December 27

Cuvântul şi imaginea anului

Am primit leapşa de la Ionuţ, să aleg cuvântul şi imaginea anului. Greu, nene, din 365 de zile, să faci o medie, să aduni, să socoteşti… greu. Nu mi-e clar dacă trebuie să fie o treabă personală, sau care cred eu că sunt cele două lucruri aşaaa, la nivel naţional, continental, global, universal. Merg pe a doua variantă, am scris deja bună parte din ceea ce a contat pentru mine anul ăsta aici.

Pentru lumea în care trăim, aşadar, cred că aş alege, ca fiind definitoriu pentru 2010, cuvântul NESIMŢIRE, atât ca lipsă a simţirii cât şi în sensul de tupeu. Imaginea e asta:

Ştiu, e doar o amărâtă de pasăre. Dar tot ca ea, neputincioşi, speriaţi, acoperiţi cu noroi, indiferenţă şi lăcomia unora, există şi oameni. Din ce în ce mai mulţi.


December 26

Bărbaţii. Mic ghid de utilizare (1)

Desigur, nu e un secret pentru nimeni că femeile discută între ele despre probleme importante cum ar fi  efectele încălzirii globale, criza economică ori aplicaţiile mecanicii cuantice şi doar când ne plictisim de aceste aspecte ale vieţii noastre de zi cu zi discutăm şi despre modă sau bărbaţi.

Ei bine, legat de acest ultim subiect de converaţie, s-a ajuns la concluzia că e necesar un fel de ghid de utilizare, care, odată făcut, ar trebui să simplifice o parte din probleme si să ne lase pe noi, femeile, să revenim la preocupările importante, gen salvarea lumii sau aşa ceva.

Mai în glumă mai în serios, am luat la răsfoit manualul de utilizare al telefonului mobil ca punct de plecare. De ce telefon mobil şi nu televizor sau aspirator? Ei bine, citiţi mai jos, am descoperit multe similitudini.

Mulţumesc pentru inspiraţie Oana, Miruna, Nebuloasa, şi altor doamne ale căror poveşti, alături de experienţele personale, au constituit material de documentare şi de râsete pentru această nouă categorie de printre rânduri. Ceea ce urmează e doar o generalizare prin particularizare. Nici un bărbat nu a fost numit sau rănit în cadrul acestui demers. Cel puţin, nu fizic sau nu recunoaştem. OK? Începem.

Felicitări pentru bărbatul ales. Sperăm că el corespunde tuturor nevoilor tale de comunicare. Pentru început, citeşte câteva lucruri despre “garanţia limitată”.

Read the small print! Bărbatul vine cu garanţie limitată, uneori chiar fără. E important asta, notaţi-vă undeva, ca să nu ziceţi că n-aţi ştiut. Really! Dragostea durează trei ani e o ficţiune, da? Şi, oricum, e scrisă de un bărbat. Şi francez, pe deasupra!

Odată stabilită partea asta, eşti avertizată că produsul trebuie colectat separat la sfârşitul ciclului său de viaţă, ceea ce mi se pare de bun simţ: nu poţi să pui toţi ecşii în aceeaşi grămadă. Sau la grămadă. Dacă au software-ul destul de avansat şi le instalezi sistemul de operare “social”, unii dintre ei se pot transforma în Amici de calitate.

Notă: Deşi acest lucru este specificat de regulă în cele mai multe declaraţii iniţiale (de conformitate), promisiunea că îl vei putea folosi ulterior pe post de Prieten bun s-a dovedit a fi total nefondată. Nici măcar accesoriul “prieten(ă) nou(ă)” nu garantează acest lucru.

Urmează câteva lucruri ce vizează siguranţa utilizatoarei, cum ar fi siguranţa circulaţiei, adică ceva despre păstrarea mâinilor libere în timpul conducerii unui autovehicul. Aici depinde şi de model, dar se poate face.

De asemenea, am mai găsit precizat Folosiţi cu grijă – numai în poziţie normală, evitaţi contactul inutil cu antena, ceea ce mi se pare o precauţie fără fond, întrucât antena e o parte esenţială, se ştie!, iar poziţiile normale pot induce rutina, ceea ce nu e deloc recomandabil.

Tot aici ar mai fi de remarcat copii de siguranţă – o aplicaţie pe care multe utilizatoare încearcă s-o implementeze, dar care s-a dovedit a fi extrem de instabilă şi pe care, de asemenea, NU o recomand. În schimb, folosiţi cu încredere husele de protecţie!

În fine, notaţi undeva şi că Apeluri telefonice în caz de urgenţă NU se referă la nici una dintre următoarele situaţii: prânz la mama, culoarea rochiei, pantofilor sau a clutch-ului pe care doriţi să le achiziţionaţi în următoarele 30 de secunde,  firul dus la dres, oja sărită sau unghia ruptă, iar lista poate continua. NU, nici relatarea despre vânzătoarea obraznică, chelnerul nesimţit sau şoferul idiot care era cât pe ce să vă lovească.  Îmi pare rău dacă sunteţi dezamăgite, nu e cazul. Există şi chestii mişto.

(va urma)


December 25

Cine pleacă în Thailanda?

Aş fi vrut ca toţi participanţii la tombola pentru Brăduţ să poată pleca acolo la el, în Thailanda, cu Air France. Dar în acest Crăciun doar unul dintre participanţi e norocos!

El se numeşte Mihai Iancu, este din Bucureşti, are 33 de ani şi o firmă de suport şi consultanţă IT. E unul dintre admiratorii lui Brăduţ şi a fost evident atras de premiul nostru, dar şi de posibilitatea de a face o faptă bună. Aşa că… s-a înscris şi, iată, a câştigat, chiar dacă acum două minute, când l-am anunţat telefonic, părea destul de sceptic! :))

Felicitări, Mihai! Acum e public, iată! Pleci în Thailanda!

PS Până luni, 27 decembrie, găsiţi video cu extragerea în sidebar :)


December 24

În ajun de Crăciun

Dragilor, am centralizat lista celor care s-au înscris la tombola organizată aici pentru Salvaţi Copiii. După cum orice cititor de printre rânduri ştie, am avut o ofertă cu adevărat specială, pe Brad Florescu – ghid, dimpreună cu un bilet de avion Bucureşti-Bangkok şi retur, oferit cu multă generozitate de către Air France.

Întrucât nu cred că mai poate dona cineva de la această oră încolo iar cei care au donat s-au înscris deja, bilanţul acestei campanii este după cum urmează: 31 de înscrişi şi 3500 de lei donaţi în contul Salvaţi Copiii. Da, unii dintre voi au donat mai mult decât suma minimă pentru participarea la tombolă – şi vă mulţumesc îndoit!

La această sumă se adaugă cea obţinută în urma licitaţiei pomului cu daruri, 450 de lei, ceea ce face ca totalul donaţiilor pentru Salvaţi Copiii să fie de 3950 de lei – doar pentru acest blog. În total, cei 10 bloggeri de nota 10 am adunat peste 11300 de lei pentru Salvaţii Copiii în acest sfârşit de an – aş zice că e un bilanţ chiar bun, nu?

Mulţumesc celorlalţi nouă, Adi Hădean, Daniel Răduţă, Diana Stoleru, Roxana şi Alex Farca, Daniela Petrescu, Mugur Frunzetti, Oltea Zambori, Viorel Copolovici şi Răzvan Marc, fără de care aş fi rămas singură printre rânduri, mulţumesc Brăduţ şi Air France, pentru bunăvoinţa şi ajutorul oferit acestei campanii şi, nu în ultimul rând, celor care au promovat această acţiune.

Dar, cel mai important, vă mulţumesc vouă, tuturor celor care aţi înţeles nevoia acestor copiii şi aţi donat pentru ei. Voi sunteţi Moş Crăciun!

PS Mâine voi anunţa câştigătorul sau câştigătoarea tombolei. Succes!


December 23

Crăciun-supriză! (quickie)

Ziua de Crăciun nu se schimbă precum ziua de Paşti şi nici nu se sărbătoreşte pe 29 februarie, odată la patru ani. În fiecare an, de când mă ştiu, şi probabil nu se va schimba curând, Crăciunul se sărbătoreşte pe 25 decembrie. Adică ştiu foarte bine când pică, şi anul ăsta, şi în 2050, dacă mai trăim până atunci – noi să fim sănătoşi!

Şi atunci, cum mama cadourilor eu mă trezesc cu o mulţime de lucruri de făcut azi şi mâine, de parcă m-ar fi luat prin surprindere?! Şi în fiecare an păţesc la fel, las pentru ultima zi (ah, cum? mâine e 24?!?) ditai lista, în loc să fie totul pus la punct şi eu să mă bucur de un pic de tihnă împachetând cadouri şi …

Ah, am uitat să iau fundiţe!


December 22

The dark side of me

Cu toate că spun şi cred cu tărie despre mine că nu sunt o impătimită a shoppingului, mi se mai întâmplă şi mie să dau iama cu cardul în magazine, şi găsesc cele mai simpatice scuze să fac asta. De exemplu, ieri am ieşit la o minirepriză de cumpărături de cadouri. Am luat un singur cadou (aia nu-mi place, aia nu se potriveşte, aia n-am găsit), da’ cum n-am putut să mă abţin, am dat o raită şi pe la magazinele cu încălţări, fiindcă îmi trebuie o pereche nouă de cizme. Unele mai serioase, cu o talpă care sa-mi permită să merg safe pe stradă şi când e gheţuş, altfel decât încălţată în bocanci (nu ştiu dacă ştiţi, dar tocurile de 10 centimetri şi talpa netedă ca-n palmă nu te ajută prea tare în sensul ăsta).

Dilema clasică de shopping

OK, intrat, ochit cizmele din prima, probat, perfect! Culoarea mi-a plăcut la nebunie, talpa îndeplinea condiţiile meteo… Şi după asta le-am văzut! Erau ele, cizmele perfecte. Dragoste la prima vedere, ce să mai, ca-n filmele siropoase în care protagoniştii aleargă unul spre celălalt in slow motion. Pun cizmele alese jos, le ating blând pe Perfecte, le probez. Sunt mari. Nu-există-dreptate-pe-lumea-asta-mamă-eu-de-ce-n’am-noroc de mari. Dar vin perfect pe gleznă şi eu am problema asta, că am gleznele subtiri şi majoritatea modelelor fălfâie în jurul lor precum steagul de pe Guvern. Dar sunt mari. Dar sunt atât de frumoase…Dar mari.

This is WAR!

Şi cum mă bălăngăneam eu mental între mari dar atââât de frumoase, le iau, nu le iau, vine o tanti şi ţuşti! le înşfacă pe primele de lângă mine.

– Nu vă supăraţi, sunt ale mele. Le-am ales, probat, le cumpăr.

– Nu, că nu-s ale tale, că erau ACOLO.

– Acolo, lângă mine, da.

Ce-i drept, acolo, lângă mine erau cizmele mele şi un maldăr de alte încălţări, că femeile la shopping sunt un fel de fiare, nu mai ţin cont de nimic, iar ordinea în rafturi e un concept mai mult decât uopic. Dar, nene, întrebi! Eu eram acolo, cizmele erau în picioare, una lângă alta, frumos, nu trântite.

– Nu le-ai cumpărat, deci nu sunt ale tale.

– Alooo, cucoană, dă-mi botinele, vezi de drum şi nimeni n-o să fie rănit.

Cucoana, nici gând să mi le cedeze. Eu, nici gând să i le las. Ne-am măsurat din priviri, mai rămânea să ne înclinăm politicos înainte să ne cărăm scatoalce. Când s-a apucat să le probeze (cât tupeu să ai???), a trebuit să dea drumul uneia dintre ele. I-am luat-o din mână şi i-am spus foarte calmă că eu am vreme să aştept. Ăla a fost momentul psihologic. S-a isterizat vocal vreo 30 de secunde, timp în care eu am fredonat liniştită A Merry Merry Christmas and A Happy New Year. Într-un final a cedat.

Happy End

După ce m-am asigurat că siiiigur nu au nici o pereche de Cizme Perfecte mărimea mea şi mi-am luat adio cu noduri în gît de la ele, am plecat veselă spre casă pentru a le plăti pe primele alese şi apoi câştigate în lupta dreaptă.

***

În mod normal, aş fi cedat. La naiba, vorbim despre nişte cizme, nu e ca şi cum fi aş umblat desculţă fără ele. Totuşi, când dau nas în nas cu forme patologice de tupeu mă împunge un drac de la spate să dau niţel peste nas cui mă provoacă. Şi, până la urmă, erau ale mele.

Dar tanti aia? Ea ce scuză are? Era posedată de ShoPoltergeist?


December 21

Pe scurt, 2010

Am văzut că se poartă cinci chestii cu liniuţă de la capăt pentru 2010. Eu nu pot să fac asta, nu pot cinci, desigur, pentru că, deşi neaşteptat, ăsta s-a dovedit un an grozav din care, acum, repede, îmi vine să menţionez după cum urmează:

campania pentru Daniel – fără nici un dubiu, cred că este cel mai important lucru pe care l-am făcut anul ăsta, atât pentru ceea ce a însemnat cât şi pentru rezultat şi pentru că, în timpul acestei campanii am cunoscut nişte oameni minunaţi. Mă înclin în faţa tuturor şi vreau să vă mulţumesc pentru că mi-aţi arătat că ceea ce poate părea imposibil nu e decât puţin mai greu, atât.

Nu în ultimul rând, implicarea mea şi amploarea pe care a avut-o această campanie, mi-au schimbat un pic perspectiva şi priorităţile personale. În bine, zic eu.

+ FITS 2010 cu mine director de comunicare a fost cea mai uluitoare experienta profesională de până acum şi cred că numai ediţia viitoare poate depăşi acest record, întrucât FITS, ştiţi, e numărul trei în lume, deci ca eveniment e greu de surclasat :)

Depăşit, zic, pentru că am învăţat mult din greşelile şi experienţa anului trecut. Da, se poate mai bine, şi-mi doresc să am ocazia de a demonstra asta în 2011.

+ pauza de presă, în ciuda faptului că am avut două oferte pe care mi-a fost extrem de greu să le refuz. Una pentru că a presupus relocarea în partea de vest a ţării, unde am prieteni dragi, iar cealaltă pentru că era vorba de o dragoste veche. Greu, vă spun. Momentan aşa stau lucrurile, dar cine ştie ce poate aduce viitorul.

+ întoarcerea la freelancing nu a fost prima mea opţiune, dar nu m-aş schimba (şi, nu, nu are legătură cu punctul anterior) pentru un job.  Am făcut asta odată şi am fost nefericită, deci nu, nu mai fac.

Şi Pandora’s, pentru că mi-a dat ocazia să scriu dar şi pentru că am aflat, pe pielea mea, ce-s ăia trolli :))

+ primii clienţi ca PR freelancer. Nepreţuit.

+ printreranduri.eu, blogul care a venit ca o continuare firească a tot ceea ce mi s-a întâmplat anul ăsta în online şi offline. Mai bine de două luni am tot făcut permutări de ruxandre luate câte predescu, PR şi ruxe, iar varianta finală mi-a venit fără s-o fi luat în considerare până atunci. A doua zi am cumpărat domeniul, peste alte câteva zile am fost online. Apropo, Daniel Răduţă m-a ajutat foarte mult cu asta, lucru pentru care vreau să-i mulţumesc şi aici şi acum.

+ campania cu brazi pentru Salvaţi Copiii e încheierea perfectă pentru acest an. Dincolo de faptul că am avut alături nouă prieteni care n-au ezitat să se implice, am devenit încă şi mai conştientă că lucrurile se pot schimba în bine. Mulţumesc Brăduţ pentru ca s-a lăsat scos la tombolă şi mulţumesc Air France pentru ultra promptitudine şi acordul de a ne ajuta să strângem mai mulţi bani pentru copii.

+ nu în ultimul rând, aş vrea să rămână scris aici, negru pe alb, cât sunt de încântată că am avut ocazia să cunosc atât de mulţi oameni faini anul ăsta, unii dintre ei devenindu-mi, îndrăznesc să spun vorbă mare, prieteni. Mă, nici să vreau nu cred că pot să vă înşir pe toţi, mai ales că mi-e frică să nu care cumva să-mi scape cineva. Marea majoritate sunteţi în blogroll dar sunt sigură că vă ştiţi şi fără să vă verificaţi prezenţa acolo.

Şi mai sunt şi prietenii mai vechi, fără de care, de multe ori, aş fi fost jumătate, dacă nu chiar sfert!

În rest, concerte bune, dar am dansat şi am ajuns la mare mai puţin decât mi-ar fi plăcut şi m-am enervat mai mult decât ar fi trebuit. Bine, tre’ să-mi rămână ceva de îmbunătăţit în 2011, nu? :)


December 21

După 21 de ani

Update, 21 decembrie 2012: Postul ăsta (cu aldine) a fost scris în 2007, în principal pentru că mi se pare extrem de important să nu uităm ce s-a întâmplat atunci, să nu uităm că s-a ieşit în stradă nu pentru o pensie mai mare ci pentru libertate, pentru principii, pentru ca să putem gândi şi vorbi liber. Din păcate, însă, mi se pare că, în timp, partea cu gânditul s-a cam atrofiat, şi am rămas doar cu vorbitul… Şi cerutul.

Nu a fost în van moartea acestor oameni, vreau să cred asta, am nevoie să cred asta! Şi tocmai de-aia sunt, uneori, atât de furioasă pe tot ce se întâmplă, pe noi toţi, mai ales!

Continue reading


December 20

Quickies

Mi-am uitat telefonul acasă. Eu nu fac aşa ceva. Partea amuzantă (singura!) , e că fix ieri îi spuneam cuiva că eu nu cred în “mi-am uitat telefonul acasă”. Deci, da, mă scuzaţi, nu mai zic, nu mai fac. Aveam opt apeluri ratate si două sms-uri niţel furioase.

Fireşte, am fost convinsă că l-am uitat în taxi, pentru că ştiam că m-am întors din drum să-l iau. Adevărul era la mijloc, mi-a alunecat pe palier. L-a găsit o vecină şi mi l-a dat. There is magic, after all!

***

Azi am fost să iau cărţile  cu basme câştigate de Mădălina la licitaţie şi în drum spre Jurnalul m-am oprit la o florărie să iau nişte ponsettii. Cele rele să se spele, cele bune să se’adune.

În florărie, vânzătoarea şi o doamnă mai în vârstă. Scot o cască dintr-o ureche, zic ce vreau şi în timp ce le împacheta “de cadou”, cred că mi-am dat sonorul mai tare la fredonat – ce vreţi, sunt dezgustător de bine dispusă zilele astea! Fază la care vânzătoarea zâmbeşte şi zice, Uite ce mai cântă domnişoara, îţi vine să te iei după ea, aşa bună dispoziţie, ar trebui să luăm exemplu, să zâmbim şi noi mai des. Cât de tare e asta, apropo de Povestea de Crăciun scrisă azi dimineaţă?

(acum, între noi fie vorba, domnişoara cânta “In for the kill”, că i-a rămas pe creier de ieri, da’ nu e bai, era un cântec, ok? Se pune!)

***

La JN, ca un făcut, răsăreau pe hol fix oamenii care-mi sunt cei mai dragi pe-acolo, m-am bucurat mult de revederi. Mda, sunt sentimentală uneori.

Dincolo de asta, însă, am întâlnit cel mai bestial căţel în imaginea de pe monitorul domnului Victor Stroe, căruia îi şi mulţumesc pentru că mi-a dat voie s-o postez aici. Ea e Snoopy:

Căţel de fotograf profi, nene, uite ce “obiectiv” are! :)))))