September 20

Înveselirea zilei

De fiecare dată când văd un șotron desenat cu creta pe asfalt nu mă pot abține și refac ordinea pașilor țopăiți din copilărie. Și, uneori, în my secret life, mă joc cu plastilină și creioane colorate. În ciuda faptului că n-am nici un pic de talent la desen sau modelat. Chiar dacă am făcut un curs în sensul ăsta. Compensez, să zicem, cu imaginație – din aia am destulă!

Dar tot mi se pare că prea adesea uit că am fost cândva copil, uit de curajul ăla pe care îl ai când nu-ți vin instant în cap toate scenariile cu ce poate să se întâmple dacă faci vreo boacănă sau nici măcar! Cam ca fetița asta de mai jos, care a auzit un domn cântând în metroul newyorkez și a făcut cel mai firesc (nu?) lucru: s-a apucat să danseze. Și i-a molipsit și pe alții. Adulți.
Continue reading


September 3

Doi frați și un ursuleț de pluș

Nu-mi dau seama când am devenit, ca specie, atât de lipsiți de omenie și orbiți de ură încât imaginea unui băiețel sirian înecat, adus de apă pe plaja din Bodrum, să fie motiv de veselie: Ia uite, mai puțini refugiați!

Nu-mi dau seama nici când, în numele unei așa-zise umanități, unora a ajuns să li se pară firesc să răspândească o asemenea imagine pe rețelele sociale sau, și mai rău, s-o pună la profil, un fel de ”Je suis Copilul Sirian Mort”. Avea și un nume, apropo: Aylan Al-Kurdi.
Continue reading


August 18

Despre cinism și smerenie

Ieri, pe barcă, venind încoace (sunt la Sfântu Gheorghe, în Deltă, la Festivalul Anonimul), mă gândeam ce fain, ce plenar, pur și simplu perfect e locul ăsta, cu apă dulce și apă sărată, cu stuf și lemn, cu liniște și hărmălaie de păsăret și broaște, cu lotci dar și cu motoare, cu canale imense dar și poteci de apă pitite sub sălcii, cu gospodine guralive care știu a face cel mai desăvârșit borș de pește dar știu – le-am ascultat aseară, în deschiderea Festivalului – și vechile cântece îngânate de pescari, pe când bărcile leagă prietenie cu apa, în zori…
Continue reading


July 19

Mind over water: Fuck off!

Citesc pe ici, pe colo, că ce mare lucru misiunea aproape imposibilă de a procura niște apă la concertul lui Robbie Williams. Doar nu s-a dus nimeni acolo să bea apă sau bere! Sau că toți ăia care era să leșinăm pe-acolo din lipsa hidratării suntem niște fițoși care am mânca nachos la Ateneu, niște inculți care nu știu să aprecieze un show altfel decât la festivalurile berii.

Citesc, mă minunez și voi să le spun, cu aceeași considerație de care dau și ei dovadă, desigur, FUCK OFF!

Continue reading


June 26

La Electric Castle e conferința mondială a specialiștilor în amenajat situri istorice pentru concerte în ploaie, nu-i așa?

E sfârșit de iunie și plouă. Pățăști, cum ar zice compatrioții mei din Ardeal, care-și pun mintenaș o pelerină și niște cizme de cauciu și își văd liniștiți mai departe de treabă. Dar pentru ăia neînvățați cu ploaia, că, probabil, în România lor asfaltul se usucă instant când plouă, e dramă mare la Electric Castle anul ăsta.

Unii au luat-o în râs și glumă, cu bășcălia și meme-urile de rigoare, alții se plâng și cârcotesc, nene, nonstop, explicându-le ei organizatorilor ce și cum trebuie făcut, de parcă s-ar fi adunat în Bonțida effing crema specialiștilor în DacăPlouăLaFestivalogie!
Continue reading


June 24

FITS 2015, jurnal de festival (X): Prețuire

Am ajuns acasă de vreo două zile, tot cu gândul la FITS, ăsta care tocmai s-a terminat, ăla care urmează. A fost una dintre cele mai bune ediții pentru mine, cu mult frumos, cu mult drag, cu multe de făcut și de îngrijit, prieteni noi și mai puțin noi, bucurii, minunări și nelipsitul dans în ploaie la Clubul festivalului.

Festivalul de teatru de la Sibiu este despre toate astea și multe altele, dar în primul rând e despre public și echipă, despre implicare, pasiune, respect și empatie.
Continue reading


June 11

TIFF 2015: Momente de neprețuit

Anul ăsta am avut parte de un TIFF diferit. Nu mi-am propus asta, fiindcă edițiile anterioare au fost grozave!, dar așa s-a nimerit. Pentru că am vrut să văd competiția, nu mi-a mai rămas prea mult timp pentru evenimentele conexe, pentru hoinărit prin oraș, cafea sau limonadă zilnică la Casa TIFF sau măcar văzut toți prietenii de acolo pe care aș fi vrut să-i văd… Posibil să mai fie o șansă pentru asta, chiar mai curând decât îmi bugetasem eu timpul până la finele acestei luni. Dar nu la TIFF.

Cu toate astea, a fost o ediție plină, cu filme mișto, mai multe decât văd de obicei, cu o mână de prieteni, un pic de chill, petreceri și zâmbete și râsete. A fost doar ceva mai puțin răgaz pentru așezarea lor, atât în timpul TIFF cât, mai ales, după.

Iar acum, că au mai trecut câteva zile de când s-a terminat, încep să apară momente și imagini care mă fac să zâmbesc. Și, care, da, sunt de neprețuit. După cum urmează, într-o ordine complet alandala:
Continue reading


April 25

Tata

Oricât am crește noi și oricât ar îmbătrâni – de-acum – ei, tații de fete sunt doar niște băieți mari învârtiți pe degete de niște fetițe mici.

Așa am eu impresia uneori, că, orice-aș face, tata o să mă vadă mereu ca pe zgâria aia mititică, așezată la catedra lui peste o pernă și peste geanta lui diplomat, ca să mă văd și să pot vedea, și care, în liniștea inerentă unei lecții de istorie predată de el (adică deplină, că era un prof sever), a zis, cu voce subțirică: Tataaa, desenează și mie o pasică!

Continue reading