asta e găselniţa de a face efectul produsului minune mai vizibil, dar, frate, ce gospodină e aia cu o cadă atât de infectă încât nici câinele nu-ţi vine să-l duşezi acolo?!

Eu nu sunt ceea ce s-ar putea chema o gospodină. Dacă deschideţi dicţionarul la pagina cu acest cuvânt, e foarte foarte sigur că poza mea nu e acolo. Nu sunt nici măcar vreo maniacă a curăţeniei: se întâmplă uneori ca farfuria din care am servit cina să stea în chiuvetă până a doua zi sau pata de la cine ştie ce sos care a depăşit marginea oalei în timpul fierberii să nu fie eradicată instant.

Continue reading


February 18

350.000 de euro pentru afaceri sociale

Ţara lui Andrei e un proiect (da, un proiect Petrom!) despre care toată lumea îmi povesteşte numai lucruri bune. Andreea, care a şi petrecut o săptămână cu copiii, în tabără, nu mai contenea cu istorii despre cât sunt de simpatici ăştia mici, ce mişto e proiectul, ce multe învaţă şi, dacă nu era prietena mea, aş fi zis că e măcar PR-ul lor. Dar o cred, aşa cum îi cred şi pe ceilalţi care mi-au zis doar lucruri faine despre acest proiect.

Şi pe drept cuvânt, dacă ţara asta e un loc în care cei mici şi cei mari învaţă ce-i aia responsabilitate, cum să crească şi să trăiască frumos. Am spus şi o să susţin asta tot timpul: singura modalitate prin care putem să schimbăm ceva în bine în România este să devenim noi înşine mai buni, mai implicaţi. Şi chiar nu mă interesează al cui e proiectul şi de unde e finanţarea atâta timp cât ideea e bună, ajută şi devine realitate – asta ca să previn eventualele cârcoteli – iar la Şcoala lui Andrei, până în prezent, există 27 de proiecte care s-au transformat în tot atâtea soluţii de mediu, dezvoltare comunitară sau de educaţie.

Continue reading


December 1

România mereu surprinzătoare

Mă gândisem să scriu ceva mobilizator şi frumos despre România şi români. Fiindcă pot să fac asta, deprinderea de a vedea părţile bune ale… orice!, e deformaţie profesională. Dar mi s-ar părea ipocrit niţel. O fac, oricum, de fiecare dată când am ocazia, când aleg să povestesc atâtea chestii mişto care se  petrec în ţara asta şi despre oameni care au ales să facă, nu să aştepte.

Şi mi-e drag de România şi când îmi vine s-o părăsesc, nu numai azi, când văd că suferă, săraca, pentru că noi, românii, suntem atât de nepăsători când vine vorba de a schimba lucrurile, nu doar a vorbi despre schimbare pe reţelele sociale. Continue reading


November 29

Cum ar fi trebuit să fie Revelionul ideal! Şi un concurs!

Când eram mică, pe la şcoala primară, cred, visul meu era ca de Revelion 2000 să fiu prinţesă la Cota 2000. Fatalitate, însă! În noapte de dinainte de anul 2000 eu nu urma să am vârsta rotundă de 20 de ani, iar ziua mea e în martie, nu pe 31 decembrie. Şi întrucât rochia mea de prinţesă (era de mireasă, desigur, dar la vremea aia nu-mi era clară diferenţa între una şi alta!) trebuia să fie diafană şi subţire, iar treaba asta nu cadra câtuşi de puţin cu peisajul arctic de la cota 2000, am renunţat de tot la această fantezie.

Continue reading


November 17

Dăruind vei dobândi!

Habitat for Humanity e o organizaţie nonguvernamentală care face case. Asta într-o foarte scurtă definiţie. De fapt, însă, e mult mai mult.

La finele anilor ’60, Millard Fuller, un avocat american care făcuse primul lui milion la 29 de ani, s-a mutat, împreună cu soţia şi copiii, la Koinonia, o fermă din Georgia, construind locuinţe simple pentru oamenii din comunitate, cu ajutorul comunităţii. Cinci ani mai târziu, în Zair, Fuller a încercat – cu succes! – să multiplice ideea de “comunitate pentru comunitate” în construcţia de locuinţe cu un prim proiect ce a presupus ridicarea a 100 de case. De aici şi până la apariţia “Habitat for Humanity” au mai fost doar câţiva ani. Adică dacă putem face asta în State ori în Africa, de ce să n-o facem în toată lumea?! Şi au făcut-o, o organizaţie internaţională care a schimbat vieţile a peste 2,5 milioane de oameni din toată lumea!

Continue reading