June 23

PotterMore: povestea Harry Potter continuă online

Cu siguranţă toată lumea a auzit de Harry Potter. Mulţi i-au citit aventura începută acum 13 ani, şi mai mulţi au văzut ecranizările – ultima dintre ele fiind programată, dacă nu greşesc, luna viitoare.

Harry Potter şi lumea lui magică au trezit imaginaţia a sute de milioane de oameni care au devenit fani şi parte din fenomen. J. K. Rowling a devenit cea mai bogată scriitoare, ever, prima care a obţinut, din scrierile ei, peste un miliard de dolari.

Nu cum mult timp în urmă, pe Internet a apărut un misterios site, www.pottermore.com, cu două bufniţe ce străjuiau un nume. Cu click pe una dintre ele ajungeai la un cont de youtube unde multe alte bufniţe îşi făceau veacul şi pe care nu era decât o informaţie: cât timp mai e până la marele announcement ce urma să fie făcut de J. K. Rowling. Deşi autoarea declarase, înainte de ultimul volum al seriei, că aventura se încheie, o lume întreagă aştepta cu sufletul la gură un anunţ care să infirme această declaraţie. Iată anunţul:

Aşadar, PotterMore promite, din octombrie, o experienţă unică, gratuită şi exclusiv online în lumea lui Harry Potter, detalii nepublicate şi e-book-urile din serie.  Dacă vă înscrieţi emailul (dar nu acum, la 14.15, că partea asta e picată deja!), puteti să vă număraţi printre cei care vor avea acces mai devreme la această nouă provocare harrypotteriană!

Baftă!

BTW, cred că sunt prima care a publicat asta, într-un sfert de oră după anunţ!


June 21

Marketing 360: branduri, conţinut, comunităţi

Azi am fost la conferinţa Marketing 360 by Cristi Manafu & Evensys la Marriott. Plin, cu greu mai puteai identifica vreun loc liber. Primul panel, Reinventarea marketingului, primul vorbitor, Adam Nunn, CEE Acount Director, PHD Media.

Titlul prezentării: 2016 – Beyond The Horizon

Tehnologia evoluează, dar încă există trei puncte importante:
– de la mass communication la personal communication
– brand către consumator
– de la eficacitate la eficienţă

Chiar acum, în ţările civilizate (nu România, fireşte) unul din doi oameni e conectat la o reţea socială. SM a „infectat” internetul, iar viitorul e conectarea via telefon mobil.
Unul din patru oameni deţine un smartphone, unul din trei accesează netul via telefon.

Infrastructură – FTTH (Fiber to the Home) se dezvoltă din ce în ce mai mult. Până în 2016, se estimează că va acoperi 50% din piaţă.
Interfaţă – TV conectat la net, recunoaşterea feţei, targetare IP. TV conectat cu telefonul mobil. Tehnologia Natural User Interface (NUI) se va dezvolta şi ea până în 2016.
Recunoaştre vocală (să vorbeşti cu telefonul, nu la telefon), Augumented Realitity, NFC (Near Field Communication – micropayments făcute cu telefonul)
Mai mult, experţii estimează că noile baterii de telefon vor dura trei zile cu toate aplicaţiile rulând (Am îndoieli, zic eu)
Internet .- Căutarea se va muta de la linkuri la Likes (şi blocks)
Marea cursă pentru relevanţă.
Social Commerce
Social Enhancing Gaming (MMOs) – jocurile se vor potrivi după gusturile userului.
Societate
Toată lumea va deţine un smart-device cu ajutorul căruia va rezerva loc la restaurant sau la primul zbor către destinaţia dorită, va putea să platească, check in and out.
„Just-in-time living”
„People augumented environments and purchased with user reviews and even brand sentiment”
Pauzele de publicitate ar putea ţine cont şi targeta consumatorul în funcţie de IP. Reţelele vor deveni mai „real time”, un viitor cu plusuri şi minusuri.
O nouă clasă socială, superstaturile viitorului, care înţelege valoarea social media.

Agenţiile

Până în 2016 – data and creative industry. Behavioral and Internet Data vor deveni „monedă de schimb”. De asemenea, Adam aduce în discuţie un concept care pe mine m-a sedus: Media Futures – conţinutul ca valoare listabilă (mai degrabă pe genul pull decât bursă, dar mai ştii?!)
Rolul agenţiilor: versiuni creative şi optimizare, ceea ce va duce la mai multă responsablitate din partea lor, pentru că targetarea trebuie făcută mai bine.

Brandurile vor deveni creatori de conţinut, „oameni” care vorbesc cu alţi oameni.
Tehnologiile de succes vor fi acelea care eliberează şi dau putere, vom avea mai mult acces la informaţii (şi mai mult, aş zice eu).
Vom fi individualităţi, dar, în acelasi timp, reţele soociale.

Paul Markovits – Marketing Director, Heineken România

Marketing de bere = portofolio marketing. Faci marketing pentru 80% din piaţă

Bucegi – un brand fără pagină de FB, şi totuşi trăieşte, şi totuşi are succes.
Ciuc Premium – creşterea unui brand premium: gustul contează. Adevărata întinerire a brandului a venit odată cu activarea campaniei şi a implicării în concerte, cu topuri pe site, cu download de muzică.

Haineken, despre care am scris şi eu, cu Mansionul şi cu tabăra de reeducare (despre care susţin că a fost prea blândă. Eu i-aş fi pus să înveţe, neapărat!, şi care sunt plantele aromatice, ca să ştie ce să ia de la piaţă! că-i trimiţi după mărar şi vin cu leuştean!)

Am mai văzut şi follow-up la lansarea Desperados.
Concluzia: dacă nu oferi content, e degeaba! Şi o recomandare: for fun, ascultaţi ringtones de aici. Sunt foarte haioase, în special cel rock!

Adrian Alexandrescu – Managing Partner, Interactions, vorbeşte despre concursuri şi promoţii.

Există un grup de vreo 200 de oameni care iau cam 80% din premiile mari din promoţii. Momentan sunt aproape 700 de campanii pe Internet.

Bugetul de campanie se împarte cam aşa: premiu – max 20%, căutare premiu – 5%, 20% pentru creaţie şi strategie, 15-20% – logistică, 40% – media

1. Concept – să fie memorabil! (Inima Maggi)
2. Mecanică – să aducă ceva nou! (Inima Maggi)
Frecvenţă mare de premii mici vs un premiu mai mare
Task and win în loc de lucky draw
Limitare de intrări pe o cheie mai greu fraudabilă
Limitare de intrări la maxim dublul unui consum normal (dacă cineva mănâncă o ciocolată pe zi, cu siguranţă că nu mănâncă, brusc, câte 10!)
Când sune necesare, tragerile de sorţi să fie făcute „la vedere”
Infoline
Click-list anti fraudă (adică nu dăm bous în caz de retur produs)
Recompensă post vs. pre (e bine şi pentru FB – premiază-l c-a postat poză cu tine, nu pentru că o să posteze fiindcă l-ai pus tu)
Mecanica trebuie să fie pentru vânzări, nu pentru intrări (faci promoţie, creşti, dar când scazi din nou, trebuie să ieşi pe plus)
Mecanica trebuie să fie pentru cei mulţi nu pentru profesioniştii concursurilor
3. Premiul
Premiile mari generează intrări, dar nu mai mult de 5% din sales uplift.
Între 40-80% din intrările într-o promoţie cu un premiu mare aparţin vânătorilor de câştiguri.

Folosirea rezultatelor
– un simplu email trimis la o bază de foşti participanţi la promoţie generează 10-25% din totalul intrărilor
– testari de concept: mini activări la scară mică.
– susţinerea altor branduri din portofoliu
– anunţarea ofertelor speciale

Panel 2 – Ce funcţionează şi ce nu pe piaţa de marketing local
Cum să lansezi campanii publicitre susţinute de consumatori?
Ce tactici noi au la dispoziţie brandurile?
Ce contează acum în branding?

Iulian Pădurariu – Managing Partner, The Marks

Strategie şi mutarea focusului de la „a vorbi pe limba consumatorului” la „a fi atent în jur”… care NU înseamnă (printre altele) a-ţi supraveghea consumatorul şi a încerca să găseşti mereu metode de a-l „păcăli” sau a derula sute de focus-grup-uri.

Ce înseamnă, totuşi?
– să încerci să anticipezi
– să eviţi discuţia despre consumator ca şi cum ar fi o specie, o categorie aparte. Consumatori suntem toţi.
– să pui umărul pentru ca fiecare să-şi poată împlini visele pe termen lung

În jur e partea importantă
– uită de market research-ul clasic
– consumatorul eşti (şi) tu
– înţelege unde şi cum greşeşti

Două exemple de campanii:
„Zânul BT”
Campania BT – Divizia pentru medici.
Magic twist: nu mai facem scoring în funcţie de salariu ci în funcţie de experienţa solicitantului. S-a schimbat stilul de evaluare.
2008: 2600 de credite, volum de plasamente: 100 de milioane de euro
2010: 23.000 de medici şi cabinete medicale în portofoliul BT, volum de plasamente: 150.000 de euro

Regina Maria – cea mai mare reţea privată de sănătate
Competiţia era destul de importantă (MedLife, MedSana, Sanador etc)
Puterea numelui Regina Maria, un statement de leadership pe o categorie goală. Un nume special, care spune ceva.

Urmează Sorin Psatta – Integrated Communication Director, Graffiti BBDO, a cărui prezentare se se cheamă „Porni Luceafărul”.

Sorin vorbeşte despre trecerea de la 4P (preţ, produs, placement, publicitate) la 3P (1. passion 2. purpose – fight for a cause*, 3. personalitate**)

(E foarte simpatic, dar, oh!, atâtea paranteze!)

Paranteză şi teasing la următorul număr BIZ în care SP vorbeşte despre branduri fascinante, categorie la care menţionează Apple – the best product that I can afford.

* inventeză o cauză şi asociaz-o produsului. Exemplu: Noul Rom

** Dove – Eu, Dove, înţeleg şi ajut femeia, inclusiv, sau mai ales, pe cea care nu corespunde şabloanelor contemporane de frumuseţe. Remember this?De la centrarea pe produs la centrarea pe consumator, de la mesaj la emoţie (fără a renunţa la raţional, totuşi!), atragerea atenţiei prin construirea/oferirea unei emoţii (până acum era invers)

„Îl vede azi, îl vede mâni
Astfel dorinţa-i gata
El iar, privind de săptămâni
Îi cade dragă fata”

Vezi Luceafărul, găseşti acolo ilustrare pentru orice abordare publicitară, inclusiv Sex Sales :)

(Recomandare de carte: About Face – Dan Hill)

Sfat: (orice) act de „vănzare” reuşit reprezintă un transfer de entuziasm! Aşa că fiţi entuziaşti!

Silvius Neagu, Business Development Manager, Star Storage (Information Management Company)

Centru de producţie documente – 6 milioane copii color, 9 milioane alb negru
Fiecare client reprezintă o individualitate dar vorbiţi personal cu fiecare dintre clienţii voştri? Direct mail se poate face şi ultra personalizat. Transpromo – îi trimitem clientului informaţia dar, în acelaşi format, îi livrăm şi date despre campanii, promoţii şi produse noi. ROI maxim.
În rest, prezentarea are în plin plan produsele SS, multe şi interesante, dar cum eu îmi scriu corespondeţa fie de mână fie pe mail, cred că Direct Mailing mă vizează mai degrabă din postura de consumator. Mai multe info găsiţi pe www.star-storage.ro

Ioana Crăciunescu, Senior Research Consultant, GfK România, cu o prezentare intitulată Branding for Women – a Roper Reports Analysis: cum putem folosi cercetarea pentru a găsi instrumente inovatoare de marketing.

Cum înţelegi consumatorul in funcţie de măsurarea valorilor personale?

Cei mai importanţi patru factori de care trebuie ţinut cont: geolocaţie, vârstă, lifestyle (cum trăiesc), valori personale (cum ar vrea să trăiască).

Demograficele nu mai sunt suficiente pentru a înţelege şi prezice comportamentul consumatorului, valorile personale primează în cercetare (sunt mai stabile, mai reprezentative)

Cele mai importante şi indivizabile valori rafinate de Roper sunt în număr de 52: tradiţie – plăcere, putere – oameni (pe diagonală).
Categorii de consumatori: tradiţionalişti, hedonişti, achieveri, self-directions, nurturing, surviveri şi social-rationals.
România se regăseşte în zona tradiţionalilor astăzi, după ce în 2008 avea mai mulţi achieveri.
Top 5 valori pentru femeile din România: protejarea familiei, securitatea materială, onestitatea, relaţie personală stabilă, libertatea.

Funny thing, sexul e pe locul 25 pentru populaţie şi pe 39 pentru femei, iar bărbaţii cred mai mult în rolul tradiţional al femeii şi bărbatului decât o fac femeile (asta nu e funny, dar e statistic)

Cu cât sunt mai tinere, femeile au mai multe activităţi prin care se răsfaţă, de la a face o baie, până la a dormi târziu, de la cumpărături la excursii sau timp petrecut cu prietenii.

Concluzii
– identificarea valorilor brandului
– înţelegerea valorilor consumatorilor

Panelul 3 – Micro-trending: Ce urmează? + Panelul 4: Noi idei pentru oamenii de marketing

Prima prezentare, Coregrafia comunităţilor, este susţinută de Răzvan Mătăşel de la Arsenoaiei şi Mătăşel.

Publicitatea care spune poveşti funcţionează din ce în ce mai puţin.
Primul ingredient: Idee. Al doilea: să faci vs. să promiţi. Trei: co-creere. Patru: propagare –  livrezi mesajul la un grup-verigă pentru ca acesta să-l livreze către grupurile legate de el, cu un plus de valoare ce ţine de experienţa personală. Şi trebuie Community Manager, unul care face mai mult decât relaţia brandurilor cu Social Media, adică identifică acele comunităţi în „real life” ale căror valori sunt similare sau apropiate de/cu cele ale brandurilor.

Exemplu: berea Grolsch

Idee: un experiment de „manufacturare” a propriului Bucureşti
Doing: construirea unui Bucureşti subiectiv
Propagare: PR cu ajutorul unor comunităţi foarte creative + influenceri
Co-Creere: Street Delivery, Micul Paris, Lecturi Urbane şi alte evenimente similare

Concluzie: oferă o idee si instrumentele potrivite, iar publicul o să spună mai departe poveşti despre brandul tău.

Next: Maria Olteanu, Client Service Director, MB Drăgan, despre Mobile Apps.

În ultimii ani s-au dezvoltat 300.000 de aplicaţii pentru telefoanele mobile. Variante: Paid download, Freemium, In-App Purchase sau Advertising. Prezintă două aplicaţii, pentru Adevărul (news) şi pentru Ursus (spui cât alcool ai consumat şi îţi spune peste cât timp eşti ok să conduci – cool!)

Urmează Ştefan Stroe, freelancer: Vând entertainment!

A creat conceptul de Online Web Ambassador. „Tot ce fac e să gândesc proiecte care să fie şi amuzante”.
Delaco – e fun, urmează şi alte spoturi în seria cu tipul de la TV.
Tnuva fibre – Campanie pe bloguri „Cum arată foamea?”
Campanie pentru Hyllan – 2pi.ro (Ştefan a avut o mulţime de insights despre problemele femeilor cu toatele murdare sau lipsă – iată un aspect neinclus în cercetarea GfK prezentată mai devreme!) :))

2pi, dacă vă întrebaţi, e un dispozitiv de carton care permite femeilor să facă pipi din picioare, precum bărbaţii, se găseşte în farmacii şi costă 9,3 lei. Şi m-a amuzat disclaimerul de pe site:

2pi este o marca Hyllan, iar incepand cu 2011 este prezenta la marile concerte din Romania. Din acest motiv, persoanele care merg la concerte accepta implicit eventuala in interactiune a lor cu produsul 2pi.

Urmează Cristina Apostolescu, Interaction Planner, MEC, care vorbeşte despre Facebook Ads.

Conceptul Paid-Owned-Earned
Sorry, subiect interesant, prezentarea e flat. Nu pot s-o urmăresc.
OK, landing page şi taburi personalizate. Dar asta ştiaţi deja. Facebook Ads sunt diferite: dă Like sau dă click şi du-te pe o pagină exterioară FB. Şi asta ştiaţi, nu? Şi eu! :)

Sorin Trâncă de la Friends Advertising şi FFFF vorbeşte despre trend-uri şi începe cu definiţia: „E ceva care zice încotro merge lumea”.
Lucrul cu smartphone-ul activează zona învăţării asociative gen „Poate acum îmi iese” – 1/3 din utilizatori au un comportament adictiv, adică până la finele anului în România am putea avea un milion de potenţiali smartphoniaci! Care, apropo, îşi verifică telefonul de ~ 160 de ori pe zi. Voi de câte ori o faceţi?

Problemă: cum împaci socialul cu comercialul? User Generated Content e o soluţie, iar entertainmentul ar putea fi un mecanism. Să nu mai vindem ci să fim cumpăraţi: brandurile de succes au fani, nu consumatori!
Numitorul comun între consumator şi brand: conţinutul, iar secretul colaborării e să te pui mereu în pielea celuilalt.
Fair enough! Şi mulţumim pentru acadele! :)

Dan Vârtopeanu, Director General, Voxline, are ultima prezentare şi aduce în discuţie Advergames, de la vânzare la fidelizare.

Ce poate face un advertgame: lansare noi produse, creste gradul interacţiune client-brand, numai de bine, exceptând adicţia :) 97% din tinerii de azi se joacă.


Gata! Zi lungă la Marketing 360.

Concluzii: prezentarea mea preferată: cea a lui Adam Nunn, pentru că fix în weekend aveam o discuţie “la liber” despre cum o să fie viitorul din punctul ăsta de vedere. În rest: să-ţi placă ce faci, brandul se personifică din ce în ce mai mult şi discută „ca de la om la om” cu consumatorii, content will be the king, fără entuziasm e degeaba, Community Manager şi Luceafărul rulz! and girls just wanna have fun! Din pi.cioare! :)
Nu, n-am omis prezentarea lui Naumovici. Bogdan n-a venit.

La final de conferinţă ne-am jucat de-a Cannes predictions şi am văzut 40 de spoturi şi campanii din care a trebuie să alegem doar 15. Greu, foarte greu! Dar amuzant!

Next Evensys Event: Social Networks Conference, pe 7 iulie, la Howard Johnson, iar  Cristi are insights! :)


June 20

Dancing Queen ia lecţii de dans

Aş vrea eu să fiu Dancing Queen! Mă rog, de fapt, n-aş zice că stau fix rău la capitolul bâţâială pe ring, dar în nici un caz nu m-aş putea clasifica la vreo categorie mai serioasă. Taman de-aia m-am bucurat ca un copil că o să merg la cursuri de dans. Şi nu aşa, oricum, ci în grup organizat de Borţun-Olteanu în cadrul campaniei pentru Venus Gillette. Adică nu doar că am primit produsul “în teste” ci, dincolo de piele fină, chiar ni se oferă o experienţă numai bună de povestit – aviz companiilor şi agenţiilor care doresc campanii! :D

Deci, lecţii de dans, da? Şi nu cu oricine ci cu renumitul Bursuc, foarte simpatic, de altfel, pe care toată lumea îl ştie de la Dansez pentru tine. Aseară Joi seară, însă, la prima lecţie, eu am dansat pentru mine, na! Şi probabil că şi la celelalte şapte care urmează.

Dar s-o luăm încet… în paşi de dans, mai precis vals lent, adică ce am învăţat aseară. Nu eram eu dacă nu întârziam “niţel” – de data asta chiar nu din vina mea! – sau aş fi avut vreme să trec pe acasă pentru a-mi lua nişte încălţări de dans. Dar cum povestea e la persoana întâi, eu am întârziat şi eu am ajuns la cursul de dans… în “papuci”. De stradă, dar papuci. Norocul meu este că ieri am învăţat vals, adică ceva mai lent, dar chiar şi aşa, tot am mai scăpat paşi aiurea din pricină de încălţări. Bad me!

Pas, ţop, ţop, pas, ţop, ţop, pe vârfuri, ca o dansatoare desăvârşită în papuci ce sunt!, pas lateraaal, grijă la genunchi, capul sus, măi!, zâââmbeeeeşte!, pas, ţop, ţop, pe vâââr-furi!, aaaacum, haideţi, cu mine, capul sus am zis!, aşaaaa, foarte bine, stăm drept, da?, hai, încă o dată! Pas în faţă, pas lateral, pătrat, pătrat “sărit”, întoarcere precum figurinele din ceasul turnului sighişorean de care n-am mai apucat să scriu – dar speranţa moare ultima!

Dacă mi-a plăcut? Daaaaaaa! Mi-a plăcut teribil, n-am avut un dram de febră musculară, am repetat paşii azi dimineaţă şi o să-i şi predau mai departe, că doar n-o să valsez de una singură sau cu colegele bloggeriţe! Ta na naaa! De fapt, dacă aveţi un pic de răbdare, în clipul de mai jos sunt câteva fete care se descurcă aproape la fel de bine ca noi, după lecţia de ieri:

Ce trebuie să ştiţi, însă, dacă vă vine ideea de a vă apuca de aşa lucrătură, este că nu e simplu. Trebuie concentrare, trebuie disciplină şi coordonare. În plus, pe lângă toate astea (şi încălţăminte adecvată!), mai e nevoie să ai şi ceva graţie, nu să te mişti, trop-trop, ca robocop, oricât de precis, şi, da, să nu uiţi să zâmbeşti!

Capul sus, am zis!

PS lecţia mea preferată de dans e aici. Spaghetti arms is bad!


June 17

Woman on Web 2011, live reporting (partea II)

A reînceput conferinţa după un pranz gustos şi sănătos. Vorbeşte Vlad Stan.

„Nu mi-a plăcut şcoala, dar îmi place educaţia”. Vlad propune o academie de business pentru oameni brilliant şi foloseşte metode inovative pentru asta, inspirate şi din experienţa lui Vlad la San Francisco.

(If you’re gooooin’ tooo Saaan Fraaaanciscoooo)

720.000 suma pe care o poţi câştiga într-o viaţă cu un salariu mediu de 1500 de euro, muncind 40 de ani,  12 luni pe an… Dacă îţi iei casă şi maşină, mai ales dacă le iei în rate, gata, s-au dus banii! Şi, din motivele astea, cei mai mulţi oameni decid, practic, doar să supravieţuiască.

(pfuai, ce bine că am rezolvat deja partea cu casa, şi nici nu plătesc rate!)

Unii oameni, care nu vor să trăiască aşa, ies din corporaţii şi încep consultanţă. Faci acelaşi lucru ca şi atunci când eşti angajat: îţi vinzi timpul pentru o sumă de bani.

(nu doar timpul ci şi expertiza)

Ce-şi propune Academia? Să te însoţească pe drumul între 0 lei şi un milion. Oricât de bou eşti ca antreprenor nu poţi să nu faci un milion într-o viaţă – Vlad Stan.

(am dubii în sensul ăsta!)

Femeile sunt responsabile de chestia asta, de safety, şi uneori pun foarte multă presiune. Siguranţa e iluzorie şi nu vă recomand să vă gândiţi la aşa ceva. Te angajezi la o companie, eşti ok, ai job, dar viaţa companiilor e limitată. Siguranţa asta e iluzorie.

(îmi place ce zice, nu-mi place că zice „pă” nu „pe”. Mda, ştiu, sunt cârcotaşă!)

Lecţie pentru copilul lui de şapte ani: Îţi dau 200 de lei dacă mergi şi stai cu mine două ore la lecţia mea de tango. Copilul a mers, a stat. La final, Vlad i-a explicat că, în cele două ore, el, Vlad, s-a distrat făcând ce-i place, iar copilul a pierdut două ore pe care nu le mai regăseşte, pe nişte bani care pentru Vlad nu valorează mai nimic. Şi apoi a taxat copilul 200 de lei pentru lecţia cu timpul preţios pe care tocmai i-o predase. Chapeau!

(l-am întrebat dacă şi ce legături există între business şi tango. A zis că multe, dar nimic concret)

tangomeet.com

(mult plăcut!)

Acum, pe scenă, Adina Vasilescu, publisherul online de la Sanoma. Când a ajuns la Sanoma ceea ce i s-a cerut a fost dezvoltarea şi creşterea unui business.

(pe fundal, în spate, se aude zgomot de veselă)

A stabilit publicul, contentul: generalizat sau specializat, oferta: conţinut sau servicii. Bref, online pentru femei.

Acum vorbeşte despre miresici.ro şi câteva cifre, audienţă, unici şamd. Problema mea e că eu am alergie la diminutive. Deci miresici… nu. Sorry. Zău!

eCuisine este un alt proiect din portofoliul Sanoma, un proiect intraprenorial (concept ce vizează antreprenoriatul din interiorul companiilor)

Alex Negrea o întreabă câţi useri vin din FB şi care e cel mai important rol al FB în proiectele lor. Adina răspunde că FB i-a ajutat să lanseze proiectul (iniţial, proiectul a apărut pe FB, înainte de lansare)

Vorbeşte Andressa. Adică Andreea Retea: „Eu muncesc de luni până duminică, aproximativ fără oprire, adică nu am un program regulat fiindcă feedback-ul online nu ţine cont de orar”.

Începutul: „Aveam multe de spus şi căutam o manieră de a mă face remarcată”.

După o încercare (ratată) de a colabora cu Cosmopolitan a început să scrie pe blog. „Am trăit mult timp cu impresia că nu se ştie că Andressa e Andreea Retea şi am avut un şoc atunci când am constatat că toată lumea ştia”.

Internetul e o lume mică şi toată lumea află mai devreme sau mai târziu ce ai făcut şi ce ai scris, aşa că e bine să te gândeşti la asta.

(are prezentarea punctată cu citate celebre din filme, f drăguţ)

“Când am început să lucrez la Happy Hour (ca scenarist), am văzut că munca în TV e diferită de ce faci pe blog. Aici trebuie să ai inspiraţie în fiecare zi”

A girl should be two things: classy & fabulous – Coco Channel, iar Andressa vorbeşte despre colaborarea ei cu perfecte.ro. Show me the money introduce povestea despre berry.ro, unde Andreea e partener.

„Un job e ca un căţel. Nu poţi să-i dai un sac mare cu mâncare şi să-i spui să-şi ia el câte puţin în fiecare zi. Aşa sunt şi proiectele pe care le am. Trebuie să te ocupi de ele zilnic”.

Spune că face şi consultanţă pentru Social Media, dar „din umbră” şi până acum i-a ieşit. Şi cu undercoverul şi cu proiectele.

Last advice: aveţi grijă de brandingul personal!

Urmează acum Andreea Inankur – AloMoDa.

“Când am început acest blog de modă, eram patru astfel de bloguri care făceau asta. Acum sunt 50, dar tot cele patru contează”

“Am locuit trei ani în Turcia până în 2010 şi din acest motiv nu-mi dădeam seama ce impact are blogul în România. Acum blogul are o întreagă echipă în România”

(Andreea are o fusta foaaarte faina!)

„E foarte important să avem o identitate vizuală să să lucrăm la brandingul personal. Spre exemplu, chiar dacă eşti prieten cu un designer, trebuie să ramâi obiectiv pentru cititorii tăi. Asta primează”

„Punem accent pe design-ul românesc”

“Comunitatea e importantă pentru noi, de asemenea, conţinutul. Nu suntem un blog de modă care traduce ştiri, n-am făcut niciodată asta!”

Advice: Să fii prezent, să ai blog, să ai cărţi de vizită, să faci un proiect de suflet, să-ţi placă ce faci!

Încă două vorbitoare: Cristina Mazilu şi Ruxandra Meclea. Prima e Cristina care prezintă chezMazilique: ”Where butter melts like lemon drops and trouble fades like muffin tops”.

A început să scrie din plictiseală. Avea un job cool, jurnalist pe cultură, dar orice job cool îşi pierde coolness-ul cu timpul. La început a fost… o cină pentru prieteni. Gătea rar, a fost ca un eveniment, i-a plăcut mult să gătescă, apoi, când prietenii s-au săturat să asculte poveştile ei culinare,  a început blogul. La două luni de la primul post începuse deja să fie abordată de diverse reviste pentru a apărea în ele cu pasiunea ei pentru gătit.

„Ş-a întâmplat să refuz propuneri de campanii din motive de etică gourmet, adică propunerile pur şi simplu nu mi se păreau ok” – mi-a plăcut tare cum a sunat asta.

(încă n-a lăcrimat Manafu, încep să fiu îngrijorată :p)

Ultima vorbitoare, Ruxandra Meclea de la breslo.ro. Foarte drăguţă, şi are şi o prezentare ok. Ideea a apărut în 2008, a durat nouă luni până la debutul site-ului.

(Ruxandra e foarte emoţionată. Încep să cred că e o regulă la speakeriţele ruxandre)

În trei ani, pe breslo.ro s-a vândut a ajuns să vândă hand-made în valoare de 500.000 de lei (noi!) pe lună, iar cheia succesului a fost poziţionare + marketing.

Se cam termină WoW. Concluzii, de mâine încolo, când vin şi fotografiile. Ca să ştiţi, pentru conexiune la net trebuia doar să întrebaţi persoana potrivită. Politicos, cu zâmbet. Parola şi userul le-am primit rugand-o acest lucru pe domnişoara care se ocupa de masa cu cafele.


June 17

Women on Web 2011. Live reporting (partea I)

Începe WOW, ediţia a doua. Cristi Manafu, gazda, o prezintă pe Georgiana Gheorghe, Communication Manager Danone, care ne arată un clip inspiraţional cu eroine.. „Addicte aux héroïnes”, foarte fain. Un clip despre femei puternice care pot schimba ceva în jur, pe ele, chiar, despre filosofia unui brand, Activia.

(netul de la Inter e parolat, aşa ca live doar de pe telefon)

Manafu spune câteva cuvinte despre WoW şi o prezintă pe Sandra Pralong, prima vorbitoare, care îşi propune să ne inspire dar şi să ne provoace şi întreabă „Cine nu e pe Facebook?”. Nimeni n-a ridicat mâna.

„Internetul nu ne schimbă viaţa ci starea de conştiinţă. Ne face conştienţi de lucrurile petrecute fără ca noi să fim acolo”.

În plus, pe Internet, suntem egali. Lucrurile pe care le vedem şi le judecăm, la cineva, în viaţa reală (greutate, stil de a se îmbrăca etc), nu se văd pe Internet.

(Lavinia Biberi a uitat Bucuria acasă. Prietenii ştiu de ce nu suntem veseli în legătură cu asta!)

Cu cât ceva e mai rar, cu atât e mai valoros. Pe Internet, însă, cu cât ceva e împărţit de mai mulţi e mai valoros – Sandra Pralong.

(Ha! Nu vă ziceam eu de comUNITăţi?!)

România are cam opt şase milioane şi ceva de useri de Internet. Statisticile spun că 36% dintre români sunt conectaţi. E mult, dar e foarte puţin dacă comparaţi procentul cu Estonia sau Lituania (~70%) sau chiar şi cu Bulgaria (40%). Astfel că noi, cei care avem acces la net, avem, de asemenea, şi o mare răspundere, care nu se limitează la a fi activ pe Internet ci ne obligă, cumva, la a transforma România. Pentru că avem altfel de conştiinţă şi altfel de valori.

Cristi Manafu o întreabă pe doamna Pralong care ar fi argumentul suprem pentru a rămâne în România.

Răspunsul e un citat din Noica: „Aici totul e de făcut”. Da. Dar dacă nu toată lumea vede lucrurile la fel…

Vorbeşte acum Cristina Bazavan, despre noi începuturi….

… pe fondul muzical prea bine ştiut de unele dintre noi, melodia pe care am învăţat aseară paşi de dans – de vals, ca să fiu mai precisă!

UPDATE: am descoperit autorul!!! se numeşte Henry Seroka, piesa se cheamă Waltz şi este inclusă pe albumul La Cabana.

Cristina povesteşte ce reacţii au existat când a anunţat demisia ei de la Tabu („Eşti nebună!”), despre alte trei începuturi în viaţa ei: Radio 21 (radio), Europa FM (PR) şi Tabu (presă scrisă), şi despre cât e de importantă (şi ce îţi poate aduce) recunoaşterea faptului că… nu ştii! :)

(S-a oprit cântecul. S-a reluat cântecul. Doar Cristina a observat asta. Ceilalţi sunt ff atenţi la ceea ce spune ea – au şi de ce!)

Morala: În viaţă te repeţi şi te învărţi ca într-o spirală. Ca şi în dans, însă, dacă ştii ritmul şi paşii, când te împiedici, poţi să te ridici şi să continui.

Cristi Manafu spune că cea mai tare reţea socială era gaşca din faţa blocului. Pe undeva, are dreptate, cred, dar mai mult decât atât, evocarea vremurilor în care stăteam „cu cheia de gât” – şi atfel o introduce pe Sanda Nicola.

(funny enough, din trei vorbitori, so far, doi au spus că s-au pregătit prea puţin pentru evenimentul de azi…)

Sanda vorbeşte despre viaţa ei în online şi despre faptul că un mare fan Facebook. Cei mai activi pe facebook sunt cei care consumă cel mai mult dar şi produc cel mai mult. Ne uităm pe pagina ei de Facebook şi ascultăm câteva vorbe despre emisiunea ei, Cu cheia de gât (B1, dacă nu mă înşel)

(încă nu ştiu parola de la Inter-NET, aşa că scriu acum, public later)

(şi tocmai mi-am amintit că am uitat să aduc tricoul FITS Roxanei Precu. Sunt varză!)

Vedem un promo mic la Genereraţia cu cheia de gât şi mă ia cu fiori când văd poze cu pionieri, cu pionieri care dau flori, cu pionieri care dau flori tovarăşilor (aham, am fost în şcoală de protocol)

Altfel, îmi pare rău, Sanda e foarte simpatică, dar prezentarea ei îmi pare, într-adevăr, nu foarte potrivită. Sau, mă rog, pe mine nu m-a captivat. A vorbit despre emisiunea pe care o realizează şi despre cât e de greu să ţii publicul la TV în timpul verii. Agreed!

Urmează Cori Grămescu, despre o experienţă de asemenea personală: cum s-a trezit, acum trei ani, fără business (sală de fitness). Acum are un nou business, acelaşi, LadyFit, exclusiv pentru doamne şi domnişoare, singura sală din lume în care se desfăşoară clase de aerobic, în fiecare oră, de dimineaţă, de la prima oră, până seara târziu.

Vorbeşte despre greşelile pe care le-a făcut în business-ul trecut şi cum acestea i-au folosit în ceea ce face azi.

„Mi se pare cel mai greu lucru să duci o sală de sport din offline în online, şi aceasta a fost prima provocare”.

„Primul nostru site, frumos colorat, a fost un eşec. Noi postam lucruri, dar nimeni nu le citea. Şi aşa a fost şi cu blogul. Aveam content, original, nu aveam cititori”. Soluţia salvatoare: forum, împreună cu reţelele sociale. Toată comunicarea sălii de fitness e făcută de doar două persoane: Cori şi încă cineva.

„Am decis să nu plătim publicitate, fiindcă ne dorim să livrăm informaţii utile, nu o reclamă, pur si simplu. Şi e foarte important să „practice what you preach”, ca să poţi convinge.

(nu mă prind dacă patiseria din farfuria de lângă laptop e cu ciocolată (yuk!) sau cu stafide (yummy!), dar nu mă risc)

Urmează ultima vorbitoare… ăăăă… ultimul vorbitor din primul panel, Costin Cocioabă a.k.a. ecostin sau Mr. ReFresh.

Primul slide îl prezintă pe motanul Micky. Pe măsură ce se întunecă în sală şi poza se vede mai bine, din sală de aude un „awwwwwww” prelung. Băgaţi la cap: să-ţi placă!

Verbe (fără pisică): a asculta şi a reacţiona. Şi bancul cu Noe, nu-l mai redau, dacă e cineva care nu-l ştie cu siguranţă nu a ajuns fix pe blogul meu! Şi revenim la să-ţi placă, cu Micky cu tot. Regula de bază: dacă nu-ţi place, se vede.

Final words la primul panel:

Sandra Pralong: lucrurile pe care le-am auzit sunt faine şi foarte fireşti. Întrebarea mea e ce putem face pentru a aduce aceste reguli de transparenţă şi echitate, regulile de business, pe cele din performanţa sportivă, să le aducem pe toate acestea în viaţa cetăţii.

Eurupţie AntiCorupţie – căutăm voluntari şi idei pentru ca lucrurile ce ne macină societatea să devină tabu.

(Sanda Nicola a plecat deja)

Cristina Bazavan: ca să ai succes, e nevoie de rigoare şi disciplină. Oricâtă poezie, oricât vals, fără acestea două nu poţi ajunge prea departe.

Cori Grămescu: e nevoie de modele şi de oameni de la care să învăţăm. Online-ul ne oferă acest lucru, găsim modele, vise, online.

Costin Cocioabă a vorbit despre importanţa de a fi conectat mereu, inclusiv la piscină (într-un şir de exemple), ceea ce a dus la o întrebare haioasă şi la o insistenţă uşor stupidă)

PAUZĂ (mini eclerele sunt f bune!)


June 17

Azi, Women on Web, ediţia 2011

Am aşteptări mai mari de la femei decât de la bărbaţi şi poate de-aia sunt mai aspră când judec femeile – aproape misogin ar zice unele. Sunt mai riguroase, mai organizate, mai dedicate şi, la o adică, au şi capacitate superioară de sinteză. De-aia  (şi pentru că am crescut pe lângă Gara de Nord)  fac ca trenul când văd greşeli.

Dar la Women on Web , care are loc astăzi, de la ora 14, sper că invitaţii vor avea poveşti inspiraţionale şi motivaţionale. Nu vreau neapărat să descopăr poveşti de succes cât idei, argumente şi asumarea faptului că există, şi on Web, o comunitate puternică de femei şi, în egală măsură, o comunitate de femei puternice. O comunitate – n-am rămas cu obsesia temei de anul ăsta de la FITS, ci chiar mi-ar plăcea să cred asta.

Pe scurt, deci, azi se întâmplă WOW 2011, un organizat de  Evensys şi prezentat de Activia. Iar pentru cei care au deschis calculatoarele mai târziu şi n-au apucat să se înscrie, puteţi urmări evenimentul pe #WOW11 şi, de ce nu, printre rânduri, mai jos:

PS nu pot să nu mă amuz un pic când mă gândesc la WOW – world of warcraft – fiindcă acum vreo patru-cinci ani fugăream şi eu orci şi trolli prin lumea virtuală. Şi, da, aveam caracter de fetiţă – observasem eu că ceilţi jucători sunt mai blânzi cu fetele. Da’ nu ştiau, bieţii de ei, ce-i aşteaptă! :))

Foto: Dreamstime.com


June 15

Gillette face bărbaţii “pupăcibili”

… sau cel puţin ăsta e adverbul inventat ad-hoc de Loredana (da, acea Loredana, artista), aseară, la party-ul de lansare organizat de Borţun-Olteanu pentru Gillette Mach 3 Sensitive, fix la etajul 18 din City Gate Towers, de unde se vede Bucureştiul de zici că e chiar un oraş mişto şi verde! (Dar nu e!)

Pe mine nu m-a întrebat nimeni care e cel mai “pupăcibil” (da, v-aţi prins, îmi displace cuvântul ăsta) VIP autohton, aşa că tipul ales în sondajul făcut cu această ocazie a fost Radu Vâlcan, manechin, actor de telenovele şi “iubitu’ lu’ Adela Popescu”. Care, Adela Popescu, prezentă şi ea aseară, avea nişte pantofi pe care i-am admirat şi o rochie pe care nu, dar care, tre’ să admit, îi şedea tare bine, domnii din preajma mea (nu dau nume!) fiind şi ei de aceeaşi părere.

Aşaaa… Trecând peste faptul că mi s-a părut că Loredana nu străluceşte în calitate de host (sau nu sunt eu public ţintă pentru “glumiţe”), artista arată brici, fără un milimetru în plus pe nicăieri şi a cântat live, fără band, doar cu o clapă şi o chitară electrică pe post de acompaniament. Băi, nene, şi are o voce, ualei! Başca, se pricepe să facă atmosferă, chiar dacă noi n-am fost cel mai călduros public din lume! Chapeau bas, madam!

Revenind la obiectul lansării (altfel, ireproşabil organizată) citez de pe ambalajul aparatului de ras primit în punguţa pe care şade pretty boy (îl vedeţi pe outdoor-urile din oraş): 3 progresywnie umieszczone ostrza… Oh, wait! Asta e în poloneză! Deci, reluăm: trei lame progresive care taie firul de păr aproape de piele, bandă lubrifiantă cu aloe şi cap pivotant. Sigur e de bine, mai ales că vine şi cu un gel de bărbierit care, am văzut eu la TV, e mai silenţios decât spuma!

A! VIP-ul nu vi-l spun, dar, ca să ştiţi, un bărbat cu o umbră de barbă e sexy. Doar că atunci când vine vorba de pupat, asta (barba, adică) nu prea e pe lista senzaţiilor plăcute pentru obrazul nostru sensibil. Preferăm gomajul cu produse cosmetice, mai blânde. Dacă pricepeţi ce vreau să zic!


June 14

Un premiu special “de vis”

Şi e cu atât mai special cu cât vine de la şasă domni simpatici, o echipă de vis: DreamTeam adică, pentru că nu sunt la prima “abatere” de genul ăsta şi pentru că zice că am o contribuţie la buna comunicare FITS 2011. Fiindcă a fost fun data trecută, iată şi discursul pentru ăst premiu:

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

dragi co-premianţi, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor spectatori,

sunt foarte onorată de prea frumoasa premiere şi promit să-mi faceţi abonament în acest sens, adică să mă ridic la înălţimea aşteptărilor şi la anul. Ca bază pentru această promisiune postez pentru eternitate fotografia cu macaraua care i-a ridicat pe cei de la Voala Project muuult deasupra Pieţei Mari din Sibiu:

Doresc să mulţumesc celor care au făcut posibil FITS, echipei de la Sibiu şi mai ales lui CR, care a avut inspiraţia (sic!) să mă implice în acest eveniment.

De asemenea, mulţumesc mult bloggerilor acreditaţi şi neacreditaţi care au postat fie bannerul cu I like FITS, reţeta de Marlenka, sute de mesaje pe Twitter, Facebook, fotografii şi cronici minunate pe blogurile lor – să nu credeţi că nu v-am citit! Vouă, tuturor, vi se datorează această recunoaştere de primă pagină:

Munca-mi la FITS ar fi fost grea, dacă nu chiar imposibil de prestat fără aportul extrem de important al voluntarelor care au făcut parte din echipa mea: Cristina Ghinea, Flori Voicu, Georgiana Gavriluţă, Laura Pop, Ioana Pădurean, Gina Ungureanu, Aya Tsuji, Georgiana Radu, şi a lui Cristi Clita – voluntar neoficial, ambasador din China (regiunea 2.0) şi spectator  zelos.

Tuturor le sunt recunoscătoare şi sper să ne revedem, în aceeaşi formulă, la FITS 2012.

În fine, tre’ să mai mulţumesc şi echipei de cat sitters care a îmblânzit “fiara”  a.k.a. Domnul Sony care s-a comportat exemplar cât am fost eu plecată de acasă şi care acum doarme, că doar a muncit destul!

Restul e istorie. Dar una frumoasă!


May 26

Jurnal de Festival (I)

Dacă mai e cineva care nu ştie, sunt la Sibiu, de trei zile deja, pentru cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru – FITS. Apropo, de ieri e sus şi ceea ce vom încerca să facem sub numele generic de blogul Festivalului!

Oricât m-aş strădui, cel mai probabil e că volumul uriaş de muncă festivalieră nu-mi va permite să abordez alte subiecte în afară de asta. Şi, pentru că prioritatea mea în Festival e să livrez informaţii cât mai variate pentru… alţii, încerc să (de)scriu printre rânduri cum sunt zilele şi nopţile aici din perspectiva cuiva care e implicat în organizare-comunicare. Despre evenimente citiţi pe multe bloguri, sper!, printre care şi la Daniela, Bogdana, Alex, Adrian, Andrei, Oltea a.k.a. Nebuloasa, Auraş, Arhi, Pietricel, Chinezu – care nu vine personal la FITS dar are doi ambasadori: Cristi şi Diana, vin şi Cristina, Roxana, Dragoş … sper că n-am ratat pe nimeni dintre cei acreditaţi din afara Sibiului. Şi, desigur, pe conturile noastre de Youtube, Twitter şi Facebook.

Deocamdată, programul nu e foarte strâns. Adică e, dar nu e. Ştiu că în Festival, de mâine, adică, o să fie şi mai şi! Dimineaţa breakfast, pe care mi-l pregătesc singură, că nu stau la hotel ci am un mic studio (un soi de garsonieră dublă) închiriat, apoi, pe la 9.30, şedinţă cu cele şapte voluntare pe care le am ca ajutoare în acest festival şi cu Cristina, asistenta mea de aici. Adică fata cea drăguţă care e în preajma mea tot timpul :)

Fetele din echipa mea se ocupă cu adunatul de informaţii, fac interviuri, fotografii, în aşa fel încât eu să pot oferi tuturor celor care solicită acest lucru, informaţii personalizate, nu doar simple comunicate de presă sau chestii de PR de genul „să bifăm la sponsor”. Cristina, are viaţă mai grea: misiunea ei principală e să-mi facă mie viaţa mai uşoară, de la constant reminder pentru diverse, până la comisioane sau chiar întâlniri, când mie îmi apar alte urgenţe. Nu ştiu cum m-aş descurca fără ea. Am şi o voluntară japoneză, pe Aya, care la ea acasă, în Japonia, face radio într-un orăşel mic, de 10.000 de locuitori. Şi e foarte simpatică şi interesată să înveţe cât mai multe. O să vă mai povestesc despre ea.

La şedinţă, împart taskuri şi repartizez subiecte. La o medie de 20-30 de evenimente pe zi, vă daţi seama cam ce volum de informaţii se strâng. Pe lângă asta, mai sunt şi reacţiile spectatorilor pe care încercăm să ne concentrăm şi pe care ne dorim să le cunoaştem. Şi cum altfel să le cunoaştem dacă nu-i întrebăm. Se fac, zilnic, zeci de interviuri, aşadar. Pe unii dintre spectatori îi şi „premiem”, simbolic, cu diplome de „spectator onorific” al acestei ediţii, iar altora le oferim prietenia noastră sub forma unor cărţi de vizită pe care scrie, simplu, Mulţumim! E şi asta o parte a muncii de Community Managementului. Chit că, în fapt, jobul ăsta e mai degrabă de Community Friend decât de manager :)

După şedinţă, fetele se împrăştie care pe unde au treabă (unele se mai duc si la şcoală sau la job), iar eu îmi văd de ale mele. Mâine se schimbă un pic programul, că începe Festivalului, dar azi încă rămân, toată ziua, în „biroul” meu de la terasă. Aici am toate întâlnirile, dar ţin sub observaţie şi tot ce se întâmplă în Piaţa Mare. Lucruri despre care, de altfel, o să vă tot povestesc în zilele ce urmează!


May 20

Cristina Bazavan transmite emoţii din Tabu în tabu!

Nu e niciodată uşor să faci un interviu, iar cel mai puţin uşor e să faci un interviu cu cineva pe care-l admiri şi care îţi e – vorbă mare! – prieten. Pentru că ştii multe lucruri din casă, îi cunoşti părerile despre diverse şi mai ales pentru că e greu să-i „încolţeşti” pe oamenii care-ţi plac. Apropo, întrebarea aia grea e la final, dar eu zic să citiţi şi până acolo!

Dar 100 de numere de Tabu e ceva, mai ales în peisajul din ce în ce mai arid al presei autohtone, la fel cum nu e puţin lucru că numărul 100 a fost şi ultimul pe care Cristina Bazavan l-a realizat. Şi pentru că în ultimii ani Tabu a reprezentat pentru mine o oază de desfătare, am luat-o un pic la întrebări pe Cristina Bazavan – www.bazavan.ro | S!MPA

Nu vă aşteptaţi să aflaţi din acest interviu care sunt cele mai recente trenduri în fashion sau care îi sunt planurile de viitor. Înainte ca măcar să fi rostit asemenea întrebări, cred că ne-ar fi apucat pe amândouă râsul şi se ducea naibii interviul!

Aflaţi în schimb ce înseamnă rigoarea de jurnalist, o posibilă variantă de răspuns la cine e de vină pentru „calitatea” presei de la noi şi cât de mult se dă Cristina în vânt după mondenităţi!

La final, după ce citiţi, o să vă rog să răspundeţi şi la sondaj. Nu de alta, dar cred că e un lucru de care Cristina nu e foarte conştientă, şi anume cât e de admirată şi respectată! Enjoy!

Ce era Tabu acum şapte ani şi ce este acum Tabu? (în general, în România, şi mai ales în presă)

Era una dintre cele mai citite reviste cu un grad mare de simpatie, cu un public fidel. Acum e si mai iubita, e brandul romanesc cu cea mai mare simpatie.Diferentele tin de valorile pe care le-am adaugat brandului – am taiat din feminism si am adus feminitate, am crescut partea de cultura urbana cool. Cred ca e mai cosmopolit si daca e sa ma gindesc la un cuvint care sa-l descrie, acela e “surprinzator”.

Tabu te surprinde la fiecare editie cu ceva. Editorial sau din fotografii.

În ce măsură crezi că Tabu a influenţat aceste schimbări – dacă ele există.

Cred ca a fost o oaza de bun simt jurnalistic. Nu cred ca a influentat pe cineva din presa, dar cred ca si-a gasit niste sustinatori tocmai pentru ca a fost o revista cu bun simt jurnalistic.

Dar ţie? Cum ţi-a influenţat ţieTabu… tabu-urile?

Mi-a impins limitele. In sensul ca a fost o provocare pentru mine si daca am invatat ceva, la nivel personal in acesti sase ani – dincolo de foarte multele lucruri pe care le-am invatat si perfectionat la nivel profesional – e cum sa administrezi inteligenta si creativitatea oamenilor. N-am stiut sa fac asta pina in ultimii doi ani. Cred ca mai e loc de invatat, dar simt ca am capatat un pic de intelepciune in directia asta.

Revista Tabu a făcut o sumă de lucruri năstruşnice: de la a scrie un roman colectiv, la un duş cu public în PiaţaUniversităţii, a fost prezentă la Oscar, la festivalul de la Cannes şi la alte evenimente de aceeaşi importanţă, a publicat în editorial opiniile unui gay, a făcut dosare şi pictoriale celebre, incendiare. Care dintre aceste proiecte îţi este cel mai preţios, şi de ce? (lista de proiecte e deschisă)

Acum o sa raspund cu ceva care pare PRistic: toate. Am muncit atit de mult pentru fiecare dintre ele incit toate sunt ca si copiii mei. Orgoliul meu tresalta insa la o idee in care n-a crezut nimeni la momentul respectiv, dar am facut-o in purul meu stil kamikaze cind cred in ceva: am scos brokeback mountain – nuvela – intr-o brosura cu tabu, plus un interviu cu Annie Proulx (n.a. autoarea nuvelei). A fost prima carte care s-a distribuit cu o publicatie in Romania si-mi aduc aminte ca toti spuneau “asta nu va fi impuls la vinzare, e prea intelectual”. La cinci ani distanta, daca ne uitam la chioscuri, ziarele sunt anexe la carti si da, e un impuls la vinzare.

Cum ai reuşit să îmbini atât de armonios – si cu succes! -, de-a lungul timpului, în revistă, modă, machiaj şi coafuri trendy cu articole despre autism, ştiinţă, performanţă, subiecte de care alte reviste glossy se cam feresc? Un pariu? Nebunie asumată?

Deviza mea pentru orice fac e: da-i beneficiarului cel mai bun produs pe care poti sa-l faci la momentul respectiv.

Cred ca daca omului ii dai un produs bun, chiar daca nu stia ca are nevoie de el, o sa recunoasca calitatea. Si o sa se bucure de ea.

Si articolele si pictorialele aveau, dincolo de ideea de baza, subiectul lor, un fir comun in executie: transmiteau emotii.

Apropo de asta, cum crezi că se poate rupe cercul vicios „presa oferă ce vor cititorii, cititorii consumă ceea ce li se dă”?

Cititorul o sa primeasca cu mare bucurie chiar si o poveste despre creioane daca e scrisa bine, cu suspence si deznodamint, daca autorul stie sa-si faca treaba. Nu e un cerc vicios, e o scuza pentru manageri ca sa reduca costurile fara sa-si dea seama ca, de fapt, pe termen lung,ei sunt cei care duc la distrugerea presei. Daca scadem calitatea contentului, cititorul nu va mai da bani. Daca nu va mai da bani, nu ne vom mai putea dezvolta business-urile.

In Romania presa moare din cauza managerilor care, in cele mai multe cazuri, n-au nici o legatura cu presa, n-au scris in viata lor nimic, nu stiu care e parcursul unui articol in interiorul unei redactii. Si reduc costurile aberant.

Cum ai reuşit să ai în revistă interviuri cu personalităţi atât de celebre în toată lumea, interviuri acordate Tabu şi nu din cele traduse, luate de pe agenţii? Pe care dintre aceste interviuri l-ai obţinut cel mai greu – îmi povesteşti?

M-am imprietenit cu oamenii care trebuie, agenti si publicisti. Si ne-am facut bine treaba. N-am exemple de cel mai greu sau cel mai usor obtinut, am lucruri care mi-au ramas in minte de la interviuri si care au mai degraba legatura cu senzatiile pe care mi le-au adus intilnirile cu oamenii aceia. Dar, din prima zi la Tabu, asta a fost gindul meu: sa avem interviuri cu straini facute de noi. Si pe oricine cunosteam imi puneam problema daca ar fi putut fi o treapta de urcat catre obiectivul meu cu interviurile straine.

Aniversăm – autori şi cititori – 100 de numere Tabu.Ce regreţi că nu a apărut în revistă?

N-am regrete. Mai am o lista lunga de articole care erau in lucru sau in pregatire/prospectie. Dar le voi face, pentru ca nu-mi place sa nu-mi duc visele pina la capat, mai ales cind ele depind doar de mine J

Viaţa de jurnalist la o revistă glossy pare de vis pentru orice fată. Invitaţii, petreceri, celebrităţi, mondenităţi, poate şi niscaiva mostre gratuite de cosmeticale, pe care tu le licitezi în scopuri caritabile, în fiecare an. Dar înseamnă şi un volum de lucru imens. Care sunt rigorile pe care ţi le-a impus munca la revistă – asta şi ca să spunem fetelor că, de multe ori, tu pleci de la petreceri pentru că ai deadline a doua zi…

Eu, in general, nu merg la petreceri. Stiu ca aceste petreceri sunt o cale buna de socializare, dar pentru mine e mai ok sa ies sa socializez la o cafea. In sase ani de Tabu nu cred ca am fost la 10 petreceri mondene.

Rigorile ti le faci tu, in functie de cit de mult iti respecti munca si te re spectisi pe tine. Eu ma trezesc la 6- 6.30 in fiecare dimineata, citesc ce mai e nou in presa noastra, apoi citesc site-urile de specialitate, apoi imi pregatesc lucrurile pentru ziua respectiva de munca. Cind esti manager sunt o multime de alti oameni care depind cumva de tine si ca ei sa inceapa ziua muncind, nu asteptind raspunsuri de la tine, tu trebuie sa muncesti inaintea lor :)

Editam texte dimineata si apoi pregateam raspunsuri pentru cei din departamentul de vinzari, care voiau idei de proiecte speciale.

Nu stiu sa spun daca toata lumea are programul pe care l-am avut eu, dar in medie eu am dormit 4-5 ore pe noapte. Restul timpului l-am folosit si pentru munca si pentru mine.

În fine, dacă ar fi s-o ai, acum, pe Cristina Bazavan pe coperta revistei Tabu, care ar fi conceptul pictorialului şi care ar fi „rama” interviului?

Stii ca n-as fi facut niciodata o coperta cu mine. (n.a. Ştiu. De-aici şi întrebarea! :p) Cind am citit prima data intrebarea asta, am zimbit si am zis, “ok, o sar. nu raspund la ea. Nu am ce sa caut pe coperta unei reviste”.

Dupa ce am inchis mailul si m-am apucat de alte treburi, mi-a venit raspunsul in minte. In ce pictorial m-as pune. Si-asa mi-am dat seama ca mintea mea lucra la asta, ii placuse provocarea.

Marile sperante ar fi tema si “rama” interviului (rama, adica pregatirea de la idee pina la print a unui articol, cu toata documentarea, reportingul, interviurile, scrierea si rescrierea). Cred ca ar fi surprinzator pentru public sa inteleaga cam cita munca e pentru un articol, daca vrei si poti sa-l faci la cote foarte inalte ale jurnalismului.

Asta e rama articolului pe care as face-o pentru oricare jurnalist care isi face treaba onest; pentru ca e nevoie sa se stie ca mai sunt si oameni in presa care isi fac treaba bine si au un deosebit respect pentru munca lor ♦♦♦

Şi, în fine, sondajul de care vorbeam mai sus :)