April 4

Sănătatea: sistemul vs. pacienţii

Am ascultat mai devreme intervenţia ministrului sănătăţii la Europa FM, intervievat (cam prea agresiv) de Elena Vijulie. Situaţia de la Caritas a atras tunetele şi fulgerele opiniei publice şi ale presei. Dar ministrul a explicat clar: trei din cele patru clădiri ale Caritasului trebuie retrocedate proprietarilor, iar anunţul privind încetarea finanţării spitalului (unul din cele 67 de spitale ce urmează să se închidă), ce urma să survină pe 1 aprilie, a fost trimis către spital în ianuarie! În ianuarie!!!

Deci personalul medical de la Caritas ştia foarte bine că la 1 aprilie se închide spitalul. Şi totuşi au continuat să facă internări. Fireşte, acum e vina ministrului că, odată respectat ordinul, o parte din pacieni au trebuit mutaţi cu targa sau cu incubatorul! Pentru că au fost internaţi într-un spital care se închidea, de către nişte medici care ştiau că spitalul se va închide. Şi toată lumea l-a făcut criminal pe ministru! Nu e ceva greşit în “poza” asta?!

Multe din aceste spitale sunt vai de capul lor. Au datorii uriaşe, lipsa de materiale medicale şi de personal calificat. În multe dintre ele sunt internaţi pacienţi care nu necesită asistenţă medicală super specializată ci doar îngrijire. Da, una peste alta, sunt o pierdere de bani.

În altă ordine de idei, noi nu avem educaţia prevenirii bolilor. Nu pricepem să ne facem , regulat, câte un control, câte un set de analize – gratuite, de altfel, cele mai multe dintre alea de bază. Nu ştim să respectăm paşii unui control medical: medic de familie – medic specialist – spital. Nu, noi aşteptăm până e prea târziu pentru o asistenţă primară şi ajungem sau ne ducem direct la spital. Ceea ce implică alte costuri pentru sistem. Nu i se pare nimănui aiurea să plătească ITP-ul pentru maşină, schimb de ulei şi alte lucruri, însă când vine vorba de propriul organism, poate şi pentru că nu primim amendă dacă chiulim la control, nu ne ducem.

Departe de mine ideea că sistemul sanitar autohton ar fi în regulă. Dar, îmi pare său s-o spun, nici noi, beneficiarii, nu ne îngrijim de sănătatea noastră cu mult mai mult decât o fac onor guvernanţii!


March 28

Eu pe ăsta l-aş condamna pe viaţă!

Nicolae Niţu e un român care şi-a găsit de lucru în Marea Britanie. La un circ, na, fiindcă ştiţi voi, ne pricepem bine la pâine şi la… exact! Primea 8000 de lire pe an ca s-o îngrijească pe Anne, femela elefant de 59 de ani, prea bătrână să mai fie chinuită în arenă, dar la care proprietarul ei şi al circului nu dorea să renunţe, scrie azi Daily Mail. E deja al doilea pe tema asta, primul a apărut sâmbătă şi are deja peste 320 de comentarii şi 10.000 de recomandari pe FB.

Cum felul în care era îngrijită Anne a ridicat nişte semne de întrebare unei organizaţii de protecţie a animalelor, o cameră ascunsă a fost montată şi iată ce s-a înregistrat (imaginile sunt foarte dure – eu nu am putut să privesc totul):

Dacă nu v-aţi uitat, e vorba de nu mai puţin de 48 de lovituri serioase, cu picioarele, c-o furcă, cu coada furcii, lovituri dure, nu mângâieri, în vreme ce bietul animal era legat cu lanţul pentru ca să nu se poată feri sau apăra. Cum să faci, mă, aşa ceva? Cum?! Ce fel de om e ăsta?! Şi cam ce pedeapsă ar trebui să primească?! Un tratament similar ar fi, oare, suficient?

Da, proprietarul a zis că-l concediază, da, se fac demersuri pentru ca circul să fie acuzat de tratament rău aplicat animalelor, iar Anne, care suferă şi de artrită, transportată într-o rezervaţie pentru a-şi trăi puţinii ani rămaşi în compania semenilor ei, animalele. Care, culmea, o vor trata mai bine decât oamenii. Iar pe animalul de român l-aş condamna, pe viaţă, să lucreze la zoo, sub supraveghere, şi să strângă rahatul din cuşti. 12 ore pe zi! Şi să doarmă în cuşcă cu nişte feline mari îmbrăcat în cotlet!

Ce m-a surprins încă şi mai neplăcut, însă, a fost declaraţia unui specialist în comportamentul animalelor, care spune că faza e regretabilă, însă nu şi neaşteptată, pentru că cea mai potrivită metodă de dresură pentru elefanţi e… bătaia! dică, vezi dragă Doamne, un fel de “scopul scuză mijlocele”. Motiv pentru care, îmi dau cuvântul, nu mai calc în viaţa mea la circ dacă programul presupune dresură.

Şi mai e ceva. În total, cele două articole au  deja peste 11400 de recomandări pe FB şi vreo 500 şi ceva de comentarii. Adică toată istoria a provocat ceva reacţii. Desigur, nici una pozitivă faţă de români sau România… Poate că ar fi de bun simţ să postăm, la comentarii, scuze în numele animalului de român.Ştiu că eu am să fac asta şi m-aş bucura – cât permite situaţia – dacă şi alţii ar proceda la fel.


March 22

Apocalipsa după ştiri: Iri, Moni, Pepe, Oana şi Luna!

Când s-a produs cutremurul din Japonia eram prin ţară, încercând să (re) descopăr lucruri şi locuri frumoase. Ca fost externist, dar nu numai, am stors şi ultimele picături de internet, ca să pot afla ştiri din zonă, iar când am dat, în fine, de un TV, în celălalt salon al restaurantului în care ne-am oprit să mâncăm, am zăbovit des în faţa lui, în ciuda faptul că stăteam cam în mijlocul drumului.

Adrenalina unui breaking news nu se compară cu nimic din ce-am trăit, la fel şi satisfacţia că te-au citit/văzut/ascultat mai mulţi. Şi, bineînţeles, mândria lui “am dat-o primul”. Deci înţeleg frenezia unei redacţii de ştiri, aşa că pot să judec drept când spun că folosirea, chiar şi în contextul tragediei nipone, a cuvântului Apocalipsă (şi sinonime), e aberantă din toate punctele de vedere. Dar, în primul rând, din cel al responsabilităţii în faţa celor care citesc/privesc/ascultă.

Şi pentru că, de fapt, cladirile japoneze au rezistat bine la seism, pentru că tsunami-ul n-a reuşit să îndoaie determinarea niponilor de a continua şi de a răzbi aceste încercări, şi nici centrala aia nucleară n-a avut bunul simţ să explodeze corespunzător, a apărut chestia asta cu luna. Pardon, cu super luna! Vă rog, urmăriţi ştirea comentată de mai jos:

Că, vezi Doamne, luna e de vină pentru toate nenorocirile! “Blame it the Moon”, strigă isteric toată lumea!

Şi mai ce?! Şi asta (are zece minute, dar merită să aveţi un pic de răbdare):

 

Serios, dacă mai aud apocalipsă, cred că o să devin mai violentă ca un tsunami! Dă-o dracu’ de treabă! Oana, Pepe, Monica, Irinel şi Luna! Halal agendă publică! Doamna Tatoiu, cum comentaţi?!


February 25

Şcoala media de la Intact: n-ai cu cine!

“Imaginile sunt cel puţin spectaculoase: un pompier stă pe acoperiş cu un târnăcop” – ăsta e comentariul pe care l-am auzit – acum câteva secunde, live, pe Antena 3, care a făcut şi transmite breaking news cu incendiul unei biserici din Grădiştea, judeţul Ilfov.

OK, arde o biserică. Naşpa, ce să zic. E şi un rănit. Nasol, îmi pare rău, sper să se facă bine repede. O comunitate micuţă, sub 2000 de suflete, va fi afectată, probabil, de faptul că biserica nu va fi deschisă o vreme, până e reparată. Aşa, si? Ăsta e motiv de BN? Sau poate nu mai ştiu eu regulile!

Ca să nu mai vorbesc de faptul ca prezentatoarea din studio părea să ştie mai bine ce se întâmplă acolo decât reporteriţa care era deja la faţa locului. Nu ştia, desigur, de aia reporteriţa era, săraca, nevoită s-o contrazică mereu. Nu, nu se ştie dacă biserica arde şi în interior, că nu se poate intra, nu, pompierii nu au renunţat la varianta cu nacelă şi tot aşa.

Şi ăştia au anunţat cu mare tam-tam că fac şcoală media.1500 de eurp taxă ca să înveţi cum tu, din studio, poţi să contrazici reporterul referitor la ceea ce se întâmplă la faţa locului. E şi mai prost cine dă!

PS uite ce zic despre ei: “Academia de Media INTACT este un mix ideal intre profesionalism si sansa de a urma o cariera in media si mediile adiacente” – wtg, bă, wtg, profesioniştiilor


February 21

Grele, nene, cu euroPR-ul ăsta..

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com


February 8

Comunicatele de presă care este

Sunt abonată la site-uri din alea de comunicate de presă. Deh, tre’ să fiu la curent cu unele, cu altele, mai ales cu ce campanii se fac şi mai ales cu felul în care se comunică. Dar, vai!, treaba asta se face cu un profesionalism de râsu-plânsu, total lipsit de creativitate şi, ce-i mai rău, total lipsit de ceea ce industria înţelege prin “news-worthy”. Publicitate şi atât.

Dacă de Crăciun am fost cu toţii asasinaţi de comunicate nelipsite de Luna cadourilor şi Mos Crăciun face, Mos Crăciun drege, acum, în februarie, fireşte că imaginaţia cuconetului care scrie mostrele astea de PR la kil nu trece de “luna iubirii”. Şi uite-aşa ajung să citesc nişte formulări de te doare capul!

“Februarie, luna indragostitilor de limbi straine” – Hai, dă-o naibii! Cât de forţată poate fi o dragoste, cât de absurd să te îndrăgosteşti de o limbă, fie ea şi străină, sau mai ales de una străină! Cetăţeni, gândiţi!

Alta! Se anunţă un târg online de cadouri. Fain, frumos. Doar că în comunicat, trimis pe 7 februarie, anunţă că o să înceapă pe 1 februarie. Off with the PR’s head I say!

Să facem copii, mărgele şi mâncare! Din dragoste, normal!

Sau “Petrece Sf Valentin la Hotel Cutare si vei face un copil…..fericit” – astea cinci puncte de suspensie sunt un fel de “completaţi aici”? Deci nu doar că faci un copil dacă petreci noaptea acolo, dar faci unul fericit! Super mişto! Oare ce-or pune în apă la hotelul ăsta?!

Mai avem şi cadouri inedite pentru Sfântul Valentin. De exemplu, “un curs de mărgelit”. Un ce?! Un CURS DE MĂRGELIT! Cum, nu ştiţi ce-i aia? Poftim: “Pe parcursul a doua weekend-uri consecutive va putea invata sa creeze cele mai interesante modele de bijuterii handmade si, in plus isi va dezvolta creativitatea si indemanarea”. Domnilor, înţeleg că îndemânarea ar putea să fie un argument pro, dar nu insistaţi! :)

Sau, ca să fie treaba treabă, există, tot pentru Sfântul Vlentin, o altă sugestie de cadou: un curs de gătit! Garantat, o tigaie în cap!

Am păstrat pentru final un comunicat cu următorul titlu: “Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4″ – VelPitar ftw!


January 28

E revoluţie în Egipt!

Egiptul fierbe. Sediul partidului de guvernământ e în flăcări, zeci de mii de oameni protesteză pe străzi, în ciuda faptul că ora limită a trecut şi, teoretic, acum ar putea fi arestaţi doar pentru că se află pe stradă. Şi la vale cu Internetul, dar şi cu reţelele de telefonie mobilă!

(dacă daţi click pe poză vă duce la sursă unde sunt şi mai multe detalii şi desene!)

În timpul ăsta, televiziunile de ştiri de la noi difuzează următoarele: Realitatea – veşnica recalculare a pensiilor, cu Andreea Creţulescu, iar la Antena 3, Dana Grecu şi Am-Uitat-Cum-Îl-Cheamă Tudor discută depsre cum Mazăre cere daune un milion de Euro de la DNA. Apropo, e foarte haioasă Dana Grecu pe mute.

În schimb, Realitatea a dat live (LIVE!!!) de la priveghiul senatoarei. Pe care, apropo, au “omorat-o” întâi luni, când au difuzat prima dată ştirea privind decesul. Regretabilul moment a avut lor abia ieri. Am avut breaking news şi cu faptul că femeia muşcată de câini a murit. Ce?! E important!

Nici televiziunile comerciale n-au avut, în primele câteva minute, ştiri despre asta. Poate TVR-ul…


Îmi amintesc, acum aproape 10 ani, de atacurile asupra SUA. Eram, pe vremea aia, senior editor pe externe la un ziar şi am muncit vreo cinci zile aproape non-stop. A fost o experienţă fabuloasă şi, chiar dacă atunci am pus bazele unui înfloritor ulcer (azi, vindecat), adrenalina aia de news room… mmm! Minunată!

De asta, eu nu înţeleg! Nu înţeleg cum, când se schimbă lumea, într-o zonă destul de.. fierbinte, oricum, televiziunile noastre, televiziuni de ştiri, nu bagă nici măcar un amărât de Breaking News, sau News Alert sau News Development sau ceva, dracului!

PS Repet, pentru cine a deschis televizoarele mai târziu: revoluţie, Egipt, incendii, armată. Şi, da, sunt şi morţi (asta era o întrebare frecventă în secţiile de externe când apărea o ştire pe flux) – e destul de news?! CNN aşa zice! Toată presa internaţională zice aşa! Dar noi, aici, la Românica, ştim mai bine!

PS în ceea ce priveşte ziarele autohtone, variantele online sunt după cum urmează: singurul care are acest eveniment şi updates e Gândul. JN are pe prima pagină o menţiune cu ştire modificată ultima dată la ora 17, dar mainul e cu seful CJ Piteşti, la Adevărul tre’ să insişti ca să vezi ceva, la EvZ şi la RL nu văd nimic.

Nu internetul vă omoară, mă, nu! Voi vă sinucideţi!


January 26

Hârtia igienică, o urgenţă naţională!

Că e sărăcie o ştim cu toţii. Că puţini bani pe care-i are onor guvernul sunt investiţi cu, mă scuzaţi, curul, iar nu e o noutate. Toate insistuţiile se plâng că nu au bani. Şi totuşi, iau laptopuri dintre cele mai scumpe, iar pe lista de achiziţii publice se află şosete (RomSilva), laxative (SIE) sau lumânări (ADP Ploieşti). Lumânări în valoare de 150.000 de lei. Ce mama albinelor face ADP-ul cu zeci de mii de lumânări, explicaţi-mi şi mie, vă rog, că nu pricep!

A! Staţi aşa, că m-am lămurit. ADP a revândut lumânările prin magazinele proprii de la poarta cimitirelor, cu un profit declarat de 60.000 de lei. Deci oricum o dai, statul te fraiereşte!

Totuşi, nu pot să nu mă întreb la ce-i trebuie lui SIE atâtea laxative. Avem probleme de stat aşa de nasoale?! Io zic să facem o colectă publică, să adunăm bani pentru hârtie igienică, al’fel ne umplem de rahat!

Hai, cine se bagă cu un slogan de campanie?! :))


January 24

Băsescu huiduit în ştirile de (hei) rup!

Nu e nici o noutate pentru nimeni faptul că în actualul mandat preşedintele României (ales prin vot democratic, da? Şi fără majusculă) a aprobat şi măsuri nepopulare. Creşterea TVA-ului, recalcularea pensiilor, scăderea salariilor şi reducerea concediului maternal, ca să le numesc doar pe cele mai discutate dintre ele.

În acest context, astăzi, la Iaşi, Băsescu a fost huiduit de unii dintre cei prezenţi la manifestările dedicate Zilei Unirii. Aşa, si?! Televiziunile de ştiri s-au grăbit să facă Breaking News cu această informaţie, de parcă era ceva neaşteptat şi nefiresc în contextul cotidian. Revoluţie, nu alta!

Am avut o  întâlnire în oraş, aşa că n-am urmărit dezbaterile pe tema “protestelor”, dar nu e greu să-mi imaginez abordările din studio şi pe cele ale invitaţilor. În orice caz, n-am ratat următoarea întrebare: “Ce semnificaţie credeţi că au aceste huiduieli?”. Păi ce semnificaţie să aibă, drăguţă? E de bine, un fel de declaraţie de dragoste, ce altceva ar putea să fie?!

Şi să ne gândim puţin cine putea să fie pe stradă, la manifestările prilejuite de aniversarea Unirii Principatelor, într-o lucrătoare zi de luni: oameni care, în loc să muncească ceva, undeva, orice, n-o fac. În loc de asta, umblă pe stradă şi huiduie în timpul imnului. Nişte patrioţi sadea!


January 21

Când ai chef de-o cafea în oraş

Sâmbăta trecută mi-am luat tocurile şi-o prietenă şi-am purces la o preumblare prin Centrul Vechi. Intenţionam un loc ok în care sa bem ceva şi un loc ok în care să dansăm. Aparent, ofera e generoasă. Dar realitatea din “teren” arată că, de fapt, nu prea există locuri ok…

În primul rând, să te plimbi pe tocuri prin Centrul Vechi se poate dovedi o misiune extremă. Pe Şelari e piatră cubică şi de fiecare dată când mă poartă paşii prin zonă îmi vine să înjur. Birjăreşte! Gabroveni e plină de noroi în care cei 10 centimetri cui se înfig perfect şi fiecare pas e o adevărată provocare. Dacă nu-ţi place aşa, poti s-o iei pe “trotuarul” suspendat, din lemn. Şansele de rupt gâtul sunt aproximativ egale.

Am intrat în majoritatea cafenelelor din zonă. E greu, nene, e greu cu serviciile astea, după cum vă spun mai jos!

Patroni de cafenele, luaţi notiţe!

Cine vrea TV stă acasă, mi se pare culmea prostiei să ieşi din casă şi să dai nas în nas cu un ecran TV, excepând cazurile în care e vorba de cafenea bancară şi postul TV e vreunul de business. Deci afara cu TV-urile din cafenele!

Aş vrea să nu mai urle muzica, se poate? Aşa mi-aş putea auzi comesenii – lucru important. Dacă vreau muzică tare mă duc la discotecă sau club. De asemenea, e de notat că mă prind dacă e cofeină în cafeaua FĂRĂ cofeină pe care am comandat-o. Ah, şi pentru numele lui Dumnezeu! NU mă mai întrebaţi dacă vreau cappuccino cu spumă de lapte. Cappuccino ARE spumă de lapte. Dacă nu are, nu e cappuccino!

Ar fi mai fi drăguţ dacă ar s-ar putea aduce mai multe meniuri la o masă cu mai multe persoane. Până se decid ceilalţi e posibil să uit sau să mă răzgândesc, şi uite-aşa o luăm de la început. Cu cât stau mai mult fără comanda sub nas, cu atât mai mulţi bani pierdeţi.Treaba voastră, eu v-am zis!

Meniuri ce abia se mai ţin, cu greşeli în ele, cu preţurile modificate cu pixul, pahare ciobite sau murdare – moartea pasiunii! Chelneriţe scârboase, nota de plată ce întârzie nepermis sau e umflată – la fel! Nu vin la cafenea pentru cafea, serios, vin pentru experienţă. Şi dacă nu e ok, serios că o să aşteptaţi ăia 10% până vi se lungesc urechile: n-o să-i vedeţi de la mine!

Şi încă ceva! Nu vreau să mă împrietenesc cu nici o cafenea pe FB! Nu vreau! Pot să-i dau Like, cel mult. Friends, însă? No way!