April 8

Catelier: totul pentru pisici!

Îmi plac pisicile și nu e un secret. Sigur, dacă aș fi avut o curte sau măcar mai mult timp probabil mi-aș fi luat (și) un cățel. Cățeii sunt simpatici. Dar nu mă plâng. Pisicile sunt pufoase, fițoase, haioase, încăpățânate și au personalitate cu carul! Așa că îmi plac pisicile. Și, din motivul ăsta, sunt sensibilă la chestiile care au legătură cu ele și, normal!, la mesajele și darurile pe care Maxine Jazz le primește din când în când.

floricele

Zilele trecute, de exemplu, a primit flori de hârtie și o jucărie de la Catelier, și, pe lângă daruri (mulțumim!), era și o scrisorică, din care vă arăt și vouă câteva pasaje.
Continue reading


November 19

Concurs: Maxine Jazz și șoriceii!

Guest-post by Maxine Jazz.
Noi, pisicile, suntem niște persoane foarte politicoase și amabile. Știu asta pentru că eu sunt excepția care confirmă regula. Sigur, acuma sunt un pui, mă rog, adolescentă, la cele aproximativ șapte luni ale mele, dar încă nu am devenit politicoasă ori amabilă. Sau ascultătoare. Sau cuminte. Cel puțin dacă e să mă iau după ea.

Dar mie îmi place să mă joc. Tot timpul. Cu orice. Și să mă cațăr. Și să dărâm chestii. Și să fur. Brichete. Și pixuri. Și, mai ales, șoricelul cu care se joacă ea la mașinăria asta cu taste.
Continue reading


November 6

Maxine Jazz joacă în filme!

Recent, Maxine Jazz a jucat rolul principal, normal!, într-un scurtmetraj care a fost, de altfel, și remarcat – deja! – în cadrul unei competiții de profil. Am profitat de buna relație pe care o am cu vedeta pentru a face un scurt interviu pe care vă invit să-l citiți în exclusivitate printre rânduri! Pentru întrebări suplimentare și autografe, MJ are o pagină specială.

Maxine Jazz vedeta
Continue reading