February 18

The Ruxa’s Speech

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

Doamnă şi domnilor ceilalţi Câştigători,
Doamnelor şi domnilor ceilalţi şi-atât,
Domnişoarelor (pauză pentru chicotitul asistenţei),

Sunt extrem de onorată pentru distincţia pe care mi-aţi oferit-o astăzi, şi anume desemnarea #retroparty ca fiind evenimentul lunii ianuarie, asta deşi s-a desfăşurat în februarie şi se va mai vorbi despre chiar şi în martie.

Desigur, încă din fragedă onlainărie am visat că, într-o bună zi, mă voi afla pe această scenă virtuală şi voi primi un premiu la fel de virtual, oferit de membrii unei Academii care, pe vremea aia, nici măcar nu ştiau unul de celălalt. Au fost necesare multe twitturi si RT-uri ca să ducem hashtagul pe culmile lui Agregator şi să scoatem lumea la karaoke, dar am izbândit!

Doresc să dedic acest premiu tuturor chefliilor care au participat la #retroparty, dar, mai ales, lui Al Bano şi Rominei lui, dar şi lui Claudiu Ciobano (şi Alinei lui), fără de care ideea acestui film poate că n-ar fi încolţit în mintea mea.

Mulţumiri speciale Mădălinei Uceanu – coproducător, Mirunei Molodeţ şi lui Viorel Copolovici pentru coloana sonoră de execepţie, lui Rares Petrişor pentru coregrafia neasemuită – Rareş, you rule!, lui Sorin Grumăzescu pentru guest starring, Roxanei şi lui Alex Farca pentru a-şi fi jucat la perfecţie propriile roluri, domnilor BraniacRo şi Guşteru pentru imagine, echipei tehnice de la Silver Music, dar şi tuturor celorlaţi fără de care #retroparty nu ar fi avut acest uriaş succes. Am fost epici, băăăăăă!

PS că tot veni vorba de superlative… :)


February 17

Vorbe sau cuvânt?

Acum nişte ani, aveam o problemă cu a spune “Nu”. Mă încărcam ca un hamal cu bagaje emoţionale ale altora, rugăminţi şi obligaţii cu care nu eram datoare decât din pricină că nu ştiam să spun Nu. Nici acum nu am perfecţionat această decantare a ceea ce pot, ceea ce trebuie şi ceea ce vreau să duc/fac. Dar e mai bine, am învăţat că nu e chiar aşa de greu să spui Nu te supăra, dar … nu pot sau chiar Nu vreau.

Totuşi, nu mă pot autoeduca să nu ma enervez atunci când vorba spusă de alţii nu rămâne cuvânt. Ştiu, trăim într-un ritm bizar care, unora, nu le mai lasă prea mult loc de introspecţii sau păreri de rău, dar chiar şi-aşa! Cred că ar fi mai simplu pentru toată lumea dacă, odată rostite, vorbele devin cuvânt. Nu de alta, dar deja există o sumă de variabile greu de controlat. Dacă adaugăm la asta şi ceea ce înţelege fiecare prin da sau nu, unde o să ajungem?!

Hai, încearcă: da sau ba? Vezi, nu e aşa de greu! Acum respectă ce-ai spus!


February 8

Comunicatele de presă care este

Sunt abonată la site-uri din alea de comunicate de presă. Deh, tre’ să fiu la curent cu unele, cu altele, mai ales cu ce campanii se fac şi mai ales cu felul în care se comunică. Dar, vai!, treaba asta se face cu un profesionalism de râsu-plânsu, total lipsit de creativitate şi, ce-i mai rău, total lipsit de ceea ce industria înţelege prin “news-worthy”. Publicitate şi atât.

Dacă de Crăciun am fost cu toţii asasinaţi de comunicate nelipsite de Luna cadourilor şi Mos Crăciun face, Mos Crăciun drege, acum, în februarie, fireşte că imaginaţia cuconetului care scrie mostrele astea de PR la kil nu trece de “luna iubirii”. Şi uite-aşa ajung să citesc nişte formulări de te doare capul!

“Februarie, luna indragostitilor de limbi straine” – Hai, dă-o naibii! Cât de forţată poate fi o dragoste, cât de absurd să te îndrăgosteşti de o limbă, fie ea şi străină, sau mai ales de una străină! Cetăţeni, gândiţi!

Alta! Se anunţă un târg online de cadouri. Fain, frumos. Doar că în comunicat, trimis pe 7 februarie, anunţă că o să înceapă pe 1 februarie. Off with the PR’s head I say!

Să facem copii, mărgele şi mâncare! Din dragoste, normal!

Sau “Petrece Sf Valentin la Hotel Cutare si vei face un copil…..fericit” – astea cinci puncte de suspensie sunt un fel de “completaţi aici”? Deci nu doar că faci un copil dacă petreci noaptea acolo, dar faci unul fericit! Super mişto! Oare ce-or pune în apă la hotelul ăsta?!

Mai avem şi cadouri inedite pentru Sfântul Valentin. De exemplu, “un curs de mărgelit”. Un ce?! Un CURS DE MĂRGELIT! Cum, nu ştiţi ce-i aia? Poftim: “Pe parcursul a doua weekend-uri consecutive va putea invata sa creeze cele mai interesante modele de bijuterii handmade si, in plus isi va dezvolta creativitatea si indemanarea”. Domnilor, înţeleg că îndemânarea ar putea să fie un argument pro, dar nu insistaţi! :)

Sau, ca să fie treaba treabă, există, tot pentru Sfântul Vlentin, o altă sugestie de cadou: un curs de gătit! Garantat, o tigaie în cap!

Am păstrat pentru final un comunicat cu următorul titlu: “Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4″ – VelPitar ftw!


January 25

Hostess video-chat? Nici chiar aşa!

Sunt abonată şi eu, la fel ca mulţi dintre cei pe care îi cunosc, la newsletterele site-urilor consacrate de joburi. De la unul dintre ele primesc, odată la câteva zile, câte 1-2 propuneri care sunt potrivite cu ceea ce am selectat. De la celălalt primesc zilnic alerte, cu măcar 9-10 oferte. Problema apare atunci când le parcurg..

Criteriile alese de mine sunt PR, Senior Level, cu peste 5 ani de experienţă. Bun. În alerta de azi am 41 de oferte de job. Ai zice că industria comunicării nu ştie ce-i aia criză şi se bucură de o înfloritoare efervescenţă! Greşit!

Printre joburile sugerate azi de site-ul respectiv am găsit barman, ospătar, sales la greu şi nu mai puţin de opt joburi de hostess pentru video-chat. Nu că m-ar deranja “câştigă peste 1500 de euro pe lună” – apropo, ofertele pentru joburi în PR (pe bune!) sunt pe la jumătate – dar, serios, de ce primesc oferte de hostess dacă eu am selectat al’ceva? Oare cei care postează joburile astea nu gândesc? Sau sunt aşa de multe absolvente de PR dispuse să facă “meseria” asta?!

Ştiu că am scris că, uneori, PR-ul poate fi şi gunoier, alături de multe alte ipostaze, dar nici chiar aşa!


January 14

Uneori, PR-ul poate fi şi gunoier

Daniel m-a pus să răspund la câteva întrebări despre mine şi-a scos un interviu pe care puteţi să-l citiţi aici – mulţumesc foarte mult pentru intenţie şi rezultat! Una dintre întrebări a fost “Ce este şi ce nu este un PR” şi, excluzând-o pe cea cu blogosfera, mi-a luat cel mai mult timp să răspund şi încă sunt nevoia unor precizări suplimentare (mă rog, de fapt, e un pretext, ok!), apropo de ce-am zis:

Depinzand de situaţie, poate fi multe.. Scriitor, vorbitor, consultant, strateg, organizator, fotograf, psiholog, asistent medical, trainer, uneori chiar şi gunoier sau participant la curse cu obstacole, iar lista nu e neapărat închisă. Eu, ca PR, m-am aflat în toate aceste ipostaze la un moment dat sau altul, în cadrul proiectelor de care m-am ocupat.
Nu este (sau, dacă e, nu e PR adevărat): agramat, prost, lipsit de imaginaţie, bădăran, “star”. Şi lista asta rămâne deschisă, să ştii.

Am mai spus, acum câţiva ani, că PR-ul (omul, care va să zică, nu profesia) bun trebuie să ştie a face multe pentru că are multe de făcut. Şi, adesea, nu interesează pe nimeni în detaliu cum ajungi să-ţi iasă un eveniment. “Facem să fie bine“, vorba unora (sic!), e tot ceea ce contează. Şi dacă unele dintre lucrurile pe care le-am spus în interviul făcut de Daniel sunt evidente şi n-au nevoie de explicaţii, mă gândesc că “asistent medical” şi “gunoier” poate că merită câteva precizări.

Asistent medical

Eu oricum sunt un fel de “Mama răniţilor”. Nu ştiu exact când am căpătat aceată valenţă şi nici nu mi-e clar cum, dar există, se află, se găseşte. Ce nu zic, mă rog, altfel decât printre dinţi (de data asta), e că, în timp, mi-am dezvoltat şi ample trăsături de control freak – profesional vorbind. Nu-mi place să las lucrurile la întâmplare – experienţa m-a învăţat că, dacă ceva nasol poate să se întâmple, e mai bine să am o soluţie pentru acel ceva.

Aşa că, atunci când fac un eveniment, am la mine un întreg arsenal de pastile şi chestii pentru primul ajutor iar ce nu am, improvizez. Astfel, mi s-a întâmplat să dezinfectez tăieturi chiar şi cu Magie Noire. E alcool, ce?!

Aşa ştiu sigur că nici o durere de cap sau de altele, greaţă, mâncărimi şi diverse păţanii nu stă în calea bunului mers al evenimentului de care mă ocup. Better safe than sorry, cum zice englezul! Şi, da, am făcut evenimente cu mâna ruptă sau arsă… voila poza consacrată fără crop, făcută în exerciţiul funcţiunii:

Gunoierul

Am bifat şi asta, când organizam FolkYou!, festivalul ce se întâmplă în fiecare an pe plaja din Vamă. În ciuda rugăminţilor dinspre scenă unii dintre spectatori (şi erau mii!) lăsau în urma lor pe plajă sticlele de diverse, pahare de plastic, papuci, pachete goale de ţigări, ba chiar am găsit şi un aparat foto plin cu nisip odată!

Nu doar pentru că ne-am fi luat ditai amenda de la Apele Române dacă plaja nu rămânea curată, dar şi pentru că FolkYou! e (şi) despre respect, pe la 3-4 dimineaţa, cei câţiva colegi din echipa festivalului dimpreună cu oricine se oferea voluntar (sau nu! :D), “aram” plaja înarmaţi cu saci uriaşi de gunoi, adunând mizeriile. Şi asta nu m-a făcut mai puţin director de comunicare, nici gând!

Deci PR – şi o să spun asta până mi se tocesc tastele – nu e (doar) glamour, copii! Băgaţi la cap!


January 11

Intenţia scrisorii de intenţie

Am citit azi că cei care-şi caută job sunt supăraţi că nu primesc răspunsuri de la potenţialii angajatori, atunci când trimit un CV, şi că se plâng de neprofesionalismul celor din departamentele de recrutare.

O fi şi neprofesionalism. De fapt, sigur există şi aşa ceva, am trecut prin interviuri în care a trebuit să fac eforturi susţinute ca să-mi cenzurez binemeritate ironii faţă de “specialistul HR”. Pe de altă parte, însă, primesc CV-uri nesolicitate de la diverşi absolvenţi sau chiar de la persoane cu ceva experienţă. Sunt destul de puţine încât să le răspund “Mulţumesc. Nu există nici un job disponibil acum. Când o să fie…”. Uneori o fac, uneori nu.

Motivele pentru care nu o fac sunt multe şi, dacă nu primiţi nici un răspuns, luaţi în considerare următoarele aspecte, înainte să criticaţi destinatarul CV-ului şi/sau scrisorii. Sau, şi mai rău, să-i trimiteţi un mail acuzator.

– jobul pentru care aplicaţi nu are legătură cu ce e în CV ca pregătire şi/sau experienţă şi nici scrisoarea de intenţie nu mă lămureşte cum că visul vostru ar fi să deveniţi PRi după cinci ani de condus TIR-uri.

– scrisoarea de intenţie e Copy/Paste şi îmi este clar că e aceeaşi indiferent pentru ce job aplicaţi. Nu e bine. Scrisoarea trebuie să mi se adreseze mie, să mă convingă pe mine. Şi o să mă prind dacă nu e aşa.

– scrisoarea de intenţie şi/sau CV-ul au greşeli, fie de redactare, fie de topică ori gramatică. Poate că pentru aprozarul din colţ e irelevantă scrierea perfectă. Pentru un job de PR, însă, nu e, ba chiar dimpotrivă. Se punctează.

Şi, pentru că veni vorba, încercaţi să faceţi din scrisoarea aia ceva mai mult decât un preambul la CV: “Bună ziua, vă trimit ataşat CV-ul meu”. Serioos?! Pe viitor e bine să ştiţi că la primirea unui email cu ataşament ne apare ceva ca o agrafă de birou. A fost greu, dar ne-am prins, în timp, de semnificaţia acelui simbol.

Cum ziceam, eu primesc (doar) câteva CV-uri pe săptămână. E, imaginaţi-vă ce înseamnă să primeşti sute, aşa cum se întâmplă cu cineva dintr-un departament de HR, mai ales dacă respectiva companie are unul sau mai multe posturi libere anunţate. Multe primite, puţine alese. Şi dacă voi nu faceţi nici un efort când aplicaţi pentru un job, de ce v-ar trata potenţialii angajatori cu bunăvoinţă? Aham. N-au nici un motiv.


January 3

Văleu, brânza are mucegai! :)

Aşa, de început de an, Chinezu execută o piezişă cu bătaie pe şaua cui vrea să priceapă – bine!, şi cui nu – iarăşi bine! Eu, una, încă zâmbesc când mă gândesc la mine ca blogger, uite: LOL, deşi, după prima lună de printre rânduri (sau pr între rânduri, cum vreţi), aş zice că StatPress nu-mi arată lucruri taman descurajatoare. Dar nu despre asta e vorba şi, oricum, mai e mult până departe. Care, departe, nici eu nu prea ştiu clar unde şi ce e, şi uite d-aia pun întrebări!

Articolul chinzesc de care zic îmi ridică unele semne de întrebare, mai degrabă ca PR, decât ca, LOL, blogger. Respectiv, de ce e musai ca un post ce prezintă un produs/serviciu/whatever să coste? Şi, dacă nu e musai, de ce discuţia se referă la costuri per post nu la relevanţă?

Ca PR ştiu că sunt clienţi care au lucruri de comunicat, lucruri utile, lucruri mişto, nu lăbăreli despre “cât de absolut de geniali suntem noi şi serviciile noastre şi voi tre’ să scrieţi despre asta că e de interes” – în ce măsură aceste demersuri de PR necesită bugete pentru apariţia unor articole pe bloguri?

Fiindcă dacă bugetul e condiţia, înseamnă că pot să mă duc la culcare şi mâine dimineaţă să iau în calcul alt job. Nu există mereu bugete, ştiţi şi voi asta. Dar chiar şi fără buget, unele lucruri sunt news worthy sau merită menţionate pentru că sunt de interes. Sau haioase. Sau inedite. Sau pur şi simplu mişto. Sau… în fine, aţi prins ideea. Şi, Cristi, nu pun întrebarea asta neapărat pentru mine, ştiu că eu sunt… punct eu :), dar alţi PR-i poate vor să ştie şi să înţeleagă dacă-şi pun mai întâi problema conţinutului  sau a bugetului comunicării lor.

Şi acum, apropo şi de discuţia bloggeri vs. jurnalişti, dacă telemeaua pute dar postul e pre-plătit, cum se procedează? Se scrie sau nu? Şi cum? Sau, invers, dacă telemeaua e bună, dar postul nu e plătit, de asemenea, cum se procedează? Se scrie sau nu?

Mulţumesc anticipat pentru lămuriri :D

PS Surprinzător (sau nu), ca PR, eu aş prefera să se scrie că pute, tocmai ca să am ocazia de a spune că, de fapt, e vorba de blue cheese şi cu cât pute mai nasol cu atât e mai gustoasă! :D


December 29

Despre PR, cu veveriţa şi şobolanul

Am citit ieri, în The Economist, un articol care m-a făcut să zâmbesc. Rise of the image man vorbeşte despre începuturile industriei, despre Ivy Lee şi Edward Bernays, despre etica şi scopurile PR-ului.

E drept, de la cei doi pionieri şi până azi, s-au schimbat extrem de multe în termeni de canale şi mijloace de comunicare, dar esenţa a rămas, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: manipulare, iar cei de la The Economist o spun pe şleau. Altfel, ştim cu toţii diferenţa între veveriţă şi şobolan, nu? Exact! Prima şi-a angajat PR… *

Mulţi au comentat cum că informarea corectă nu e manipulare. E şi ăsta un punct de vedere articulat, replica industriei la un articol considerat (pe drept, niţel cam) short-sighted, dar e suficient să arunci o privire pe oricare dintre site-urile dedicate comunicatelor de presă de pe la noi ca să vezi că mulţi, prea mulţi, încă iau în calcul PR-ul doar ca pe un fel de advertising moka, nu ca parte a strategiei de construcţie a unei imagini publice.

Context în care n-aş putea să fiu mai încântată de provocarea pe care o aduce accesul din ce în ce mai larg al publicului la internet. Una e să “convingi” câteva ziare şi televiziuni să difuzeze info despre clientul / business-ul tău şi alta e să convingi milioane de consumatori, unul câte unul. De-asta zic, se anunţă vremuri interesante şi, cu toată onestitatea, sper că vor rămâne mai puţini “specialişti” în picioare. Sau vor fi învăţat, naibii, câteva lucruri de bază, cum ar fi gramatica sau topica sau scrierea corectă şi completă a cuvintelor pe care le folosesc. Deşi, dacă participă la cursuri comunicate în felul ăsta, sunt slabe speranţe…

* Adevarat. Dar ulterior şobolanul s-a repliat şi-a pus-o de un film cu super încasări, mwahahahahaha!
Beat that, squirrel!

Nu încercaţi aşa ceva acasă :D