February 18

Nu am paracetamol

Am căutat disperată un paracetamol. Lasă o folie, da’ măcar o tabletă! Nu găsesc. Ştiţi, eu am mereu paracetamol în casă. Mai ales când, de fapt, aş vrea un algocalmin. Acum, n-am. Am găsit Lanzap, nici nu ştiu la ce foloseşte. Oricum, nu arată ca o pastilă de răceală. Să iau? Nu iau.

Răceală.

Îmi simt capul cât o baniţă – nu ştiu de ce zic asta, de fapt. O baniţă are peste 20 de litri şi nu cred, totuşi, că-mi curge nasul chiar în halul ăsta. De fapt, am terminat deja un pachet de batiste. Capul e maaare şi greeeu (şi goool, că d-aia aberez acu’!), de parcă aş purta, pe post de turban, garnitura mea de pat, 200 x 200, cu cearşaf, învelitoare de pilotă, perne şi chiar puii lor, pernele mai mici. Şi, în vîrf, pe post de nestemată, Vlăduţ.

Sau, şi mai precis, domnul Sony, că turbanul se foieşte, îmi împinge capul când la stânga, când la dreapta, şi-mi mai şi trage câte una ba peste sinusuri, ici-colea între ochi, ba peste ceafă! Zbang! Aaaa! Nu e bine. Fără decibeli. Decibeli is bad.

Am luat vitamina C sub formă de portocală, ultima rămasă, şi lămâi tăiate bucăţele şi înecate în miere.

Şi nu mi-e somn, că am o carte care nu-mi place la citit, şi am chef de Cry-ul lui Jarabe de Palo, care zice ca vrea să plângă, da’ n-are de ce.  Ştiu eu de ce. N-are paracetamol!

Para-acetil-amino-fenol. Sau, pentru cine a mâncat patru ani chimie pe pâine, ca mine, C8H9NO2


February 5

Taximetristul religios

Aseară am ieşit cu niste doamne la un pahar de apă plată cu lămâie şi poveşti despre alchimia interioară. Până pe la 1 am râs aproape fără întrerupere, şi încă am mai fi râs dacă nu se închidea locul în care ne aflam – ceea ce înseamnă că trebuie să reedităm momentul de-aseară, doamnelor!

La plecare, ne-am urcat toate patru într-un taxi, trei în spate, eu în faţă, că la Bucureşti, capitală europeană, nu se găsesc taxiuri ca’n New York/Sex in the City, na, să stăm toate patru în spate. I-am zis domnului conducător auto că dorim să mergm în El Grande Comandante şi nu trec 50 de metri că domnul ne spune cum că locul cu pricina este nici mai mult nici mai puţin decât “un cuib de draci”. Mă gândeam că zice aşa, la mişto, dar nu! A început să ne ţină o predică despre mântuirea sufletului prin cuvântul Domnului şi despre cum faci un lucru diavolesc atunci când dansezi.

Grijă mare la ficat!

Cele trei în spate râdeau muteşte de se prăpădeau, eu trebuia să râmăn serioasă că, deh, nu voiam sa-l fac pe om să se simtă aiurea. Nu mai spun că tot plafonul maşinii, mă rog, nu tot, dar tot ce vedea el din plafon era tapetat cu icoane şi crenguţe de busuioc, iar din apărătoarea de soare mă priveau fix nişte sfinţi, de-mi venea să-mi cer iertare si pentru ce nu făcusem!

Pe la Universitate am aflat că nu care cumva să acceptăm cardul de sănătate că, în baza lui, poiticienii află detalii despre ficatul nostru, de exemplu, şi, dacă ficatul e bun (al meu nu e, lăsaţi-l în pace!), imediat ţi se înscenează un accident şi eşti pa, şi-ţi iau şi ficatul!

Deci aveţi grijă, da? :)))


February 4

Ce-o să fie în Egipt?

Ok, ce se întâmplă acolo e departe de a fi amuzant. Oamenii se bat pe strază, sunt morţi, sunt răniţi, iar jurnaliştii sunt alergaţi şi hăituiţi mai ceva decât câinii comunitari pe străzile Bucureştiului. Şi toată lumea se întreabă ce va fi in Egipt, mai ales că astăzi pare a fi fost anunţată cea mai mare mobilizare de forţe de până acum în Piaţa Tahir.

Avem aici una bucată potenţial răspuns, greu, foarte greu, scos de la un personaj care, oricum, vorbeşte foarte puţin, spre deloc. Să urmărim împreună:

The Colbert Report Mon – Thurs 11:30pm / 10:30c
Crisis in Egypt
www.colbertnation.com
Colbert Report Full Episodes Political Humor & Satire Blog</a> Video Archive

da, o neserioasă, ştiu!


February 4

Anul iepurelui de metal

Nu c-aş crede în horoscop, dar, recunoaşteţi, poate fi un bun subiect de conversaţie, la o adică. A, eşti Fecioară? Dar faci sex, nu? Hahaha, ce ne mai râdem! Horoscopul chinezesc parcă e mai ok, aşa, cu animale, toţi suntem un fel de animale, nu? Şi cum eu sunt Iepure, iar ieri a început anul Iepurelui de Metal, m-am interesat, for fun, ce urmează să ni se întâmple! Cică o să fie pace şi linişte… Da, ştiu, vă gândiţi la Egipt. Dar asta a început în anul Tigrului, nu se pune!

Totuşi, cum căutam io aşa, ţup-ţup, să văd ce ne aşteaptă, am dat peste următorul titlu, în Gândul:

Nu e cool aşa un titlu, o asemenea informaţie?! Vrei căsătoreală? Go for it! Vrei să fii infidel/ă, e ok, de asemenea! Pentru cine vrea presă de calitate nu e ok. Dar poate că aşa e Iepurele ăsta de metal: cu două feţe!


January 28

Despre prostie: cetăţeni, gândiţi!

Se zice că Prostia nu doare, dar e greşit, să ştiţi. Doare. Adică mă doare pe mine capul de la prostia unora, în special când vine vorba de cei care aparţin categoriei prost fudul – cel mai neplăcut şi nefericit caz de prostie. Mă, ăştia până când nu-ţi sar în faţă, precum comunitarii la trecerea de pietoni, nu se simt bine.

În micimea IQ-ului lor, îşi imaginează că au ceva de spus oricând şi despre orice, emit judecăţi “de valoare” pe ton sforăitor, doct, şi fac glumiţe din categoria “Ce-mi plac glumele mele“. Dar sunt singurii care râd. Pe ei, pe ăştia, aş vrea să-i văd tăvălindu-se pe jos. Nu de durere, ci de râs. Mă, să râdă de orice, de imaginea lor, dacă le arăţi degetul, de afişul cu manele şi de reclama la minute incluse. Să râdă de absolut tot ce nu pricep. Dar să râdă aşa, în şoaptă. Mut!

Să ştiţi că nu e doar vina lor că nu se mulţumesc doar cu împărăţia cerurilor, nu. E şi vina celor care nu le spun (politicos!): “Suferi de provocări intelectuale!” (intellectually challenged e ok, nu?) – sau altă formulă smilară. De unde naiba să ştie că sunt proşti dacă nimeni nu le spune asta?! Zău, ar fi chiar un gest de solidaritate umană dacă i-am informa asupra condiţiei lor.

Şi fără subtilităţi, aici greşim. Subtilităţile le scapă. Noi credem că am rezolvat şi, când colo, apar, iar şi iar, ca un câine de care nu scapi. L-ai dus la mama dracului pe câmp, el vine înapoi dând vesel din coadă: “Bă, prostule, vezi că te-ai rătăcit! Bine că te-am găsit, nu mai face prostii, că te pierzi de tot, bipedule, vai de capul tău”.

De la 1 februarie, Quarelin – un medicament pentru migrene – nu se mai dă fără reţetă. Promit să-mi fac stocuri, dar stocurile alea nu vor rezista la nesfârşit. Şi-atunci că te ţii!

A! Să nu uit! Acest text a fost inspirat, cum altfel, de nişte manifestări de prostie împănată cu accese de fudulie. Şi glumiţe, dada!


January 26

Hârtia igienică, o urgenţă naţională!

Că e sărăcie o ştim cu toţii. Că puţini bani pe care-i are onor guvernul sunt investiţi cu, mă scuzaţi, curul, iar nu e o noutate. Toate insistuţiile se plâng că nu au bani. Şi totuşi, iau laptopuri dintre cele mai scumpe, iar pe lista de achiziţii publice se află şosete (RomSilva), laxative (SIE) sau lumânări (ADP Ploieşti). Lumânări în valoare de 150.000 de lei. Ce mama albinelor face ADP-ul cu zeci de mii de lumânări, explicaţi-mi şi mie, vă rog, că nu pricep!

A! Staţi aşa, că m-am lămurit. ADP a revândut lumânările prin magazinele proprii de la poarta cimitirelor, cu un profit declarat de 60.000 de lei. Deci oricum o dai, statul te fraiereşte!

Totuşi, nu pot să nu mă întreb la ce-i trebuie lui SIE atâtea laxative. Avem probleme de stat aşa de nasoale?! Io zic să facem o colectă publică, să adunăm bani pentru hârtie igienică, al’fel ne umplem de rahat!

Hai, cine se bagă cu un slogan de campanie?! :))


January 23

Quickies

Probabil suntem mai puţin populari decât prietenii noştri. Şi cică ar exista şi un “follower paradox” – mie nu mi se pare că stă în picioare, dar poate voi sunteţi mai pricepuţi şi aveţi altă părere.

National Geographic publică un articol despre brăţările din aur făurite de daci, arătând că anticii locuitori ai Transilvaniei erau bogaţi în aur. Da, bine. Deşi povestea în sine nu are nici o legătura cu Dracula, URL-ul conţine şi Dracula şi vampiri. Irelevant, altfel, dar măcar e bine documentat.

Doamnele balene nu pierd timpul când vine vorba de împerechere, aşa că nu comentează la un sex în grup. În acest sens, domnii balenă sunt dotaţi cu o “aparatură” formată din două “bile” ce câtăresc o tonă fiecare şi un “creion” de peste doi metri lungime! Mărimea contează!

În fine, mă întreb dacă pisicile ar putea fi educate să facă şi lucruri utile, cum ar fi, de exemplu, stersul prafului cu coada. Că statul în două labe nu ajută prea mult bunul mers al gospodăriei.

Domnu’ Sony! Se aude?


January 22

Vineri noapte de tot râsul

Tineţi minte campania cu brăduţii pentru Salvaţi Copiii, nu? Ei, unul dintre participanţi, Viorel Copolovici, a făcut nişte incredibili brăduţi din bezea, care au aprins poftele unor distinse doamne de prin twittosferă aşa că aseară am comis o drăguţă de #bezeleparty – şi nu dau “din casă”  (Casa Kopel’s, desigur!), dar vă spun că bezele + karaoke = foaaarte bun! Mă rog, nu exclud varianta în care vom asista la apariţia unor fotografii sau a unor filmuleţe.. asta e! :)

După asta am dat o raită prin centrul vechi şi-am ajuns în Interbelics. Muuuult prea aglomerat, că d-aia nu-mi place mie locul ăla. Totuşi, am marcat replica serii când un băiat, pe care îl călcasem straşnic, fără să vreau, desigur, în timp ce dansam, a intrat în vorbă cu mine şi m-a întrebat următorul lucru:

– Şi? Tu unde eşti studentă?

Pentru cine nu ştie, eu am împlinit 29 de ani şi nişte primăveri. Ştiu că nu-i arăt pe toţi, da’ chiar şi-aşa! Studentă?! :))

Şi mai fun a fost taximetristul pe care l-am luat spre casă şi care ne-a relatat poveşti băutoreşti, cum ar fi cea cu clienta care stătea în spate şi zicea “Îmi vine! Îmi vine!”, de-a crezut bietul om că cine ştie ce făcea acolo. De fapt, cică băuse prea multe “chaturi”.

– Adică shot-uri, fetelor, ne-a lămurit şoferul. D-alea scurte cu efect întârziat. Da’ săraca era aşa de varză că nu mai ştia cum se zice. M-a pus să opresc de vreo zece ori până în Drumul Taberei, da’ îi venea şi când opream nu-i mai venea! I-am zis să-şi bage degetele pe gât că consum toată benzina, da’ cică nu poate că are french şi i se strică!

– Aveţi multe poveşti din astea, nu?

– Aaaa, domnişoară, o grămadă, aş putea să scriu o carte! Păi ştiţi câte văd eu noaptea în oraşul ăsta? Toate drogatele, că ele îs mai rele, parcă, decât ei. Odată a venit unu’ şi mi-a trântit două bucăţi în maşină, cică “Du-le acasă”. Acu’ 20-30 de ani nu-mi zicea nimeni aşa ceva, pfuai!

Am râs cu lacrimi!


January 15

Vulpe vânător

Mie îmi plac vulpile. Mi se par haioase, de parcă ar chicoti nonstop, puse fapte năstruşnice!  De fapt, sunt convinsă că vulpile, când vorbesc între ele, dimineaţa la cafea, în viziună, spun o mulţime de bancuri. Şi dă-i şi râzi!

Apropo, cel mai mişto banc (vulpea păcălită, gen) mi se pare ăsta:

Vulpea îl prinde pe iepuraş, iar acesta se roagă de vulpe să-i îndeplinească o ultimă dorinţă înainte de a fi mâncat:
– Ştiu că nu mai am nici o scăpare, lasă-mă te rog înainte să mă mănânci să dansez dansul morţii la iepuraşi!
Vulpea e de acord, iar iepuraşul începe să danseze:
– Una-n stânga, două-n dreapta, trei la stânga, patru-n dreapta… fugă marş!
Vulpea se uită mirată cum iepuraşul o şterge:
– Vai ce coregrafie de căcat!

După cum îmi plac vulpile, tot aşa de detestabil mi se pare obiceiul de a merge la vânătoare. Pot să pricep treaba asta doar în contextul în care nu vânezi – nu mănânci, dar altfel, nu! Să faci sport din omorâtul unor animale fără apărare mi se pare o chestie de o cruzime fără margini. Dacă eşti tare, bărbate, du-te şi bate-te parte-n parte cu ursul ori mistreţul. Cu puşca poate oricine, animalule!

Taman de aceea, sunt foarte încântată de reuşita notabilă a unei vulpi care, în drum spre supermarketul din pădure (se ducea să-şi ia pastă de dinţi), s-a trezit împuşcată de un vânător. Nu mi-e clar cum, dar isteaţa roşcată, chiar înainte să primească lovitura decisivă, dată cu patul puştii, a reuşit să apese cu laba pe trăgaci şi să împuşte vânătorul! Acesta a ajuns la spital, rănit în picior, vulpea a scăpat! Ha! Ştirea e aici.

via Costin


January 11

Când ne chinuie talentul

Mi-ar fi plăcut să ştiu să cânt la vreun instrument. În schimb, ai mei m-au dat la diverse sporturi. Gimnastică, tenis, înot (era sa mor în bazinul ăla – not fun!), volei şi  chiar orientare turistică. Drept urmare, am oareşce mobilitate, joc tenis decent, înot ca un căţel şi nu mă pierd în spaţiu. Dar nu ştiu să cânt la nici un instrument.

E drept, am avut blockflöte din ăla şi chiar ştiam să cânt Ceata lui Piţigoi şi Mica Serenadă. Dar n-am perseverat. Spre deosebire de domnul din clipul de mai jos (mersi, G., pentru pont), care se crede cel puţin King of the world. Persoanele sensibile sunt rugate să treacă peste momentele 3.12 – 3.15: dangerous display of a big white belly! :))

Să urmărim împreună această mostră de talent şi virtuozitate!

Dacă nu s-ar fi întâlnit înainte cu gheţarul, cred că până şi Titanicul se scufunda de râs la aşa o interpretare! Cameroooneeee, pune repede mâna pe el!