December 30

Postscriptum la 2010

Mulţumiri speciale Cristinei Bazavan pentru că m-a convins să dau din nou o “şansă” cinematografiei româneşti, după ce 4 3 2 m-a făcut să refuz, by default, orice apropiere ulterioară de producţiile autohtone în domeniu. Convinsă de ea, am văzut Morgen şi Marţi, după Crăciun şi Medalia de onoare şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, lucru pentru care sunt îi foarte recunoscătoare. Şi tot Cristina e “vinovată” că în acest an am un brad onorabil de Crăciun, dar şi de prezenţa mea în primul eBook românesc cu poveşti de Crăciun, realizat de Prestigio. Şi de câteva alte lucruri faine care m-au bucurat nespus. Mulţumesc, doamnă!

PS Cristina, nici să nu te gândeşti să mă pui să sterg postul ăsta! Dacă trebuie, mănânc numa’ portocale până la Revelion! :)


December 29

Bloggerii NU sunt jurnalişti

Răspunsul cel mai simplu la asta ar trebuie să fie: nu sunt jurnalişti pentru că sunt bloggeri, d’oh! E puţin altă mâncare de peşte. Singur, tot în farfurie se pune, dar cam asta e tot.

Totuşi, aşa, de dragul celor 10 argumente înşirate acolo, am avut răbdare să scriu următoarele explicaţii:

1. Dacă telemeaua abia lansată la evenimentul de presă pute, bloggerul o să-mi spună, jurnalistul nu, că în pagina 2 e machetă la telemea. Iar eu, publicul, vreau să ştiu nu ce spune producătorul despre telemea, ci cum este, de fapt, telemeaua.

2. “atat cat mai exista”, bine spus. Bunicul lui Furdui Iancu din Sohodol nu prea e în target, fiindcă are pensie mică şi n-are supermarket în comună, iar telemeaua se vinde doar prin reţeaua supermarketurilor.

3. La câţi şi cum mai sunt azi jurnaliştii, de multe ori bloggerul (vorbim de unul cu trafic, da?) e considerat mai important decât jurnaliştii care, oricum scriu la comandă, pentru câteva sute sau pentru că plăteşti campanie în ziarul lor şi “uită” să marcheze articolele cu P. P de la Publicitate, nu de la al’ceva.

4. Şi cam ce să facă jurnalistul la un blogmeet?!

5. Ceva îmi spune că Buhuşi nu are o comunitate puternică de bloggeri. Poate greşesc, mno. Iar ceilalţi, care au depăşit nivelul Buhuşi, n-ar putea fi mai puţin indiferenţi faţă de ce scrie fătuca de la Monitor.

6. Nu prea ai lucrat cu bloggeri care-şi fac treaba. Ghinion! Ia uite aici – şi e doar un exemplu.

7. Bag seama că libertatea de mişcare şi de alegere a subiectelor ori ritmului de scris ar trebui să fie tot atâtea argumente că bloggerul e de căcat, sau cum?

8. Răspundere? Mă întreb dacă dosar penal se înscrie în categoria asta…

9. Vreau şi eu exemple de jurnalişti concediaţi c-au greşit vreun nume.  Ca să nu mai spun că, după ce scrie, articolul jurnalistului e văzut de seful de secţie, redactor şef adjunct, redactor şef, corectură şi cap limpede. Partea naşpa e că dacă un jurnalist greşeşte e doar o “scăpare” în cele 16 sau 24 de pagini – ziarul îşi permite asta. Bloggerul nu, pentru că dacă greşeşte, se discreditează pe sine şi brandul său. În plus, e singurul care îşi asumă responsabilitatea a ceea ce scrie şi n-are nici o plasă de siguranţă sub popou.

10. De când a fi  “temperat” pentru că aşa spune editorul şef sau patronul sau clientul de publicitate e un lucru bun? Care e plus-valoarea adusă pentru public în felul ăsta? Sau nu despre asta e(ra) vorba în jurnalism?

QED. Al’fel, drăguţă încercare. Peace!


December 29

Despre PR, cu veveriţa şi şobolanul

Am citit ieri, în The Economist, un articol care m-a făcut să zâmbesc. Rise of the image man vorbeşte despre începuturile industriei, despre Ivy Lee şi Edward Bernays, despre etica şi scopurile PR-ului.

E drept, de la cei doi pionieri şi până azi, s-au schimbat extrem de multe în termeni de canale şi mijloace de comunicare, dar esenţa a rămas, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: manipulare, iar cei de la The Economist o spun pe şleau. Altfel, ştim cu toţii diferenţa între veveriţă şi şobolan, nu? Exact! Prima şi-a angajat PR… *

Mulţi au comentat cum că informarea corectă nu e manipulare. E şi ăsta un punct de vedere articulat, replica industriei la un articol considerat (pe drept, niţel cam) short-sighted, dar e suficient să arunci o privire pe oricare dintre site-urile dedicate comunicatelor de presă de pe la noi ca să vezi că mulţi, prea mulţi, încă iau în calcul PR-ul doar ca pe un fel de advertising moka, nu ca parte a strategiei de construcţie a unei imagini publice.

Context în care n-aş putea să fiu mai încântată de provocarea pe care o aduce accesul din ce în ce mai larg al publicului la internet. Una e să “convingi” câteva ziare şi televiziuni să difuzeze info despre clientul / business-ul tău şi alta e să convingi milioane de consumatori, unul câte unul. De-asta zic, se anunţă vremuri interesante şi, cu toată onestitatea, sper că vor rămâne mai puţini “specialişti” în picioare. Sau vor fi învăţat, naibii, câteva lucruri de bază, cum ar fi gramatica sau topica sau scrierea corectă şi completă a cuvintelor pe care le folosesc. Deşi, dacă participă la cursuri comunicate în felul ăsta, sunt slabe speranţe…

* Adevarat. Dar ulterior şobolanul s-a repliat şi-a pus-o de un film cu super încasări, mwahahahahaha!
Beat that, squirrel!

Nu încercaţi aşa ceva acasă :D


December 28

Aripi de zăpadă

Noroc cu ştirile care anunţă venirea iernii, că altfel, doar uitându-mă pe geam, nu m-aş fi prins şi rămâneam, naibii!, cu impresia că trăiesc vreo primăvară continuă… În decembrie!

Rămâne totuşi un mister cum ninsoarea cu fulgi maaaari reuşeşte, de fiecare dată, să mă facă să ţopăi prin parc precum copiii, ba chiar să-ncerc sa prind un fulg pe limbă. Ieri eram doar eu şi copacii în micul parc de lângă casă. Şi muzica din căşti. Absolute love!

Aproape uitasem ce bine e să fii copil! Azi m-am alintat cu clătite, Oblio şi Micul Prinţ. Ca să nu mai uit! De când n-aţi mai ascultat cântecul ăsta?

Nicu Alifantis – Aripi De Zapada

Asculta mai multe audio diverse


December 28

Damblaua Revelionului

Nu pricep neam de ce e aşa de importantă noaptea de Revelion. Nu se schimbă nimic, e doar o noapte, un acord social: TREBUIE să petrecem nebuneşte. Aham. Da’ de ce?!

Primesc tot felul de newslettere cu chestii pe care e musai să le fac de Revelion ca să-mi meargă bine în 2011. La fel de grăbiţi sunt unii să mă informeze ce se poartă cu aceeaşi ocazie. Sigur, nu se pun de acord: unii spun rochii lungi, preţioase, alţii scurte, cu volane. Toată lumea e de acord cu un lucru, însă: tre’ neapărat să port ceva roşu pe sub ţinuta specială, al’fel m-am lins pe bot de noroc tot anul ce vine.

Mă rog, cred că asta o să fie singura concesie făcută acestei nopţi. Nu de alta, dar s-au făcut ceva investiţii în acest sens cu ocazia Crăciunului. Apropo, merge şi roşu burgundy (sic!), se pune, da?!

Altfel, party sau nu, pentru mine, de exemplu, Anul Nou vine cam pe la prânz, aşa, pe 1 ianuarie, odată cu Marşul Radetzky ce încheie Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, concert pe care nu l-am ratat niciodată în 30 de ani şi pe care, când m-or trage organizatorii la sorţi, o să-l văd şi live.

Voi ce tradiţii, superstiţii, damblale aveţi de Anul Nou?


December 27

Cuvântul şi imaginea anului

Am primit leapşa de la Ionuţ, să aleg cuvântul şi imaginea anului. Greu, nene, din 365 de zile, să faci o medie, să aduni, să socoteşti… greu. Nu mi-e clar dacă trebuie să fie o treabă personală, sau care cred eu că sunt cele două lucruri aşaaa, la nivel naţional, continental, global, universal. Merg pe a doua variantă, am scris deja bună parte din ceea ce a contat pentru mine anul ăsta aici.

Pentru lumea în care trăim, aşadar, cred că aş alege, ca fiind definitoriu pentru 2010, cuvântul NESIMŢIRE, atât ca lipsă a simţirii cât şi în sensul de tupeu. Imaginea e asta:

Ştiu, e doar o amărâtă de pasăre. Dar tot ca ea, neputincioşi, speriaţi, acoperiţi cu noroi, indiferenţă şi lăcomia unora, există şi oameni. Din ce în ce mai mulţi.


December 26

Bărbaţii. Mic ghid de utilizare (1)

Desigur, nu e un secret pentru nimeni că femeile discută între ele despre probleme importante cum ar fi  efectele încălzirii globale, criza economică ori aplicaţiile mecanicii cuantice şi doar când ne plictisim de aceste aspecte ale vieţii noastre de zi cu zi discutăm şi despre modă sau bărbaţi.

Ei bine, legat de acest ultim subiect de converaţie, s-a ajuns la concluzia că e necesar un fel de ghid de utilizare, care, odată făcut, ar trebui să simplifice o parte din probleme si să ne lase pe noi, femeile, să revenim la preocupările importante, gen salvarea lumii sau aşa ceva.

Mai în glumă mai în serios, am luat la răsfoit manualul de utilizare al telefonului mobil ca punct de plecare. De ce telefon mobil şi nu televizor sau aspirator? Ei bine, citiţi mai jos, am descoperit multe similitudini.

Mulţumesc pentru inspiraţie Oana, Miruna, Nebuloasa, şi altor doamne ale căror poveşti, alături de experienţele personale, au constituit material de documentare şi de râsete pentru această nouă categorie de printre rânduri. Ceea ce urmează e doar o generalizare prin particularizare. Nici un bărbat nu a fost numit sau rănit în cadrul acestui demers. Cel puţin, nu fizic sau nu recunoaştem. OK? Începem.

Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare. Pentru început, citeşte câteva lucruri despre “garanţia limitată”.

Read the small print! Bărbatul vine cu garanţie limitată, uneori chiar fără. E important asta, notaţi-vă undeva, ca să nu ziceţi că n-aţi ştiut. Really! Dragostea durează trei ani e o ficţiune, da? Şi, oricum, e scrisă de un bărbat. Şi francez, pe deasupra!

Odată stabilită partea asta, eşti avertizată că produsul trebuie colectat separat la sfârşitul ciclului său de viaţă, ceea ce mi se pare de bun simţ: nu poţi să pui toţi ecşii în aceeaşi grămadă. Sau la grămadă. Dacă au software-ul destul de avansat şi le instalezi sistemul de operare “social”, unii dintre ei se pot transforma în Amici de calitate.

Notă: Deşi acest lucru este specificat de regulă în cele mai multe declaraţii iniţiale (de conformitate), promisiunea că îl vei putea folosi ulterior pe post de Prieten bun s-a dovedit a fi total nefondată. Nici măcar accesoriul “prieten(ă) nou(ă)” nu garantează acest lucru.

Urmează câteva lucruri ce vizează siguranţa utilizatoarei, cum ar fi siguranţa circulaţiei, adică ceva despre păstrarea mâinilor libere în timpul conducerii unui autovehicul. Aici depinde şi de model, dar se poate face.

De asemenea, am mai găsit precizat Folosiţi cu grijă – numai în poziţie normală, evitaţi contactul inutil cu antena, ceea ce mi se pare o precauţie fără fond, întrucât antena e o parte esenţială, se ştie!, iar poziţiile normale pot induce rutina, ceea ce nu e deloc recomandabil.

Tot aici ar mai fi de remarcat copii de siguranţă – o aplicaţie pe care multe utilizatoare încearcă s-o implementeze, dar care s-a dovedit a fi extrem de instabilă şi pe care, de asemenea, NU o recomand. În schimb, folosiţi cu încredere husele de protecţie!

În fine, notaţi undeva şi că Apeluri telefonice în caz de urgenţă NU se referă la nici una dintre următoarele situaţii: prânz la mama, culoarea rochiei, pantofilor sau a clutch-ului pe care doriţi să le achiziţionaţi în următoarele 30 de secunde,  firul dus la dres, oja sărită sau unghia ruptă, iar lista poate continua. NU, nici relatarea despre vânzătoarea obraznică, chelnerul nesimţit sau şoferul idiot care era cât pe ce să vă lovească.  Îmi pare rău dacă sunteţi dezamăgite, nu e cazul. Există şi chestii mişto.

(va urma)


December 25

Cine pleacă în Thailanda?

Aş fi vrut ca toţi participanţii la tombola pentru Brăduţ să poată pleca acolo la el, în Thailanda, cu Air France. Dar în acest Crăciun doar unul dintre participanţi e norocos!

El se numeşte Mihai Iancu, este din Bucureşti, are 33 de ani şi o firmă de suport şi consultanţă IT. E unul dintre admiratorii lui Brăduţ şi a fost evident atras de premiul nostru, dar şi de posibilitatea de a face o faptă bună. Aşa că… s-a înscris şi, iată, a câştigat, chiar dacă acum două minute, când l-am anunţat telefonic, părea destul de sceptic! :))

Felicitări, Mihai! Acum e public, iată! Pleci în Thailanda!

PS Până luni, 27 decembrie, găsiţi video cu extragerea în sidebar :)


December 24

În ajun de Crăciun

Dragilor, am centralizat lista celor care s-au înscris la tombola organizată aici pentru Salvaţi Copiii. După cum orice cititor de printre rânduri ştie, am avut o ofertă cu adevărat specială, pe Brad Florescu – ghid, dimpreună cu un bilet de avion Bucureşti-Bangkok şi retur, oferit cu multă generozitate de către Air France.

Întrucât nu cred că mai poate dona cineva de la această oră încolo iar cei care au donat s-au înscris deja, bilanţul acestei campanii este după cum urmează: 31 de înscrişi şi 3500 de lei donaţi în contul Salvaţi Copiii. Da, unii dintre voi au donat mai mult decât suma minimă pentru participarea la tombolă – şi vă mulţumesc îndoit!

La această sumă se adaugă cea obţinută în urma licitaţiei pomului cu daruri, 450 de lei, ceea ce face ca totalul donaţiilor pentru Salvaţi Copiii să fie de 3950 de lei – doar pentru acest blog. În total, cei 10 bloggeri de nota 10 am adunat peste 11300 de lei pentru Salvaţii Copiii în acest sfârşit de an – aş zice că e un bilanţ chiar bun, nu?

Mulţumesc celorlalţi nouă, Adi Hădean, Daniel Răduţă, Diana Stoleru, Roxana şi Alex Farca, Daniela Petrescu, Mugur Frunzetti, Oltea Zambori, Viorel Copolovici şi Răzvan Marc, fără de care aş fi rămas singură printre rânduri, mulţumesc Brăduţ şi Air France, pentru bunăvoinţa şi ajutorul oferit acestei campanii şi, nu în ultimul rând, celor care au promovat această acţiune.

Dar, cel mai important, vă mulţumesc vouă, tuturor celor care aţi înţeles nevoia acestor copiii şi aţi donat pentru ei. Voi sunteţi Moş Crăciun!

PS Mâine voi anunţa câştigătorul sau câştigătoarea tombolei. Succes!