August 10

Cum se face PR

La începutul lui mai am fost, alături de alte câteva doamne valoroase de prin online-ul autohton, la Sighişoara, la un training Farmec pe care l-am câştigat. Adică a fost un concurs, au fost nişte echipe, nişte produse, nişte obiective, iar noi, echipa “Onlineriţe cu Farmec”*, am câştigat concursul. În consecinţă, Farmec ne-a luat şi ne-a dus frumuşel la un weekend de poveste la Sighişoara în care ne-a testat, ne-a alintat şi, mai ales, ne-a explicat în detaliu diverse despre cosmeticale şi nu numai, lucruri pe care orice femeie ar trebui să le ştie dacă ţine la pielea ei.

Doamna Jofi, şefa laboratorului de cercetare Farmec, este una dintre cele mai fermecătoare doamne pe care le-am întâlnit vreodată, o enciclopedie de cosmetică şi chimie, şi a răspuns absolut la orice întrebare i-am adresat. Iar când ne-am pornit noi cu întrebările… Nu ne-am mai oprit două zile!

A fost o campanie cu costuri, fireşte, dar nu o campanie plătită deşi n-am nici o îndoială că informaţiile oferite de echipa Farmec valorează bani buni, măcar prin economiile pe care le fac pentru că ştiu ce cosmetice să cumpăr şi cum să-mi îngrijesc pielea şi părul, ce produse mi se potrivesc şi ce produse nu. Şi, mult mai important, e un brand care a căpătat încredere în social media, iar cei/cele care au reacţionat cu el au căpătat încredere în brand. The beginning of a beautiful friendship, vă asigur, şi dovadă stau mailurile ulterior schimbate cu Cristina Beredea, responsabila de marketing online a companiei.

Astăzi, după declaraţia Mirunei de aici şi după confirmarea faptului că fix la campania Farmec se referea, Raluxa, Nebuloasa, Alina de la TvDeCe şi cu mine am reacţionat şi am punctat, din nou, meritele şi câştigul campaniei Farmec. Fără să ne ceară compania asta ci doar pentru că produsele şi oamenii ei ne-au convins, iar asta nu s-ar fi întâmplat fără campania de care ziceam mai sus. Şi e un bun exemplu despre cum se face PR.

Şi, ca să mai existe o confirmare, dacă mai era nevoie, crema hidtratantă din gama Gerovital Plant, adică fix aia despre care am scris noi, a fost votată Produsul anului de către consumatori iar Gerovital este cel mai cumpărat brand cosmetic!

Până la urmă, Miruna a admis că şi ea foloseşte o ojă Farmec şi că devine aproape invidioasă că n-a participat la acel training. Dragă Miruna, îţi spun nu printre şoapte ci printre rânduri, chiar ai motive de invidie!  :)

Despre bani, bloguri si branding personal vorbim cu altă ocazie.

* Alina, Nebuloasa, Cristina, Diana, Zăineasca, Andreea, Miruna, Denisa, Corina şi Mironeasca.

August 2

Timişoara noastră, a tuturor

Chiar acum, când mă apuc de scris despre #timişoaranoastră îmi revine, obsedant, în minte “azi în Timişoara, mâine în toată ţara” şi, dincolo de sloganul revoluţionar – la propriu! – mi-ar părea bine ca modelul timişorean să se multiplice în mai multe locuri din frumoasa ţărişoară.

Da, am fost la Timişoara în acest weekend şi, da, cu maşina, cea mai lungă călătorie făcută de mine într-un Mercedes (pus la dispoziţie de Mareea – mulţumim!) – prea lungă, de fapt, adică vreo 20 de ore dus-întors, oarecât descurajant dacă scopul e să ajungi nu să te plimbi şi să aştepţi la semafoarele de pe drum, în fundul TIR-urilor. Apropo, ceilalţi invitaţi de prin ţară au venit cu maşini noi de la Skoda, de zici că organizam Salonul Auto dacă te uitai peste gard la noi în parcare! :)

Am ajuns, într-un final, la Timişoara, care ne ştepta la fel de ploioasă ca majoritatea locurilor parcurse pe drum. Tiţa şi Cristina, însă, erau senine, extrem de sigure că a doua zi, ziua turului de oraş, vremea avea să ţină cu noi – aşa a şi fost! Am stat la Cabana Şag, o vilă, în fapt, cu camere micuţe, dar foarte curate, cu o curte prietenoasă cu vedere şi deschidere la Timiş şi acces la piscină, cu canapele albastre cu dungi albe (sau viceversa?!) şi cu un frigider burduşit cu Timişoreana şi alte licori înaintate în grad. Trai, neneacă!

Bineînţeles că Tiţa a impus programul de cantonament, aşa că sâmbătă, la 9 trecute fix ne-am întâlnit grup măricel în faţa Catedralei, localnici, musfiri, organizatori şi ghid, respectiv Dan Cărămidaru – inspirat!

N-am de gând să vă povestesc tot ce-am aflat, întâi pentru că a fost totul foarte condensat, cu multe info pe care n-aş fi sigură că le redau corect, iar mai apoi pentru că mie îmi pare că fiecare trebuie să-şi descopere propria Timişoară, după chipul, gustul şi asemănarea sa.

Am fost la Muzeul Revoluţiei şi m-a impresionat tare omul care şi-a dedicat ultimii 20 de ani încercând să păstreze vie memoria celor care au dispărut atunci şi încă se luptă pentru ca cei vinovaţi de crimele comise să plătească. Am văzut un documentar care a inclus cele petrecute în perioada de 15-17 decembrie 1989 la Timişoara, lucruri pe care nu le ştiam până acum. În sala proiecţiei, după ce toată lumea era prin muzeu, pe scaune rămăseseră trei manechine îmbrăcate în uniformele celor care atunci au tras: “I-am condamnat să revadă, iar şi iar, crimele pe care le-au comis şi suferinţa oamenilor“, ne-a explicat gazda, Traian Orban.

După vizita la muzeu, s-a oprit şi ploaia, binevenită idee, altfel, sincer zic, aş fi abdicat de la plimbare, cu toate bunele mele intenţii, drag de oraş, de gazde şi de oamenii frumoşi din gaşca plimbăreaţă. Ne-am dus apoi în Piaţa Unirii, cu Dan povestind despre fiecare casă ori palat, unde eu l-am remarcat şi pe câinele Amigo, o potaie ciacâră şi foarte prietenoasă.

Nemţime şi maghiarime în Timişoara până hât, târziu, şi puţină, foarte puţină românime, ceea ce poate că explică eleganţa mândră a oraşului, dezvoltarea economică dar şi faptul că este, de exemplu, primul oraş iluminat electric din România.

Ziceam că nu povestesc şi mă ia tasta pe dinainte! :))

Mi-ar fi plăcut să putem hoinări mai în voie, ca să fiu sinceră, poate chiar să mă descalţ şi să umblu prin iarba udă din parcurile oraşului – lucru interzis, de altfel: n-ai voie să calci pe iarbă, nu, nici desculţ, că iei amendă! Mi-ar fi plăcut să pot intra în vechea sinagogă şi în alte clădiri mai vechi ale oraşului, dar aveam destul de multe de văzut şi nu a fost vreme. Mi-a plăcut, în schimb, MULT!, plimbarea cu tramvaiul din 1872 de prin cartierul elisabetin. Şi berea nefiltrată de la Timişoreana mi-a plăcut, dar asta e altă poveste, cred :)

Am aflat, surprinsă (nu ştiu de ce surprinsă, de fapt, dar aşa am fost) că fabrica de pantofi Guban e la Timişoara. Îi ţin minte şi acum, pantofii mamei, unii albastru indigo şi unii vişinii, ambele perechi cu toc ameţitor de înalt, ambele prea mari, desigur, pentru o fetiţă de patru ani care se visa domnişoară. Normal, asta nu m-a impiedicat niciodată să-i admir şi chiar să-i târâi prin casă! Îi are şi acum, apropo!

(Pfuai, cât am scris deja!)

Timişoara e mai verde decât alte oraşe din România, sau poate nu mai observ eu parcurile, deşi cred că nu e aşa. Sunt, fireşte, şi blocuri, betoane, dar noi nu pe acolo ne-am plimbat ci prin centrul şi cartierele cu case frumoase care au faţade împodobite cu păuni, şoimi, urşi şi alte vieţuitoare. Unele case sunt vechi ca istoria oraşului şi ar merita o refăţuire dar, chiar şi aşa, tot arată respectabil.

Pun imediat nişte poze, dar nu înainte de a remarca şi de a mulţumi trupei vesele cu care am fost în această plimbare, celor cu care am petrecut nopţile de la cabană, albanezii, clujenii, băimărenii, orădenii şi bucureştenii, se’nţelege, dar, mai ales, colectivului (sic!) de timişoreni care ne-au însoţit, cântat şi încântat pe parcursul acestei experienţe: sunteţi faini, bă, faini de tot! Vă mulţumesc!

#TimişoaraNoastră e un proiect prezentat de Bere Timişoreana si susţinut de Hotel Timişoara. Parteneri: MareeaLucas Super SandwichSkoda Timsoara şi Pizzeria Rustica. Ghidul nostru a fost Dan Caramidariu, iar voia bună de seara a venit de la Trabucuri.com.

July 29

Grandprix-ul Blogosferei

Nu am putut participa la Grandprix-ul blogosferei, dar am avut corespondent acolo, nimeni alta decât buna şi nebuna mea prietena, Andreea Andreescu, ale cărei impresii le redau mai jos! Citind ce-a scris Andreea şi twitturile care au curs despre eveniment cred că se cuvin felicitări organizatorilor şi maxime păreri de rău că nu am putut fi acolo!

Enjoy reading!

Care pe karting: Grandprix-ul Blogosferei

Recunosc, îmi plac senzaţiile tari. Ştiu că pentru voi, şoferi de Bucureşti, e-o joacă, dar pentru mine kartingul e adrenalină-n stare pură. Asta vine din partea unui om care şi-a făcut şcoala înjurând printre dinţi şi-a declarat ritos la sfârşitul ei ca n-o să-şi ia permisul niciodată şi-şi asumă împăcat scaunul din dreapta, schimbatul CD-urilor, şi, cum altfel, nelipsita ţigară…

Ieri, la Grandprix-ul Blogosferei de la Amckart Pipera, am avut ceva emoţii. Evenimentul organizat de Cineforum şi gaşca veselă de la TopGear cu ocazia lansării filmului Cars 2 adunase o tabără de bloggeri acolo, mai toţi băieţi, cu aere de mari cunoscători într-ale maşinilor. Discuţiile dinaintea competiţiei analizau savant unde-i bine să frânezi pe circuit şi ce caracteristici tehnice au karturile. Eu una, aveam dificultăţi în a ţine minte, după trainingul tinut de staff-ul Amckart, unde-i frâna şi unde-i acceleraţia…. Şi-n plus, mă impresiona logistica competiţiei (bravo Rogalski-Grigoriu) – erau patru grupe de calificări în toată regula, timpii se măsurau instant la ieşirea din cursă, başca se faceau pronosticuri şi se puneau pariuri …

Din fericire, nu mi-a trebuit mult. M-am îngrămădit în bolid, am apasat timid piciorul pe pedală (am mai întrebat o dată, încet- încet-de-tot, să nu m-audă restul băieţilor din grupă: “dreapta, asta-i acceleraţia, daaa?”), şi l-am dus până la fund. Şi dus a fost şi instinctul meu de conservare. Nicio frână până la finalul cursei, două ieşiri în trombă de pe traseu, scârţâituri de roţi ca-n filmele italiene cu buget excedentar. Si pulsul, tot timpul la maxim, respiraţia, tot timpul sacadată, sângele, tot timpul pompând… N-am numărat turele (mi-au zis la final c-au fost şapte). N-am numărat maşinile de care-am trecut.  Nici măcar n-am mai apucat sa mă-ntreb pe unde-i “politically correct” sa depăşeşti în aşa situatii sau cât de agasaţi de stilul meu indefinibil de condus sunt restul nefericiţilor de pe pistă. N-am simţit decât viteza şi kartul zgâlţâindu-se din toate fibrele. Şi praful, şi zgomotul asurzitor, si volanul vibrând, şi din nou pista liberă-n faţa mea….

M-am oprit buimacă la final. Fără nicio exagerare, m-am aşteptat să intru-n primii zece, dar am fost abia a 14a din 33 de concurenţi. Cred că m-a costat ceva timp preţios prima ieşire de pe traseu, cand m-am învârtit spectaculos într-o curbă, altfel eram în finală…

P.S. Marea mea dezamăgire a fost c-am ratat să conduc (cu Titi Aur langa mine!!!) preafrumosul Volvo portocaliu oferit spre drive-test, când s-au prins organizatorii că n-am permis… Ah, şi am fost atât de aproape! :)

July 28

Timişoara, dragostea mea

Să lăsăm un pic expresia celebră cu Mihaela. Nu ne interesează. Cert e că eu chiar ţopăi la gândul că mâine dimineaţă la şapte (am scris pe litere, poate nu mai pare atât de matinal) plec (ăm) spre Timişoara, iar asta nu se va schimba peste noapte, e votat,am fost aleasă pentru această excursie, gata!

Iar Timişoara chiar e dragostea mea, dincolo de oamenii dragi care trăiesc acolo, dincolo de oraş, de locuri… nu ştiu cum să explic asta, pentru că e un sentiment ce nu s-a mai repetat decât cu Amsterdamul şi cu propriul apartament: când am pus prima dată piciorul acolo, am simţit o energie bună pentru mine.

N-am avut, până acum, cel puţin, răgazul să-i cunosc secretele, aşa cum trebuie. Mereu am fost, şi aici, ca şi la Sibiu, pe fugă, şi mai mult decât centrul şi câteva străduţe din cartierul de lângă stadion nu prea ştiu. Aşadar, am răspuns pozitiv inivitaţiei de la Nebuloasa şi Cristina şi sper ca avertizările meteo să nu sară calul, nici cu vijelia, nici cu căldura, ca să putem vedea cât mai multe!

Şi, da, mă, iar se plimba ăia de la TVdece, toata ziua se plimbă! Apropo, au promis că ne-aduc la toţi stilouri cu peniţe de aur ca să scriem mai bine pe iPad-urile primite la Sibiu! Ei au deja de platină! :D

Poza e furată de la Cristi Sitov, că mi-a plăcut tare!

#TimisoaraNoastra e un proiect prezentat de Bere Timisoreana si sustinut de Hotel Timisoara. Parteneri: MareeaLucas Super SandwichSkoda Timsoara si Pizzeria Rustica. Ghidul nostru va fi Dan Caramidariu, iar voia buna de seară vine de la Trabucuri.com.

July 27

Biz SMS Camp – It’s my life!

Azi n-am, din câte ştiu, nici o întâlnire programată, aşa că sper să termin seria post Biz SMS Camp – cred că-s ultima care mai scrie încă despre asta, dar viaţa e greu (!) şi cu adevărat complicat e să mă împart între obligaţiile profesionale şi plăcerea/relaxarea de a scrie pe blog!…

… iar asta mă duce spre o primă concluzie de la acest eveniment, şi anume că plăcerea de a scrie pe blog ar trebui profesionalizată şi ea cumva. Nu până la a deveni o corvoadă, desigur – dar, până la urmă, odată ce ne-am asumat, în faţa unui public (mic, mare, nu contează) că livrăm nişte postări, am face bine să nu mai lăsăm (prea multe) zile între ele. Deci, mai multă rigoare şi disciplină!

Social Media e 24/7 job. Publicurile nu dorm, iar dacă tu, companie o faci, e pe răspunderea ta.  Social Media nu înseamnă trei mesaje pe zi pe pagina de facebook şi contul de twitter, înseamnă interacţiune, înseamnă să urmăreşti ce se spune despre tine, companie, şi să reacţionezi. Şi nu doar online, şi nu doar în stil “ba p-a mă-tii de client” ci şi concret. De exemplu, cum aş zice şi aş tot zice eu că nu pot să-mi mut un cont BRD de la o sucursală la alta, iar BRD s-ar sesiza că are problema asta, s-ar destupa la minte şi mi-ar uşura viaţa.

(fireşte, BRD nu face asta şi de-aia am să mă şi mut la altă bancă. Apropo, recomandări?)

Da, Social Media înseamnă şi un buget, fie doar şi pentru unul (sau mai mulţi) oameni interni care se ocupă cu acest aspect al comunicării. Pe de altă parte, vorba lui Victor, se plătesc milioane (de euro) pe servicii de telefonie, pe convorbiri nesfârşite care, de multe ori, nu duc nicăieri. N-ar fi mai simplu, oare, ca în loc să dăm 100 de telefoane ca să aflăm ce dracu’ vrea clientul de la noi, să monitorizăm discuţiile care ne privesc, pe noi sau produsele noastre?

Majoritatea companiilor pe care le cunosc se bat cu caramida în piept că lor le pasă de client. Social Media e şansa lor de a demonstra asta şi nu-mi pot imagina ceva mai simplu, mai direct, mai eficient. Nu mai am mult până să consider că dacă nu eşti acolo, măi companie, nu-ţi pasă cu adevărat de clienţii tăi, orice-ai zice pe TV sau pe alte canale. Nu te mai feri, trage adânc aer în piept şi plonjează!

Trecerile din online în offline şi viceversa se fac natural, dacă mesajul şi motivaţia pentru care cineva ar face asta sunt corect formulate şi livrate. Atenţie, însă, nu aveţi prea multe ocazii de a greşi. Durata de viaţă a unui mesaj e scurtă, da, însă durata de viaţă a unei greşeli/percepţii/mentalităţi nu mai e aşa de scurtă! Măsuraţi de trei ori, tăiaţi o singură dată.

Tot apropo de asta, cea mai bună socializare online e… offline! Pentru că şi bloggerii sunt oameni (dar şi PRii, băi, nesuferiţilor!, şi PRii!) dar pentru că, în ciuda tuturor emoticoanelor din lume, nu s-a inventat încă nimic care să înlocuiască ciocnirea prietenească a două sticle cu bere, o strângere de mână sau un duet la karaoke. Şi bravo, Marta & Co, pentru că v-aţi uitat cu suficientă atenţie şi empatie spre lumea online şi aţi arătat că printul nu e mort, printul se transformă şi, mai mult, chiar poate să dea exemple de bună practică.

În fine, pentru că deja e un post lung, a fost, prima dată, cred, când bloggerii, agenţiile şi clienţii au cântat la unison. N-am fost chiar corul Scala – unii erau cam răguşiţi, dar e un foarte bun început şi un grozav exemplu că se poate!

Din nou, felicitări şi mulţumiri participanţilor şi sponsorilor Bancpost, Nokia, PepsiCo, Danone, Staropramen, gazdelor, bravo Biz şi, fireşte, #bauau!

July 26

Biz SMS Camp – Nothing else matters!

A doua zi am reuşit să ne strângem în formulă completă cam pe la 10, când au început prezentările şi discuţiile, în ciuda faptului că în noaptea precedentă se dezbătuse aprig cu chitara până la ore mici – şi ce mişto a fost.

Manafu a vorbit despre lucruri de bun simţ în social media – prezentarea e la el pe blog şi e bine s-o parcurgeţi fiindcă zice de basics: cum intri în SM, cum comunici corporate si non-profit, dar şi care este cel mai mare secret: cel mai bine înveţi fiind în Social Media. Word!

De la Victor am reţinut alte sfaturi de bun simţ despre cum companiile ar trebui să-i ajute pe cei interesaţi să găsească informaţii despre ele chiar la ele pe site. Walk before run. Înainte să ne aruncăm în campanii şi proiecte alambicate, faceţi-vă, măi companiilor, o pagina corectă de “About”, cu un kit de presă bine făcut. Şi după aia mai vedem :)

Cristi China: “cel mai mare risc în Social Media e să nu fii în Social Media”. Punct. Pe I! Ca de obicei.

Dragoş a reluat ideea decesului previzibil al publicităţii online, argumentănd că e vorba de mediu mai mult decât de media şi că generaţiile viitoare sunt “Natural Born Digitals”. Mai multe şi mai pe larg despre asta, aici.

Alex Negrea a vorbit mai ales despre Facebook pentru că, aşa cum admite, e un evenghelist al acestei reţele de socializare în care crede foarte mult. Pe foarte scurt, e importantă mărimea comunităţii, dar e mai important ca această să fie activă. Plus “constanţă”, lucru pe care l-aş striga şi eu, tare!, să se audă până la Sibiu! Mai multe concluzii, aici. Şi aici un articol care prezintă puncte de vedere cu care nu sunt complet de acord. O fi vorba de una dintre diferenţele alea între PRi şi bloggeri :)

După prânz eram ultra mega somnoroasă, dar tot am reuşit să notez câteva idei.

Robert Zănescu de la BancPost a făcut o declaraţie de intenţie: “Nu suntem jucători în Social Media, dar vrem să devenim”. Mi-a plăcut mult ideea www.trimiteunbravo.ro şi abia aştept să văd ce idei mai au! Succes!

M-a surprins un pic declaraţia lui Cristi Dorombach, respectiv: “Social Media e cel mai mare duşman al unei companii” – asta e valabil, a completat apoi, doar prin neprezentare, ca să zic aşa. Nu poţi, idee reluată şi de Chinezu, să ignori, de exemplu, 3.600.000 de oameni care sunt pe facebook.

Mă rog, mulţi dintre ei sunt şi nu sunt, eu estimez că activi pe FB sunt ceva mai puţin de jumătate din numărul ăsta, poate nici atât. Dar ei există, se află se găsesc online. Au învăţat să caute informaţii în acest mediu şi învaţă, din ce în ce mai mult, să ţină cont de ele în decizia de cumpărare.

E bun simţ de bază să nu ignori aceste realităţi, iar dacă le ignori, invitabil, o s-o păţeşti! Aş adăuga eu că fiecare companie are unul sau mai multe publicuri şi este, practic, imposibil ca unii dintre aceste publicuri să nu fie online. Aşa că, dragi companii, Social Media vă are în vedere, indiferent dacă vă place asta sau nu! :) (ideal ar fi să vă placă sau să vă luaţi om/agenţie căruia să-i placă!)

Adi Ciubotaru a avut un discurs foarte (bine) legat şi articulat despre oportunităţi, big picture, brand personal şi profesionalizare a blogosferei şi despre faptul că cu cât creşte mai mult industria, cu atât creştem toţi. De altfel, şi Vali a zis cam acelaşi lucru, dar cu mai mult accent pe mărimea comunităţii pe care un blogger o adună în preajma sa. Tot Vali (Zoso, mă, cum “Care Vali?” :D) a vorbit despre greşeli, atât ale bloggerilor cât şi ale companiilor, cu exemple şi de o parte şi de alta. Despre branding personal a vorbit şi Andrei: “Nu fi diferit online faţă de cum eşti offline”. Word!

Costin susţine şi el abordarea SM pe principiul “începe să faci şi apoi umblă la fine tuning” şi, în afara prezentării, a spus că banii se fac, dar ar prefera şi aşteaptă provocări din partea companiilor şi agenţiilor, iar Groparu a avut una dintre cele mai inspirate şi haioase prezentări, despre importanţa de a avea un blog şi despre blogosfera locală – prezentarea şi concluziile lui post event le găsiţi aici.

Şi acum iar tre’ să plec la o întâlnire! Aşa că “stay tuned”, mai am de povestit şi încă nici nu m-am apucat de scris concluziile personale cu privire la experienţa asta. Dada, ştiu că le aşteptaţi cu interes! :))))) Deci urmează partea a treia despre eveniment. Foarte mişto eveniment. Şi inspirat!

July 25

Tabăra SMS BIZ: Those summer nights!

Vineri am ratat trezirea de la 6, aşa că bagajul a fost făcut pe foarte repede înainte sistemul folosit fiind “umblă chiaună prin casă şi pune în troller ce-ţi pică în mână şi crezi c-ar fi util”. E prima dată când reuşesc să nu uit ceva acasă, dar nu recomand să faceţi ca mine.

Diferenţa de vreo 15 grade fată de Capitală a fost mai mult decât binevenită, iar gazdele de la hotel Bucegi Porţile Regatului şi vila Allegria (unde am stat eu) au fost de nota 10 cu felicitări! Mi-au dat până şi-o geacă mai serioasă care a preîntâmpinat dârdâielile!

În fine, încet-încet, ne-am adunat toţi, organizatori, participanţi, agenţii, bloggeri de top, companii, şi, după masa de prânz, au urmat prezentările unde am spus, fiecare, cine şi de ce suntem acolo. În contexte din astea eu sunt şi blogger şi om care face campanii, inclusiv online, aşa că am fost de două ori mai atentă la ce s-a vorbit.

Am reţinut cel mai bun răspuns pe care îl poţi da la întrebarea “Ce ROI am eu când investesc în Social Media?”, adică: “Dar la telefonul mobil ce ROI ai?” (Victor Kapra), şi mi se pare best of din seria explicaţiilor şi argumentelor. La fel de convingător (pentru cine ştie cât de cât ce şi cum) este că a nu fi prezent (companie)  în SM e ca şi cum ai avea – vrei nu vrei – un canal important de comunicare pe care nu îl controlezi. Cine-şi permite aşa ceva?!

Râsete, voie bună, mai o înţepătură pe ici, pe colo, discuţii de voie. Şi a urmat seara, în care organizatorii s-au întrecut pe sine, cu mai multe grade în sticle decât în atmosferă, cu foc de tabără ca la carte, batal proţăpit şi carnuri la grătar, cu palinca de Sălaj via Groparu, cu karaoke, frate!, cu #bauau şi cu chitară marca Tecueanu!

Găsiţi filmuleţe, video şi poze via Manafu care le-a strâns pe toate (mai treceţi, c-o să facă updates, n-am scris chiar toţi), dar vă spun cinstit că sunt doar o palidă redare a atmosferei din prima seară de #bizsmscamp. Pentru că spaţiul era rotund (!), am stat în cerc şi nimeni nu s-a strâns pe la colţuri, nu s-au făcut bisericuţe, a fost o circulaţie liberă a participanţilor în natură (la propriu!) şi s-a râs mult. După caz, gheaţa a fost spartă, topită sau băută, şi asta s-a simţit: toată lumea a fost foarte relaxată. Aşa de relaxată încât s-a stat în jurul focului până la ore mici din noapte, exact aşa cum făceam pe vremuri în tabere.

A doua zi la conferinţa… E, dar despre asta vorbim într-un episod viitor, că tre să fug la o întâlnire! :p

July 24

Moartea NU e amuzantă!

Moartea regretabilă a lui Amy Winehouse nu are cum să fie un subiect de bancuri. În fapt, moartea oricui nu are cum să fie subiect de poante. Nici a lui Michael Jackson, nici a lui Adrian Păunescu. Nu e prima dată când văd tampenii de genul ăsta pe twitter, dar e prima dată când m-au iritat peste măsură. Rândurile de mai jos sunt pentru cei care au găsit treaba asta amuzantă!

Să fii artist de talia lui Amy e greu. Uneori, din păcate, e prea greu. Succesul mondial la o vârstă la care altele abia descoperă cum se fierbe corect un ou, nu e lucru simplu de gestionat. Nici banii mulţi care îţi dau iluzia libertăţii în timp ce orice mişcare, orice apariţie îţi este comentată până la cel mai mic detaliu fără nici o urmă de prietenie sau înţelegere, pentru că, nu-i aşa?, ştirile negative vând mai bine decât cele pozitive.

Amy Winehouse a influenţat modă şi muzică şi cine ştie câte poveşti s-or fi scris şi s-or mai scrie pornind de la ceea ce a reuşit să realizeze în (doar) 27 de ani de viaţă.

Cu toate astea, se găsesc nişte deştepţi cărora moartea ei li se pare subiect de poante, glumiţe şi băgat în seamă!

Bă! Ştiţi ceva?! Dependenţa voastră de atenţie e la fel de periculoasă şi dăunătoare precum drogurile şi alcoolul. Dar în timp ce artista a cărei moarte vă amuză a reuşit să realizeze lucruri inspiraţionale, care au bucurat o lume întreagă şi care rămân, glumiţele voastre şi atenţia pe care o meritaţi durează doar câteva secunde!

Acum puteţi să râdeţi de să vă prăpădiţi! Joke’s on you!

July 15

La final de BCR #refinanţare

Cu siguranţă, #refinanţare a fost o campanie atipică, amplă, care a generat mult buzz. Foarte mult buzz. Inevitabil, şi voci critice, dar nu poţi (şi nici nu trebuie) să ai consens general.

În cifre absolute, 1.540.000 unici şi 2.6 mil afişări. Dacă însuşi Daniel Pană (BCR) nu ar fi declarat că au fost şi obiective de business în campanie, n-aş fi întrebat care sunt şi dacă ne spune, peste şase luni, un an, ce s-a întâmplat cu ele: au fost atinse sau nu. Dar am întrebat şi nu am primit decât un raspuns destul de vag. Să sperăm că n-o să uite şi că o să aflăm ce şi cum şi din punctul ăsta de vedere, măcar dacă sunt mulţumiţi sau nu.

E la fel de drept, însă, ca s-a spus, clar şi răspicat, de către client: “Obiectivul principal a fost de awareness. Noi suntem foarte foarte mulţumiţi de campanie, ne-a depăşit aşteptările cu mult”.

Da? Deci asta e declaraţia clientului campaniei. Orice alte comentarii nu cred că-şi (mai) au rostul. Iar eu aştept cu interes următoarea trăznaie de la Blogal Initiative. Asta le-a ieşit într-un mare mare fel! Felicitări, Cristi & Co!

July 5

Advertoriale cu regula de trei simplă!

M-am abonat, nu mai ştiu cum, când sau de ce, la newsletterul Stil Feminin. Pasămite eram pe la începuturile scrierilor mele pandoreze şi mă gândeam să văd şi eu cam ce subiecte se abordează în site-urile de life style feminin. De obicei ignor respectivele newslettere, dar cel de aseară mi-a atras atenţia printr-un titlu ilar dacă nu chiar cretin:

Ce ar trebui sa fac cand sunt cu noul prieten in oras si ma intalnesc cu mama fostului prieten?

Cum adică “Ce să faci”, îmi ziceam, până s-a deschis pagina, închipuindu-mi variate scenarii. De exemplu, ai putea să scoţi sticluţa cu vitriol pe care o ai mereu la tine, just in case, şi să-i zvârli mamei de ex conţinutul pe faţă. Saaaaaau ai putea să te arunci la picioarele ei implorând-o să-şi convingă odrasla să te primească înapoi ori, din contra, să-i povesteşti că fi-su nu era bun de nimic la orizontală sau că nu l-a învăţat, nesimţita!, cum se face un sos bearnez. Toate astea, de faţă cu “Actualul”.

Nu, serios, ce naiba ai putea să faci, altceva decât să saluţi politicos?! Care e problema dacă te întâlneşti cu mama ex-ului?! Despre ce vorbim aici, ăsta e subiect?! Site-ul cu pricina dă scenariul “mama te salută călduros şi apoi începe să-ţi povestească ce mai face Ex şi cum te-ar fi apreciat ea ca noră”, apoi propune, atenţie!, regula de trei simplă* pentru rezolvarea situaţiei: 1. Da dovada de respect şi educaţie, 2. Fii naturală, 3. Salută frumos.

Şi continuă: tu poate ai avut o relaţie încordată cu mama fostului, că aşa sunt oamenii, diferiţi, întocmai ca tenul lor, şi taman de aceea, Nivea (aha, deci e un advertorial), îţi recomandă, bazat pe aceeaşi regulă de trei simplă, un proces de îngrijire a tenului în trei paşi. Deci Nivea dă nişte bani pentru un advertorial, noi inventăm o problemă care NU există, iar concluzia e că, indiferent dacă te întâlneşti cu mama Exului sau cu probleme de ten, rezolvarea e în trei paşi! Pam Pam!

Mă gândesc că data viitoare ar putea încerca un advertorial bazat pe teorema lui Pitagora. Oare la ce produs ar putea fi?!

* Regula de trei simplă este o metodă matematică ce permite determinarea unuia dintre termenii unei ecuaţii de proporţionalitate pe baza celorlalţi.