March 22

Hai cu studiul în populaţie!

În PR ştii că atunci când trimiţi un comunicat e bine să ai un prilej pentru asta şi, de asemenea, că statisticile, declaraţiile şi alte resurse sunt binevenite. Chestii de bun simţ, până la urmă. Dar când exagerezi, e prostie. Azi exemplificăm AŞA NU-ul cu trei comunicate de la Live Well Products srl, trimise în două zile consecutive, unul pe 20 martie şi alte două pe 21 martie.

Primul dintre ele se intitulează, mult prea lung, “Un studiu medical de ultima ora arata ca 3 doze pe zi de min. 150 mg de Coenzima Q10 in capsule moi scade colesterolul rau (LDL) cu 12 % in doar doua saptamini“. Trec peste dezacordul flagrant (3 doze (…) scade) şi mă opresc la studiul medical de ultimă oră efectuat la Kiel, în Germania, pe 53 de bărbaţi! Cică “Suplimentele au ridicat nivelul de CoQ10 in plasma cu aproape 500% (de la 229.2+/_61,3lmol/mol la 1109,8+/_343,8 lmol/mol) si a redus nivelele de forma oxidata a CoQ10“. Întâmplător, compania are un produs cu Q10. 90 de lei cu TVA inclus. Ieftin ca braga!

Comunicatul doi zice aşa “Un studiu medical efectuat pe pacienti umani , aparut la sfirsitul anului trecut demonstreaza efectul anti inflamator al Celadrinului.” Desigur, firma are Celadrin la vânzare! Studiul, de altfel, e concludent: “Cinci din 24 de pacienti au prezentat cel putin o diferenta de 20 % in procesul general de agregare al sangelui atunci cand s-a utilizat concentratie de 5 microM de ADP“. Care va să zică, mai puţin de o cincime din subiecţi au prezentat o diferenţă de o cincime din ceva ce nu e clar explicat. E bine, bravo, continuaţi!

În fine, cel de-al treilea comunicat, trimis în aceeaşi zi, dă lovitura de graţie: “Scoala de Medicina din Pittsburg anunta ca Resveratrol 95 , antioxidant puternic , ofera protectie impotriva expunerii la radiatii nucleare“.  Faza e că studiul a fost făcut acum trei ani, pe şoareci, iar comunicatul contine traducerea unui articol din Medical News Today care face referire la faptul că resveratrolul AR PUTEA oferi protecţie împotriva radiaţilor. Desigur, firma comercializează produsul cu pricina.

E bine, fireşte, că cităm cercetări ştiinţifice ca argument pentru beneficiile aduse de produsele pe care le importăm. Mă, dar nu aşa, că ne rămân produsele în gât! Yuk!

PS adresa de contact e una de gmail! GG!


March 16

PR Forum, ediţia 2011

Zilele astea sunt la PR Forum, eveniment despre tendinţe, oportunităţi şi provocări în industria relaţiilor publice de azi. Azi Ieri s-a vorbit mult de PR şi de online, aproape un laitmotiv în cele doua discuţii la care am participat, primele doua conferinţe zilei şi, apoi, una dintre sesiunile restrânse, “Bune practici în social media”.

Cea mai bună comunicare online e offline

În prima discuţie, s-a vorbit câte ceva despre provocări şi despre unde e comunicarea acum şi mi-au plăcut mult vorbitorii care au punctat unele lucruri, chit că discuţia a fost destul de relaxată. Concluzii? După vorbă, după port. Eu am reţinut-o pe cea a lui Bobby Voicu, respectiv că onlineul înseamnă, paradoxal, offline. De altfel, pe asta au întărit-o şi cei din panelul cu social media, puţin mai târziu. Şi că nu trebuie să vă fie teamă să gândiţi out of the box (sorry, ştiu cum e asta, dar chiar n-ar fi sunat bine în română!) dar, totuşi, să aveţi alături pe cineva care cunoaşte mediul de comunicare în care intraţi, altfel s-ar putea să aveţi surprize. Neplăcute.

Tendinţe: oameni, rebeli şi un CEO carismatic

În a doua sesiune au vorbit Stephen Davies, Ioana Mănoiu şi Alan Parker despre Tendinţele anului în relaţiile publice şi comunicarea corporate. Stephen a vorbit despre două campanii care au făcut vâlvă în toată lumea, respectiv cea cu Alexandr Orlov, the meerkat, pentru compare the market – Simples!, şi cea cu The Man Your Man Could Smell Like de la Old Spice, care a devenit un viral cu adevărat impresionant şi a dublat vânzările în câteva luni! Apropo, ştiaţi că, iniţial, Old Spice a fost destinat doamnelor?

A urmat Ioana Mănoiu de la GPM, cu o prezentare foarte bine făcută şi suţinută, cu exemple, studii de caz şi câteva concluzii punctate pe ici, pe colo, despre reputaţie şi agenţii care se ocupă cu demolarea ei, despre campanii curajoase care au implicat consumatorii (Fiat Mio) sau comunităţi întregi (Levi’s). Ce nu mi-a plăcut a fost că exemplele au fost exclusiv din afară. Ştiu că nu avem bugetele uriaşe şi nici prea mulţi clienţi suficient de curajoşi, dar sunt convinsă că există şi campanii autohtone ce pot fi exemplu de bună practică.

Există, nu?

Alan Parker a vorbit de ceea ce înseamnă “rebel cu o cauză” şi despre cum comunicarea are trei repere importante: create – interact – connect. A vorbit despre oameni şi a fost singurul care a plecat de la pupitru spre sală în timpul prezentării – interact, da?

Care-i treaba cu Social Media

În fine, după pauza de masă, am participat la una dintre cele trei discuţii desfăşurate în paralel, respectiv cea despre Social Media, pe care am ales-o pentru că celelalte două, corporate şi crisis, sunt mai puţin aproape de preocupările mele actuale. Şi a fost mişto, pentru că au participat Cristina Bazavan, Sorana Savu, Cristi Dorombach şi Cristi China Birta. S-au pus multe întrebări din public şi a venit şi televiziunea să filmeze ceva pe la noi – cât de tare e să vină media tradiţională să facă material de ştiri despre online?! :) S-a discutat destul de mult despre posturile plătite – spui sau nu spui cititorilor? Spui!

După aia am plecat fiindcă aveam – încă am! – mailuri de trimis :)

Pe scurt, concluzia mea: încă suntem departe de unde ar trebui (am putea) să fim. Dar asta înseamnă şi că nu (ne permitem să) ne plafonăm. Ceea ce e bine! În orice caz, ceea ce vedeţi mai jos nu (mai) poate fi ignorat! În nici un caz!

PS Mulţumesc pentru PR Forum Cristinei şi lui Cristi dar şi a colegilor mei de la SPV Legal, care au citit wishlistul meu şi au bifat una din dorinţe :)


February 21

Grele, nene, cu euroPR-ul ăsta..

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com


February 18

The Ruxa’s Speech

Stimaţi membri ai Academiei DreamTeamRo:
Chinezu, Claudiu, Make, Nicu, Ştefan şi Vlad,

Doamnă şi domnilor ceilalţi Câştigători,
Doamnelor şi domnilor ceilalţi şi-atât,
Domnişoarelor (pauză pentru chicotitul asistenţei),

Sunt extrem de onorată pentru distincţia pe care mi-aţi oferit-o astăzi, şi anume desemnarea #retroparty ca fiind evenimentul lunii ianuarie, asta deşi s-a desfăşurat în februarie şi se va mai vorbi despre chiar şi în martie.

Desigur, încă din fragedă onlainărie am visat că, într-o bună zi, mă voi afla pe această scenă virtuală şi voi primi un premiu la fel de virtual, oferit de membrii unei Academii care, pe vremea aia, nici măcar nu ştiau unul de celălalt. Au fost necesare multe twitturi si RT-uri ca să ducem hashtagul pe culmile lui Agregator şi să scoatem lumea la karaoke, dar am izbândit!

Doresc să dedic acest premiu tuturor chefliilor care au participat la #retroparty, dar, mai ales, lui Al Bano şi Rominei lui, dar şi lui Claudiu Ciobano (şi Alinei lui), fără de care ideea acestui film poate că n-ar fi încolţit în mintea mea.

Mulţumiri speciale Mădălinei Uceanu – coproducător, Mirunei Molodeţ şi lui Viorel Copolovici pentru coloana sonoră de execepţie, lui Rares Petrişor pentru coregrafia neasemuită – Rareş, you rule!, lui Sorin Grumăzescu pentru guest starring, Roxanei şi lui Alex Farca pentru a-şi fi jucat la perfecţie propriile roluri, domnilor BraniacRo şi Guşteru pentru imagine, echipei tehnice de la Silver Music, dar şi tuturor celorlaţi fără de care #retroparty nu ar fi avut acest uriaş succes. Am fost epici, băăăăăă!

PS că tot veni vorba de superlative… :)


February 17

Vorbe sau cuvânt?

Acum nişte ani, aveam o problemă cu a spune “Nu”. Mă încărcam ca un hamal cu bagaje emoţionale ale altora, rugăminţi şi obligaţii cu care nu eram datoare decât din pricină că nu ştiam să spun Nu. Nici acum nu am perfecţionat această decantare a ceea ce pot, ceea ce trebuie şi ceea ce vreau să duc/fac. Dar e mai bine, am învăţat că nu e chiar aşa de greu să spui Nu te supăra, dar … nu pot sau chiar Nu vreau.

Totuşi, nu mă pot autoeduca să nu ma enervez atunci când vorba spusă de alţii nu rămâne cuvânt. Ştiu, trăim într-un ritm bizar care, unora, nu le mai lasă prea mult loc de introspecţii sau păreri de rău, dar chiar şi-aşa! Cred că ar fi mai simplu pentru toată lumea dacă, odată rostite, vorbele devin cuvânt. Nu de alta, dar deja există o sumă de variabile greu de controlat. Dacă adaugăm la asta şi ceea ce înţelege fiecare prin da sau nu, unde o să ajungem?!

Hai, încearcă: da sau ba? Vezi, nu e aşa de greu! Acum respectă ce-ai spus!


February 8

Comunicatele de presă care este

Sunt abonată la site-uri din alea de comunicate de presă. Deh, tre’ să fiu la curent cu unele, cu altele, mai ales cu ce campanii se fac şi mai ales cu felul în care se comunică. Dar, vai!, treaba asta se face cu un profesionalism de râsu-plânsu, total lipsit de creativitate şi, ce-i mai rău, total lipsit de ceea ce industria înţelege prin “news-worthy”. Publicitate şi atât.

Dacă de Crăciun am fost cu toţii asasinaţi de comunicate nelipsite de Luna cadourilor şi Mos Crăciun face, Mos Crăciun drege, acum, în februarie, fireşte că imaginaţia cuconetului care scrie mostrele astea de PR la kil nu trece de “luna iubirii”. Şi uite-aşa ajung să citesc nişte formulări de te doare capul!

“Februarie, luna indragostitilor de limbi straine” – Hai, dă-o naibii! Cât de forţată poate fi o dragoste, cât de absurd să te îndrăgosteşti de o limbă, fie ea şi străină, sau mai ales de una străină! Cetăţeni, gândiţi!

Alta! Se anunţă un târg online de cadouri. Fain, frumos. Doar că în comunicat, trimis pe 7 februarie, anunţă că o să înceapă pe 1 februarie. Off with the PR’s head I say!

Să facem copii, mărgele şi mâncare! Din dragoste, normal!

Sau “Petrece Sf Valentin la Hotel Cutare si vei face un copil…..fericit” – astea cinci puncte de suspensie sunt un fel de “completaţi aici”? Deci nu doar că faci un copil dacă petreci noaptea acolo, dar faci unul fericit! Super mişto! Oare ce-or pune în apă la hotelul ăsta?!

Mai avem şi cadouri inedite pentru Sfântul Valentin. De exemplu, “un curs de mărgelit”. Un ce?! Un CURS DE MĂRGELIT! Cum, nu ştiţi ce-i aia? Poftim: “Pe parcursul a doua weekend-uri consecutive va putea invata sa creeze cele mai interesante modele de bijuterii handmade si, in plus isi va dezvolta creativitatea si indemanarea”. Domnilor, înţeleg că îndemânarea ar putea să fie un argument pro, dar nu insistaţi! :)

Sau, ca să fie treaba treabă, există, tot pentru Sfântul Vlentin, o altă sugestie de cadou: un curs de gătit! Garantat, o tigaie în cap!

Am păstrat pentru final un comunicat cu următorul titlu: “Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4″ – VelPitar ftw!


January 25

Hostess video-chat? Nici chiar aşa!

Sunt abonată şi eu, la fel ca mulţi dintre cei pe care îi cunosc, la newsletterele site-urilor consacrate de joburi. De la unul dintre ele primesc, odată la câteva zile, câte 1-2 propuneri care sunt potrivite cu ceea ce am selectat. De la celălalt primesc zilnic alerte, cu măcar 9-10 oferte. Problema apare atunci când le parcurg..

Criteriile alese de mine sunt PR, Senior Level, cu peste 5 ani de experienţă. Bun. În alerta de azi am 41 de oferte de job. Ai zice că industria comunicării nu ştie ce-i aia criză şi se bucură de o înfloritoare efervescenţă! Greşit!

Printre joburile sugerate azi de site-ul respectiv am găsit barman, ospătar, sales la greu şi nu mai puţin de opt joburi de hostess pentru video-chat. Nu că m-ar deranja “câştigă peste 1500 de euro pe lună” – apropo, ofertele pentru joburi în PR (pe bune!) sunt pe la jumătate – dar, serios, de ce primesc oferte de hostess dacă eu am selectat al’ceva? Oare cei care postează joburile astea nu gândesc? Sau sunt aşa de multe absolvente de PR dispuse să facă “meseria” asta?!

Ştiu că am scris că, uneori, PR-ul poate fi şi gunoier, alături de multe alte ipostaze, dar nici chiar aşa!


January 14

Uneori, PR-ul poate fi şi gunoier

Daniel m-a pus să răspund la câteva întrebări despre mine şi-a scos un interviu pe care puteţi să-l citiţi aici – mulţumesc foarte mult pentru intenţie şi rezultat! Una dintre întrebări a fost “Ce este şi ce nu este un PR” şi, excluzând-o pe cea cu blogosfera, mi-a luat cel mai mult timp să răspund şi încă sunt nevoia unor precizări suplimentare (mă rog, de fapt, e un pretext, ok!), apropo de ce-am zis:

Depinzand de situaţie, poate fi multe.. Scriitor, vorbitor, consultant, strateg, organizator, fotograf, psiholog, asistent medical, trainer, uneori chiar şi gunoier sau participant la curse cu obstacole, iar lista nu e neapărat închisă. Eu, ca PR, m-am aflat în toate aceste ipostaze la un moment dat sau altul, în cadrul proiectelor de care m-am ocupat.
Nu este (sau, dacă e, nu e PR adevărat): agramat, prost, lipsit de imaginaţie, bădăran, “star”. Şi lista asta rămâne deschisă, să ştii.

Am mai spus, acum câţiva ani, că PR-ul (omul, care va să zică, nu profesia) bun trebuie să ştie a face multe pentru că are multe de făcut. Şi, adesea, nu interesează pe nimeni în detaliu cum ajungi să-ţi iasă un eveniment. “Facem să fie bine“, vorba unora (sic!), e tot ceea ce contează. Şi dacă unele dintre lucrurile pe care le-am spus în interviul făcut de Daniel sunt evidente şi n-au nevoie de explicaţii, mă gândesc că “asistent medical” şi “gunoier” poate că merită câteva precizări.

Asistent medical

Eu oricum sunt un fel de “Mama răniţilor”. Nu ştiu exact când am căpătat aceată valenţă şi nici nu mi-e clar cum, dar există, se află, se găseşte. Ce nu zic, mă rog, altfel decât printre dinţi (de data asta), e că, în timp, mi-am dezvoltat şi ample trăsături de control freak – profesional vorbind. Nu-mi place să las lucrurile la întâmplare – experienţa m-a învăţat că, dacă ceva nasol poate să se întâmple, e mai bine să am o soluţie pentru acel ceva.

Aşa că, atunci când fac un eveniment, am la mine un întreg arsenal de pastile şi chestii pentru primul ajutor iar ce nu am, improvizez. Astfel, mi s-a întâmplat să dezinfectez tăieturi chiar şi cu Magie Noire. E alcool, ce?!

Aşa ştiu sigur că nici o durere de cap sau de altele, greaţă, mâncărimi şi diverse păţanii nu stă în calea bunului mers al evenimentului de care mă ocup. Better safe than sorry, cum zice englezul! Şi, da, am făcut evenimente cu mâna ruptă sau arsă… voila poza consacrată fără crop, făcută în exerciţiul funcţiunii:

Gunoierul

Am bifat şi asta, când organizam FolkYou!, festivalul ce se întâmplă în fiecare an pe plaja din Vamă. În ciuda rugăminţilor dinspre scenă unii dintre spectatori (şi erau mii!) lăsau în urma lor pe plajă sticlele de diverse, pahare de plastic, papuci, pachete goale de ţigări, ba chiar am găsit şi un aparat foto plin cu nisip odată!

Nu doar pentru că ne-am fi luat ditai amenda de la Apele Române dacă plaja nu rămânea curată, dar şi pentru că FolkYou! e (şi) despre respect, pe la 3-4 dimineaţa, cei câţiva colegi din echipa festivalului dimpreună cu oricine se oferea voluntar (sau nu! :D), “aram” plaja înarmaţi cu saci uriaşi de gunoi, adunând mizeriile. Şi asta nu m-a făcut mai puţin director de comunicare, nici gând!

Deci PR – şi o să spun asta până mi se tocesc tastele – nu e (doar) glamour, copii! Băgaţi la cap!


January 11

Intenţia scrisorii de intenţie

Am citit azi că cei care-şi caută job sunt supăraţi că nu primesc răspunsuri de la potenţialii angajatori, atunci când trimit un CV, şi că se plâng de neprofesionalismul celor din departamentele de recrutare.

O fi şi neprofesionalism. De fapt, sigur există şi aşa ceva, am trecut prin interviuri în care a trebuit să fac eforturi susţinute ca să-mi cenzurez binemeritate ironii faţă de “specialistul HR”. Pe de altă parte, însă, primesc CV-uri nesolicitate de la diverşi absolvenţi sau chiar de la persoane cu ceva experienţă. Sunt destul de puţine încât să le răspund “Mulţumesc. Nu există nici un job disponibil acum. Când o să fie…”. Uneori o fac, uneori nu.

Motivele pentru care nu o fac sunt multe şi, dacă nu primiţi nici un răspuns, luaţi în considerare următoarele aspecte, înainte să criticaţi destinatarul CV-ului şi/sau scrisorii. Sau, şi mai rău, să-i trimiteţi un mail acuzator.

– jobul pentru care aplicaţi nu are legătură cu ce e în CV ca pregătire şi/sau experienţă şi nici scrisoarea de intenţie nu mă lămureşte cum că visul vostru ar fi să deveniţi PRi după cinci ani de condus TIR-uri.

– scrisoarea de intenţie e Copy/Paste şi îmi este clar că e aceeaşi indiferent pentru ce job aplicaţi. Nu e bine. Scrisoarea trebuie să mi se adreseze mie, să mă convingă pe mine. Şi o să mă prind dacă nu e aşa.

– scrisoarea de intenţie şi/sau CV-ul au greşeli, fie de redactare, fie de topică ori gramatică. Poate că pentru aprozarul din colţ e irelevantă scrierea perfectă. Pentru un job de PR, însă, nu e, ba chiar dimpotrivă. Se punctează.

Şi, pentru că veni vorba, încercaţi să faceţi din scrisoarea aia ceva mai mult decât un preambul la CV: “Bună ziua, vă trimit ataşat CV-ul meu”. Serioos?! Pe viitor e bine să ştiţi că la primirea unui email cu ataşament ne apare ceva ca o agrafă de birou. A fost greu, dar ne-am prins, în timp, de semnificaţia acelui simbol.

Cum ziceam, eu primesc (doar) câteva CV-uri pe săptămână. E, imaginaţi-vă ce înseamnă să primeşti sute, aşa cum se întâmplă cu cineva dintr-un departament de HR, mai ales dacă respectiva companie are unul sau mai multe posturi libere anunţate. Multe primite, puţine alese. Şi dacă voi nu faceţi nici un efort când aplicaţi pentru un job, de ce v-ar trata potenţialii angajatori cu bunăvoinţă? Aham. N-au nici un motiv.