November 12

Doamna Maria de la Conti

Am un prieten care susţine că raiul pe pământ ar fi să trăiască la hotel! Din fericire pentru el, amicul meu nu a stat niciodată la un hotel mai mult de, hai să zicem, zece zile odată. Şi mie îmi place ideea, dar eu am stat cu săptămânile prin delegaţii şi nu e atât de bine pentru că într-un hotel, oricât de cosy, ideea de intimitate sau de acasă lipseşte, iar după două săptămâni m-am rugat de tantiile de la bucătărie să mă lase şi pe mine să-mi fac măcar o cafea! Îmi lipsea bucătăreala, ca să vezi!, şi-mi lipseau hainele lăsate acasă, oricât de multe mi-aş fi cumpărat între timp – şi mi-am cumpărat ceva!

Dar e bine, pentru o vreme, ca locul în care ajungi seara, târziu, să sclipească de curăţenie şi toate să fie puse frumos la loc fără ca tu să faci ceva în sensul ăsta. Şi e drăguţ, de asemenea, ca micul dejun să fie acolo, gata pregătit, iar o faţă prietenoasă să te întrebe dacă nu vrei şi cafea. Că tu vrei, asta e clar!

Continue reading


October 24

Doamna Maricica: inspirată de însuşi Birlic, prietena artiştilor români, o gazdă desăvârşită!

Despre români se zice că-s un popor ospitalier. Tot ce se poate, dar în materie de servicii, mai ales când vine vorba de industria “opitalităţii”, mie mi se pare că n-am fi chiar cei mai pricepuţi din lume. Poate s-au schimbat generaţiile, iar cei mai tineri nu mai au şcoala veche a gazdei care te primeşte cu zâmbetul pe buze, cu ştiinţa de a nu spune NU, orice ar cere clientul. Pentru că, dacă e mulţumit, clientul revine, ba chiar mai spune şi prietenilor, iar bacşişul este peste măsură de generos.

Am avut ocazia să cunosc o asemenea gazdă la Oradea şi, mai mult decât atât, să mă bucur de atenţie şi poveşti. Figură celebră a oraşului, doamna Maricica, fiindcă aşa e cunoscută directoarea de la Restaurantul Butoiul de aur, fost Oradea, a învăţat meseria asta a zâmbetului toată viaţa, de la 18 ani, adică acum vreo jumătate de secol, când a intrat ucenică la Oradea. Ulterior s-a specializat  la şcoli de soi, inclusiv în Capitală, dar meseria aia bună, a învăţat-o acolo, printre mesele şi scaunele din vechiul restaurant.

Continue reading


August 17

La bâlciul din Orbeasca

Dacă n-aş fi citit presa locală (un obicei vechi şi din ce în ce în ce mai prost) n-aş fi aflat – singura informaţie interesantă – că la Orbeasca e bâlci de Sfânta Maria. Fireşte, până şi ştirea asta era eronată: bâlciul începuse de sâmbătă şi, dacă aş fi ştiut, m-aş fi dus în după-amiaza aia, când e mai multă lume, mai hărmălaie, mai colorat. Dar n-am ştiut, aşa că ieri, în zi de sărbătoare, am “sacrificat” vreo două ceasuri ca să merg întru vizionarea culorii locale! Şi ce culoare!

Sigur, mă aşteptam ca totul să fie ţipător, că de-aia e bâlci, dar am fost un pic dezamăgită. Majoritatea tarabelor aveau produse Made in China, papuci, bumbace, brăţări de plastic şi, în general, mult, foarte mult, deranjant de mult plastic.

Primul lucru pe care l-am văzut a fost “parcarea” – adică locul în care caii înhămaţi la căruţe luau o pauză şi-o gură de coceni uscaţi – fără prea mult chef, aparent. Nu le place “benzina” asta.

Continue reading


August 13

Epilog la Jocurile Olimpice 2012: Admiraţia nu e suficientă

Olimpiada de la Londra ne-a ţinut aproape de televizoare mai bine de două săptămâni. Ne-am încurajat favoriţii, am scrâşnit din dinţi când sutimile în minus i-au descalificat ori aruncat în afara podiumurilor pe sportivii români, am lăcrimat, de bucurie sau de tristeţe, am strigat, am sperat şi, când a fost cazul, am fost mândri că steagul românesc s-a aflat deasupra altor steaguri!

Că e bun sau nu acest loc 27 în clasamentul general al medaliilor nu vreau să discut. Sigur că putem mai mult – Ungaria cum poate?! – dar, în condiţiile de subfinanţare de care se “bucură” sportul românesc, e un rezultat decent al sportivilor. Dar noi, cei de acasă? Ce rezultat avem?

Poate că vom mai comenta un pic unele fotografii – spectaculoase, fără îndoială – de la Jocurile Olimpice, poate că vom comenta sumele primite de olimpicii români de la stat ca prime pentru performanţele lor, vom mai aplauda odată sponsorii COSR (am povestit de ei – 1, 2, 3, 4 – măcar atâta lucru să fac şi eu drept mulţumire) pentru că s-au implicat şi apoi… oare vom uita această patimă olimpică sau ne vom aminti, oare, că cei de la COSR încearcă să schimbe legislaţia şi vom încerca să-i ajutăm?

Vom merge, oare, în tribunele stadioanelor să susţinem şi altceva decât fotbal prin contribuţiile noastre de plătitori de bilete, vom face mai mult sport, vom organiza acţiuni de strângere de fonduri (de fonduri, da, nu de mâini!) pentru cluburile sportive în care se face pregătirea următoarei generaţii (poate) de olimpici? Vom încerca, în următorii patru ani, să nu uităm de sportivii care, mai ieri, ne ţineau cu sufletul la gură şi cu pumnii strânşi  în faţa televizoarelor, vom încerca să ne interesăm mai des de soarta lor, de pregătirea lor, de ce putem face – în afara celor două săptămâni olimpice – pentru ca ei să reuşească performanţe mai bune şi noi, inevitabil, să ne bucurăm mai mult?!

Admiraţia tăcută nu e suficientă iar uitarea nu e, în nici un caz, măsura respectului pe care ar trebui să-l purtăm acestor sportivi – nu doar atunci când concurează ci, mai ales, atunci când muncesc până la epuizare pentru performanţele lor.

Din punctul meu de vedere, asta ar trebui să fie, pentru noi, toţi cei de-acasă, lecţia acestor Jocuri Olimpice. Lecţia în care învăţăm să ne susţinem sportivii şi performanţa olimpică mai des decât odată la patru ani, comod, din fotolii. Nu pot decât să sper că nu sunt singura care a învăţat-o.


August 10

Două zile pline de aventură

Cum ar fi să pleci pe mal de Dunăre într-un weekend programat, însă, la mijlocul săptămânii?! De marţi până joi, aşa, dar să te întorci la timp ca să prinzi avanpremiera bucureşteană a mult-aşteptatului Dark Knight. Ştiţi cum e? E grozaaaav!

O gaşcă de “directori” cu funcţii care mai de care, unii mai bloggeri, alţii şi artişti, o secretară, nelipsita pilă, şi prieteni care să se îngrijească de casă şi masă (Continental), de organizare (Blogal Initiative), de aventură (Aventuria) şi, nu în ultimul rând, de transport (Renault România) – în aşa fel încât tot ce ai de făcut este să te simţi bine. În mod activ, după cum o să vedeţi!

C-o zi înainte să plecăm, Chinezu zicea c-ar trece să mă pescuiască pe la un 9 dimineaţa, timp suficient pentru bagaj – ştiam că o să fie un weekend aventuros dar în afară de adidaşi eu nu am nici un fel de echipament în sensul ăsta! – numai că m-a sunat pe la 8 şi-un sfert că în 10-15 minute să fiu jos! Nu ştiu ce-am aruncat în geanta aia, dar am fost jos!

Şi-am pornit, tropa trop, până pe la kilometrul 50 unde ne-am reunit, toată gaşca de bucureşteni. O cafea, un o măslină, apă, multă apă, şi haidam să pescuim bloggeriţa din Craiova. Ziceai că suntem ăi mai sportivi din lume, cu biciclete multe şi caiace prinse responsabil pe suporturile speciale de (la) Aventuria, iar din maşină cam aşa se vedea:

Noi am mers cu un Scenic, apropo, Chinezu a povestit despre el aici, mai bine decât aş putea eu, lucru firesc, dacă ne gândim că el a condus, iar eu nu am permis : D

Destinaţia călătoriei noastre, şi gazda aventurii, a fost Motelul Continental Porţile de Fier – suficient de retras pe malul Dunrii, în aşa fel încât să ofere intimitate unui grup măricel, cum am fost noi, dar, la o fugă de maşină de Orşova, în caz că cineva rămâne fără ţigări, de exemplu. Nu c-ar fi nevoie să ieşiţi de-acolo, dacă vă bate gândul unui team building, există sală de conferinţă, restaurant, piscină şi Dunărea, cum ziceam, care se vede frumos din toate camerele, dar e păcat să nu daţi o raită prin împrejurimi şi să rataţi o plimbare pe frumosul fluviu. Asfinţitul văzut din mijlocul întinderii de apă are consistenţa mierii.

Seara, după plimbarea pe Dunăre, am făcut echipele, pornind de la verigile slabe – cei, mai bine zis cele care nu ştiau să meargă pe bicicletă. Printre ele, şi eu. Coechipierii mei au fost Vlad, Cristina şi Augustin. Şi ce mai coechipieri, după cum o să vă povestesc! Ne-am spus echipa PRimii, ca Vlad la bază e programator, Cristina şi cu mine facem PR, iar Augustin… Augustin are mereu o replică PRegătită! Şi după aia am servit o saramură de peşte ca la mama ei!

A doua zi, mai matinal decât mi-ar fi plăcut mie – lucru compensat, însă, de faptul că vedeai Dunărea pe geam, ne-am urcat în maşini şi-am plecat să facem puncte pentru echipele noastre – patru cu toatele! Două au escaladat Ciucarul Mare, alţe două -printre care şi PRimii – am pornit să ne dăm cu bicicletele. Să se dea, adică, fiindcă eu, după cum am zis… Nu ştiu!

Totuşi, mult prea minunaţii mei colegi, ca să fim o echipă şi ca să nu pierdem punctele pentru participare in corpore, m-au căţărat în şa şi m-am ajutat să parcurg traseul, ba chiar fără să dărâm nici un jalon. Ca la carte! Şi cu mine strânsă pe bicicletă ca o pisică într-un copac la rădăcina căruia stă o haită de căţei cu dinţii la vedere! Cam aşa:

Şi nici măcar n-am scos un timp atât de rău! Dar şi dacă se întâmpla asta, eu tot aş fi rămas foarte impresionată de efortul colegilor mei de echipă. Presupun că şi asta ţine de bunele rezultate ale unui team building: eu m-am urcat pe bicicletă deşi îmi era teamă, iar ei m-au ţinut deşi nu le-a fost prea uşor, eu fiind incapabilă să-mi ţin echilibrul pe două roţi! Şi le mulţumesc!

Pe urmă am făcut schimb cu celelalte echipe şi noi ne-am căţărat pe Ciucarul Mare, un drum nici prea prea nici foarte foarte, pantă, pantă, dar domoală, ca să facem o poză creativă. Dar, dincolo de asta, pentru o asemenea privelişte:

(merită toate eforturile, vă spun!)

Mai veseli după asta,că, deh, trecusem de două probe, ne-am înapoiat la Motel, unde am apucat să facem câte un duş şi să mâncăm, apoi am pornit spre ultima parte a aventurii, respectiv concursul de caiac vite(a)ză!

Nu m-am mai urcat niciodată în aşa ceva, dar mi-a plăcut, şi mi-a plăcut la nebunie! Pricep că ambarcaţiunile folosite de noi erau mai pentru începători, aşa, un pic mai late, dar, oricum, m-am simţit foarte bine şi foarte în siguranţă. Eu şi vesta mea de salvare, ca să fim înţeleşi – cei de la Aventuria n-au lăsat nimic la voia întâmplării! Mi-a plăcut atât de tare încât am câştigat întrecerea şi la fel au făcut şi Cristina cu Augustin,

ispravă care, la finele zilei, avea să ne aducă locul I la echipe. Nu că asta ar fi contat cu adevărat pentru cineva! :))

Bonus la toată faza a fost furtuna. Pornită brusc, cu vânt puternic şi o perdea de ploaie care s-a mutat curând spre noi, cu valuri de Dunăre supărată şi cu cer întunecat – o nebunie de vijelie! Mi-a plăcut şi la fel şi furtuna care, odată ajunşi înapoi la motel, se vedea deasupra Drobetei.

Iar pe seară, cireaşa de pe tortul poveştii, concert cu Make şi Vlad, de-am cântat să acoperim ploaia care, între timp, venise şi pe la noi! Şi dimineaţa devreme, nu se luminase încă, atunci când am plecat spre căşile noastre, furtuna ne-a însoţit preţ de vreo 20 de minute, la fel de puternică, de tunătoare şi de fulgerătoare precum fusese cu o seară înainte.

Din păcate, la Bucureşti era soare. Şi tot din păcate, aventura noastră n-a durat decât două zile. Partea bună, însă, e că ne putem întoare oricând!

PS După ce am revenit din povestea asta am decis să păşesc mai des afară din zona mea de confort, chiar şi cu preţul unei febre musculare, aşa că m-am apucat, de curând, de yoga. Şi nu e atât de simplu pe cât ar putea părea. Dar despre asta într-un episod viitor!


July 27

De pe Dunăre, cu drag

După cum v-am spus, am fost, vreme de două zile, într-un soi de teambuilding lângă Porţile de Fier. În prima seară organizatorii ne-au îmbarcat şi ne-au trimis într-o croazieră pe Dunăre, împărţiţi în două bărci, una mai mare şi una mai mică, dar mai rapidă – varianta pe care am ales-o, fiindcă-mi place tare senzaţia de mers repede pe apă.

Dunărea era cuminte şi frumoasă, aşa cum mi-o aminteam, sclipitoare, pe alocuri, poate un pic obosită… deşi miercuri, în a doua zi a excursiei, aveam să aflu că asta e doar o aparenţă. Oricum, plimbarea pe întinderea de apă străjuită de zidurile de piatră e copleşitoare şi te face să te simţi foarte mic, aşa, ca o aducere aminte despre ce rămâne şi ce contează, plus o lecţie de umilinţă pentru cine are chef să înveţe.

Am văzut Tabula Traiana de pe malul sârbesc, singurul loc în care românii au voie să se apropie la mai puţin de 15 metri, ca o concesie făcută celor interesaţi de istorie. În rest, trebuie să menţinem distanţa… cel puţin teoretic, spune Nicu, cel care conduce barca şi face pe ghidul: “poţi să te duci şi mai încolo cu barca, nu măsoară nimeni”. De altfel, pe drumul de întoarcere am dat de un pescar sârb care era cam pe la jumătatea distanţei între noi şi vecini şi care prinsese doi somni – mie mi s-au părut mari, dar pricep că sunt, de fapt doar aşa, un pic mai răsăriţi:

În golful Mraconia, l-am văzut şi pe Decebal cel uriaş, cioplit în piatră din ambiţia lui Iosif Constantin Drăgan, cea mai înaltă statuie din Europa, 55 de metri, a cărei sculptare a durat aproximativ zece ani (12 sculptori alpinişti au lucrat la ea zilnic, din martie până în octombrie) şi care a costat cam un milion de euro.

Apoi am intrat în peştera Veterani, cea a cărei istorie o vedeţi mai jos:

În interior, linişte şi pace, dar şi nişte inscripţii gen mimi + gogu = love, scrise cu vopsea pe piatră… Cam cât de idiot să fie cineva ca să facă asta?! Intrarea în peşteră e străjuită de nişte “dinţi” mici, pasămite prea mici ca să-l împiedice pe gogu… :(

În Peştera Ponicova n-am mai intrat, fiindcă barca noastră din fibră de sticlă risca să se facă fărâme din pricina stâncilor, aşa că ne-am continuat plimbarea până spre asfinţit, când am plecat către Orşova şi, mai apoi, către “casă”, Motelul Continental. Care, apropo, nu ştiu de ce se numeşte Motel, că are toate condiţiile dintr-un hotel, şi chiar peste, dacă e să compar cu unele hoteluri în care am stat prin plimbările mele, ba chiar şi piscină!

Revenind, asfinţitul pe Dunăre e atât de frumos încât îţi taie respiraţia şi te face să te gândeşti, din nou, iar şi iar, ce păcat că sunt atâtea locuri minunate în România asta, şi totuşi oamenii aleg să privească… televizorul! Poftiţi de vă clătiţi ochii, mintea şi sufletul:

Despre restul aventurii, prieteni şi coechipieri, vă povestesc într-un episod viitor :)


July 24

Iar ajung pe drumuri!

Călătorului îi şade bine cu drumul, aşa că peste un ceas pornesc spre Porţile de Fier, ca să văd dacă se deschid cum trebuie, dacă mai trebuie unse, în caz că e necesar de lunea viitoare încolo! Glumesc, că de fapt mă duc în Team Building cu Bloggers Inc, o companie mamă (şi tată) în care toţi câţi suntem, vreo 20, am impresia, ne ocupăm şi cu treaba asta de-i zice blogging.

Un pretext de plimbare pe coclauri, aventuri cu caiacul, fugărit zmeie, ceva drumeţii şi privit ceilalţi cum se dau cu bicicleta, ca eu tot n-am învăţat cum se face treaba asta, cu toate că am tot fost “ameninţată” în acest sens.

Pentru că e corporaţie serioasă – fictivă, dar serioasă! – toată lumea, cu câteva excepţii, e director. Şi pentru că era oarecum pleonastic sa-mi adjudec o poziţie managerială la departamentul Comunicare (aham, între alţi bloggeri!), m-am învârtit şi am ajuns Director la stat, atât la propriu cât şi la figurat, muhaha! Cică salarii mari, muncă puţină, deplasări cu duiumul şi genţi de firmă + o grămadă de chestii inutile şi indecent de scumpe achiziţionate pe banii statului, că am văzut că aşa e treaba pe-acolo.

Mai mult, la o adică, dacă se lasă cu prea multă aventură, pot oricând să spun că am treabă la… stat şi să mă sustrag hoinărelilor în care cică e posibil să dăm nas în nas şi cu niscaiva vipere – nu, mulţumessssc!

În rest, e bine: la Continental, primitoare gazdă, vom sta chiar vizavi de Dunărea cea albastră, drumurile noastre toate sunt bătute cu maşini de la Renault, iar aventura e asigurată de Aventuria. Acum mă duc să încropesc un bagaj, până nu uit ce ne-au spus să ne luăm la noi. Deci bocanci, cremă de protecţie solară, pelerină de ploaie… ce mai era?!

Ah, dacă ştiţi locuri şi poveşti mişto în zona Porţie de Fier, lăsaţi un comentariu. În măsura în care mă lasă programul general, mă duc să cercetez şi, cine ştie, poate vă aduc un borcan de Cipiripi.

În caz de vreo urgenţă, puteţi să-l contactaţi pe Domnul Sony, el mereu ştie ce e de făcut.

PS da, ştiu că poza e cu susul în jos. Pe Dunăre, precum în cer, aşa şi pe… apă!


July 13

Pentru un zâmbet de copil

În România sunt familii atât de sărace încât sunt nevoite să renunţe la copiii lor, dându-i în grija statului sau pur şi simplu părăsindu-i pentru a pleca la muncă afară sau aiurea, oriunde, numai să fie departe de ei, de responsabilităţi. UNICEF a realizat un proiect în 64 de comune din România în care peste 110.000 de copii au fost recenzaţi şi, din aceştia, 11% au fost identificaţi ca fiind în dificultate.

Există 12.000 de copii aflaţi în dificultate, de multe ori “invizibili”: fără acces la medic, fără a merge la şcoală, supuşi violenţei, fără acte de identitate, copii având copiii, copii lăsaţi singuri acasă şi mai ales copiii în pericol de a fi părăsiţi de familie şi lăsaţi în grija statului. Toţi aceşti copii care au suferit în tăcere fără a fi văzuţi sunt acum ajutaţi de către asistenţii sociali şi de către comunitate.
Însă UNICEF îşi propune să ajungă în mult mai multe comune şi la mult mai mulţi copii.

În seara asta, de la ora 21, Realitatea TV găzduieşte un teledon  în beneficiul acestor copii, iar noi putem ajuta, şi iată care sunt modalităţile:

  • SMS la 8848, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în rețelele Cosmote, Orange și Vodafone;
  • apel la 0900 900 230, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziție de Romtelecom;
  • donații online pe www.unicef.ro, plus posibilitatea de a face donaţii lunare automate (cu sumă minimă de 10 lei/lună), opțiune pusă la dispoziție de payU.

O donaţie de 50 de lei pe lună este suficientă pentru ca un “copil invizibil” să rămână alături de familia lui. Exact, preţul unei ieşiri în oraş sau a patru pachete de ţigări.

Ştiu, s-ar putea să spuneţi că plătim impozite la stat, să aibă grijă statul de ei, dar, de fapt, ceea ce-şi propune  UNICEF e să ajute familiile din care provin copiii, în aşa fel încât aceştia să nu ajungă pe mâna statului. Dragostea părinţilor nu se poate înlocui.

Aşa că donaţi. Cât puteţi. Nici o donaţie nu e prea mică pentru un zâmbet de copil: 

Mai multe informatii pot fi gasite pe website-ul UNICEF Romania, paginile de Facebook SustineUNICEF și UNICEF Romania, pagina de youtube UNICEF Romania, sau pe Twitter. 


July 4

Delegaţia României la JO de la Londra

În zilele astea în care asistăm, intern, la Jocurile Olimpice ale Tupeului Politic, încerc să găsesc toate motivele pentru care încă mai merită să rămânem şi să credem în România, în valorile româneşti – am făcut şi o pagina de FB în care vă puteţi expune motivele, şi vă mulţumesc anticipat dacă scrieţi acolo.

Cum Olimpiada de la Londra începe nu peste mult timp, iar rezultatele sportivilor noştri la alte ediţii ne-am făcut să fim mândri, vedeţi mai jos componenţa delegaţiei care ne va reprezenta la Londra, ca să ştim cui trebuie să ţinem pumnii (sursa)! Portdrapelul echipei noastre va fi Horia Tecău.

AICI e pagina de FB a Comitetului Olimpic Român, puteţi să vă arătaţi susţinerea pentru sportivii români. Vestimentaţia echipei României a fost realizată de… Ivan Patzaikin, în fine, nu chiar de el personal, ci de Olah Gyarfas, designerul brandului Patzaikin.

Vestimentația și accesoriile se înscriu în filosofia generală a brand-ului, aceea de eco, tradiție și calitate, fiind confortabile, naturale și perfecte pentru aventură, şi vor fi comercializate pentru public – fără însemne oficiale – începând cu 27 iulie.

Succes tricolorilor!, astăzi, motivul pentru care nu plec din România.

La cele 15 discipline sportive olimpice vor concura 104 sportivi, care vor fi insotiti de 58 oficiali, plus seful de misiune si adjunctul sefului de misiune. La Londra vor mai face deplasarea si patru rezerve, doua la canotaj si doua la scrima.

La natatie vor face deplasarea patru sportivi si doi oficiali, Camelia Potec, Norbert Trandafir, Dragos Agache si Alexandru Coci urmand a fi insotiti de antrenorii Lucas Philippe Jean Pierre si Ovidiu Galeru.

La polo, cei 13 jucatori, Stoenescu Dragos Constantin, Radu Cosmin Alexandru, Negrean Tiberiu, Diaconu Nicolae Virgil, Iosep Andrei Ionut, Busila Andrei Dan, Chioveanu Mihnea, Matei Guiman Alexandru Barabas, Goanta Dimitri, Georgescu Ramiro, Ghiban Alexandru Andrei, Kadar Kalman Janos si Dragusin Mihai Eduard, vor fi insotiti de antrenorii Kovacs Istvan Lukacs si Cimpianu Remus Ciprian, masorul Paizan Dumitru si de Anatolie Grintescu, ca si conducator al echipei.

La box, pugilistii Andrei Bogdan Juratoni si Mihaela Lacatus vor fi insotiti de antrenorii lor, Gheorghe Napoleon Bonaparte, respectiv Adrian Lacatus.

La kaiac – canoe, lotul va fi format din 11 sportivi, kaiacistele Irina Lauric, Iuliana Paleu, kaiacistii Ionel Gavrila, Stefan Vasile, Toni Ioneticu, Traian Neagu, Ionut Alexandru Mitrea si Bogdan Mada, si canoistii Dumitrescu Lazar Liviu Alexandru, Victor Mihalachi si Iosif Chirila, doi antrenori, Igor Lipalit si Florin Scoica, un asistent – masor Elena Moresanu, si conducatorul Ioan Barladeanu.

La canotaj lotul va fi alcatuit din Grigoras Cristina, Mironcic Eniko, Lupascu Camelia, Cogianu Roxana Gabriela, Cojocariu Adelina Maria, Rotaru Ioana, Albu Nicoleta, Gidoiu Talida Teodora, Dorneanu Irina, Andrunache Georgeta, Andrunache Georgeta, Susanu Viorica, Cozmiuc Marius Vasile, Palamariu Alexandru George, Pîrghie Cristi Ilie, Curuea Florin, doua rezerve, Boghian Andreea Nicoleta si Strungaru Ionel, trei antrenori, Mircea Eugen Roman, Dimitrie Popescu si Marlena Zagoni, asistent medical Anca Nemtoc si conducator Elisabeta Lipa.

La ciclism vom fi reprezentati de Andrei Nechita care va merge insotit de Radu Selejan.

La scrima lotul va fi format din opt sportive si sportivi, Ana Maria Florentina Branza, Anca Maroiu, Simona Cristina Gherman, Rares Eugen Dumitrescu, Gelu Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Radu Horea Daraban, Pascu Bianca Alexandra, doua rezerve, Loredana Dinu (spada) si Alexandru Siriteanu (sabie), trei tehnicieni, Mihai Claudiu Covaliu, Dan Podeanu, si Cornel Razvan Milan, un masor, Mircea Dan Lascar, si medicul Ion Mihai Nicolae.

La gimnastica, lotul mai poate suferi modificari atat in ceea ce priveste componenta echipelor cat si a colectivului tehnic. Deocamdata formula de participare aprobata de CE al COSR este urmatoarea: zece sportive si sportivi: Catalina Ponor, Sandra Izbasa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache, Flavius Koczi, Ovidiu Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Bataga si Vlad Cotuna, cinci tehnicieni, Maria Bitang, Octavian Bellu, Lucian Sandu, Ioan Suciu si Vasile Vug, un kinetoterapeut, Andreia Emilia Ianasi, un medic, Cristian Gheorghe Stoiciu, si oficialul echipei Elena Frincu.

La judo, vor face deplasare sase sportive si sportivi, Alina Dumitru, Corina Caprioriu, Andreea Stefania Chitu, Dan Gheorghe Fasie, Vladut George Simionescu si Daniel Brata, doi antrenori, Florin Bercean si Emil Ioan Morar si medicul Mirela Gabriela Pop.

La tir vor merge Lucia Liliana Mihalache si Alin George Moldoveanu, insotiti de antrenorii Attila Iosif Ciorba si Sorin Babii, acesta din urma si in calitate de presedinte al Federatiei Romane de Tir.

La tenis de masa, lotul va fi format din performerii Elisabeta Samara, Daniela Dodean si Adrian Crisan, antrenorul Viorel Filimon si Cristinel Romanescu, conducator.

La tenis vor concura la Londra Irina Camelia Begu, Monica Niculescu, Sorana Cirstea, Simona Halep, Horia Tecau si Adrian Ungur, antrenori vor fi Sever Dron si Ciprian Porumb, iar Gelu Cosma va insoti lotul in calitate de kinetoterapeut.

La haltere echipa va fi formata din Roxana Cocos, Razvan Martin , Gabriel Sincraian si Florin Ionut Croitoru, doi antrenori Petre Becheru si Nicolae Nitu, si kinetoterapeutul Aurica Valceanu.

La lupte vom fi reprezentati de doi sportivi, Alin Ciurariu Alexuc si Daniel Rares Chintoan care vor fi insotiti de Petrica Carare, respectiv Nicolae Ghita, si medicul Nicolae Ploesteanu.

Cel mai numeros lot, cel de la atletism, va fi format din 17 sportivi, un medic, Limona Adriana Camelia, un asistent medical, Constantin Danicel, conducatorul Ion Buliga si trei antrenori care vor fi desemnati la urmatoarea sedinta a Consiliului Federal al Federatiei Romane de Atletism.

Cele 17 atlete si atleti sunt: Nicoleta Grasu, Claudia Nicoleta Stef, Bianca Perie, Cristina Bujin, Esthera Petre, Lidia Simon, Constantina Dita, Andreea Ograzeanu, Bianca Denisa Razor, Mirela Lavric, Angela Morosanu, Ancuta Bobocel, Elisabeta Birca, Viorica Tigau, Cristina Casandra, Marius Iulian Cocioran, si Viorel Marius Ionescu.

Delegatia de oficiali care va insoti lotul olimpic al Romaniei va fi formata din Alexandru Epuran, sef de misiune, Florin Misca, adjunct de sef de misiune, Dragos Tataru si Arthur Hoffman, responsabili cu probleme administrative, Gheorghita Voicu, sef financiar, Dan Tanase, medicul sef al Echipei Olimpice a Romaniei, si Cristian Butariu, atasat olimpic.


May 18

Cum a fost la CSR Lessons

Acesta este un guest post scris de Andreea Burlacu – ea a reuşit să ajungă la conferinţă, spre deosebire de mine, şi îi rămân datoare pentru text! Poftim, am spus-o cu martori, Burlaco! Acum luaţi de citiţi ce povesteşte Andreea de CSR şi alte lecţii.

Dupa o zi complexa in care s-a discutat despre reducerea impactului asupra mediului, a sosit momentul dezbaterii subiectului dezvoltarii comunitatilor locale.

Mona Nicolici (Petrom, Community Relations & Social Affairs Manager) a deschis primul panel cu o lectie invatata in cadrul indelungatei sale activitati in CSR: sustenabilitatea nu poate fi obtinuta decat prin crearea de valoare comuna, iar inovatia si cresterea sanatoasa a unui business trebuie sa tina cont de comunitatea in care activeaza. (Business growth innovation + community development = shared value )

Petrom crede în dezvoltare sustenabilă, din comunitate pentru comunitate

Reteta pe care cei de la Petrom o folosesc in cadrul proiectelor de CSR e reprezentata de cei 3O: obiective, obstacole si oportunitati, iar in ceea ce priveste obiectivele, Mona Nicolici a declarat: “investind in abilitatile oamenilor din comunitati si in oportunitatile existente in locurile in care activam pentru a investi in viitorul Romaniei, astfel incat comunitatile sa se autosustina si dezvolte. Cum putem ajuta comunitatile fara sa uitam de obiectivele de business: crearea unui spatiu de valori comune, idei care sa genereze castiguri de ambele parti”

Obstacolele cele mai des intalnite sunt diferentele psihologice si cele demografice dintre comunitati. Astfel, s-au creat zece “action teams” cu oameni care cunosc problemele comunitatii, inteleg dificultatile cu care se confrunta acestea si pot gasi solutii viabile.

foto: Revista BIZ

Explicand modul in care Petrom s-a implicat in comunitatile in care activeaza, Mona Nicolici subliniaza importanta de a avea oameni in acele comunitati, pentru ca “nu ai cum sa intelegi o comunitate stand acasa, la televizor”

Directiile pe care se concentrează cei de la Petrom sunt: cultivarea unui comportament de business responsabil, adica educarea angajatilor cu privire la sustenabilitate, cartografierea impactului business-ului asupra comunitatii, a problemelor socio-economice din comunitati, identificarea nevoilor si a urmatorilor pasi de urmat.
Noile directii de urmat sunt:  gasirea unor noi surse de venituri pentru comunitati: dezvoltarea antreprenoriatului social, parteneriat cu FDSC granturi ONG-urilor locale, incubator de afaceri, cresterea nivelului de educatie prin Scoala lui Andrei: cresterea resurselor educationale, continuarea dezvoltarii sistemului de telemedicina, continuarea crearii si dezvoltarii grupurilor de initiativa.

O alta strategie demna de studiat este cea pe care o adopta GSK in Romania. GSK a identificat cele mai mari nevoi, apoi a stabilit trei piloni principali: sanatatea pentru toti, comportamentul etic, oamenii si comunitatile.
Andreia Cucu (GlaxoSmithKline, Central Europe Communications Lead, PR & Communication Manager GSK Romania) a anuntat ca anul acesta, GSK Romania va lansa primul raport de CSR pentru activitatile de la noi din tara, un raport demn de urmarit si studiat pentru toti cei interesati de domeniul CSR-ului.

Semne de întrebare de la conferinţă, gânduri şi concluzii

Nu in ultimul rand, debaterea a ridicat niste semne de intrebare foarte interesante, intrebari pe care vi le expun pentru o meditatie adanca acasa: (plus cateva ganduri personale)

1) Sunt multi care spun ca filantropia corporativa este fie o incercare de distragere a atentiei de la probleme reale, fie doar o miscare de PR. Ar trebui sa le mai cerem companiilor sa ajute?

Companiile sunt parte a comunitatilor, consuma si aduc anumite prejudicii, fapt pentru care sunt datoare sa contribuie. E normal ca ele sa participe la dezvoltarea durabila a societatii. Intr-adevar trebuie sa fim atenti la modul in care acestea aleg sa faca CSR, insa daca impactul lor asupra dezvoltarii comunitatii este considerabil, conteaza mai putin intentiile PR-istice.

2) De unde stim daca actele de generozitate (in interiorul sau exteriorul companiei) sunt “sincere”? Conteaza?

Toti actorii actioneaza conform unui plan in vederea atingerii unui scop. Atat timp cat efectul implicarii conteaza in societate, investitiile pe care o companie le aduce in comunitate sunt mari, consider ca “sinceritatea” este un element mai putin important.

3)Sunt importante rapoartele de CSR? Le citeste cineva? Daca se poate si fara, n-ar fi mai inteligent pentru companii sa nu le faca?

Sunt importante atat timp cat sunt sincere si ofera date la ca realtfel nu putem avea acces. Sunt cu siguranta citite de cei interesati de domeniu ce activeaza si isi doresc sa-si extinda aria de cunostinte.

4) Au curajul companiile sa raspunda la preocuparile majore ale stakeholderilor? Avem exemple cu adevarat inspirationale?

5) Cum convingem un director financiar, un CEO sau un actionar interesat doar de profit ca transparenta este buna? Cum ramane cu problema competitiei si cu riscurile de imagine? Nu e mai profitabil sa nu fii tu cel transparent?

Ei, poate aveţi şi voi nişte răspunsui, hm?