February 21

Grele, nene, cu euroPR-ul ăsta..

Dar ce avem noi aici? O revistă, un proiect special, un colaborator, un interviu, un europarlamentar, un sponsor. Şi mai avem nişte acuzaţii urmate de nişte discuţii. Pentru că e o chestiune de imagine pentru cei implicaţi, poate se cuvine să discutăm un pic. Printre rânduri, desigur.

Pe scurt, o revistă de business pune la cale un proiect, un număr special, realizat în oraşul ce găzduieşte Parlamentul European. Aşa cum e şi firesc, se planifică şi se fac interviuri şi cu europarlamentarii români.

So far, so good. Numai că după ce iese revista, una dintre intervievate, să-i spunem doamna W, declară public, pe Facebook, cum că a fost minţită de cei doi băieţi simpatici care i-au luat interviul, fiindcă aceştia nu i-au comunicat că numărul special al revistei era susţinut financiar de către o anumită companie. O companie, e drept, împotriva căreia doamna intervievată s-a pronunţat în repetate rânduri. Totuşi, de aici şi până la a acuza doi oameni că sunt mincinoşi pentru că nu crezi că nu aveau cum să nu ştie de o anumită conduită a ta, e cale lungă. Şi multe “what if”-uri.

Opoziţie, cenzură, autocenzură

Cu siguranţă, interviul respectiv a fost stabilit cu ajutorul asistentei doamnei cu pricina, “Bună ziua, de la revista Cutare, facem un număr special, vrem un interviu. Se poate?”. Las la o parte faptul că s-a putut cu greu, 10-15 minute strecurateînre două întâlniri, dar că, până la urmă, discuţia a durat 40 de minute. Aham, deci se putea. Fireşte! Toată lumea ştie că timpul e o chestiune relativă…

E neprofi să nu te interesezi, din start, despre toate detaliile ce ţin de numărul special, mai ales dacă ai o listă de ne-asocieri. Cine mai e inclus, care sunt temele abordate şi, da, şi cine sponsorizează. E normal să întrebi şi e normal să ştii, pentru ca şefa ta să nu fie pusă în situaţii dificile. Se ştie, de altfel, că respectiva companie e unul dintre marii advertiseri din România. Te poţi aştepta oricând, oriunde, ca declaraţiile tale să apară în oglindă cu o machetă care promovează compania. Ce faci? Nu mai dai declaraţii?! Până unde merge opoziţia şi unde începe (auto)cenzura dusă la absurd?

Nici usturoi…

În fine, ai făcut interviul. El este publicat, vorbă cu vorbă, aşa cum ai declarat, nimic nu e modificat ori scos din context. Atunci ce anume îi face pe respectivii jurnalişti mincinoşi? Au spus ceva incorect? Nu. End of story. De aici, orice acuzaţie n-are nici o legătură cu cei doi ci cu propria incapacitate de a nu fi controlat mediul în care ai acceptat, de bună voie, să se publice opiniile tale. Îţi concediezi asistenta, dacă ţi se pare un capăt de ţară, dar nu te apuci să arunci cu acuzaţii ca să-ţi ascunzi incapacitatea de gestionare a unei probleme de imagine.

Cine ce pierde?

Păi… doamna W, neîndoielnic. Pierde la capitolul imagine pentru că 1. n-a ştiut să se informeze complet. 2. n-a ştiut scum să gestioneze efectele neinformării. În loc să pună accent pe fond, doamna W pune accent pe formă. Cum ar fi sunat: Nu am ştiut că respectiva companie a plătit pentru acest număr special, dar nici măcar asta nu face mai puţin importante lucrurile pe care le-am declarat şi problemele abordate. Aştept cu interes opiniile dvs referitoare la aspectele discutate în interviu în loc de Am fost păcălită, minţită prin omisiune, fiindcă nu pot să cred că ei n-au ştiut că eu n-aş fi acceptat dacă aş fi ştiut să mă implic în acest proiect mincinos finanţat de compania criminală.

A pierdut şi jurnalistul care a făcut interviul, pentru că a fost făcut mincinos şi nu aşa, de oricine, ci chiar de un europarlamentar. Urât!

A câştigat, în schimb, revista, pentru că toată discuţia a crescut interesul cititorilor – apropo, nu era taman nepotrivită o poziţie publică cu privire la acuzaţiile doamnei W. A câştigat şi compania, pentru că, în loc să modereze opiniile celor care se declară contra, dimpotrivă, finanţează apariţia lor – plănuit sau neplănuit.

Şi, desigur, au câştigat cititorii, datorită conţinutului revistei.

Foto: Dreamstime.com


February 8

Comunicatele de presă care este

Sunt abonată la site-uri din alea de comunicate de presă. Deh, tre’ să fiu la curent cu unele, cu altele, mai ales cu ce campanii se fac şi mai ales cu felul în care se comunică. Dar, vai!, treaba asta se face cu un profesionalism de râsu-plânsu, total lipsit de creativitate şi, ce-i mai rău, total lipsit de ceea ce industria înţelege prin “news-worthy”. Publicitate şi atât.

Dacă de Crăciun am fost cu toţii asasinaţi de comunicate nelipsite de Luna cadourilor şi Mos Crăciun face, Mos Crăciun drege, acum, în februarie, fireşte că imaginaţia cuconetului care scrie mostrele astea de PR la kil nu trece de “luna iubirii”. Şi uite-aşa ajung să citesc nişte formulări de te doare capul!

“Februarie, luna indragostitilor de limbi straine” – Hai, dă-o naibii! Cât de forţată poate fi o dragoste, cât de absurd să te îndrăgosteşti de o limbă, fie ea şi străină, sau mai ales de una străină! Cetăţeni, gândiţi!

Alta! Se anunţă un târg online de cadouri. Fain, frumos. Doar că în comunicat, trimis pe 7 februarie, anunţă că o să înceapă pe 1 februarie. Off with the PR’s head I say!

Să facem copii, mărgele şi mâncare! Din dragoste, normal!

Sau “Petrece Sf Valentin la Hotel Cutare si vei face un copil…..fericit” – astea cinci puncte de suspensie sunt un fel de “completaţi aici”? Deci nu doar că faci un copil dacă petreci noaptea acolo, dar faci unul fericit! Super mişto! Oare ce-or pune în apă la hotelul ăsta?!

Mai avem şi cadouri inedite pentru Sfântul Valentin. De exemplu, “un curs de mărgelit”. Un ce?! Un CURS DE MĂRGELIT! Cum, nu ştiţi ce-i aia? Poftim: “Pe parcursul a doua weekend-uri consecutive va putea invata sa creeze cele mai interesante modele de bijuterii handmade si, in plus isi va dezvolta creativitatea si indemanarea”. Domnilor, înţeleg că îndemânarea ar putea să fie un argument pro, dar nu insistaţi! :)

Sau, ca să fie treaba treabă, există, tot pentru Sfântul Vlentin, o altă sugestie de cadou: un curs de gătit! Garantat, o tigaie în cap!

Am păstrat pentru final un comunicat cu următorul titlu: “Cozonaci pentru aproape fiecare copil si batran institutionalizat din Sectorul 4″ – VelPitar ftw!


January 28

E revoluţie în Egipt!

Egiptul fierbe. Sediul partidului de guvernământ e în flăcări, zeci de mii de oameni protesteză pe străzi, în ciuda faptul că ora limită a trecut şi, teoretic, acum ar putea fi arestaţi doar pentru că se află pe stradă. Şi la vale cu Internetul, dar şi cu reţelele de telefonie mobilă!

(dacă daţi click pe poză vă duce la sursă unde sunt şi mai multe detalii şi desene!)

În timpul ăsta, televiziunile de ştiri de la noi difuzează următoarele: Realitatea – veşnica recalculare a pensiilor, cu Andreea Creţulescu, iar la Antena 3, Dana Grecu şi Am-Uitat-Cum-Îl-Cheamă Tudor discută depsre cum Mazăre cere daune un milion de Euro de la DNA. Apropo, e foarte haioasă Dana Grecu pe mute.

În schimb, Realitatea a dat live (LIVE!!!) de la priveghiul senatoarei. Pe care, apropo, au “omorat-o” întâi luni, când au difuzat prima dată ştirea privind decesul. Regretabilul moment a avut lor abia ieri. Am avut breaking news şi cu faptul că femeia muşcată de câini a murit. Ce?! E important!

Nici televiziunile comerciale n-au avut, în primele câteva minute, ştiri despre asta. Poate TVR-ul…


Îmi amintesc, acum aproape 10 ani, de atacurile asupra SUA. Eram, pe vremea aia, senior editor pe externe la un ziar şi am muncit vreo cinci zile aproape non-stop. A fost o experienţă fabuloasă şi, chiar dacă atunci am pus bazele unui înfloritor ulcer (azi, vindecat), adrenalina aia de news room… mmm! Minunată!

De asta, eu nu înţeleg! Nu înţeleg cum, când se schimbă lumea, într-o zonă destul de.. fierbinte, oricum, televiziunile noastre, televiziuni de ştiri, nu bagă nici măcar un amărât de Breaking News, sau News Alert sau News Development sau ceva, dracului!

PS Repet, pentru cine a deschis televizoarele mai târziu: revoluţie, Egipt, incendii, armată. Şi, da, sunt şi morţi (asta era o întrebare frecventă în secţiile de externe când apărea o ştire pe flux) – e destul de news?! CNN aşa zice! Toată presa internaţională zice aşa! Dar noi, aici, la Românica, ştim mai bine!

PS în ceea ce priveşte ziarele autohtone, variantele online sunt după cum urmează: singurul care are acest eveniment şi updates e Gândul. JN are pe prima pagină o menţiune cu ştire modificată ultima dată la ora 17, dar mainul e cu seful CJ Piteşti, la Adevărul tre’ să insişti ca să vezi ceva, la EvZ şi la RL nu văd nimic.

Nu internetul vă omoară, mă, nu! Voi vă sinucideţi!


January 26

Hârtia igienică, o urgenţă naţională!

Că e sărăcie o ştim cu toţii. Că puţini bani pe care-i are onor guvernul sunt investiţi cu, mă scuzaţi, curul, iar nu e o noutate. Toate insistuţiile se plâng că nu au bani. Şi totuşi, iau laptopuri dintre cele mai scumpe, iar pe lista de achiziţii publice se află şosete (RomSilva), laxative (SIE) sau lumânări (ADP Ploieşti). Lumânări în valoare de 150.000 de lei. Ce mama albinelor face ADP-ul cu zeci de mii de lumânări, explicaţi-mi şi mie, vă rog, că nu pricep!

A! Staţi aşa, că m-am lămurit. ADP a revândut lumânările prin magazinele proprii de la poarta cimitirelor, cu un profit declarat de 60.000 de lei. Deci oricum o dai, statul te fraiereşte!

Totuşi, nu pot să nu mă întreb la ce-i trebuie lui SIE atâtea laxative. Avem probleme de stat aşa de nasoale?! Io zic să facem o colectă publică, să adunăm bani pentru hârtie igienică, al’fel ne umplem de rahat!

Hai, cine se bagă cu un slogan de campanie?! :))


January 24

Băsescu huiduit în ştirile de (hei) rup!

Nu e nici o noutate pentru nimeni faptul că în actualul mandat preşedintele României (ales prin vot democratic, da? Şi fără majusculă) a aprobat şi măsuri nepopulare. Creşterea TVA-ului, recalcularea pensiilor, scăderea salariilor şi reducerea concediului maternal, ca să le numesc doar pe cele mai discutate dintre ele.

În acest context, astăzi, la Iaşi, Băsescu a fost huiduit de unii dintre cei prezenţi la manifestările dedicate Zilei Unirii. Aşa, si?! Televiziunile de ştiri s-au grăbit să facă Breaking News cu această informaţie, de parcă era ceva neaşteptat şi nefiresc în contextul cotidian. Revoluţie, nu alta!

Am avut o  întâlnire în oraş, aşa că n-am urmărit dezbaterile pe tema “protestelor”, dar nu e greu să-mi imaginez abordările din studio şi pe cele ale invitaţilor. În orice caz, n-am ratat următoarea întrebare: “Ce semnificaţie credeţi că au aceste huiduieli?”. Păi ce semnificaţie să aibă, drăguţă? E de bine, un fel de declaraţie de dragoste, ce altceva ar putea să fie?!

Şi să ne gândim puţin cine putea să fie pe stradă, la manifestările prilejuite de aniversarea Unirii Principatelor, într-o lucrătoare zi de luni: oameni care, în loc să muncească ceva, undeva, orice, n-o fac. În loc de asta, umblă pe stradă şi huiduie în timpul imnului. Nişte patrioţi sadea!


January 21

Când ai chef de-o cafea în oraş

Sâmbăta trecută mi-am luat tocurile şi-o prietenă şi-am purces la o preumblare prin Centrul Vechi. Intenţionam un loc ok în care sa bem ceva şi un loc ok în care să dansăm. Aparent, ofera e generoasă. Dar realitatea din “teren” arată că, de fapt, nu prea există locuri ok…

În primul rând, să te plimbi pe tocuri prin Centrul Vechi se poate dovedi o misiune extremă. Pe Şelari e piatră cubică şi de fiecare dată când mă poartă paşii prin zonă îmi vine să înjur. Birjăreşte! Gabroveni e plină de noroi în care cei 10 centimetri cui se înfig perfect şi fiecare pas e o adevărată provocare. Dacă nu-ţi place aşa, poti s-o iei pe “trotuarul” suspendat, din lemn. Şansele de rupt gâtul sunt aproximativ egale.

Am intrat în majoritatea cafenelelor din zonă. E greu, nene, e greu cu serviciile astea, după cum vă spun mai jos!

Patroni de cafenele, luaţi notiţe!

Cine vrea TV stă acasă, mi se pare culmea prostiei să ieşi din casă şi să dai nas în nas cu un ecran TV, excepând cazurile în care e vorba de cafenea bancară şi postul TV e vreunul de business. Deci afara cu TV-urile din cafenele!

Aş vrea să nu mai urle muzica, se poate? Aşa mi-aş putea auzi comesenii – lucru important. Dacă vreau muzică tare mă duc la discotecă sau club. De asemenea, e de notat că mă prind dacă e cofeină în cafeaua FĂRĂ cofeină pe care am comandat-o. Ah, şi pentru numele lui Dumnezeu! NU mă mai întrebaţi dacă vreau cappuccino cu spumă de lapte. Cappuccino ARE spumă de lapte. Dacă nu are, nu e cappuccino!

Ar fi mai fi drăguţ dacă ar s-ar putea aduce mai multe meniuri la o masă cu mai multe persoane. Până se decid ceilalţi e posibil să uit sau să mă răzgândesc, şi uite-aşa o luăm de la început. Cu cât stau mai mult fără comanda sub nas, cu atât mai mulţi bani pierdeţi.Treaba voastră, eu v-am zis!

Meniuri ce abia se mai ţin, cu greşeli în ele, cu preţurile modificate cu pixul, pahare ciobite sau murdare – moartea pasiunii! Chelneriţe scârboase, nota de plată ce întârzie nepermis sau e umflată – la fel! Nu vin la cafenea pentru cafea, serios, vin pentru experienţă. Şi dacă nu e ok, serios că o să aşteptaţi ăia 10% până vi se lungesc urechile: n-o să-i vedeţi de la mine!

Şi încă ceva! Nu vreau să mă împrietenesc cu nici o cafenea pe FB! Nu vreau! Pot să-i dau Like, cel mult. Friends, însă? No way!


January 20

Ajutor! Ăştia îmi demolează amintirile!

Unii, mai preţioşi, ridică o sprânceană când aud că stau “la Gară”.. Bine, probabil că nu ajută nici completarea pe care o fac de obicei în astfel de situaţii: “Da, am o cutie de carton pe peronul şase. E chiar confortabil”. Dar mie chiar îmi place cartierul ăsta! Sunt comodă şi am totul ici-colea: metrou, piaţa, magazine, bănci şi, bonus, stau la trei minute de mers pe jos faţă de casa părintească. Perfect, zic!

De-aia mi-s dragi clădirile astea vechi din zona Buzeşti – Popa Tatu – Calea Griviţei – Berzei, aşa vechi şi prăpădite cum par. Au în ele istorie, o demnitate desuetă, dacă vreţi, dovezi mute că oraşul ăsta a fost cândva frumos, aproape elegant. Mai mult, pentru mine reprezintă amintiri. La cinematograful Feroviar am văzut Declaraţie de dragoste şi Liceeni, de la librăria I.L. Caragiale mi-am cumpărat Abecedarul şi, ani la rând, toate manualele şi cărţile. Ah, mirosul ăla de hârtie tipărită!

Deci, da, a fost dureros să văd cum au ars cele două clădiri, să simt zile întregi, în zonă, mirosul acru de troace arse, să văd cum în 20 de ani toţi primarii care mi-au cerut votul au ignorat colţul acela de stradă, rămas ca o măsea stricată la doi paşi de Guvern. Le-au lăsat intenţionat să ajungă ruine, căci o casă ridicată pe un teren n-o să aducă niciodată la fel de mulţi bani ca un bloc! Şi acum le-au făcut una cu pământul, ilegal (mersi, Cristi, pentru link), ignorând faptul că una dintre cele două clădiri era monument istoric cu acte în regulă.

Dom’ primar, nu şpaga te bagă în cărţile de istorie!

Fireşte, nu mai era nimic de făcut acum cu cele două clădiri. Două decenii sapă adânc în orice faţadă, dar într-unele deja încercate de ani, cutremure şi incendii mistuitoare. Da, puteau fi salvate şi recondiţionate acum 15, poate chiar 10 ani. Dar i-a păsat nimănui fiindcă terenurile alea sunt mai scumpe decât amintirile mele şi istoria oraşului.

Nu mă opun progresului şi pricep ce va să însemne fluidizarea traficului în acest oraş mizer. Dar sunt sigură că s-ar fi putut găsi soluţii, dacă cuiva i-ar fi păsat de istorie mai mult decât de bani. Mă rog, o altă utopie în ţara mea de d’oh!

PS Dar avem şi realizări: recordul la cel mai mare cârnat afumat din lume! Muriţi, mă!

Foto

January 18

Golan post-mortem

La Revoluţie n-am avut voie să ies din casă, dar la Golaniadă m-am dus chit că tot n-am avut voie. Am stat şi am cântat şi eu Imnul Golanilor şi Nu plecăm acasă – încă am vinilul. A fost o epocă.

Câţiva ani mai târziu aveam să-l cunosc pe Marian Munteanu, devenit între timp “domn” la costum, cu obiective de business ce nu mai aveau nici o legătură cu Piaţa Universităţii… dacă nu punem la socoteală sediul firmei, aflat la nici cinci minute de mers pe jos, în Piaţa Rosetti. Am fost neplăcut surprinsă, admit.

L-am cunoscut şi pe Cristi Paţurcă, tot cam pe-atunci. El era neschimbat, la fel de “golan”. Şi aşa s-a şi dus, astăzi, fie-i ţărâna uşoară. Fără tratamente la Viena. Golanii nu merită aşa ceva.

Ca să vezi, 20 de ani mai tarziu, “mai bine golan decat dictator” a devenit “ori sutem golani ori nu mai suntem”. Dar ce diferenţa uriaşă de context! Cam trist…


January 18

Afurisită să fiu dacă plătesc!

Deci Biserica, saraca Biserică română, biata şi amărâta de ea, a decis că aşa nu se mai poate, că nu mai vrea a presta servicii bisericeşti fără plată, aşa că a anunţat, via Patriarhie, că bagă preţuri fixe: 1000 de lei nunta, 500 de lei botezul. Cu chitanţă. Fără, nu mi-e prea clar cât costă pentru că, atunci când am fost în situaţia de a mă interesa cu privire la acest aspect din viaţa mea, era cu “ne înţelegem noi, domnişoară”..

Ultima dată când am verificat, Gizăs nu-l taxase pe Lazăr şi, din ce-mi pot aminti, nici pâinea, peştele, vinul sau iertarea păcatelor nu erau taxate. Ba, mai mult, se specifică pe undeva că “banu-i ochiul dracului”. Şi cu toate astea, onor Biserica se-apucă să taxele cele creştineşti pentru că, nu-i aşa?, e criză, iar credinţa se plăteşte! La fel ca prostia!

Cum ar putea să existe o ipocrizie mai mare ca asta?!, atâta timp cât pravila bisericească blamează concubinajul, poftim: El este posibil între animale, dar omul are în plus necesităţi şi datorii superioare sufleteşti şi deci are nevoie de binecuvântarea Domnului. Cel ce trăieşte în concubinaj nu poate fi primit la sfintele taine … adică se afuriseşteşi înşişi copiii lor vor purta pecetea nelegiuirii părinţilor şia blestemului. Adică dacă nu te cununi la biserică, te ia dracu’! Dar ca să te cunun, mă fac şi io frate cu el, că-mi sclipeşte ochiul său.

Asta ca să nu mai spun că, de fapt, eu nu cred că Dumnezeu are vreo legătură cu Biserica. Sau că studiile la Teologie umplu pe cineva cu har ori conferă vreunui muritor, cu pofte şi păcate, se ştie!, dreptul de a ierta pe-altcineva decât pe greşiţii săi!

D-aia zic: păcat? Foarte bine! Să comitem! :D


January 7

Pinguin Panteră Colibri Fluture

Mai, Orange! Îmi plătesc facturile. Nu-ţi frec la melodie consultanţii. Mai mult, eu sunt aia care ascultă melodiile tale, de la zece minute în sus, când sun la Client Service. Recordul de aşteptare e de vreo 20 de minute, apropo. Nu fac scandal nici când nu mă laşi să-mi fac upgrade la abonament, să-ţi plătesc mai mulţi euro pe lună, bă, da’ nu câţi vrei tu. Sunt, cum s-ar spune, un client simpatic.

Dar înţelege şi tu că STOP înseamnă că nu mai vreau. Şi lasă-mă naibii cu concursurile tale!!! OK? Dacă nu, mă portez!

Mersi.