October 13

Un festival de comedie schimbă buletinele clujenilor

Anul acesta, comunicarea de la Comedy Cluj a făcut un upgrade în persoana neobositului Cătălin Anchidin, om de comunicare specializat pe industria filmului. Împreună cu Ilinca Belciu, cu care face o echipă imbatabilă, Cătălin a lucrat la vizibilitatea festivalului în acest an și se vede: mai multe apariții în presă, pagina de FB e activă dar are și fire roșii de comunicare, iar acum sute de clujeni vor fi nevoiți să-și schimbe actele de identitate odată cu modificarea adreselor, respectiv schimbarea a cinci nume de străzi și piețe centrale ale orașului.

Charlie Chaplin, Stan și Bran, Buster Keaton, Monty Python și Pantera Roz se regăsesc pe Harta Comedy Cluj, un proiect educațional ce promovează eroii comediei din toate timpurile.
Continue reading

October 12

Comedy Cluj 2014: Q.E.D. a demonstrat ce era de demonstrat

Din pricina răcelii, am ratat cu brio ambele avanpremiere ale filmului Q.E.D. la București, așa că m-am bucurat peste poate când l-am văzut în programul Comedy CLuj. Răceală sau nu, aici nu am alt program decât festivalul, așa că de data asta nu mai aveam cum să-l ratez.

L-am văzut aseară, la cinematograful Florin Piersic, într-o sală plină, în ciuda meciului de fotbal România-Ungaria care se juca pe la aceeași oră. Și mi-a plăcut foarte mult.
Continue reading

October 12

Comedy Cluj 2014, workshop: Cu bani poate oricine!

Asta din titlu e o vorbă pe care o avea și probabil încă o are unul din managerii cu care am lucrat în presă. Zicea asta când eu sau colegul de la Marketing ceream bugete pentru vreo campanie. Că, na, oricâta creativitate ai în traista cu care te prezinți de-acasă, niște buget, acolo, tot iți trebuie ca să faci o campanie. Sigur, provocarea de a face lucruri memorabile cu buget mic e cel mai bun exercițiu pentru antrenarea creativității. Fiindcă, nu-i așa, cu bani poate oricine!

La asta mă gândeam ieri, la workshopul susținut n cadrul Comedy Cluj, de Liviu Neagoe, creativul șef de la Good Hands, o companie care se ocupă de crearea vizualurilor pentru promovare de film: trailere și postere.
Continue reading

October 11

Comedy Cluj 2014, film: Hector în căutarea fericirii

Ieri a început cea de a șasea ediție a festivalului Comedy Cluj, cel mai mare festival de (film de) comedie din Europa, motiv suficient pentru a mă afla în frumosul oraș pentru zece zile cu vreme bună, sau cel puțin așa se anunță, și filme la fel de bune.

Pelicula care a deschis evenimentul se numește Hector în căutarea fericirii și nu m-aș fi putut gândi la ceva mai potrivit pentru o primă proiecție într-un festival ce-și propune să aducă în fața publicului nu doar umor ci și bună dispoziție. Genul ăla de stare, știți voi, când ieși de la un film și viața ți se pare mișto, chiar dacă ai o pârdalnică de răceală care nu mai trece naibiului odată!!!
Continue reading

October 2

Sunteți printre Cei ce nu uită?

Un culoar lung, întunecat, îți conduce pașii către o ușă metalică fără clanță dar cu vizetă. Înainte să pășești pe el, o cucoană înfiptă, blondă, cu cosițe împletite în jurul capului și costum la două piese, te oprește. Îți spui numele, ți se face o poză, primești un număr și un carton cu rații. Ține bine de el.

ratie

Vizeta primei uși se deschide, o voce îți cere cartela. Mai sunt câteva asemenea praguri, patru în total, iar senzația e că te afunzi permanent, tot mai departe de lumină, de familiar, de cald. Cât aștepți ca fiecare temnicer – căci temniceri sunt, după uniformă – să-ți dea cartela înapoi, ești îndemnat să privești pe geamul de lângă tine, să-ți faci o idee. Într-un spațiu mic, luminat cu un spot, se odihnesc diverse obiecte. Unele sunt tablouri, iar între geam și figura pictată (îmi amintesc de Stalin) e mizerie și sunt viermi. Viermi adevărați, grași, albi, care colcăie. Mă scutur de scârbă, dar merg înainte.
Continue reading

September 29

FITO 2014: Premiile si premianții ediției

La Oradea e iar toamnă cu teatru, festival cu premii și, prin urmare, premianți! Festivalul de teatru scurt s-a terminat aseară, iar juriul, format din Alexa Visarion – regizor și scenarist- președinte juriu, Maria Zărnescu – critic de teatru, astistent universitar UNATC, Adi Carauleanu – actor și director artistic al Teatrului National Vasile Alecsandri Iași, Mircea M. Ionescu –dramaturg și Elisabeta Pop – critic de teatru, a acordat următoarele premii:

fito Continue reading

September 28

FITO 2014: Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?

Sunt la Oradea pentru (doar) câteva zile, furate din agendă special pentru Festivalul Internațional de Teatru de aici, o manifestare care include, de fapt, mai multe festivaluri: teatru scurt, fringe si scoli de teatru, teatru pentru copii. Adicăăă… să fie belșug!

Deși aveam în plan să văd trei spectacole ieri, drumul și o sală neîncăpătoare m-au făcut să revăd, a treia oară și cu aceeași plăcere, Zic-Zac, spectacolul de teatru-dans, și în fine!, regalul artistic oferit de George Mihăiță și Marcel Iureș într-o „partitură” semnată de Cătălin Ștefănescu după Moromeții și regia lui Alexandru Dabija: Păi… Despre ce vorbim noi aici, domnule?

Continue reading

September 19

PLAI 2014, jurnal de festival: Dor de PLAI

Mi-a trebuit ceva timp ca să așez frumos lucrurile trăite și simțite la PLAI, fiecare în sertărașul lui: oameni, lecții, muzică, bucurii, energie. Mai ales energie. Acum o săptămână, pe vremea asta, eram în bucătărie la Andreea, unul dintre voluntarii PLAI care m-a găzduit pe perioada festivalului, și așteptam să se facă ora la care se deschid porțile.

Pentru trei zile, am trăit PLAI, cu emoții bune și cu revederi calde. La fel ca la Ideo Ideis, festivalul ăsta e mai degrabă de trăit decât de povestit, căci poveștile și lecțiile și le știe cel mai bine fiecare pentru el. Dar mi-a plăcut toată experiența, chiar dacă aș fi vrut să dureze un pic mai mult…

Continue reading