May 2

Osama, PR pentru Obama

Aproape zece ani au trecut de la atacurile teroriste din SUA pentru ca principalul vinovat să fie ucis într-o operaţiune ce a durat, din câte înţeleg, mai puţin de o oră. Sigur, e o ştire pe care nimeni nu avea cum s-o rateze, dimpreună cu speculaţiile de rigoare, că prea nu avem decât declaraţii, nu şi dovezi, şi prea l-au aruncat repede-repejor într-un mormânt acvatic.

Eu zic că Osama bin Laden e mort. Orice altă realitate, posibilitatea ca el să apară bine-mersi în viaţă cine ştie pe unde, ar fi echivala cu un dezastru pentru Casa Albă şi nimeni de acolo nu e atât de prost încât să rişte o asemenea catastrofă de imagine. Oricum nu contează foarte tare: dolarul s-a întârit un pic, preţul petrolului scade o idee. Cel mai probabil Osama bin Laden rămâne un simbol şi atât, planurile atacurilor teroriste nu vor fi nici mai multe nici mai puţine.

Practic, nu se schimbă nimic iar uciderea lui nu e vreun mare succes al americanilor, atata timp cât acţiunile lui au dus la moartea a aproape 3000 de oameni (doar in 9/11) iar lor le-a luat un deceniu să-l omoare.Totuşi, dincolo de alte consideraţii, mie mi-a atras atenţia informaţia potrivit căreia mii de americani au ieşit în stradă să se bucure, să cânte, urle şi danseze pentru că a murit Osama. Ceea ce, cu toate dramele provocate de 9/11, mi se pare cretin, mai cretin chiar şi decât bucuria românilor când a fost împuşcat Ceauşescu. Mai ales dacă citim declaraţiile elucrubante care spun că America e acum sigură sau că, ce gluma!, zece ani mai târziu am spus ultimul cuvânt! S-a făcut dreptate! Ha!

De fapt, totul e o mare “reuşită” a administraţiei Obama. Care, de altfel, a şi declarat, răspicat: “Today, at my command, the United States carried out that operation” bla bla bla

Deci PR. Deşănţat, chiar! Dar, după cum se vede treaba, la americanul de rând a prins. Nici nu era greu! Visul american începe să fie coşmar, iar americanii aveau nevoie de un superman! Dar, ştiţi, da?, băiatul în chiloţi e un personaj de ficţiune.


March 30

Cu fetele la Heineken Mansion! Ha!

I-am invidiat pe domnii bloggeri care s-au răsfăţat în Heineken Mansion, dar nici noi n-am fost mai prejos! Uite-aici:

Ei – limuzină, noi – limuzină

Ei – Heineken Mansion, noi – Heineken Mansion

Ei cameră cu bere, noi la fel!

Ei jocuri, noi la fel (aţi rătăcit un zar, bă, şi n-am putut să jucăm yams, huo!)

Ei meci de fotbal, noi meci de… cinema! Adică am văzut, la aceeaşi plasmă uriaşă, meciul filmelor româneşti la finala pentru trofeul Gopo, cu strigăte de susţinere (sau dezamăgire) cu tot! Şi am avut şi comentator, pe Cristina!

Fiindcă, da, şi noi bem bere. Care, bere, Heineken adică, merge bine, nu ştiu cum, da’ merge, cu “stick”-urile din morcovi, yummy! Şi, cel mai bine, cu distracţia! Iar toate astea se potrivesc perfect în Heineken Mansion, un spatiu dedicat, gândit în acest sens, cu cinci dormitoare tematice, în care estimez că cei care se vor număra printre câştigătorii campaniei “Fii printre stelele UEFA Champions League” nu vor dormi prea mult, fiindcă ce sens are să dormi când eşti într-un loc aşa de mişto?! Detalii despre campanie găsiţi, fireşte, pe www.heineken.ro

S-au mai jucat cu mine în această “aventură” pusă la cale de Oxygen PR (mulţumiri tizei Ruxandra Morariu): Sana, Adina, Marie JeanneJipescu (a.k.a. anurim), Maldita, Andresa, Andra, Roxana, Pietricel, Iyli, Ciupercutza, Minxieee, Raluxa şi alte doamne simpatice ale căror linkuri nu le ştiu (dar le aştept la comentarii întru completare)

PS: Sîc! :p

 


March 28

Au început înscrierile la PRbeta

Am aflat de PRbeta (12 mai 2011) acum ceva vreme, când Nebuloasa mi-a povestit de idee şi m-a întrebat dacă vreau să vin ca speaker. Care va să zică şi PR şi Timişoara. “Cum să nu?!”, am răspuns instant, fără să mă interesez măcar “cine mai vine”, fiindcă ştiu prea bine de-acum că la Timişoara nu se fac evenimente pe genunchi iar unul despre comunicarea online, despre relaţia dintre bloggeri, jurnalişti şi comunicatori e chiar foarte aşteptat la nivel regional. Şi, deci, obligă!

De altfel, aşa mi-a zis şi Nebuloasa, când am întrebat-o care sunt reacţiile la eveniment, într-o discuţie pe YM, din care spicuiesc (şi sper că o să-mi ierte indiscreţia):

N: reactiile partenerilor au fost foarte misto
N: adica ceva de genul: ce tare ca faceti asta in tara si ca va preocupati de oamenii ceilalti
N: unul din ei a zis a spus ca ceea ce nu intelege lumea este ca online-ul nu traieste doar la bucuresti
N: pentru ca, pe langa bucuresti, mai exista… toata tara

Word! Avem uneori tendinţa să ne concentrăm doar pe Capitală, şi e păcat. Clienţi, cititori, campanii, bloggeri, comunicare şi presă există şi în afara Bucureştiului, şi chiar reuşesc să atragă atenţia! Apropo, găsiţi PRbeta şi pe Facebook, dar şi pe Twitter, unde cele două organizatoare, Nebuloasa şi Cristina, vă ţin la curent nu doar cu noutăţile despre conferinţă, dar şi cu diverse resurse din domeniul comunicării.


Vorbitorii sunt toţi aşi în ceea ce fac, fie că e vorba de comunicarea pentru diverse companii şi/sau proiecte: Ana BulgărAlina Crâncău, Bogdan Theodor Olteanu sau Monica Jitariuc, comunicarea via blog (şi nu numai): Alexandru Negrea, Bobby Voicu, Raluca Popa sau Andrei Crivăț, ori comunicarea din punctul de vedere al jurnaliştilor: Cristina Bazavan, Amalia Matei sau Victor Kapra.

E aproape inutil, cred, să insist pe fiecare dintre invitaţi, sunt sigură că îi cunoaşteţi pe toţi, aşa că o să vă spun ca dacă veniţi la PRbeta aveţi nu doar ocazia să aflaţi exemple de bună practică, secrete şi faze din culisele unor campanii de comunicare, dar şi să primiţi răspunsuri la întrebările voastre legate de comunicarea 2.0 şi nu numai. De aceea, mă bucur să vă anunţ că de azi au început înscrierile la PRbeta şi că dacă faceţi acest lucru până pe 10 aprilie, aveţi parte de 20% reducere.

Şi acum o să apăs publish fiindcă probabil v-aţi dus deja să vă înscrieţi şi nu mai sunteţi atenţi! :)


March 22

Hai cu studiul în populaţie!

În PR ştii că atunci când trimiţi un comunicat e bine să ai un prilej pentru asta şi, de asemenea, că statisticile, declaraţiile şi alte resurse sunt binevenite. Chestii de bun simţ, până la urmă. Dar când exagerezi, e prostie. Azi exemplificăm AŞA NU-ul cu trei comunicate de la Live Well Products srl, trimise în două zile consecutive, unul pe 20 martie şi alte două pe 21 martie.

Primul dintre ele se intitulează, mult prea lung, “Un studiu medical de ultima ora arata ca 3 doze pe zi de min. 150 mg de Coenzima Q10 in capsule moi scade colesterolul rau (LDL) cu 12 % in doar doua saptamini“. Trec peste dezacordul flagrant (3 doze (…) scade) şi mă opresc la studiul medical de ultimă oră efectuat la Kiel, în Germania, pe 53 de bărbaţi! Cică “Suplimentele au ridicat nivelul de CoQ10 in plasma cu aproape 500% (de la 229.2+/_61,3lmol/mol la 1109,8+/_343,8 lmol/mol) si a redus nivelele de forma oxidata a CoQ10“. Întâmplător, compania are un produs cu Q10. 90 de lei cu TVA inclus. Ieftin ca braga!

Comunicatul doi zice aşa “Un studiu medical efectuat pe pacienti umani , aparut la sfirsitul anului trecut demonstreaza efectul anti inflamator al Celadrinului.” Desigur, firma are Celadrin la vânzare! Studiul, de altfel, e concludent: “Cinci din 24 de pacienti au prezentat cel putin o diferenta de 20 % in procesul general de agregare al sangelui atunci cand s-a utilizat concentratie de 5 microM de ADP“. Care va să zică, mai puţin de o cincime din subiecţi au prezentat o diferenţă de o cincime din ceva ce nu e clar explicat. E bine, bravo, continuaţi!

În fine, cel de-al treilea comunicat, trimis în aceeaşi zi, dă lovitura de graţie: “Scoala de Medicina din Pittsburg anunta ca Resveratrol 95 , antioxidant puternic , ofera protectie impotriva expunerii la radiatii nucleare“.  Faza e că studiul a fost făcut acum trei ani, pe şoareci, iar comunicatul contine traducerea unui articol din Medical News Today care face referire la faptul că resveratrolul AR PUTEA oferi protecţie împotriva radiaţilor. Desigur, firma comercializează produsul cu pricina.

E bine, fireşte, că cităm cercetări ştiinţifice ca argument pentru beneficiile aduse de produsele pe care le importăm. Mă, dar nu aşa, că ne rămân produsele în gât! Yuk!

PS adresa de contact e una de gmail! GG!


March 16

PR Forum, ediţia 2011

Zilele astea sunt la PR Forum, eveniment despre tendinţe, oportunităţi şi provocări în industria relaţiilor publice de azi. Azi Ieri s-a vorbit mult de PR şi de online, aproape un laitmotiv în cele doua discuţii la care am participat, primele doua conferinţe zilei şi, apoi, una dintre sesiunile restrânse, “Bune practici în social media”.

Cea mai bună comunicare online e offline

În prima discuţie, s-a vorbit câte ceva despre provocări şi despre unde e comunicarea acum şi mi-au plăcut mult vorbitorii care au punctat unele lucruri, chit că discuţia a fost destul de relaxată. Concluzii? După vorbă, după port. Eu am reţinut-o pe cea a lui Bobby Voicu, respectiv că onlineul înseamnă, paradoxal, offline. De altfel, pe asta au întărit-o şi cei din panelul cu social media, puţin mai târziu. Şi că nu trebuie să vă fie teamă să gândiţi out of the box (sorry, ştiu cum e asta, dar chiar n-ar fi sunat bine în română!) dar, totuşi, să aveţi alături pe cineva care cunoaşte mediul de comunicare în care intraţi, altfel s-ar putea să aveţi surprize. Neplăcute.

Tendinţe: oameni, rebeli şi un CEO carismatic

În a doua sesiune au vorbit Stephen Davies, Ioana Mănoiu şi Alan Parker despre Tendinţele anului în relaţiile publice şi comunicarea corporate. Stephen a vorbit despre două campanii care au făcut vâlvă în toată lumea, respectiv cea cu Alexandr Orlov, the meerkat, pentru compare the market – Simples!, şi cea cu The Man Your Man Could Smell Like de la Old Spice, care a devenit un viral cu adevărat impresionant şi a dublat vânzările în câteva luni! Apropo, ştiaţi că, iniţial, Old Spice a fost destinat doamnelor?

A urmat Ioana Mănoiu de la GPM, cu o prezentare foarte bine făcută şi suţinută, cu exemple, studii de caz şi câteva concluzii punctate pe ici, pe colo, despre reputaţie şi agenţii care se ocupă cu demolarea ei, despre campanii curajoase care au implicat consumatorii (Fiat Mio) sau comunităţi întregi (Levi’s). Ce nu mi-a plăcut a fost că exemplele au fost exclusiv din afară. Ştiu că nu avem bugetele uriaşe şi nici prea mulţi clienţi suficient de curajoşi, dar sunt convinsă că există şi campanii autohtone ce pot fi exemplu de bună practică.

Există, nu?

Alan Parker a vorbit de ceea ce înseamnă “rebel cu o cauză” şi despre cum comunicarea are trei repere importante: create – interact – connect. A vorbit despre oameni şi a fost singurul care a plecat de la pupitru spre sală în timpul prezentării – interact, da?

Care-i treaba cu Social Media

În fine, după pauza de masă, am participat la una dintre cele trei discuţii desfăşurate în paralel, respectiv cea despre Social Media, pe care am ales-o pentru că celelalte două, corporate şi crisis, sunt mai puţin aproape de preocupările mele actuale. Şi a fost mişto, pentru că au participat Cristina Bazavan, Sorana Savu, Cristi Dorombach şi Cristi China Birta. S-au pus multe întrebări din public şi a venit şi televiziunea să filmeze ceva pe la noi – cât de tare e să vină media tradiţională să facă material de ştiri despre online?! :) S-a discutat destul de mult despre posturile plătite – spui sau nu spui cititorilor? Spui!

După aia am plecat fiindcă aveam – încă am! – mailuri de trimis :)

Pe scurt, concluzia mea: încă suntem departe de unde ar trebui (am putea) să fim. Dar asta înseamnă şi că nu (ne permitem să) ne plafonăm. Ceea ce e bine! În orice caz, ceea ce vedeţi mai jos nu (mai) poate fi ignorat! În nici un caz!

PS Mulţumesc pentru PR Forum Cristinei şi lui Cristi dar şi a colegilor mei de la SPV Legal, care au citit wishlistul meu şi au bifat una din dorinţe :)


February 21

Grele, nene, cu euroPR-ul ăsta..

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com


February 18

The Ruxa’s Speech

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

Doamnă şi domnilor ceilalţi Câştigători,
Doamnelor şi domnilor ceilalţi şi-atât,
Domnişoarelor (pauză pentru chicotitul asistenţei),

Sunt extrem de onorată pentru distincţia pe care mi-aţi oferit-o astăzi, şi anume desemnarea #retroparty ca fiind evenimentul lunii ianuarie, asta deşi s-a desfăşurat în februarie şi se va mai vorbi despre chiar şi în martie.

Desigur, încă din fragedă onlainărie am visat că, într-o bună zi, mă voi afla pe această scenă virtuală şi voi primi un premiu la fel de virtual, oferit de membrii unei Academii care, pe vremea aia, nici măcar nu ştiau unul de celălalt. Au fost necesare multe twitturi si RT-uri ca să ducem hashtagul pe culmile lui Agregator şi să scoatem lumea la karaoke, dar am izbândit!

Doresc să dedic acest premiu tuturor chefliilor care au participat la #retroparty, dar, mai ales, lui Al Bano şi Rominei lui, dar şi lui Claudiu Ciobano (şi Alinei lui), fără de care ideea acestui film poate că n-ar fi încolţit în mintea mea.

Mulţumiri speciale Mădălinei Uceanu – coproducător, Mirunei Molodeţ şi lui Viorel Copolovici pentru coloana sonoră de execepţie, lui Rares Petrişor pentru coregrafia neasemuită – Rareş, you rule!, lui Sorin Grumăzescu pentru guest starring, Roxanei şi lui Alex Farca pentru a-şi fi jucat la perfecţie propriile roluri, domnilor BraniacRo şi Guşteru pentru imagine, echipei tehnice de la Silver Music, dar şi tuturor celorlaţi fără de care #retroparty nu ar fi avut acest uriaş succes. Am fost epici, băăăăăă!

PS că tot veni vorba de superlative… :)


February 17

Vorbe sau cuvânt?

Acum nişte ani, aveam o problemă cu a spune “Nu”. Mă încărcam ca un hamal cu bagaje emoţionale ale altora, rugăminţi şi obligaţii cu care nu eram datoare decât din pricină că nu ştiam să spun Nu. Nici acum nu am perfecţionat această decantare a ceea ce pot, ceea ce trebuie şi ceea ce vreau să duc/fac. Dar e mai bine, am învăţat că nu e chiar aşa de greu să spui Nu te supăra, dar … nu pot sau chiar Nu vreau.

Totuşi, nu mă pot autoeduca să nu ma enervez atunci când vorba spusă de alţii nu rămâne cuvânt. Ştiu, trăim într-un ritm bizar care, unora, nu le mai lasă prea mult loc de introspecţii sau păreri de rău, dar chiar şi-aşa! Cred că ar fi mai simplu pentru toată lumea dacă, odată rostite, vorbele devin cuvânt. Nu de alta, dar deja există o sumă de variabile greu de controlat. Dacă adaugăm la asta şi ceea ce înţelege fiecare prin da sau nu, unde o să ajungem?!

Hai, încearcă: da sau ba? Vezi, nu e aşa de greu! Acum respectă ce-ai spus!


February 8

Comunicatele de presă care este

Sunt abonată la site-uri din alea de comunicate de presă. Deh, tre’ să fiu la curent cu unele, cu altele, mai ales cu ce campanii se fac şi mai ales cu felul în care se comunică. Dar, vai!, treaba asta se face cu un profesionalism de râsu-plânsu, total lipsit de creativitate şi, ce-i mai rău, total lipsit de ceea ce industria înţelege prin “news-worthy”. Publicitate şi atât.

Dacă de Crăciun am fost cu toţii asasinaţi de comunicate nelipsite de Luna cadourilor şi Mos Crăciun face, Mos Crăciun drege, acum, în februarie, fireşte că imaginaţia cuconetului care scrie mostrele astea de PR la kil nu trece de “luna iubirii”. Şi uite-aşa ajung să citesc nişte formulări de te doare capul!

“Februarie, luna indragostitilor de limbi straine” – Hai, dă-o naibii! Cât de forţată poate fi o dragoste, cât de absurd să te îndrăgosteşti de o limbă, fie ea şi străină, sau mai ales de una străină! Cetăţeni, gândiţi!

Alta! Se anunţă un târg online de cadouri. Fain, frumos. Doar că în comunicat, trimis pe 7 februarie, anunţă că o să înceapă pe 1 februarie. Off with the PR’s head I say!

Să facem copii, mărgele şi mâncare! Din dragoste, normal!

Sau “Petrece Sf Valentin la Hotel Cutare si vei face un copil…..fericit” – astea cinci puncte de suspensie sunt un fel de “completaţi aici”? Deci nu doar că faci un copil dacă petreci noaptea acolo, dar faci unul fericit! Super mişto! Oare ce-or pune în apă la hotelul ăsta?!

Mai avem şi cadouri inedite pentru Sfântul Valentin. De exemplu, “un curs de mărgelit”. Un ce?! Un CURS DE MĂRGELIT! Cum, nu ştiţi ce-i aia? Poftim: “Pe parcursul a doua weekend-uri consecutive va putea invata sa creeze cele mai interesante modele de bijuterii handmade si, in plus isi va dezvolta creativitatea si indemanarea”. Domnilor, înţeleg că îndemânarea ar putea să fie un argument pro, dar nu insistaţi! :)

Sau, ca să fie treaba treabă, există, tot pentru Sfântul Vlentin, o altă sugestie de cadou: un curs de gătit! Garantat, o tigaie în cap!

Am păstrat pentru final un comunicat cu următorul titlu: “Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4″ – VelPitar ftw!